Dobrogea

[Gabriel Cristea]

Miroase-a stepă și a cimbrișor,

pe verdele platou al lumii fermecate,

unde zefirul miresmele uitate

le răspândește, cu păpădiile în zbor.

 

Miroase-a vânt ce-aduce ploaia,

pe colnice umbrite de fantasme,

ce norii gri le plăsmuiesc în basme

și ni le-aduc cu Baba Ghionoaia.

 

Miroase-a Feți-Frumoși și-a apă vie,

de prin pădurile cu păsări cântătoare,

și unde ugerul de stâncă, cu reci izvoare,

hrănește pământul, ca să-l reînvie.

 

Miroase a sidef și-a briza mării,

pe dunele cu șerpuiri de vânturi,

pe litoraluri și-n călătoare gânduri,

ce-aduc serenitate cu blândul val al zării.

 

Miroase-a reavăn și a luturi,

pe-ntinse maluri de ape istriene,

pe care frumoase și june Sânziene,

le-mpodobesc cu zbor de fluturi.

 

Miroase-a soare și a floarea lui,

din câmpuri sfințite cu pâinile de aur,

pe care Dumnezeu, asemeni unui faur,

le-a copt cu dragostea pământului.

[Corneliu Ion]

Îmi pare rău pentru întârzierea cu care am poposit aici, dar așa a fost să fie.

Îmi place poezia, îmi place cascada de figuri de stil inspirate, îmi place patriotismul acesta echilibrat și nu în ultimul rând, îmi place „cântarea” Dobrogei.

Dobrogea... un pământ binecuvântat la margini de țară, un ținut aspru pentru viață, dar plin de izvoare de apă vie pentru oricine trăiește pe aceste meleaguri, sau a poposit vreodată pe aici. Și aceste lucruri le afirm eu, un om la vârsta a III a, cu bunici paterni ardeleni, bunici materni câmpulungeni (musceleni), născut în Ialomița și adoptat cu mărinimie de Dobrogea, pământ cu flori.