Trenul urcă, parcă gâfâind din greu, spre stațiunea montană situată la mare altitudine, dar atât de căutată și iarna și vara pentru ozonul ei binefăcător. Paul stă singur și visător într-un compartiment, privind pădurile de brad nesfârșite, pășunile cu cirezile colorate ca în pozele turistice, viaductele amețitoare urmate de tunelurile întunecate. Călători sunt puțini și cu toții se îndreaptă spre mirifica stațiune din vârf de munte, pentru un sejur de vis. Doar el merge la muncă, în gara care deservește stațiunea, să facă niște lucrări de mentenanță la instalațiile electrice de la macazuri și semnale. A terminat profesionala CFR, e tânăr SCB-ist (semnalizare, centralizare, bloc de comandă), în salopeta albastră de lucrător la calea ferată, sărac, dar bucuros că are salariul de începător în buzunar, abia ridicat de la casieria districtului de care aparține. Se plictisește și o ia de-a lungul trenului, să vadă lumea bună care merge în concediu, bărbați sportivi, eleganți și curați, femei în toalete sumare de sezon. Câte doi, câte trei, în fiecare compartiment.
     Într-un compartiment zărește o domnișoară singură lângă o valiză voluminoasă, o fată într-un tricou mulat și un pantalon foarte scurt, cu chipul angelic încadrat de bucle blonde, suplă și frumos bronzată, probabil după un sejur la mare vrea și „o gură” de ozon de la munte. Să intre? Să nu intre? Cum să dea buzna înăuntru neinvitat, câtă vreme trenul e aproape gol și nu poate pretinde că n-are loc în altă parte. Fata îl privește și-i zâmbește amical. Zâmbetul ei e pentru el semnalul de intrare. Își ia inima în dinți și trage cu putere de ușa compartimentului de parcă ar vrea s-o scoată cu totul din locașul ei. Salută și se prezintă politicos, ca un băiat cu școală și bine educat, fata îi întinde o mână fină cu unghiile prelungi și se prezintă și ea, apoi discuțiile se leagă ușor, așa ca între tineri, chiar dacă nu s-au mai văzut niciodată până atunci. Ea e Anca, studentă, invitată de iubitul ei la o cabană din stațiune. El o va aștepta cu mașina în gară, după care vor urca la cota 1520 unde au rezervate deja două locuri pentru șapte zile de vacanță. Paul o invidiază pentru șansa ei de a petrece în stațiune, în timp ce el va munci vreo câteva zile la instalația electrică din gară, veche și prost întreținută.
    Cu scrâșnet de frâne și un fluierat scurt trenul oprește în gară. Lumea puțină coboară fără grabă, coboară și el, cărând, ca un adevărat cavaler, valiza grea a fetei. Aceasta îl urmează la câțiva pași, cu poșeta pe umăr și cu ochii de-a lungul peronului să-și găsească iubitul așteptând și mașina parcată. Dar peronul e pustiu de la un capăt la altul. El îi așază valiza lângă peretele gării și-i urează ședere plăcută sus la stațiune, apoi se îndreaptă spre biroul șefului de gară să-și ia în primire misiunea și să se cazeze pentru câteva zile în mica odaie de serviciu a gării. Fata rămâne stingheră pe peron, privind parcă speriată în toate părțile. Prietenul cu mașina, nicăieri. Scoate telefonul din poșetă și pășind agitată pe dalele peronului apelează de câteva ori, aparent fără răspuns pentru că devine tristă și fața luminoasă i se întunecă. El ezită să intre în biroul șefului, simte că ceva nu e în regulă cu fata, se întoarce spre ea și se oferă s-o ajute dacă are nevoie. Cu glas tremurat și lacrimi în ochi Anca îi spune că iubitul n-a mai așteptat-o, că au avut mai multe certuri în ultima vreme din cauza aventurilor lui de mare crai, ultima ceartă aprinsă doar cu două ore în urmă la telefon și se pare că el a renunțat la mersul la cabană și poate și la ea, lăsând-o de izbeliște în gară. Paul simte că e momentul prielnic să mai rămână cu fata și renunță cu totul de a mai lua legătura cu șeful gării, oricum lucrările de întreținere nu sunt o extremă urgență.
     Dar ce ar fi de făcut în situația asta? Spre stațiune, mașini nu urcă decât foarte rar, doar când sosesc trenurile în gară. Tocmai plecaseră mașinile cu călătorii de adineauri, măcar să fi știut și să fi rugat pe cineva s-o ia în mașină până sus la cabană. Amurgul sângeriu e de o frumusețe neasemuită aici, dar în curând se va lăsa seara, el se va caza în dormitorul gării, dar ea nu are unde dormi până la următorul tren, abia spre dimineață.
