Cuvânt-înainte

 

          „Refuzând să fie constrâns la un univers limitat – condiţia oricărui muritor – s-a dedicat scrisului, explorând în felul acesta alte şi alte lumi”– scria profesorul Valeriu Anghel la apariția primului volum de proză („Crucea umbrelor”, 2008) al scriitorului Ion Lazăr, care, tot atunci, avea să-şi adauge la nume denumirea satului natal din Tulnicii Vrancei: da Coza. Dar debutul său în proză era deja făcut cu doi ani mai înainte în revista ieșeană Convorbiri literare.

          Despre oamenii satului natal, Ion Lazăr da Coza nu și-a propus a scrie doar niscaiva istorioare, aducându-le omagiu doar „o samă de cuvinte”, ci o lucrare mult mai îndrăzneaţă şi care să dăinuie în literatură – construirea unor personaje din lumea satului de munte – arătând că sunt o îngemănare a înţelepciunii şi harului, indiferent de cântecul de biruinţă ridicat din inima Omului Care Scrie.

          Profesorul Culiţă Ioan Uşurelu, Preşedintele Ligii Scriitorilor din Vrancea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, îi remarcă, odată cu apariția celui de-al doilea volum de proză scurtă („Apusul îngerilor”/2011), deosebita inventivitate și abilitate creativă, autorul considerându-se „un apropiat al celor despre care scrie, ba chiar, de multe ori, considerându-se unul dintre ei, cu răzvrătirile, cu cele bune și rele, specifice omului”, astfel încât personajele povestirilor sale „pot rivaliza oricând cu eroii din cărțile marilor scriitori de ieri și de astăzi, de la noi sau de oriunde”, datorită talentului și calității indubitabile ale valențelor sale de povestitor.

          Afinităţile lui Ion Lazăr da Coza cu alţi scriitori îl aşază pe acesta la răspântia dintre proza lui George Băiculescu şi Vasile Voiculescu, cu acel cântec poematic despre o tristeţe lirică a sufletului şi transferul telepatic al influenţei din zona enigmatică a povestirilor urzite de Mircea Eliade din acele stări de meditaţie, transă, hipnoză sau experienţe mitice. Însă drumul prozatorului vrâncean se desparte de înaintaşii săi prin imaginile proprii formaţiei sale de muntean, convertite în idei ce îl legitimează cu demnitatea limbajului folosit în a-şi oferi decizia pertinentă de la finalul fiecărei povestiri. Accentul personal şi bărbătesc, ce parcă însufleţeşte aceste scrieri, ne determină să-i „asamblăm” (nu-i aşa?!) şi multă înţelegere, multă căldură umană, dar şi expectativa adâncă a simţirii, ce face din sufletele noastre lucruri sfâşiate şi neliniştite.

          În ansamblul acestui volum postum, ce însumează un număr de 11 povestiri (autorul ar fi dorit să scrie 12, dar pe ultima nu a mai reuşit să o termine), Ion Lazăr da Coza e interesat, în egală măsură, atât de procedeele povestirii psihanalitice, cât şi de caracterul personajelor sale, deşi pare să-şi concentreze proza în termeni uimitor de fireşti, asupra personajelor care distonează în cadrul narativ, iar sensul întâmplărilor provocate de acestea se finalizează doar prin deducţie. La el povestea constituie o formă de sublimare estetică a memoriei care a reţinut răspântia de unde totul se desfăşoară sub pecetea tainei, dar şi acel teritoriu magic şi tulbure, al credinţelor şi miturilor, care descrie o lume în care epicul generează povestea şi de aici un întreg repertoriu de nuanţe în proze ca: Geamăna, Şerpoaica, Coțu, Ştampila, Mărgele negre, „Viaţa la confort redus” etc. – (amintim doar câteva!), pentru a rămâne în zona ce o întrezărim, în primul rând, să obțină interesul și emoția cititorului. Dar să scrii câte o istorioară despre cei din satul tău, în vremurile astea, când viața omului trece ca o umbră, e ca și cum te-ai întoarce acasă, printre ai tăi, ca într-un cântec al amintirilor.

