Dobrogea

[Gabriel Cristea]

Miroase-a stepă și a cimbrișor,

pe verdele platou al lumii fermecate,

unde zefirul miresmele uitate

le răspândește, cu păpădiile în zbor.

 

Miroase-a vânt ce-aduce ploaia,

pe colnice umbrite de fantasme,

ce norii gri le plăsmuiesc în basme

și ni le-aduc cu Baba Ghionoaia.

 

Miroase-a Feți-Frumoși și-a apă vie,

de prin pădurile cu păsări cântătoare,

și unde ugerul de stâncă, cu reci izvoare,

hrănește pământul, ca să-l reînvie.

 

Miroase a sidef și-a briza mării,

pe dunele cu șerpuiri de vânturi,

pe litoraluri și-n călătoare gânduri,

ce-aduc serenitate cu blândul val al zării.

 

Miroase-a reavăn și a luturi,

pe-ntinse maluri de ape istriene,

pe care frumoase și june Sânziene,

le-mpodobesc cu zbor de fluturi.

 

Miroase-a soare și a floarea lui,

din câmpuri sfințite cu pâinile de aur,

pe care Dumnezeu, asemeni unui faur,

le-a copt cu dragostea pământului.