     - Știi ce propun eu? Și se uită cât mai convingător în ochii fetei. Eu zic să pornim pe jos spre cabană...
    Anca îl privește cu ochii mari, nedumeriți.
    - Cum crezi că vom putea urca până acolo și cu valiza asta grea?
    - Foarte bine! Valiza o duc eu, tu doar să reziști, la pas, până acolo. Eu zic că în două ore ajungem, înainte să se înnopteze.
    Sorbind-o din priviri, Paul începe să viseze cu ochii deschiși la cabana de sus, unde el va rămâne cu Anca vreo câteva zile și bine-nțeles vreo câteva nopți, va suna la gară că e bolnav și are nevoie de câteva zile de recuperare, are la el salariul lui de ucenic abia încasat, deci bani vor avea ca să se simtă bine în vestita stațiune de munte. E ceva nesperat și nevisat, o valiză venită parcă din cer, ca o șansă unică pentru el.
    Ea râde în sfârșit înveselită. Se uită galeș la el, e clar că și din partea ei a fost simpatie la prima vedere.
    - Bine, dacă zici tu că putem... atunci, să pornim la drum!
    Și îl ia strâns de braț, el pornește voinicește cu valiza grea în cealaltă mână, valiza îl trage la pământ, dar nu lasă să se vadă că ar face vreun efort deosebit, vrea s-o impresioneze cu forța lui, simte că prinde aripi doar la gândul că va fi cu Anca în vârf de munte și vor petrece clipe mirifice, de neuitat.
    - Paul... zice ea încet la un moment dat și se oprește în mijlocul drumului.
    - Da... Ce s-a întâmplat?
    - Noi mergem la cabană, acolo locurile sunt rezervate și micul dejun la fel, dar...
    - Dar, ce?
    - Eu n-am foarte mulți bani la mine, contam pe prietenul meu, care are afaceri și mulți bani de cheltuială.
    Mândru nevoie mare, Paul scoate teancul de bani din buzunar:
    - Banii nu sunt o problemă!
    Și zâmbește, făcând cu ochiul șmecherește, apoi o ridică pe Anca în brațe și face o piruetă cu ea acolo în mijlocul drumului. Ea strigă, prefăcându-se speriată, el îi închide gura cu un sărut apăsat, înfiorat din creștet până în tălpi, înainte de a o lăsa din brațe, apoi pornesc din nou la drum, cu mai mult elan, spre vârful muntelui, încă însorit, deși mai jos se lasă deja seara.
    - Ne va prinde noaptea pe drum și pe-aici umblă lupi și urși, se sperie fata.
    - Nu-ți face probleme, vom ajunge la timp. Cât despre lupi și urși, lasă-i în seama mea! face el pe voinicul și smucind și mai tare de valiza grea ca un bolovan grăbește pasul, urmat, aproape alergând, de tovarășa lui de drum.
    La un moment dat liniștea versantului e străbătută de un sunet de motor.
    - Se pare că avem noroc, zice el. O mașină urcă spre noi. Dacă mai au două locuri, sau măcar un loc liber, suntem salvați de restul de drum.
    - Ar fi bine, că deja îmi simt picioarele obosite și cred că am făcut bășici la tălpi! se plânge ea.
Mașina se aude tot mai aproape. Apoi apare de după o curbă. Se opresc amândoi la marginea drumului, așteptând. E un Mercedes mare, de culoarea cafelei cu lapte. Anca rămâne cu ochii mari și gura întredeschisă.
    - E Marian...
    Paul înțelege instantaneu cine e Marian, fără alte explicații. Parcă se clatină muntele cu el. Abia acum simte că se prăbușește sub greutatea valizei, căreia îi dă drumul din mână. Mașina oprește lângă ei.
    - Hei, cum naiba ați pornit pe jos la drum așa de greu și în pragul nopții? îi admonestează el ca pe doi copii care au fugit de acasă, cu glasul puternic al celui obișnuit să comande.
    - Am zis că pot s-o ajut și dacă duc eu valiza, vom ajunge la timp, înainte să se înnopteze, se scuză          Paul, ca un hoț prins asupra faptului.
    - Bine! Anca, treci în mașină!
    Cu o mână de fier apucă valiza și o aruncă pe bancheta din spate, apoi se întoarce spre el:
    - Îți mulțumesc pentru ajutor!
    Și-i întinde două sute de lei. Paul refuză zâmbind și scoate mecanic teancul de bani din buzunar.
    - Bani avem și noi!
    - O.K. Salut!
    Și urcă grăbit la volan. Demarează apoi în trombă și pietrișul țâșnește de sub roți lovindu-i picioarele ca o rafală de mitralieră. Abia acum simte oboseala urcușului. Cu picioarele grele și sufletul și mai greu, coboară încet spre vale, cu ochii țintă la luminile gării care-i joacă printre lacrimi, acolo e universul lui care-l așteaptă, camera de serviciu mirosind a motorină, patul de cazarmă cu arcurile rupte și pătura aspră mirosind a etuvă, care nu-i va ține de cald în noaptea rece dintre munți.

Vizualizări: 33

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte bun titlul!

Neașteptat final, dar posibil. Poate chiar real:))

Vise poartă SGB-istul în buzunarul hainei, dar și în suflet, iar tânăra abia acum riscă...

Peste poveste un abur străveziu, tinerețea, îmbată simțurile cititorului.

m-a emoționat, aDa

Mulțumesc, Ada, pentru promptitudinea vizitei și mesajul lăsat. Mă bucur că titlul ți se pare inspirat. Cât despre final, e real. Povestea, ca toate poveștile mele, e inspirată din realitate. :) Dintr-o realitate a mea transfigurată cât de cât literar, atât cât mă ajută priceperea mea. Povestea mi s-a părut demnă de a fi scrisă pentru că surprinde un crâmpei de realitate în care visele sunt de obicei destrămate de realitatea crudă și dură în care suntem nevoiți să trăim, visând și sperând tot timpul, dar primind tot timpul lovituri de la lumea înconjurătoare și de la cei care, adesea fără scrupule și sensibilități, având puterea, stăpânesc lumea. Tinerii a avut o clipă șansa unei iubiri magice, care s-a destrămat însă la prima ”cotitură” a urcușului lor spre cabana mirifică...Tânăra a fost smulsă din visul de iubire și „recuperată” de lumea din care venise, tânărul a fost aruncat brutal înapoi în realitatea vieții lui de muncitor sărac și visător... :) 

"Vis şi realitate -Voltaire
***
Visam că-s împărat  pe-un colţ de rai,
Iar tu - o fată care mă iubeai...
Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,
În loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna...
Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!
Pierdusem doar un fleac...
Împărăţia."
mi se pare potrivit, aDa



Grig Salvan a spus :

Mulțumesc, Ada, pentru promptitudinea vizitei și mesajul lăsat. Mă bucur că titlul ți se pare inspirat. Cât despre final, e real. Povestea, ca toate poveștile mele, e inspirată din realitate. :) Dintr-o realitate a mea transfigurată cât de cât literar, atât cât mă ajută priceperea mea. Povestea mi s-a părut demnă de a fi scrisă pentru că surprinde un crâmpei de realitate în care visele sunt de obicei destrămate de realitatea crudă și dură în care suntem nevoiți să trăim, visând și sperând tot timpul, dar primind tot timpul lovituri de la lumea înconjurătoare și de la cei care, adesea fără scrupule și sensibilități, având puterea, stăpânesc lumea. Tinerii a avut o clipă șansa unei iubiri magice, care s-a destrămat însă la prima ”cotitură” a urcușului lor spre cabana mirifică...Tânăra a fost smulsă din visul de iubire și „recuperată” de lumea din care venise, tânărul a fost aruncat brutal înapoi în realitatea vieții lui de muncitor sărac și visător... :) 

Un vis, fie el și efemer, poate fi o nestemată pe firul vieții chiar mai mult decât o realitate ternă. Mica mea povestire, se aseamănă pe undeva, ca temă, ca subtext, cu minunata bijuterie a teatrului românesc, Steaua fără nume, a lui Mihail Sebastian, care m-a fascinat încă din copilărie, desigur păstrând proporțiile între marea piesă și micul meu text de două pagini. E vorba de intersecția de scurtă durată a două vieți, care vin din două lumi diferite, iar întîlnirea, provocată de hazard, creează o vrajă, care apoi, din păcate, se destramă și fiecare protagonist revine în lumea lui, păstrând doar amintirea visului frumos de o oră sau de o noapte...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Inimi în noaptea adâncă a lui Grig Salvan
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 2 ore în urmă
Adrian Erbiceanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gând mocnit a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 12 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gând mocnit a utilizatorului Adrian Erbiceanu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog (Gogyohka mea) a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Gogyohka mea) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Citadină a lui Dan Mitrache
cu 12 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Citadină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Gând mocnit a lui Adrian Erbiceanu
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Adrian Erbiceanu
ieri
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog O poveste a lui Lia Teodora Ianto
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
ieri
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In memoriam: Ion Roșioru (partea a II-a) a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
Vineri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor