Stă singur la masa de șipci de sub nucul bătrân din fundul grădinii. E dimineață devreme, soarele de august abia a răsărit și își cerne lumina puternică printre frunzele nucului, de un verde crud, translucid.
     A dormit prost, cu multe coșmaruri, cu dureri ascuțite în piept, cu palpitații și senzații acute de sufocare. Se simte epuizat, ca la sfârșitul unui drum lung și greu. De cu noapte îi umblă prin cap gândul că azi e ultima zi. A mai fost bântuit de acest gând și în alte zile, dar parcă azi mai mult ca oricând. Azi simte pur și simplu cum se scurge fluidul vieții, clipă de clipă și ceas de ceas, din trupul măcinat de boală și obosit de viață.
      Încearcă să se învioreze cu o cafea tare, dar în zadar. E ca atunci când mai încerci să alimentezi și să ambalezi un motor deja terminat, care mai saltă puțin, dar nu mai are suflu. E tot mai convins că trăiește ultimele sale ore, aici, singur, părăsit de toți și de toate.
      Privește alene în jur, la grădina lui ca un paradis terestru, dar nu cu încântarea de altădată ci cu sentimentul despărțirii iminente, cu un nod în gât și lacrimi în ochi. Pornește aparatul de radio de pe masă și o muzică, tristă și ea, se revarsă în jur, îngroșându-i nodul din gât, sporindu-i lacrimile și încețoșându-i privirea... Încearcă să schimbe posturile, dar, ca un făcut, parcă aceeași muzică grea, de înmormântare, se revarsă de peste tot. Închide aparatul și liniștea se așază și ea la fel de grea, ca o lespede de mormânt.
      Nu știe ce ar mai fi de făcut acum, în timpul scurt ce i-a mai rămas. În creierul lui obosit bântuie un fel de panică, de grabă de a mai face ceva important, măcar în aceste ultime clipe, ceva ce încă n-a apucat să facă în viața de până acum. Dar simte că nu mai e timp de nimic, clipele se scurg repede, ca apa dintr-un vas găurit, fără a mai putea fi ținute în loc.
      Se spune că în clipele care-i preced moartea, omului îi trece cu repeziciune prin fața ochilor toată viața lui, dar iată că lui nu i se întâmplă așa ceva. Dar ar putea încerca. Ar putea să-și rememoreze la repezeală toată viața, ca o retrăire a ei înainte de a o pierde pentru totdeauna. Poate ar trebui s-o aștearnă pe hârtie, că tot a fost el atras de scris toată viața.
      Apucă la repezeală un teanc de foi albe de pe colțul mesei și cu un pix începe să aștearnă pe fugă crâmpeie de viață trăită, începând cu primele amintiri din copilărie, apoi adolescența... dar ajuns pe la 16 ani se oprește. Panica pune iar stăpânire pe el, simte că se împleticește în scris și în gânduri, iar timpul fuge, fuge... au trecut deja mai bine de două ceasuri de când scrie, simte că nu va mai apuca sfârșitul poveștii... și-apoi la ce bun? Cui îi va folosi povestea romanțată a vieții lui?
      Trage nervos linii șerpuite pe foaie, una după alta, în locul continuării poveștii. Liniile îi fug înaintea ochilor, apoi o clipă lumina se întunecă și capul îi cade pe masa de scris. Își revine din starea de leșin după un timp nu știe cât de lung, bea o gură de apă rece din carafa de pe masă și parcă își mai recapătă pe moment vederea și puterea.
      Simte că timpul i s-a scurtat și mai mult și încep să-l bântuie părerile de rău pentru tot ce va pierde în următoarele clipe, pentru tot ce a trăit și mai cu seamă pentru ce nu a trăit, pentru tot ce a greșit, dar mai cu seamă pentru ce nu a încercat și nu a împlinit niciodată. Iată, ar putea să-și pună pe hârtie părerile de rău, ca un soi de testament, ca o învățătură pentru alții, să nu ajungă viața lor un noian de regrete. Și scrie cu litere mari caligrafice „Îmi pare rău...”, apoi șirul părerilor de rău se întinde ca un râu albastru, când cu valuri mărunte, când cu valuri mai înalte și zbuciumate.
      „Îmi pare rău de lumină și frumusețea culorilor, de soare și cer albastru, de norii albi și cei plumburii, de munții cu păduri albastre și ape argintii, de toate vietățile ce mișună pe pământ, de fluturi și păsări cântătoare, de oamenii care se străduiesc să găsească fericirea, plăcerea și bucuria de a trăi... Îmi pare rău de iubirile ce-au fost, dar mai cu seamă de cele visate și neîmplinite, de greșeli și de căutări zadarnice, de timp pierdut fără socoteală, de oamenii pierduți pe drumul întortocheat al vieții...”
      Îi pare rău că nu mai are pe nimeni aproape, o privire caldă, o mână care să-i aprindă măcar o lumânare la cap, deși chestia cu lumânarea i se pare stupidă și nu și-o dorește. Îi pare rău doar că n-a știut să-și țină aproape femeia și copiii, sau măcar o iubită dintre cele trecute. Îi pare rău că moare singur, ca un câine al nimănui, ca o oaie rătăcită, ca o vietate singuratică a pădurii.
      Deși, până la urmă, Moartea e un act pe cont propriu. Fiecare moare singur, indiferent de câți oameni ar avea în jurul lui. Atunci lumea se rupe în două printr-o prăpastie adâncă și de netrecut, de-o parte cei ce rămân, ca pe un tărâm îndepărtat, de cealaltă parte tu, care te scufunzi în prăpastia adâncă și nimeni nu-ți mai poate întinde o mână să te tragă din groapa fără fund...
      Șirul părerilor de rău se face tot mai lung. Îi pare rău că n-a realizat mare lucru în nici un domeniu în care și-a încercat puterile. Îi pare cumplit de rău că s-a ales praful de toate proiectele sale, literare, artistice, științifice, toate rămase în faza de vise și schițe, niciodată duse la bun sfârșit. Îi pare nespus de rău că nu va putea lăsa nimic omenirii, nici un fel de operă demnă de a figura în patrimoniul societății omenești. „Poate altădată... Poate cu a doua venire, cum zice Sfânta Scriptură...” și încearcă un zâmbet amar în colțul buzelor crispate.
      Dar nici măcar nu e destul de convins că ar fi meritat efortul. Și-așa, praful și pulberea se va alege din tot și din toate, mai devreme ori mai târziu. Și din omenirea însăși. Nimeni și nimic nu garantează viitorul aceste minuscule planete asemeni unui biet mușuroi și acestui furnicar numit „omenire”... Cine garantează că vor mai supraviețui cândva oamenii și „operele” lor?
      În timp ce scrie are o senzație de zădărnicie. Ce rost va mai avea și această tristă hârtie? Cui îi va fi de vreun folos această lamentație? Mai cu seamă că n-are nimic spectaculos, nimic original, seamănă mai degrabă cu o compunere școlară, cu stilul ei dulceag și patetic. Apucă foile de colț, scoate bricheta din buzunarul de la piept și le dă foc. Foile se răsucesc sfârâind și ard cu o flacără albăstruie în lumina puternică a soarelui. Aruncă apoi resturile înnegrite la coșul metalic de alături.
      De-acum, gata! A terminat și cu scrisul. Va pleca fără un cuvânt. Ce rost mai au cuvintele? Doar semne și sunete ce se pierd în vânt. Acum doar își ascultă inima bătând tot mai tare și respirația tot mai grea. Aude tot mai slab, vede tot mai încețoșat. Moartea îți sugrumă încet simțurile, îți taie treptat legăturile fizice cu lumea. Se uită în jur și parcă toate plutesc într-o ceață colorată. E un tablou magic, dar cu totul diferit de grădina lui cea dintotdeauna.
      Nimic nu-l mai doare, nimic nu-l înspăimântă. Plutește ușor, ca pe o apă lină și neauzită. Simte că nu se mai poate ține în capul oaselor și se lasă pe spate, moale și fără vlagă, în șezlongul care-l leagănă lin. Respiră parcă tot mai ușor și mai rar, dar nu mai e respirația lui. E duhul de viață care-i iese din piept cu fiece suflare. Se uită cu ochii larg deschiși spre soarele apărut într-o oază de cer. În clipa morții, cea mai grea e părerea de rău după soare. Treptat, soarele se întunecă. „Gata. S-a terminat” îi răsună în gând. În clipa aceea încetează orice gând și orice părere de rău.

Vizualizări: 61

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Plâng!

cum altfel? 

real , palpabil, dureros... parcă mi s-a făcut sufletul cât o gămălie, și respirația un fir... 

atât de simplu și complicat este deopotrivă

atât de mărunte par toate în pragul morții

mă doare fizic.

Asta înseamnă, desigur, că ai scris cu har.

Spor și inspirație! Ada

Mulțumesc, Ada, pentru lectură, popas și comentariu, pentru aprecieri și mărturisiri...Textul l-am scris „după o matură chibzuință”, cum se spune, după o îndelungă meditație asupra gravității temei, cu o mare concentrare , dar și cu economie de mijloace pentru că am vrut să fie ceva scurt și foarte dens... Am vrut să fie un fel de „memento mori” inevitabil și inexorabil, dar ce e mai greu în acel moment fatal e noianul de regrete. Bine ar fi să facem în așa fel încât în clipa plecării acest val de regrete să fie cât mai mic cu putință. De evitat nu vom putea, regrete vom avea , dar să nu fie prea încărcat „carul” acestora... O noapte bună îți doresc!

Ada Nemescu a spus :

Plâng!

cum altfel? 

real , palpabil, dureros... parcă mi s-a făcut sufletul cât o gămălie, și respirația un fir... 

atât de simplu și complicat este deopotrivă

atât de mărunte par toate în pragul morții

mă doare fizic.

Asta înseamnă, desigur, că ai scris cu har.

Spor și inspirație! Ada

sfârșitul povești...

de munți cu păduri

Munți și povești se scriu aici cu doi i.

Copleșitor acest text! Și atât de bine scris. Atât de bine descris coșmarul ultimelor clipe de viață! Nu sunteți doar un bun prozator, sunteți și un bun psiholog. Felicitări!

Mulțumesc mult, Vasilisia, pentru lectură și aprecieri! „Sfârșitul povești” e desigur doar o scăpare din neatenție, pe care o voi corecta. Cât despre „munți cu păduri...”, așa a fost gândită pe moment expresia, deși dacă mă uit la context, e mai firesc substantivul articulat așa cum „articulați” sunt și „norii..” :) 

Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :

sfârșitul povești...

de munți cu păduri

Munți și povești se scriu aici cu doi i.

Copleșitor acest text! Și atât de bine scris. Atât de bine descris coșmarul ultimelor clipe de viață! Nu sunteți doar un bun prozator, sunteți și un bun psiholog. Felicitări!

probabil ca asa ar fi, tocmai de aceea ar fi bine sa ne dam acea libertate de a face lucruri in viata, astfel incat sa avem cat mai putine pareri de rau la final, dar, din pacate...

Așa e, Chris, din păcate. Oricât vom încerca, de regrete tot nu vom scăpa. Să dea Domnul ca acestea să fie cât mai puține și mai nesemnificative. 

Mulțumesc mult pentru lectură și comentariu!

O seară bună!

Chris a spus :

probabil ca asa ar fi, tocmai de aceea ar fi bine sa ne dam acea libertate de a face lucruri in viata, astfel incat sa avem cat mai putine pareri de rau la final, dar, din pacate...

O lacrimă s-a încurcat printre cuvinte, dar am citit cu interes.

Mulțumesc, Dorina, pentru lacrimă și interes!

O zi frumoasă ți doresc!

Pop Dorina a spus :

O lacrimă s-a încurcat printre cuvinte, dar am citit cu interes.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog astăzi nu a plouat pentru tine a utilizatorului Dinca Valerian
cu 18 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog astăzi nu a plouat pentru tine a lui Dinca Valerian
cu 25 minute în urmă
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Bujorii a lui Ada Nemescu
cu 27 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp pribeag a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Munteanu Manuela
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Furtuna a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postări de log efectuate de Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Timp pribeag a lui Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp pribeag a utilizatorului Ada Nemescu
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alesul a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La margini de vis a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi aș vrea să merg acasă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simetrica statuie-a libertății a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Simetrica statuie-a libertății a lui gabriel cristea
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi aș vrea să merg acasă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor