Inculpată toamnă

 

Eşti nedreaptă, toamnă, când îmi furi sfioasă,

Trandafirii-n floare, cu boboci pe ram,

Şi îmi laşi grădina tristă, zdrenţuroasă,

Ca pe-o cerşetoare care-mi bate-n geam.

 

Aspră şi haină îţi reverşi amarul

În furtuni turbate, ploi răstite, reci,

Uneori îmi pare nesfârşit coşmarul,

Parcă trec prin mine stol de lilieci.

 

Te prefaci adesea plină de candoare

Și aduci cu tine daruri fără  preţ,

Eşti pe drept bogată, dar amăgitoare,

În privire-ţi aflu un imens dispreţ.

 

Doar poeţii-ţi cântă nesfârşit în strune

Peste anotimpuri mi te fac regină,

Eu te-acuz, șireato, de infracţiune,

Avocaţi îmi caut fluturi de lumină.

 

Tu s-aduci dovada că eşti inocentă,           

Voi fi iertătoare, cum îmi stă în fire,

Dar măcar o dată, blândă, indulgentă,

Iartă-mi trandafirii trişti, de la jertfire.

Vizualizări: 901

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mă bucur să ştiu asta, Adelaide! Mulţumesc pentru vot şi felicitări!

Adelaide a spus :

 Felicitari, draga Angelina! Trebuie sa-ti marturisesc ca am recunoscut din prima ca poezia iti apartine, in clipa in care am lecturat-o intaia oara! 

Mulţumesc, Mihaela!

Mihaela Popa a spus :

Felicitări, Angi!


Mulţumesc, Floare albastră! Nu te-am putut păcăli! Mă ştii prea bine! Mulţumesc!


Denisa Curea Popa a spus :

Toată preţuirea, buna mea. Ştiu că m-am testat atribuind poeţilor  câte o poezie din cele participante. Mă bucur că nu m-am înşelat asupra poeziei tale, că de altele... nu  zic. 

Felicitări!

Rodica, mulţumesc! Îmbrăţişări de suflet!

rodica constantinescu a spus :

Felicitari din toata inima Agelina, versul tau nu poate sa treaca nerasplatit!


Mulţumesc, Corina! Drag, sufletul tău!


Corina Militaru a spus :

Felicitări, Angel! :)

Mulţumesc, doamnă Adelaida Mateescu! Din păcate, inculpata toamnă nu ascultă ruga mea!

adelaida mateescu a spus :

Felicitari ! Mi-a placut deosebit de mult poezia

si ruga ta catre toamna :"Iartă-mi trandafirii trişti, de la jertfire."

Mulţumesc, doamnă Ana Ardeleanu!

Ana Ardeleanu a spus :

Felicitări, Angelina!

Felicitări! Toată prețuirea mea!

Mulţumesc!

Elena Dulgheru (Giurgiu) a spus :

Felicitări! Toată prețuirea mea!

Mulţumesc, Marilena pentru felicitări şi notare!

MARILENA VELICU a spus :

Felicitari din suflet!

Romantism şi un strop de umor. Frumos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
cu 32 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
cu 34 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
cu 35 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 39 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 40 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 43 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 45 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 46 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 47 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe Munții Măcin a utilizatorului gabriel cristea
cu 48 minute în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După moarte a utilizatorului Mick Lorem
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog După moarte a lui Mick Lorem
cu 50 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dileme a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc prin poem a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un TOT zborul (lui Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în lumina de lămâie a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor