Premiul al II-lea, secțiunea poezie (din partea membrilor) - „Între două vieți”, de Angelina Nădejde

Între două vieți 

Să m-aștepți, iubito, chiar de n-oi veni,

Prin ninsoarea asta, nimeni n-o să iasă, 

Tu aprinde focul  – cum s-ar cuveni

Dac-aș fi cu tine, dulcea mea duioasă.

 

Pune-n bradul nostru globuri argintii

Să te-admir din lumea florilor de gheață,

Știu că ești frumoasă, dar aș vrea să știi

Că te văd, iubito, și din altă viață.

 

Pregătește cina pentru amândoi,

Toarnă în pahare vinul cel mai bun,

Pune-ți șalul verde peste trupul sloi,

Știu că fără mine-i cel mai trist Crăciun.

 

Îți vor spune unii, c-am plecat mâhnit,

Ne’mpăcat cu soarta despărțirii noastre,

Dar tu știi, iubito, sunt doar surghiunit,

Până la-ntalnirea din ninsori albastre.

 

Să nu plângi, chiar dacă sufletul îți cere,

Mi te vreau voioasă, plină de lumină,

Înflorită-n albul nopții de tăcere

Și-mbrăcată-n voaluri lungi de muselină.

 

Haide, nu te teme, nimeni nu va ști,

Că m-aștepți la cina dintre două vieți,

Voi veni doar dacă –  tu vei înflori

Răspândind seninul sfintei dimineți.

Vizualizări: 168

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Mulțumesc, Nikol!

Nikol MerBreM a spus :

Felicitări!

Mulțumesc tuturor celor care prin notele acordate au făcut să primesc acest premiu. 

Mulțumesc Lisiei pentru efortul depus în organizarea acestui concurs! Felicitări tuturor!

Felicitari, Angelina!! Un poem puternic, cu emotie, fior liric si mesaj!! 

Mulțumesc, Nuța! Este o poezie care a curs firesc, din dragoste pentru cei doi. 

Nuta Craciun a spus :

Felicitari, Angelina!! Un poem puternic, cu emotie, fior liric si mesaj!! 

Felicitări, cu drag, Angelina!

Minunat, Angelina! Plâng...

Mulțumesc, Nuța!

Nuta Craciun a spus :

Felicitari, Angelina!! Un poem puternic, cu emotie, fior liric si mesaj!! 

Să nu plângi, chiar dacă sufletul îți cere,

Mi te vreau voioasă, plină de lumină,

Înflorită-n albul nopții de tăcere

Și-mbrăcată-n voaluri lungi de muselină.



Vasilisia Lazăr a spus :

Minunat, Angelina! Plâng...

Mulțumesc, Valeria!
Valeria Merca a spus :

Felicitări, cu drag, Angelina!

Felicitări! Duios vers și gând, angelic!

Mulțumesc, Mihaela!

Mihaela Suciu a spus :

Felicitări! Duios vers și gând, angelic!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Jungla indiană a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 17 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe coama înserării a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Cum flori de-argint pe ape s-au prelins a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum flori de-argint pe ape s-au prelins a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a partajat postarea de blog a utilizatorului Costel Zăgan pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia imposturii a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Erezia imposturii a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fiecare fir de iarbă are un înger a utilizatorului Nuta Craciun
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog fiecare fir de iarbă are un înger a lui Nuta Craciun
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe coama înserării a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Pe coama înserării a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Inocență a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inocență a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fuziune a utilizatorului vasile lucian tatar
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Covid 19 a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Covid 19 a lui Eftimie Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Vise de adolescent a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vise de adolescent a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să ne păstrăm Pământul a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog semn cu măna a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor