Precizie… matematică!

 

 

                                                                            

Rutina, fără să-ţi dai seama, te transformă după mulţi ani într-un robot. Iar atunci când viaţa nu te mai obligă să execuţi această rutină, simţi că totul este anapoda… şi cazi, fără să-ţi doreşti, într-o dilemă!

Cu alte cuvinte, această dilemă – dar nea Gogu nu ştia că se cheamă aşa! -, îl frământa de câteva zile: ce-o să se facă el când nu va mai trebui să se scoale de dimineaţă? Să se îmbrace şi să plece la serviciu… apoi ce-o să facă după, toată ziulica?...

Pentru nea Gogu ,,cheferistul”, cum îl cunoştea mai bine lumea din sat, ziua cea mare ,,de pensionare’’ sosise!

Ciudat lucru, chiar dacă aşteptase pensionarea cu multă nerăbdare în ultimii ani, cu cât se apropia data scadentă, dar şi mai grav de câteva zile parcă, îl tot rodea o nelinişte interioară,  şi în zorii ultimei zi când trebuia să mai meargă la serviciu, o stare ciudată pusese stăpânire pe el. Trezit de mult de ceasul deşteptător, ,,C.F.R.” cu cele două sonerii mari, cât clopoţelul lui de la bicicletă, parcă nu-i venea să se coboare din pat… Îl frământa ceva şi-l chinuia o moleşeală generalizată în tot corpul, parcă nişte  braţe nevăzute îl ţineau într-o înlănţuire molatecă şi îl trăgeau la somn.

 

Acu’, hai sus Goguţă… ce mai contează o zi, la deal ori la vale! îşi spuse, ridicându-se anevoie în capul oaselor.

- Gherghino!... Opa fă, mai opreşte porcii!...  o înghionti pe nevastă-sa.

- Ce-ai mă?...

- Scoală! Că s-a crăcănat dă ziuă… Auzi cum te cheamă cocoşu’!...

- Ai înnebunit mă?... D-abia e cinci…

- Scoală fa, n-auzi?

- Pachetu’ e în frigider…

- Vreau să mă îmbrac cu salopetele alea noi!… Adumi-le, că nu ştiu unde le-ai pitulat?

Gherghina auzind o asemenea dorinţă neobişnuită din partea bărbatului, parcă se trezi brusc. Se ridică greoi în şezut şi încă buimacă de somn, îl luă la rost:

- Bine mă… şi duminică!? Duminică cu ce te mai îmbraci să te duci la un ţoi, la cumparativă, ai?

- Ai fă, că nu le murdăresc…  adă-mi şi bocanci ăia noi…

- Nu vrei mă şi ciarapi ăia noi, pă care, d’abia i-am gătat?

- Da bravo, fă! Uite ce muiere dăşteptă eşti! Că bine zici! Atunci, adă-mi şi maiou nou şi izmene noi… Mă-mbrac tot, de sus şi până jos, cu ţole noi, ca la sfintele sărbători de Paşti… ha, ha, ha! Râse el cu poftă.

Gherghina duse mâna la gură să-şi ascundă o parte din semnul de uimire ce i se întipărise pe faţă. Îl cunoştea foarte bine pe Goguţă al ei, mâncaseră saci de sare împreună, dar râsul bărbatului o îngrozi. Nu era al lui, sunase sinistru între pereţii casei şi se amplificase şi mai tare în urechile ei.

- Da’ unde te duci tu, mă!? La horă sau la servici? îl întrebă abătută Gherghina coborând din pat.

- La serviciu, fă muiere, unde păcatele mele, să mă duc! Da’ azi e ultima zi şi gata: ies la pensie! D-aia vreau să mă îmbrac cu ţoale noi, acuma înţelegi?

- A!... păi aşa spune mă pezevenghiule, ca să pricep şi io!

 

Soarele se ivise la orizont şi sta cocoţat pe culmea dealului, pitit copilăreşte printre vârfurile plutelor bătrâne şi rare, când nea Gogu ieşi în bătătura largă. Nici nu mai era nevoie să-şi consulte ceasul de la mână - cumpărat din banii primiţi drept ,,bonus’’ -, căci el ştia precis cât este ora după poziţia soarelui, indiferent de anotimp. Privi scurt spre discul portocaliu: s-apropie dă cinci jumate! Am destul timp!...

Vârându-şi mâinile în buzunarele mari şi adânci ale salopetelor, privindu-şi satisfăcut curtea şi toate acareturile, zâmbi satisfăcut. Toate erau construite de mâna lui şi cu ajutorul Gherghinei. Se uită cu milă la poarta dinspre grădina mare ce sta într-o rână, agăţată doar într-o balama,  la bolta cu viţă-de-vie, care de la ultima zăpadă se curbase la jumătate şi încă nu avusese timp s-o dreagă, la gardul dinspre vecina şi el dărăpănat, gard pe care în urmă cu mulţi ani, îl mai sărise, chipurile, după o găină sau după… zâmbi: de mâine, gata,  voi avea timp berechet de voi… păcat că nu mai sunt tânăr şi nici…  

 

Simţi cum răcoarea dimineţii îl îmbrăţişează şi mai strâns iar puţinul păr i se zbârleşte în creştet. Auzi în spatele lui, uşa casei deschizându-se.

- Gherghino!... strigă el fără se întoarcă.

- Ce mai vrei mă? Îl întrebă ea din prag. Ce-ai mai uitat?...

- Adă-mi şi basca nouă, că-mi îngheaţă inteligenţa!... Se întoarse către ea: Şi, mai comentă el, n-o să-ţi placă să ai în bătătură, unu’ cu inteligenţa îngheţată!... Eu vreau s-o am dăzgheţată, că şi aşa, ţara geme dă restu’!...

Gherghina, şi mai speriată, auzind asemenea vorbe, pe care le consideră ,,în dodii’’, scuipă de trei ori în direcţia lui, apoi dispărând în casă după bască, făcându-şi de trei ori semnul crucii, mai zise:

- Doamne apără şi fereşte! Ptiu, ptiu, ptiu! Piei Satană dă lângă el!... 

 

,,Calu’ ” lui, adică bicicleta, îl aştepta cuminte rezemată de şopron.  Sclipea de curăţenie, iar spiţele străluceau ca nişte raze de soare.

O admiră îndelung, era a cincia sau a şasea  bicicletă – le uitase exact numărul -, dar şi cea mai bună şi durabilă, o ,,rusească’’ albastru deschis, luată din oraş: patruzeci de ani, dus-întors, pă ploaie, pă vânt, pă soare… a  câte zece kilometri zilnic, fac… da’ lasă că am timp de mâine încolo să tot calculez!...

Îşi aranjă mai bine basca pe cap, luă ,,calu” de coarne, îi cercetă grijuliu roţile, să vadă dacă sunt în regulă sau nu, şi molcom plecă spre poartă. Mai întoarse o dată capul să mai privească bătătura…

- Gogule, mă! strigă nevastă-sa din prag. Ai uitat pachetu’!

- Nu l-am uitat fă!… zise aşa, ca pentru el, în şoaptă. Apoi îi răspunse cu voce tare: Azi nu mai nevoie de el!

- Şi ce mănânci, mă?

- Azi voi mânca la bufet!

- Da’ ce mă, ne dă banii afar’ d’în casă? Ai bani dă bufet?

- Uite că am! Numai aşa dă sanchi! Spuse el şi mai tare şi plecă.

 

 

 

Ca să ajungă la drumul bun, la cel asfaltat, avea două variante:

- prima, folosită cel mai mult vara şi doar pe vreme frumoasă, indiferent  de anotimp, era mai scurtă şi câştiga timp preţios pentru a fuma în tihnă o ţigară cu Stan, colegul lui de tură. Trebuia să meargă pe o potecă, peste câmpuri,  croită de el în fiecare primăvară: el se chinuia şi o refăcea, iar toamna, tractoriştii i-o arau! O bătătorea cu pasul, mărunt şi apăsat, mergând pe lângă ,,cal’’ câteva zile, până poteca devenea bună de mers pe ea cu bicicleta.   

- a doua variantă era de rezervă în cazul în care prima, datorită intemperiilor nu putea fi folosită. Era cu mult mai lungă şi trebuia să străbată tot satul, să dea bineţe şi-n stânga şi-n dreapta, şi treaba care-l enerva cel mai tare, să răspundă mereu la aceiaşi sâcâitoare şi insistentă întrebare: ,,unde mergi, bre nea Gogule, aşa cu noapte-n cap?’’  Însă, până ajungea la liziera plantaţiei tinere de salcâm, o ,,perdea naturală’’ împotriva viscolului, cum solemn declarase primarul comunei atunci când o sădiseră, enervarea îi trecea.

 

În ultimele zile, fiindcă natura îi permisese, folosise prima variantă. Şi azi la fel. Cum ajunse însă la potecă, simţi nevoia să coboare de pe bicicletă şi să meargă la pas: am timp, nici n-a trecut personalul de şase! îşi zise în gând nea Gogu privind în zare terasamentul căii ferate, apoi coborî privirea peste lanul de porumb: ia uite domne porumbul ’talianului, ce verde şi frumos e! Nu te vezi nici  călare din el. Dacă are omu’ utilaje aduse din Italia şi îngrăşăminte naturală dă la noi din sat… că vecinu’ meu Vasile, care are patru vaci, băligaru’ îl vinde ’talianului, pă euro, să făleşte el, în loc să-l ducă la el pă ogor!… Tare dăştept, nu glumă!?… Uite ce mare şi bine dezvoltat e porumbul ’talianului, faţă dă al lor!... Cum să nu facă recoltă bună? Da oare, ce-o face domne cu atâta porumb?...  L-o lăsa la noi în ţară sau îl duce în Italia lui? Că doară e pământul lui, nu? Eu, dacă aş fi fost mare şef acolo în  ,,stat’’, n-aş fi vândut nicio palmă dă pământ, l-aş fi concesionat doar pă cinzeci dă ani…

Ajuns lângă liziera de salcâmi, se opri să admire şi porumbul oamenilor din sat. Plecase bine şi al lor, muncit simplu cu sapa şi prăşit cu calul era cam la şold, şi lumea terminase de câteva zile praşila a doua. Puse mâna streşină la ochi, să vadă mai bine. Acum în primele raze de soare, frunzele late de porumb, sclipeau unduindu-se în zare ca nişte valurile mici ale unei mări calme.

Aşa o fi şi Marea noastră dă mare? se întrebă nea Gogu înălţându-se pe vârful picioarelor să vadă cât mai departe.

O fi mai mare dă cât văz eu cu ochii?...  Of, Doamne! La vară, gata, mintenaş  o duc pă Gherghina mea la mare, merită săraca!... Că murim şi nu vedem şi noi marea!... Hi,hi,hi!... s-o văz în costum dă baie pă Gherghina!...

Când îşi reluă mersul, trist că nu văzuse nici el şi nici consoarta lui Marea Neagră, în dreapta nu se mai uită… S-ar fi întristat şi mai rău şi ar fi lăcrimat ca zilele trecute, când văzuse cum primii mărăcini începuseră să crească ca lăptucile într-o seră… Cât vedea el cu ochii, numai pământ mănos lăsat pârloagă… Pământ retrocedat după revoluţie oamenilor, majoritatea acum bătrâni, însă neavând posibilităţi să-l muncească - dar nici încredere să-l dea în arendă sau ei să se constituie într-o asociaţie - îl lăsaseră de izbelişte.

 

Abătut şi supărat pe situaţie, încălecă pe bicicletă, trecu prin lizieră şi coti pe lângă terasamentul căii ferate. De aici mai avea câţiva metrii până la viaductul pe sub care trecea şi urmărind poteca uşor şerpuitoare, gata, urma asfaltul, iar după zece minute de mers cu bicicleta pe drumul lin, ajungea la serviciu.

În acel moment se auzi în depărtare un şuierat de locomotivă. Întoarse capul şi  văzu cum vine trenul, ca un şarpe imens, alunecând pe drumul de fier.

Aha, e bine, uite şi personalul dă şase, vine şi el! Acu’ două minute a plecat din haltă! M-am încadrat la fix ş-o să-l mai prind pă moşu’ Stan, să mai stăm o ţâră de vorbă… mai fumăm o ţigară!  Iar  azi… azi am să-l cinstesc cu o cafea, dă la bufet!

După câteva minute, locomotiva îl salută printr-un şuierat scurt şi-l depăşi. Răspunse şi el salutului, făcându-i mecanicului, semn cu mâna.  Precis e Radu pă locomotivă! Numai el mă salută aşa scurt!... se gândi nea Gogu şi viră bicicleta, intrând pe sub viaduct, în timp ce trenul trecea pe deasupra, dar, când mai avea doar un metru şi ieşea pe partea cealaltă, simţi o lovitură cumplită în moalele capului. Parcă o grenadă făcuse explozie în ochii lui. Privirea i se înceţoşă şi brusc văzu negru în faţa ochilor, apoi totul se cufundă într-o linişte adâncă…  Corpul lui nea Gogu, în virtutea inerţiei, mai merse câţiva metri pe bicicletă şi se prăbuşi într-o poziţie total nefirească, cel puţin asta văzură călătorii din ultimul vagon, care în prima staţie alertară şeful gării.

 

Vestea că nea Gogu cheferistul a murit, sub viaduct, se răspândi ca fulgerul în sat şi cei mai curioşi dădură năvală.

Gherghina alergă şi ea desculţă într-un suflet, dar, pe la jumătatea drumului, puterile o lăsară şi se mai domoli. După câţiva paşi, genunchii i se înmuiară şi se prăbuşi pe potecă în ţărână.  Se simţi ridicată de braţe de nişte femei, care o ajutară să meargă. Lacrimile i se porniră şi mai tare şi începu să se jelească: Doamne, bunule, nu fi atât de nemilos!... Nu mi-l lua şi pe Goguţă, Doamne!… că el mai mi-a rămas!… Mi-ai luat un brad de băiat… lasă-mi-l pă moşuuu?... Aoleo!… Aoleo!… Ce mă fac eu  singurică… ce mă fac?...

 

Procurorul, examinând sabotul care-i curmase viaţa bietului om şi basca nouă  găurită, scărpinându-se în barbă şi privind cerul printre traversele viaductului, prin singurul loc unde tabla de protecţie era lipsă – furată sigur de cineva şi dusă la fier vechi -, murmură ca pentru sine: domne, asta da, precizie… matematică!...

Vizualizări: 152

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulţumesc, doamna Melania Briciu, pentru felicitări! Şi eu vă felicit pentru premiul primit.

Sunt plăcut surprins că o iubitoare de poezie, iubește şi proza.

Cu prietenie, 

Melania Briciu a spus :

Felicitari din toata inima, Domnule Emil Dumitru!

felicitari sincere, domnule Dumitru!

Mulţumesc mult, doamna Curelciuc B., pentru felicitări!

Curelciuc Bombonica a spus :

felicitari sincere, domnule Dumitru!

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

bolache alexandru şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Despre viață și moarte numai bine a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a lui Ana C. Ronescu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Elena Mititelu îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Despre viață și moarte numai bine a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a lăsat un comentariu pentru PETRUTA NITA
cu 9 ore în urmă
Pictograma profiluluiPETRUTA NITA şi Georgiana s-au alăturat la ÎNSEMNE CULTURALE
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog În umbra eternei tăceri a lui Zarra
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În umbra eternei tăceri a utilizatorului Zarra
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Rondel pentru prieteni a lui Ionel Mony Constantin
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a lui Nădejde Angelina
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor