REZULTATELE Concursului „Labirinturi autumnale”, ediția a III-a, noiembrie, 2016

Clipa a sosit!

     Afişăm cu drag rezultatele Concursului „Labirinturi autumnale”, ediţia a III-a, noiembrie, 2016, concurs desfăşurat pe Site-ul literar-artistic ÎNSEMNE CULTURALE.
       Întâi să dăm „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:
       – 31 poezii (votate de 27 membri);
       – 11 proze (votate de 14 membri);

       – trei piese de teatru (votate de 12 membri);
       – patru eseuri (votate de 16 membri).

       Lansarea unui concurs e o provocare irezistibilă pentru creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii se străduiesc şi, în mare parte, reuşesc – zicem noi – să iasă totul ca la carte.

       Odată afişate rezultatele, apar mulţumiţii şi nemulţumiţii. Cum am mai spus-o cu astfel de prilejuri, haideţi, cei nemulţumiţi, să găsim, în primul rând, vinovaţii în noi: poate nu am trimis textul cel mai potrivit, cel mai inspirat; la secţiunea poezie, de exemplu, un text sub patru catrene, considerăm noi, e prea puţin, unul de peste zece catrene plictiseşte; proza trebuie să fie concentrată, rotundă, expresivă (personal, la acest concurs, am „tras” de mine să citesc până la capăt un text lung, neviguros…); la secţiunea eseu, au fost trimise texte valoroase literar, dar unele nu au nici în clin, nici în mânecuţă cu specia numită eseu; o piesă de teatru, dacă se vrea comedie, trebuie ca fiecare replică să fie spumoasă, spontană etc., iar dacă se vrea o dramă, fiecare cuvânt să fie o picătură de amar strecurată în sufletul cititorului… În mare parte, votanţii au ţinut cont de toate acestea.

       Notele primite sunt, orice s-ar spune, o radiografie fidelă a creatorului, a creaţiei făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

       Pentru cârcotaşii care susţin sus şi tare că pe site-ul ÎNSEMNE CULTURALE nu este apreciată poezia clasică, iată că premianta e tocmai o astfel de poezie! Deci, dragilor, noi iubim valoarea indiferent în ce formă e turnată, doar să fie valoare!

       Organizatorii mulţumesc şi în acest cadru participanţilor şi votanţilor, dar şi celor care, alături de preşedintele concursului, Ion Lazăr da Coza, au format juriul: Melania Briciu Atanasiu, Florin T. Roman şi Mircea Teculescu. Remarcabil este şi efortul extraordinar depus de coordonatoarea concursului, doamna Vasilisia Lazăr. Încă o dată… ba de o mie de ori, mulţumiri!

       Sponsorii sunt rugați să ia direct legătura cu premiații și să ofere nemijlocit darurile. Mulțumim!

       Din partea site-ului ÎNSEMNE CULTURALE: multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

 

Metoda de calcul a notei finale:

(nota membri + nota juriu x 4) : 5 = z,zz

Clasamente:

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

***

***

***

Regulamentul AICI

Poeziile participante AICI

Prozele participante, pag. I AICI, pag. a II-a AICI

Piesele de teatru participante AICI

Eseurile participante AICI

***

Diplomele:

Poezie:

Premiul I, Rodica Rădița Răpeanu: AICI

Premiul al II-lea, Nuța Crăciun: AICI

Premiul al III-lea, Simion Cozmescu: AICI

Proză:

Premiul I, Gina Zaharia: AICI

Premiul al II-lea, Mihaela Roxana Boboc: AICI

Premiul al II-lea, Pop Dorina: AICI

Premiul al III-lea, Nikol MerBreM: AICI

Dramaturgie:

Premiul I, Elena Agiu-Neacșu: AICI

Premiul I, Carmen-Bernadeta Anghel: AICI

Premiul al II-lea, nu se acordă 

Premiul al III-lea, nu se acordă

Eseu:

Premiul I, Pop Dorina: AICI

Premiul al II-lea, Veronica Pavel Lerner: AICI

Premiul al III-lea, nu se acordă.

Vizualizări: 3493

Răspunsuri la Aceste Discuţii

  • Pe viitor, în această pagină, vom interzice motivarea punctuală, din partea oricui, a votului acordat lucrărilor participante la concurs. Se poate face o motivare generică, gen: pentru „agramatisme”, -1 punct; pentru lipsă de originalitate, -2 puncte; pentru improvizație, -1 punct; etc. Dacă chiar vrem să ne motivăm nota dată unui text, așteptăm ca acesta să fie postat, ne ducem pe acea pagină și acolo putem „combate”, neicușorule, pân' la D-zeu!
  • O membră propune „ca la următorul concurs organizat aici, pe Însemne Culturale, să fie introdus și un premiu de popularitate, măcar la secțiunile Poezie și Proză, unde textele participante sunt mai multe. Am observat la toate concursurile organizate până acum că acea creație care obține cea mai mare notă din partea cititorilor pierde locul fruntaș atunci când se adaugă și notele jurilor. Dar dacă acea creație a fost pe gustul cititorilor, atunci cred că merită un premiu de popularitate”. În principiu, de ce nu? Dar înalță cu ceva nivelul concursului? Unii au sugerat chiar să scoatem juriul. Aici, NU! Ca să evit poliloghia, o să recurg la două exemple: actrița Stela Popescu e foarte, foarte populară/celebră, dar ca valoare nu-i ajunge la gleznă Olgăi Tudorache; la fel și Florin Piersic e foarte popular, dar mai valoros mi se pare George Motoi, Marcel Iureș etc. Iată, rolul juriului, teoretic, e să facă diferența între cele două aspecte. Că juriul o mai dă în bară... asta e! Totuși, juriul e alcătui din laureații pe care noi toți i-am urcat pe podium! Ca principiu, sistemul acesta de vot e cel mai corect! Înclin, și vă rog și pe voi să păstrăm acest sistem de vot. Chiar dacă nu e perfect, e cel mai apropiat de idealul de ierarhizare.
  • Pentru a încuraja dramaturgii și eseiștii, propun ca, pe viitor, la aceste două secțiuni să abolim tematica! Mulțumesc!

Felicitări!

Felicitări tuturor!

O surpriză nesperată, dar plăcută, tocmai de ziua mea.

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez, cu drag, pe toți (juriu, organizatori și concurenți).

felicitări  tururor premiaţilor!

mulţumiri juriului pentru răbdare şi efort dar şi organizatorilor pentru modul în care ştiu să ocrotească valoarea cuvântului!

Felicitări tuturor premiaților!

Felicitări tuturor premianţilor! Felicitări concurenţilor!

Mulţumiri alese organizatorilor şi juriului pentru efortul depus! E o bucurie să faci parte din familia Însemne Culturale!

Felicit și eu pe toți truditorii întru frumos  – câștigători, concurenți, juriu, organizatori, sponsori! Cu toții facem o echipă pe cinste.

Nu pot să nu remarc această minunată pagină care se vrea foarte limpede (mai limpede chiar nu se poate!), precum și frumoasele diplome oferite câștigătorilor de care se face vinovat tot dragul nostru Ion Lazăr da Coza. ❤️

Felicitări premianţilor, mulţumiri organizatorilor şi tuturor celor care au lecturat şi evaluat lucrările! Mulţumesc pentru premiu :)!

Felicitări tuturor!

Mulţumiri pentru organizarea acestui concurs!

Cele mai frumoase gânduri!

Eu sunt siderată! Pentru eforturile tuturor - jurați și membri - Reverență! Felicitări concurenților, felicitări, Însemne Culturale!

Felicitări tuturor premiaţilor! Felicitări şi organizatorilor acestui concurs!

Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților. Și nu mai puțin celor ce au trudit pentru realizarea acestui concurs. Nu e puțin lucru. Se cunoaște seriozitatea și minuțiozitatea celor ce au condus concursul.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 55 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și aspirantul și poetul a utilizatorului nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog și aspirantul și poetul a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Izgoniţi la graniţa vorbei a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor