Câteva „cuvinte înainte” despre
tradiţionalism şi modernitate
Un poet care-şi trage sevele lirice din murmurul iniţiatic al Cozei vrâncene, înmiresmate de aerul păşunilor montane şi limpezite în foşnetul întunecos al pădurilor din jur, mi-a trimis un set de poezii „să mă uit pe ele” şi, dacă am timp şi disponibilitate, să-i scriu un „cuvânt-înainte”. Încă din timpul primei lecturi mi-am dat seama că deja le-a scăpat din mână şi n-au să-i mai aparţină, pentru că le va tipări, le va face carte şi-i va da drumul în lume fără putinţa de a se mai apleca asupra manuscrisului (meteahna oricărui creator ce se respectă), aşa cum însuşi scria cu câţiva ani în urmă: „Odată tipărită şi scoasă în lume, cartea nu mai aparţine autorului, pentru că nu-i mai poate fi alături ca să o scuze şi să-i repare greşelile evidenţiate de terţi sau chiar de sine, la o nouă lectură. Cartea devine astfel orfană. Depinde aşadar de autor dacă ea va străluci ori va fi de doi bani şi aceia calpi”.
De modă veche fiind – l-ar cataloga preagrăbiţii în a-şi vedea „opera” tipărită, dar noi întrezărim în asta mai mult un omagiu adus magiştrilor decât o modalitate prin care caută să-și confirme cartea, căci, aflându-se la a şasea realizare personală şi coordonând două antologii, nu s-ar putea spune că ar mai avea nevoie de ajutor la întruparea unei cărţi –, Ion Lazăr da Coza apelează încă la redactori, prefaţatori, postfaţatori şi editori cu experienţă. De aceea, ţinând cont că poeziile prezente, prin valoare, pledează în favoarea lor, ca prefaţator, nu-mi este deloc lesne să scriu despre un volum de poezie ce se vrea un fel de trecere în revistă a etapelor devenirii poetice a autorului, de la mai adolescentina Monorimă (în oglindă), caracteristică tonalităţii din primele creaţii („Iubito, nu am nicio vină. // Mi-e inima de nuferi negri plină / Şi trandafirii-s negri în grădină / Şi doliu e peste lumină / De parcă sufletul mi-ar fi din tină. [...] Iubito, tu n-ai nicio vină...”), la suprarealista Anagramă(„pe fiecare placă de gresie ce imită ere geologice / cu puţină imaginaţie / încropesc efigia unui bard contemporan / conversez: onsal onsla onasl onals onlsa onlas / osaln osanl oslna oslan osnla osnal / oasln oasnl oalns oalsn oansl oanls / olnsa olnas olsan olsna olans olasn” etc.), de la construcţia fină, macedonskiană a unui rondel („Măsoară-mi ploile ce vin / În pragul toamnelor uscate / C-o dumitriţă şi un spin / Din bruma vechilor regate”) la modernismul blagian din Ars poetica („am uitat, mamă, / am uitat / să mă rog / înainte de culcare / aşa cum blând mă învăţai / şi totuşi visez alb // unii spun că am conştiinţa curată / alţii că nu am deloc... // Nirvana, tu, / înspre o purificare deplină, / mai vreau să ard, măcar un timp, / pe rugul mocnind de cuvinte.”), de la sorescienele Dimineţi, reminiscenţă a volumului anterior de versuri – „La Ghizunie” – („ies dimineaţa din oglindă freş / mărşăluiesc / mărşăluiesc / bă / vezi că ăsta-i Sens / giratoriu / ne încurci / strigă preocupat cineva forţos”) la concentrarea lui Ion Pillat din poemele într-un vers, reuşită în Am fi putut fi un haiku („Deltă brumată – / Răsărit de soare tu / Eu plaur năuc”).
Slujitor şi apărător al exprimării corecte în graiul strămoşesc, fără a ignora totuşi neologismele, Ion Lazăr da Coza ne avertizează cu privire la utilizarea barbarismelor, fenomen devenit deja îngrijorător, cu două Note de jurnal, mai penetrante în conştiinţele noastre decât zecile de pagini jurnalistice ale altora („***De la prăşit vine mama / – bătrână ca limba română – / şi miroase frumos / a ţărână reavănă, / a buruieni strivite, / a strat cu busuioc. // ***De un timp, / grădina-i copleşită / de bălării. / Limba română – / aşijderea”).
Împrumutând în titlu un cuvânt din informatică – fractale, cu sensul de „structuri foarte neregulate pentru care orice parte aleasă în mod convenabil devine similară ca formă cu o alta mai mare sau mai mică în momentul în care cea dintâi este mărită, respectiv redusă la dimensiunea celei de-a doua”, poetul ne spune că atâta vreme cât n-a întrebat pe nimeni ce e zborul, înotul, fuga, încetineala, zarea muntelui etc. (structuri fractale, în fond), atunci el de ce-i întrebat ce este. Cu toate acestea, în poezia Glonţ fractal, se autodefineşte ca fiind „zbor înot fugă încetineală / frunză munte lumină / întuneric floare / parfum de mosc / aisberg tăciune (…) // dar mai ales tristeţe”, tristeţe pentru genunchiul julit, palmele rănite, obrazul desfigurat şi găvanul adânc din tâmpla dreaptă – dovezi c-a avut „înfrângeri / monede cu care şi-a plătit victoriile”, cele care-l fac, pe fond optimist, adept al dictonului latin „carpe diem” („bucură-te de ziua de azi”): „Nu regret clipa ce moare, / Chiar dacă n-a fost mănoasă, / Iar din păsări călătoare / Am făcut iubirii casă. // Flori-de-colţ, pe nalta zare, / N-au căzut sub a mea coasă... / Nu regret clipa ce moare / Chiar dacă n-a fost mănoasă.” (Rondelul clipei).
Neliniştile poetului sunt ca mişcările seismice de la Curbura Carpaţilor: ne prind în zbaterile lor trecătoare pentru a ne aduce apoi liniştea dorită...
prof. Valeriu ANGHEL
Vezi AICI
Cuvinte cheie :
Felicitări, dragul meu!
Succes cu acest colț virtual de cultură adevărată!
Maestre, vă mulțumesc și în acest cadru, dar sper să o fac, live, cu ocazia lansării oficiale!
Cât despre site - ne străduim.
Prețuire,
Valeriu Anghel a spus :
Felicitări, dragul meu!
Succes cu acest colț virtual de cultură adevărată!
Sunteti plin de surprize, domnule da Coza! :-) Sincere felicitari si mult succes in continuare!
Mulțumesc mult, Camelia!
Reciproca!
Camelia Ardelean a spus :
Sunteti plin de surprize, domnule da Coza! :-) Sincere felicitari si mult succes in continuare!
Fiindcă am lipsit (motivat:)) ) de pe site la momentul postării, vreau acum să-mi exprim bucuria pentru faptul că mă aflu în posesia plachetei de versuri Glonțuri fractale, motiv pentru care îi mulțumesc autorului și-l asigur de considerația mea.
Felicitări, drag da Coza! Felicitări, dle Valeriu Anghel, pentru remarcabilul Cuvânt-înainte!
Mulțumim pentru felicitări, Valeria!
Cu același drag,
Valeria Merca a spus :
Fiindcă am lipsit (motivat:)) ) de pe site la momentul postării, vreau acum să-mi exprim bucuria pentru faptul că mă aflu în posesia plachetei de versuri Glonțuri fractale, motiv pentru care îi mulțumesc autorului și-l asigur de considerația mea.
Felicitări, drag da Coza! Felicitări, dle Valeriu Anghel, pentru remarcabilul Cuvânt-înainte!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor