Poeziile participante la Concursul „Labirinturi”, ediția a V-a, 2018

[Sofia Sincă]

1. Când inima mă-ndeamnă

Când inima mă-ndeamnă în ochi să te privesc,

Iubirea-ţi nesfârşită aş vrea s-o regăsesc,

În zbuciumul privirii să pot să m-oglindesc.

În lacrima privirii când vrei să te-oglindeşti,

Iubirea-mi de-altă dată să poţi s-o regăseşti

Şi-n ochi să vrei întruna cu drag să mă priveşti.

În ochi, ca şi-altă dată, să vrem să ne privim

Şi-n apele privirii cu drag să ne-oglindim,

Iubirea noastră veche în doi s-o regăsim.

2. Zbor întrerupt

Zburam către soare…

Când

O generaţie s-a aşezat pe umărul meu.

- Nu-i nimic, i-am spus,

O să te duc şi pe tine la soare..

Şi am continuat să zbor.

Pe urmă, o altă generaţie

S-a aşezat pe celălalt umăr..

Pe urmă, o altă generaţie

Pe un picior,

Pe un braţ,

Pe alt braţ,

Pe alt picior..

Mi-era din ce în ce mai greu să zbor către soare..

Am încercat să mă scutur

Şi nu am reuşit..

Soarele, se depărta

Din ce în ce mai tare de mine, în schimb

Generaţiile

Erau din ce în ce mai multe

Pe umeri,

Prin păr,

Pe picioare…

Acum,

Nici nu mai văd soarele de atâtea generaţii..

Mă uit în jos

Şi văd pământul

Şi cred,

Că de fapt

Nu am zburat

Nici o clipă…

3.  Între noi…

Când ultima ta silabă a căzut

Golul din noi

A devenit

Golul dintre noi şi ciudat,

Parcă abia acum aveam cu adevărat ceva,

În comun..

Nu s-a întâmplat dintr-o dată,

Ştii?

La început golul dintre noi a scrâşnit a cutremur si au căzut tot felul de stele ruginite,

Cu dinţii strâmbi…

Pe urmă mâna mea dreaptă

Nu şi-a mai regăsit mâna stângă..

Ochiul meu bulbucat a tras o parte

De meridian în jos

Şi s-au răsturnat continentele

Şi-au curs oceanele

Şi s-a decolorat luna..

Golul dintre noi devenise incandescent

şi fierbinte,

Te văd, am zis,

Te cunosc, mi-ai răspuns,

Şi abia după ce am căzut unul în altul

Învăţându-ne,

Absorbindu-ne,

Totul,

Absolut totul pe pământ

A revenit la

Locul lui.

4. Monologul neputinței

 

Pe șina roasă de-a trenului oftat,

Orbit de minutele deșănțate,

Mă-ntreb, argumentat, de ce-am ezitat?

Răspunsul, adormit în trei erate,

Se lasă așteptat pe-un trist peron.

De ce soluțiile-s cenzurate?

Sunt om onest, nicidecum un fanfaron

Ce-și caută în barbă ceva de spus.

Oare dețin doar un amărât neuron?

Nu sunt habotnic, dezechilibrat nu-s,

Însă nu mai vreau să fiu propriul pion

Sacrificat în lupta ce-o am de dus.

Să-mi scrie-n frunte cuvântul ghinion

Și să nu-l văd, orbit de înălțare?

Decent, nu mi-am propus s-ajung campion

Însă viața fără piper și sare

Nu aș fi crezut să fie al meu țel.

M-aș corecta, dar unde-am greșit oare?

Cu mine însumi voi merge la duel.

 5. Dum spiro, spero (Pantum)

 

M-am risipit în anii din trecut,

Cum vântul risipeşte frunze moarte,

În drumul spre un ţărm necunoscut

Ducând spre undeva, tot mai departe.

 

Cum vântul risipeşte frunze moarte

Tristeţile se-mprăştie-n pustiu

Ducând spre undeva, tot mai departe,

Jucând al vieţii zar cât nu-i târziu.

Poezie scoasă din concurs, deoarece parte din ea era luată din altă poezie, tot a aceluiași autor, dar care a fost publicată.

6. Capricii de toamnă cu măști

Își scutură Baccarat alene genele

în fâlfâit arămiu roșcat

alungă umbrele triste în stoluri berzele

valurile înserării se tulbură sacadat

obrazul tomnatic de iubire târzie pătat

se colorează-n palid și brocart

sărutările brumate ale austrului

îndulcesc gustul mustului

teatral își face intrarea Noiembrie

deghizat în Thanatos

de sub masca demonică surâde hidos

târăște cu sine înfrigurate catrene

și o bogată hlamidă de crizanteme

pășind peste frunzele moarte

îl privim cu îngăduință

puțin zeflemist și duios

doar bătrânul Ignat și Profira sfios

împovărați de ani și reumatisme

gem dureros

vine la braț Brumar cu Vântul din nord

În urma sa de-a valma cu toamna la bord

năvălesc spiritele morții boeme

în noaptea de Haloween

printre farse și măști pământene

aici suntem noi

Andrei și micuța Carmen

și îi întâmpinăm cu covrigei si cu poame

pe sub ferestre în noaptea extremelor

fantome zâmbesc hidos crizantemelor

și clipirilor înspăimântate ale lumânărilor.

 

7. Iubește-l, Anya

Anya, iubește-l

cu mâinile mele pe trupul nopții

învelește-l în răcoarea buzelor

vorbește-i despre poezie

mai ales despre aceea care ucide și renaște

care fărâmă orice formă de rezistență

Anya, sărută-i diminețile

și nu te gândi la mine,

artiștii nu știu ce să facă cu iubirea

o transformă în papirusuri călătoare

o pictează pe umeri de brumă

până sfâșie totul în jur

cu gheare de felină

e prea târziu

tușele au fost deja aruncate pe podea

și trupul meu - o pată de lumină pe gulerul cămășii de duminică.

Am murit de atâtea ori, Anya,

când înviam el mă ducea de mână la râu,

îmi spăla fața și așa schilodită de neputință îi zâmbeam,

iar eu o iubeam

așa cum iubești geamăna din ochiul ferestrei;

se face noiembrie, Anya,

mi-e frig și moarte,

frig și dor,

cancerul zace sătul în propria-i carne

cancerul minte că e sătul

iubește-l, Anya,

îngerii culeg ghebe din asfaltul umed

noi nu,

niciodată nu

vom ține de mână copiii

să-i mințim că lumea e povestea celor unsprezece lebede

întregite de iubirea care coase mută

ceasul ticăind bezmetic,

fluturi de noapte,

noi nu,

niciodată nu

iubim ploaia cu frunzele de chihlimbar

iubim pașii din cer înapoi spre povestea Anyei

femeia cu chip de miere sălbatică,

noi nu

ne luăm rămas bun.

8.Epifanie autumnală

Ca un semn de izbândă, firea-mi blândă și scundă, 
De atâta osândă, ar fi vrut să se-ascundă 
Într-o roată de lut cât un bob de năut 
Amețită de rut ca și când a băut, 

( cât să nu i să pară, viața grea și amară )
Cu o sete avară, lapte crud de fecioară
Sau licoare de mac, de la ultimul vrac 
Agățată-n arac și dosită-ntr-un sac, 

Ca merindă a gurii din averea naturii
Plămădită de furii întru somnul făpturii
Peste-al vieții cerdac amorțită de-un veac,
Drept sămânță de leac între flori de dalac 

Scoasă din labirinturi din adânc de pământuri 
Și purtată de vânturi, până-n cuiburi de vulturi, 
Ca de joi pân' de-apoi, cununați de nevoi
S-o culegem doar noi, dintre foi de trifoi 

Visători și prozaici, în veșminte de-arhaici, 
Ca doi fii de iudaici la o nuntă de laici,
Dintr-un rit de demult, sub un semn surdo-mut,
Rost de alt început într-o toamnă de lut!

9. Când ceru-i ud...

Când cerul ud pe-aripi se-ngreunează,

Vâslim jenaţi de sluta anvergură,

Ne smulgem din albastrul de la gură,

Până ce lutul crud se luminează.

 

Pe străzi târând ingenua figură,

Alţi îngeri, negri,  trec și claxonează,

Prea obosită, inima pompează

Noroi ce-o leagă de umana zgură.

 

Mă-ntorc la Tine, Doamne, ce dogoare

Învăpăiază iernile-n artere,

Sorb roua astrelor, ca pe-o vigoare.

 

Un înger gri, printre elicoptere

Răpus de-a carburanţilor duhoare,

Trimite-n van mesajele-i aptere.

10. Catrene irosite

În malaxorul de destine

Ne-aruncă viaţa, rând pe rând,

Sunt eu cu ea, e el cu tine,

Perechi de rime şchiopătând.

Cu ochii-nchişi sărut o tâmplă,

Şi-un gând răzbate, nebuneşte,

Imaginând. pentru o clipă,

Cum altul păru-ţi răvăşeşte...

În cale-mi, umbre împietrite,

În sus senin, în jos abis

Şi patru strofe irosite,

Dintr-un poem ce n-a fost scris.

Mocnind în jar de amăgire,

Un dor va arde-nvins, ateu,

Hrănit cu lacrimi din iubire,

De n-ai fost tu, ne-fi-voi eu!

11. Dimineață stranie

Umblu pe câmpul răscolit de neguri

ca o fantomă-n recea vălurire;

Pătrund în templul alb. Ce nălucire:

să simt mirosul iernilor în muguri!

Străbat coloane lungi -lespezi de ceață-

și le ating cu mâini iscoditoare;

Ce stranie-i această dimineață!

Ce plumbuit mi-e pasul către soare!

Îmi pare timpul mut o veșnicie,

pășind prin labirinturi mișcătoare;

Unde să caut steaua curgătoare,

ce colorează lumea argintie?

Prin pâclă deslușesc o căprioară,

și-n urmă-mi templul se pierde nefiresc;

Se zbuciumă lumina să apară;

Ochiul căpriu e soare! Tac și-l privesc!

12. Se aude…

 

E viața grea și-adesea-njur,

Dar noaptea, când îmi frâng elanul,

E-atâta liniște, că-n jur,

Se-aude cum vorbește BANUL!

 

Mi-i traiul greu și uniform,

Că mi se taie, sincer, cheful,

Iar, la serviciu, când adorm,

Se-aude cum vorbește ȘEFUL!

 

Acasă, viața-i și mai grea

Și stranie cum este lacra…

Când, calm, mă cert cu soața mea,

Se-aude cum vorbește…SOACRA

13. Iubind cu nerușinare

Aș putea să-mi strig mirarea

Într-o albie de rană

Și urmându-mi drept cărarea

Să las timpul să se-aștearnă

 

Aș putea în rugăciune

Serile topite-n poartă

Să le-adulmec moi, nebune

Să-mi croiesc din ele-o hartă

 

Să arunc spre cer cu vrăbii

Și spre ape cu ulcioare

Să încalec pe corăbii

Către vieți întâmplătoare

 

Și-aș putea să uit de tine

Să deleg un pui de ciută

Rănile să mi le-aline

Sângele să ți-l asmută

 

Sub coconul stins cu șoapte

Țipă frunzele-a iertare

Spre zăpezi pășesc în noapte

Iubind cu nerușinare

14. Melancolie, dulce Românie

 

De câte ori pe zi să-ți spun că-mi pasă

De rănile ce îți brăzdează fața?

Aveai nepoți, aveai belșug pe masă,

Te-ntâmpina zglobie dimineața.

 

De câte ori pe zi să-ți spun că doare

Tristețea cuibărită-n ochii roșii?

Ți-ai apărat ograda cu sudoare,

Iar azi se lăfăie în ea leproșii.

 

De câte ori ne-au amintit străbunii

De-o limbă sfântă, care-i numai una?

A mea, a ta, a soarelui, a lunii

Din care împletit-am noi cununa.

 

De câte ori să-ți spun că îmi ești dragă,

Că din iubire am rămas cu tine,

Dar cine oare dorul îmi dezleagă

Să mi te smulgă dintre mărăcine?

15. Palma ascultărilor

 

Tăcerile sunt bune deopotrivă,

Aveam cuvinte cu vocala spartă

Şi am propus o limbă relativă

Când palma ta în palmă are toartă.

 

Dar se făcea că o țineam de mână,

La podul ascultării se dau lupte,

Când a fugit o zi din săptămână

Ca degetele noastre să se-nfrunte.

 

Inițiați pe drumuri cu escală,

Arătătorul palmei se încheie

Şi ți-am furat din ochi o portocală

Aşa rotundă să te fac, femeie.

16. Jurnal izomorf

marţi

în copacul roşu

din grădina mea

aripi de amurg

se întorc acasă

clipa încă mă naşte

câmp de lavandă

odihneşte linia depărtării

împachetez gânduri

pentru mâine

miercuri

murim încă din zori

latră în tine

căţelul pământului

stropi de cafea dulceagă

picură peste mierea de chitră

şi tu spui că e dragoste

joi

trec pe la tata

sufletul face puzzle

dor

ultima piesă

precum fata morgana

mi te refuză întreagă

eşti bine

mamă?

vineri

îţi scriu pentru atunci

când din greşeală

mă vei suna în ceruri

nu-ţi fă griji

te iubesc

nu uita să te trăieşti

copila mea!

sâmbătă

unde e capătul lumii

şi-al săptămânii când

unde mă sfârşesc eu

unde începi tu

viaţa cât alte şapte

de şapte ori câte şapte lacrimi

de şapte ori câte şapte zâmbete

eu încă oarbă

din cioburi de noi

refacem infinitul

ai dreptate

astăzi e dragoste

duminică

Zo te cuşte!

luni

primesc o invitaţie

la casa de sticlă

gazda ocupată cu scrisul

peste tot oglinzi

închid cartea

ştiu

am ajuns iar acasă

azi mă numesc Miruna

17. Re...

Ce dor mi-a fost acum de mine,
Povara timpului mă doare,
Am fost un rău ascuns în bine,
Sau bun nebun acum sunt oare?

Nevinovat cu multe vine,
Știam nimic deși știu multe,
Iubeam iubirile depline,
Lipeam cu vise aripi frânte.

Mă tot hrănesc cu deziluzii,
Nu mă grăbesc deși e zor,
Să-mi pun speranță în perfuzii,
Să simt de mine că mi-e dor.

18.oul

 

topirea din foc

primăvara dintr-o iarnă exilată

din cuvânt

pe un cer nins cu litere

dintr-un preaplin dezlipit

de pe retina albastră

a nopții

nu te grăbi nu te grăbi

fiecare literă va trebui topită

apoi malurile cuvintelor topite

în umbra zilei

19. Buchetul cu gheaţă

 

Pe-un cap pătrat plouă difuz.

N-aş vrea, algebric, să refuz.

Accept buchetul ei cu ghiaţă.

De integrală-n schimb mi-e greaţă.

 

Priveşte-un Pi oripilat

La al compasului şpagat.

Când ies din şir se dau holtei

Toţi logaritmii-n baza trei.

 

Trage pe-o nară acest veac

Un punct viril fătat de-un ac.

Se crede plenipotenţiar

Un pix plurivalent, barbar.

 

Şi mai rosteşte o butadă

Un Lambda lăbărţat pe-o stradă

Plină cu locatari lătraţi

De haita lor de icşi pătaţi.

 

În nopţi de Zen, triunghi obtuz

Înfulecă un Phi mofluz

Când un dreptunghi cu un birlic

Înfige-un cerc în ombilic.

 

Trag paranteze cu plăcere

La acoladele cu miere

Pe când şi eu devin venal

Cu-un Epsilon filozofal.

20. Moștenitorul lunii albastre

orbitor se prăbușește

peste partea nedeslușită a nopții

luna plină sufletul meu geamăn

 

pe cerul de noapte

dădea lumii lumina ei luminoasă

cu lilieci prinși de raze

și ei străluceau argintiu

fără măsură

valurile mării

se transformau în cristale rare

lumea magică mă absorbea

încetul cu încetul

și dintr-o dată îmi creșteau aripi

și mă prefăceam în fluture

în soartă

 

tu știi deja că sufletul meu

nu poate să îmbătrânească

visul din somnul meu

mi te-a adus într-o noapte pe brațe

și ne-am iubit până ce zările

au izgonit luna

și lumina cu nuanțe de roșu

ne-a inundat privirea

 

bună dimineața iubito

fata mea frumoasă

21. După o umbră

 

Trecea o umbră

pe o stradă veche

unde rar mai găseşti

picior şi ţipenie de om...

Acolo unde poveşti te cheamă

te-nconjoară

curgând în cântece 

de la fiecare geam

al caselor

Acolo unde nimeni 

nu cunoaşte 

decât prieteni

Şi am păşit

ademenit de glas

pas după pas

şi am aflat

visul meu uitat

22. Visul de unire

 

Români, Domnul din cer ne trimite semne,

Ne va face uniţi, sub flamurile aceleiaşi steme,

În România Mare, ţara prea frumoasă,

Mândră între ţări, a lumii mireasă.

 

„Unire!” răsună acum glasuri mii şi mii.

„Unire!” repetă dealuri, munţi şi câmpii,

 „Unire!” „Unire!” este lacrima inimii.

„Unire!” spun cu dor aprins toţi Românii.

 

„Unire!” este în gânduri mereu, mereu,

„Unire!” este visul de veacuri al neamului meu,

„Unire! Unire!” ecou în suflete ce înfloresc,

„Unire!” pe întinsul plai românesc.

 

 

 

23. Hâtra

 

moartea nu mă pândeşte ca

un fur

nu-i nici gardian al risipitelor secunde

al ratărilor al

succeselor veselă

stă la vedere cocoţată adeseori pe

plasmă

cum tronau odinioară mileul

pe televizorul venus ST 12

şi peştele de sticlă turnat

la Mărăşeşti sau

pescarul cu ochi migdalați

fabricat în China

(vedeţi

comuniştii

români ne ofereau peşte

la fiecare

masă comuniştii chinezi ne arătau o

meserie –

avantaj ei) alteori

adastă pe raftul cu cărţi rezemată

de cele care

nu mai au loc pe verticală

și de obicei sunt încă

necitite – niște răni vii...

cel mai adesea mă sfidează

de pe tasta F5-refresh

ţopăie dragă

ţopăie îi zic

poate mă mai reîmprospătez

şi eu

rânjeşte: dar dacă-ţi cade sistemul 

24. Încețoșare

 

coborâm scări de lemn

dintr-un vechi labirint 

de dureri efemer 

răstigniri peste timp

ne apasă durut

iar un cântec tăcut 

arde-n inimi de jar 

mâini de plumb

cad adânc 

niciun semn la zenit 

totul pare pustiu 

totul pare pierdut 

nu sunt muguri nici flori 

pe câmpiile reci 

zgribulite poteci

prăvălesc în adânc 

printre pietre și spini 

cerul gri pare-nchis 

raza-i moartă-n amiaz

întrebări bat nebun 

în al tâmplei obroc 

doar un înger plăpând 

cu lumini în aripi 

pâlpâind în amurg 

ne alină plângând

25. Ramuri

ramura care-mi respiră cuvintele

înverzește poeții

umbrește trecutul

o, Doamne, cum a devenit scrisul meu

iarba de pe miriști

o pasc necuvântătoarele

și orice vițel

devine proroc

oricare dintre ei devenim noi

doar iubita nesățioasă de vorbe

numără frunzele rămase

ascunsă-n poem înaintea mea

mă-ntreabă despre ierburi și ramuri

aștept o clipă

într-un mormânt înverzit

cineva înfige ramura

ce respiră

cuvintele mele

 

26. Crochiu de toamnă

 

Arpegii de toamnă târzie

O frunză, în noapte, suspină

Din lacrimi se scurge rugină

Și plumb, și regret, și ftizie.

 

Cad ploi ca-ntr-un antic diluviu

Un stol de cocori emigrează

Copaci, pustiiți, intonează

Prohodul frunzișului-fluviu.

 

Și gem țintirime de apă

O brumă în plete-mi coboară

Strivită-i iubirea din vară

Un gând reumatic mă sapă.

 

Când visele-ncep să pălească

Și zborul își pierde culoarea

Când toamna mă-nvață plecarea

Poeme în mine mustească.

27. Ezitare

 

în ceașca de cafea

a clocotit

(spun vrăjitoarele)

viața mea

în zațul maroniu

se ascund chipuri

uneori zâmbete

mai des lacrimi

 

decantează lichidul dens

privirea tatălui

vocea lui recitând poezii

strigătele copiilor iarna

agonia unui curcan

cu gâtul pe jumătate tăiat

tufele de crini năpădite de melci

iluziile din cartea de sub pernă

atâția fulgi topiți în păr

migrenele din dimineți obosite

lacrimi

 

țin ceașca în palme

ca pe o candelă

și nu am curajul să beau

 28. La Mulți Ani Țara Mea Iubită ! 

La Mulți Ani! Fecioară cu ie și ilic;

Un an de sărbătoare te împodobește,

Înveșmântată-n straie cu fir de borangic

Cu cinste de eroi și doine de poveste.

O sută ani de la Marea Ta Unire

Când bravi eroi în luptă s-au jerfit

Ca tu să strălucești la salba Europei

Ca o regină ce tronul și-a sfințit.

O taină steagul tricolor-simbol de foc

Ce inimile bravilor români le-a-nvăluit;

Mihai Viteazul, Iancu ,Tudor Vladimirescu

La Alba Iulia Unirea s-a înfăptuit.

Un clopot a bătut, semnal de adunare,

Cetatea plină ochi de marii patrioți

O sărbătoare-a României,eroi și eroine

O Horă a Unirii simbol sfințit de toți.

Ferdinand rege și-a lui Regină Maria

Au făurit cu sârg Marea Unire

Și mulți români au scris istorie

Pe pagini de aur, un vis, o-mplinire.

29. Labirintul din furtună

Printre crengile iubirii răzvrătirea se-n fioară

Purtată de vântul vremii care moțăie ușor,

În fântâna unui cuget haina nopții se coboară

Când vin ciutele sfioase să bea luna din izvor.

 

Smecherește, trece falnic căpriorul prin livadă

Ca un prinț plin de lumină prin visările târzii,

De sub undele rebele a urcat, cerul să-l vadă,

Micul pește de aramă cu ochi mici, trandafirii.

 

În desaga nepăsării ciocârlia cântu-și poartă,

Plâng viorile neunse de sacâzul tristei veri,

Literele fug sfioase să nu prindă ziua moartă

Sunând lin din necuvinte sub penița de tăceri.

 

Cineva din ceruri pierde floarea socului curată,

Prin branulă simt cum intră picăturile de Rai,

Nu zbura tu, inimioară, peste apa zbuciumată

Lăsând mamei suferința că pe-aicea nu mai stai.

 

Se ridică din volume fumul sfânt al veșniciei

Mă zidesc pe mine însumi în nervurile din voi,

Numai cățelușa nopții, cu limbuța nostalgiei,

Soarbe apa repezită care curge printre noi.

 

Viață dulce, netrăită, prin clepsidra răsturnată

Plângi ca bobul de lumină de sub gene izgonit,

Către maluri de uitare, cu eșarfa sfârtecată,

Nu pleca, tu suflețele, hai, mai ține-mi de urât !

 

Dar furtuna nesătulă a tușit ciudat spre mine,

Râu fierbinte de lumină mi-a zvârlit din noru-i greu

Și de-atunci măicuța sfântă, pe la cimitir când vine,

Vede-n flacăra din cruce poeme din trupul meu.

[Sofia Sincă]

Crinu Sorin Leșe - a notat astfel:

1- 4

2- 5

3- 7

4- 4

5- -

6- 1

7- 5

8- 5

9- 8

10- 9

11- 7

12- 4

13- 8

14- 7

15- 8

16- 10

17- 7

18- 4

19- 1

20- 8

21- 5

22- 2

23- 1

24- 8

25- 10

26- 7

27- 3

28- 2

29- 9