          Geamăna nu-i decât povestea copilului care a plonjat „în traista cu amintiri a copilăriei”, într-o dispută cu „dedublarea celui pus să contrazică pe oricine”, din dorinţa de a se făli. De aici până la „stânca cea despicată în V”, de la o vorbă aruncată în disputa unei moşteniri, nu-i decât puntea către o poveste despre frumuseţile naturii ce a dat o „stâncă geamănă”, şi care a ascuns poate pentru totdeauna taina comorii trecută într-o întâmplare devenită legendă şi mister a două surori puse pe sfadă pentru o moştenire, mister dezlegat peste ani de profesorul celui care narează povestea „Pietrei Gemene” şi care face o incursiune la faţa locului pentru a descurca iţele soldaţilor morţi în cel de Al Doilea Război Mondial şi aciuaţi la stânca comorii. Amănuntele, captivante de altfel, dau farmec acestui mod de exprimare ezitantă, întregind misterul, apoi descompunându-l în piese simple, ca mai apoi să-l adâncească din nou.

          Cu povestirea „Şerpoaica”, autorul îl introduce pe cititor în atmosfera unui univers spiritual rural dominat de credinţa în duhuri suprafireşti ascunse în elementele naturii şi credinţe ori obiceiuri populare străvechi, deşi pedeapsa care-l ajunge în cele din urmă pe om, aici, e doar păcatul de a fi ascuns şi trecut sub tăcere un adevăr tăinuit cu străşnicie. Sau poate e doar timpul dictat de sus şi care a sosit să ne prevină că, în clipa de pe urmă, fiecare rămâne singur doar cu păcatul trupesc care-l va doborî la pământ. Povestirea aceasta aduce într-o ramă verosimilă, încadrabilă în realism, aspecte care asigură o apropiere a autorului de literatura fantastică, aş zice eu, una magică, a unei lumi aşteptate, dar neprevăzute.

          „Coţu” este povestirea cu care plonjăm în lumea mirifică a copilăriei, petrecută, ca şi copilul humuleştean, într-un sat de munte, poveste asemănătoare cu necazul şi păţania copilului moromeţian şi care pare a stârni, doar pentru a se amuza, gâlceava oamenilor mari în  toată tărăşenia cu păscutul vacii pe dâmbul de pământ al afurisitului de Coţu. Ceea ce te atrage la Ion Lazăr da Coza e amestecul dintre umor şi ironia satirizată prin redarea unui limbaj adecvat locului (când e cazul). Şi apoi cum să nu schiţezi un zâmbet când realizezi diferenţa dintre a privi lumea prin gaura cheii şi a ieşi afară, sub cerul liber?! Tot ceea ce ne este amintit în astfel de „ghiduşii” ale copilăriei, cu mult farmec istorisite în această povestire, îţi arată că spectacolul lumii este cât se poate de înşelător.

          O proză ceva mai anecdotică şi cu o anumită tentă umoristică este „Ştampila”, în care discursul prozaic e despre farse şi multe alte glume cu viaţa oamenilor simpli, dar şi tăria farsorului de a nu se lăsa intimidat în faţa ameninţărilor venite de la stăpânire.

          Apoi, cu „Mărgele negre”, Ion Lazăr da Coza dă dovada talentului său în a stoarce vieţii drame tulburătoare care tresaltă oricând urechea cititorului, într-o proză care demonstrează că viaţa bate filmul, sau în care viaţa e o poveste întotdeauna adevărată şi asemănătoare cu cea în care „împăratul gol-goluţ” se şi mândrea cu hainele sale închipuite. Dar cum soarta nu îţi oferă doar mărgele negre, şi că, mai spre sfârşit, vine şi una gri, păcatul nu este o încălcare voluntară a legilor divine, ci mai degrabă o stare detestabilă a sufletului. De aici, din această proză de o tristeţe incomensurabilă a personajelor, tragem concluzia că ispita răului nu e doar de partea celor care comit răutăţi concrete şi autorul ne face impresia că victima e vinovată de ceea ce i se întâmplă, câtă vreme îi creează celuilalt condiţiile de a acţiona contra ei.

          „Viaţa la confort redus” reprezintă, în tot tragismul ei, o poveste a cărei acţiune se desfăşoară într-o lume viscolită de multe ciudăţenii, pe de o parte, dar şi de multă intrigă şi răutate din partea oamenilor, pe de altă parte. E nevoie uneori să existe câte un Diogene înlăuntrul nostru, care să ne arate, fie şi la flacăra lumânării, frumuseţea omului. Acesta se dovedeşte a fi mutilatul de război, taica Tudor, cel ce îl scoate pe un talentat profesor de ţară, a cărui viaţă se afla la acel moment pe muchie de cuţit, din mizeria în care l-au aruncat slugile comuniste, dar şi alcoolul căruia îi căzuse pradă. Acesta, la îndemnul lui taica Tudor, scrie un roman de succes, punct de la care începe noua aventură a vieţii sale. „Viaţa la confort redus” e ca un cântec de pierzanie despre golgota trăită de intelectualul ademenit de lumea scrisului în care toate cele frumoase şi rele care decurg din ea se sfârşesc, precum viaţa, doar la capătul drumului.

          Principalul mijloc prin care prozatorul încearcă să exprime aceste trăiri zbuciumate ale noastre este limba cuceritor de sensibilă şi profundă. Ion Lazăr da Coza mi s-a arătat a fi singurul scriitor vrâncean cu o frazare elegantă, ce-mi poate oferi o cale de a avansa în universul magic bântuit de scrierea lui Eliade. În final, substanţa domină vorbele, însă, în circumstanţe potrivite, cuvinte alese cu grijă pot oferi cheia pentru obţinerea de rezultate substanţiale valoroase într-o povestire.

          Volumul de faţă, care a preluat titlul povestirii despre care am vorbit puţin mai înainte, este o carte ce conţine adevărate miniaturi ale unor naraţiuni descoperitoare de un alt spaţiu sufletesc, contopit cu spaţiul naturii, în care nu atât sentimentul misterios e cel care ne cucereşte, cât mai degrabă conştiinţa bergsoniană a unei realităţi atemporale.

          Jorge Luis Borges spunea un lucru sigur: când ceea ce scrii seamănă cu viaţa, proza ta de-un lirism aparte e salvată „de ceea ce nemurirea îl preferă: adevărul durabil”. În întregul ei, „Viaţa la confort redus” seamănă cu un cuib de rândunici în care autorul îi întoarce acasă, mereu, pe ai săi.

          Închei întrebând, ce trebuie să înţeleagă cititorul nostru din această carte? Cei care vin după noi vor trebui să viseze mai departe lumea, în sensul că, prin scrisul sincer, curajos, vom crea lumea pe care ne-o dorim. Şi, ca în parabola cu prinţul ce fusese închis între zidurile palatului, ascunzându-i-se bătrâneţea, boala şi moartea, pentru a nu şti că pe lume există suferinţă (auzită de la Mircea Dinutz, unul dintre cronicarii vrânceni de seamă) te invit şi eu, cititorule, la meditaţie.

 

 

                                                                                                 Tudor CICU – membru USR

Vizualizări: 58

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un maestru al literaturii vorbind despre altul... cu dăruire sufletească, cu abnegație și cu dragoste.

Mie îmi rămâne doar să-i admir pe amândoi!

Sofi

Admirație, Tudor Cicu! Prețuire infinită, drag Ion Lazăr da Coza!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de MARIA VASILESCU
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrame de epocă a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrame de epocă a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrame de epocă a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ovidiu Gligu îi place postarea pe blog La mesele tăcerii a lui Adelina Labic
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încă o zi... încă o speranță... a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Adrian Erbiceanu
cu 6 ore în urmă
Reus a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din copilărie a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog din copilărie a lui Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Reus
cu 7 ore în urmă
Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului CIOBANU IONEL
cu 11 ore în urmă
CIOBANU IONEL este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 15 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidre sparte a utilizatorului Dinca Valerian
cu 15 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidre sparte a utilizatorului Dinca Valerian
cu 16 ore în urmă
Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La mesele tăcerii a utilizatorului Adelina Labic
cu 16 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clepsidre sparte a utilizatorului Dinca Valerian
cu 17 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din copilărie a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor