Vremea tornadei - roman de debut (Dorina visează)

[Exemplu de Titlu]

Dorina se afla într-o gară aflată în construcție. Nemulțumită de căile ferate autohtone, le ordonă tovarășilor să le distrugă pe toate, cu excepția uneia. Nu se vedea pe ea încă, dar își simțea puterea. După distrugerea tuturor căilor ferate, cu excepția uneia, toți se așezară pe ea. Nu se sprijinea nimeni de nimic, linia era înclinată, păreau să alunece pe ea, ca pe un tobogan. Niște role de filme, ce păreau legate de ei, se prăvăleau la vale, se desprindeau aiurea, pentru ca, în final, să cadă, cu toții, în Dunăre. Pur și simplu știau că este Dunărea. Dorina se auzea vorbind, deși se simțea detașată de propria ființă. Era noapte. Pe cursul apei se prinsese de o bucată de beton, ieșită, nu stia cum, din apă. Femeia se căzni un pic, dar reuși să se ridice pe acea bucată de beton și observă că distanța până la mal era mică. Acum o putea vedea de sus, ca și când ar fi plutit deasupra apei. Reuși să iasă afară printr-un stufăriș dens și se trezi. Totul fusese un vis. Încă un vis ambiguu al femeii.

Nici nu miji ochii bine, că Horațiu o și luă, rapid și rece, la vorbe. Bărbatul nu mai era înfierbântat, în ciuda nopții de dinainte, deși avea, în sinea lui, toate motivele să se creadă victima perfectă. Caruselul prin care trecuse Dorina în vis o făcu să tresară brusc la revenirea-n viața reală, ce o aștepta, neschimbată, dincolo de așternuturi și reflecții imagistice.

- Ce-ai vorbit ieri cu Larisa? Ți-a spus ceva legat de anunțul ăla din ziar?

Deschizând, cu vădite eforturi, ochii, Dorina văzu că Horațiu se afla în fața oglinzii mari, cea din dreptul patului, așezată strategic acolo pentru momentele frumoase… un moft, sau un fetiș al unuia dintre ei. Cum cuvintele bărbatului veneau după un moment bizar, femeia ezită să-i răspundă. Se întinse, cât putea de tare, pentru a alunga somnul din fiecare os și încheietură, apoi se frecă, puternic, la ochi și își dădu pătura, alene, la o parte de pe picioare. Ca de obicei, papucii de casă nu erau la îndemână când avea nevoie de ei, dar era prea obosită să-și strice dispoziția pentru atâta lucru. Asta o făcu să amâne ridicarea din pat și să se întoarcă doar din șezut către oglindă, pentru a-i răspunde lui Horațiu:

- Ți-aș răspunde cu o întrebare, dar bănuiesc că e prea târziu ca să începem o discuție mai serioasă…

- Ai putea să-mi răspunzi direct, așa aș prefera.

Dorina se întinse pe pat cât era de lungă, rămânând cu ochii în tavan câteva secunde.

- Am vorbit ceva… mi-a răspuns laconic, în doi peri, parcă m-ar fi luat la mișto. N-a spus nici da, nici nu, asta până când am menționat de prietenul ăla al ei, cu care tot umblă. Știi ce mi-a zis? Că el e un băiat bun, și tocmai de-aia ni l-a prezentat. Că nu suportă nici un fel de intruziune în viața ei și că n-avem niciun drept să ne amestecăm în deciziile ei, apoi a urmat placa aia că e majoră și știe cum se fac copiii… Mda, eu n-aș fi putut să mă laud cu asta la vârsta ei, dar na, generații și generații…

Dintr-o dată, Dorina se sculă din nou în șezut și se uită fix la Horațiu. Bărbatul încă se chinuia cu nodul de la cravată, era de-a dreptul neputincios când trebuia să-l facă, și-apoi îi plăcea mult cum i-l aranja Dorina. Aștepta, tăcut, să vină ea să i-l aranjeze, ceea ce ea și făcu, aproape automat, văzându-l în dificultate. Devenise un ritual de apropiere. Horațiu rămăsese tăcut tot timpul în care Dorina îi povestise discuția cu fiica lor. Tot Dorina fu cea care continuă:

- Tu ce crezi? I-o fi pus vreo amețită de prietenă biletul în buzunar? N-avem cum s-o judecăm după o bucată de hârtie, e fiica noastră, totuși. O știm de când era un cocoloș.

- Eu de la început n-am luat în serios ce scria acolo. M-am gândit și ieri la serviciu.

- Înainte sau după ce ți-a pus Liliana coronița pe cap?

Văzând că Dorina termină nodul, Horațiu îi luă mâinile de pe el și se duse la șifonier să-și ia sacoul, iritat de vorbele consoartei. După ce-și puse sacoul și-și aranjă manșetele de la cămașă, mai trase o ocheadă oglinzii. Era un bărbat pedant, îi plăcea să dea o impresie bună și știa că hainele erau un mod de judecată în rândul afaceriștilor. Pentru unii reprezentau chiar o superstiție. Dacă persoana cu care încheiau afacerea nu părea prezentabilă, atunci însemna că rodul sămânței plantate n-avea mari șanse de reușită. În drum spre servietă, Horațiu se mai opri o dată în fața Dorinei, pentru a lămuri ultimele detalii referitoare la chestiunea în cauză.

- Lili a plecat în delegație pentru câteva zile. Șeful e plecat și el pe perioadă nedeterminată în Austria. Sunt singur cuc la birou. Ce argumente ar trebui să-ți mai aduc ca să te convingi? De ce n-ai tu încredere în mine, n-am să pricep, mă depășește… Mă întorc deseară. Pa!

Fără vreun sărut, fără alte vorbe, Horațiu părăsi casa, cu servieta-n mână, îndreptându-se spre parcare pentru a-și lua mașina. De ceva timp, între cei doi soți, micile gesturi de tandrețe dispăruseră. Perioada asta, neagră și încordată, îi afecta pe ambii, iar aceste lucruri puteau fi ușor observate de terți. Ceea ce ei nu văzuseră ei era că Larisa e una dintre acești terți, un terț permanent. Ea conviețuia cu ei și, chiar dacă cea mai mare parte a timpului și-o petrecea în oraș, în lumea ei, rămânea o fină observatoare. Devenise femeie și vedea relația părinților cu alți ochi. Nu același lucru se întâmpla și în cazul cuplului Dorina-Horațiu. Ei nu vedeau schimbările prin care trecea Larisa lor, ei nu o distingeau altfel. Pentru fiecare dintre ei interveneau, mereu, alte și alte nevoi, ce primau în fața familiei.

Dorina se spălă pe ochi, pentru a se trezi mai bine și începu să bâjbâie după haine, când, dintr-o dată, îi sună telefonul. Se aștepta să fie Sandra, de la biroul agenției de imobiliare al Dorinei, dar numărul era necunoscut, nu-l avea în agendă. Răspunse puțin circumspectă și timidă. Vocea din telefon îi păru pe undeva cunoscută:

- Alo? Bună dimineața, doamna Lascu! Sunt Dumitru Avram, cred că vă amintiți de mine. Ați fost alaltăieri, cu mine și soția mea, să ne arătați acea casă la periferie ce urmează să fie evacuată…

Un fulger parcă trecu prin tot corpul Dorinei. N-avea nevoie de o a doua trezire. Era cât se poate de prezentă acum și cu picioarele pe pământ. Ar fi preferat să poarte această discuție în momentul în care ar fi dominat situația. Încă nu se înțelesese cu Andrei despre pașii următori.

- Ăăă, da… da, îmi amintesc de dvs., cum să nu?!

- Știți de ce v-am sunat? M-am sfătuit un pic și cu Corina, soția mea, și tindem să alegem casa pe care ne-ați prezentat-o dvs. E o ofertăăă… minunată, ce să mai zic?!

- Da, da…

Dorina simțea că amețește, pulsul îi crescu considerabil. Nu se mai confruntase încă cu o astfel de situație jenantă. N-avea un răspuns sigur pe care să-l dea omului. Toată tărășenia începută de ea rămăsese la stadiul de idee.

- Voiam să vă mai întreb ceva, doamna Lascu. Eu și soția mea ne grăbim, după cum v-ați dat seama, în căutarea unei locuințe ideale, dar n-am vrea să stricăm treaba. Știți cum e: graba strică treaba.

Bărbatul începu să râdă, cu poftă, de propria glumă, semn că se simțea bin. Tot el continuă:

- Sunteți sigură că nu e nicio problemă… legală cu casa?

- Nu înțeleg la ce vă referiți. 

Încercând să evite răspunsul, Dorina se făcea că nu înțelege, deși bănuia la ceea ce se referea. Lațul se strângea în jurul ei.

- Vreau să spun: familia aia și-a evacuat sau își va evacua casa, nu? Mi-ați zis că treaba e groasă.

- Nu cunosc detaliile legale în amănunt, domnule Avram. Din ce știu de la colegul meu de la banca cu care colaborăm, familia este pe punctul de a se muta… cu sau fără voia lor, adică dacă nu vor, va interveni executorul judecătoresc.

- Aha, așa, așa! M-ați liniștit, să știți… Azi aș dori să ne mai întâlnim o dată și să mergem să mai vedem casa aceea. Vreau să văd mai bine în ce stare se prezintă la exterior și în interior. Dacă mai e cineva acolo, aș dori să discut și cu ei ca să-mi dea unele detalii despre casă… strict tehnice, să știți.

 Răbufni din nou un râs înfundat în receptor, ceea ce nu reuși decât să pună și mai multe paie pe focul ce-i ardea acum, puternic, tâmplele Dorinei, mistuind-o de-a binelea. Se simțea încolțită și înghițea în sec. Reuși să-l convingă pe bărbat să se întâlnească la aceeași oră cu el ca și data trecută, sperând ca, în cazul în care ar fi insistat să vadă casa, să aibă măcar șansa să dea tot peste copil ori să nu găsească pe nimeni. Dar cum avea să intre? S-ar presupune că ar trebui să aibă o cheie a casei, altfel cum ar fi intrat casa în catalogul agenției? Dorinei îi era teamă că Dumitru Avram mirosise ceva suspect, ba chiar începu să se gândească că e de la Poliție. Totul se derulă pe repede înainte din acest punct. Îl sună încontinuu pe Andrei, dar acesta nu răspunse la telefon. Dorina nu mai avea timp de pierdut. Porni rapid spre biroul lui. Înainte să pună mâna pe clanța ușii de la ieșire, se opri automat. Se întoarse, ușor, și se duse ață la ușa camerei Larisei. O deschise cât de ușor putu. Vru să se asigure că e totul în ordine cu ea. Larise era în patul ei, cu perna pe cap, poziția ei tipică. În cameră, pe lângă aerul închis, mirosea și a fum. Era inexplicabil. De asta chiar nu mai știa. De când se apucase și de fumat?

- De-ar fi asta cea mai mare problemă a noastră, fetița mea… Dar tu îmi ascunzi ceva, ori n-am știut eu să te descopăr…

Dorina rosti în gând aceste vorbe. Ar fi dorit să se apropie și mai mult de patul fetei, poate chiar s-o sărute… Îi lipseau mult zilele când erau apropiate, când Larisa era mică și făcea năzbâtii în interiorul casei. Și acum făcea năzbâtii… Dar nu mai erau pentru ochii mamei, ci pentru ochii altora. Alții erau cei în fața cărora voia să se afirme.

[Mihaela Popa]

un început promițător

cu plăcerea lecturii,

Mihaela

[giurgiu maria]

Început intrigant!Fumos și inspirație la țesutul poveștii!

[Sofia Sincă]

Înțeleg că este un început de ceva serios. TU ești chiar un scriitor serios și meticulos. DE aceea vrei să redai cu lux de amănunte totul, dar, după părerea mea, te pierzi în prea multe amănunte și te repeți. Lucru greu de evitat de altfel. Se poate totuși jongla și cu aceste amănunte, dar cu mult exercițiu, multă voință și muncă.

DE exemplu, să luăm prima frază: Dorina se afla într-o gară aflată în construcție, - afla, aflată. Nu prea e permisibil, mai ales la prima frază din ceva. ȘI în continuarea în acel paragraf ai niște repetiții deranjante.

Apoi, ai -  și să se întoarcă doar din șezut către oglindă,. Dintr-o dată, Dorina se sculă din nou în șezut și se uită fix la Horațiu., acest șezut de ce să se tot repete?

 Ceea ce ei nu văzuseră ei era că Larisa e una dintre acești terți,cu ei și,în lumea ei, - aici ai repetat de prea multe ori pronumele, ei, în aceeași frază, în același paragraf.

Dorina se spălă pe ochi,...de la biroul agenției de imobiliare al Dorinei, în aceeași frază,- la fel, repeți prea mult Dorina.

că se simțea bin., - lipsește o literă - bine.

Totul se derulă pe repede - incorect se derulă pe repede. Este o expresie internaută, facebucistă. 

Prin urmare, un roman se scrie greu, cu efort și multă perseverență. ȘI mai ales se citește de către autor, iar și iar, și se corectează până sună bine.

Dar am citit cu plăcere,

Sofy