URMAŞUL LUI DRACULA - VI Fiica lui Dracula

[Ion Nălbitoru]

 

 

 

            Cei doi îndrăgostiţi erau lipsiţi de griji şi nu bănuiau ce complot se urzea împotriva lor. În nopţile senine, prinţesa vampirică îşi purta iubitul pe crestele munţilor, prin castelele voievozilor de peste lanţul muntos, dar şi dincolo de Dunăre. Se furişau în cetăţi şi se amuzau de spaima pe care o trăgeau străjerii de pe metereze. Într-una dintre aceste nopţi admirară cerul înstelat şi luna înconjurată de un halău ca o cunună.  Era semn că în curând va urma o vreme mohorâtă cu ploi însoţite de fulgere care vor brăzda cerul şi vor lumina pentru o clipă întinderile, urmate de tunete ce vor spinteca văzduhul de se vor cutremura munţii. Paloş şi Prinţesa erau aşezaţi pe un brad răgăliat de vânt. El o strângea în braţe topindu-se sub văpaia ochilor ei, în timp ce prinţesa îl ţinea de după gât şi îi cuprinsese mijlocul între coapse.   

            - Iubitule, mi-ai cunoscut părinţii, castelul în care de obicei îşi duc veacul, ţara-n lung şi-n lat cu sălbăticia şi pitorescul  ei, dar şi  hotarele peste care vrăjmaşii poporului nostru aşteaptă să năvălească ca o haită de lupi. După atâtea plimbări în doi,  cred că a sosit momentul să împărţim iubirea în trei!

            - Pruncul ce se va naşte este rodul iubirii noastre!

            - Am să vorbesc cu tata să  organizeze un bal în cinstea noastră, Marele  Bal al Prinţesei Vampirice!

            Îşi apropie buzele de ale soţului şi le înţepă uşor cu caninii.

            - Cât de dulce eşti, dragul meu!

            Paloş o apleacă uşor pe spate şi afundându-şi faţa între sânii ei rotunzi şi albi îi sărută.

            - Ai un gust plăcut ca un fagure de miere! 

            Dorinţa celor doi îndrăgostiţi ajunse la urechile Contelui şi ale Contesei. Aceştia organizară la palat un bal la care participă neamul vampiric de pe continent, bărbaţi seducători şi femei  fermecătoare care mai de care mai cochete.   

Vampiricele pluteau în voaluri de mătase în culori transparente de frez, violet, galben sau roşu. Vampirii erau îmbrăcaţi în fracuri negre peste care cădeau pelerine roşii care în timpul valsului se desfăşurau ca nişte evantaie. Se dansă, se goliră pocale cu sânge proaspăt, se stabiliră noi relaţii amoroase. Uneori, pe la colţuri, îşi povestiră unul altuia peripeţiile amuzante de pe vremea când erau simpli muritori, dar şi faptele şi isprăvile de după moarte.

După o noapte de distracţie, extenuaţi, către  orele dimineţii se retraseră prin cotloanele palatului sau în adâncul  grotelor umede şi întunecate pentru odihnă. Dar la acest mare eveniment al familiei  de  vampiri participă şi Ursuz. Contrar aşteptărilor, de data aceasta luă o înfăţişare de personaj vesel. Cu acest prilej, află că mormintele vampirilor erau răspândite pe întreg teritoriul ţării. Dintre toţi, cel mai mult îl interesa contele şi contesa. Cercetările sale eşuară, deoarece nu află locul mormintelor acestora. Contesa venea probabil de undeva din occident şi îşi transportase trupul lângă cel al lui Dracula. Cât despre Paloş, cu el se petrecuse un lucru neobişnuit. Era singurul vampir care încă nu murise ca om şi care avea două vieţi.  La prinţesă, nici nu se punea problema cadavrului, fiindcă se născuse din doi vampiri! Întreaga noapte, Ursuz o urmări în ascuns pe fiica lui Dracula dorind-o printre mătăsuri în patul său.

            „Vânătorii de vampiri vor distruge mai întâi cimitirul, apoi  vor năvăli la palat unde-l vor ucide pe prinţ şi o vor lua ostatecă pe prinţesă. Dar ea e ca pasărea nopţii, apare şi dispare. Cavalerii trebuie să fie bine înarmaţi cu săbii, suliţe, arce cu săgeţi şi să poarte cu ei crucifixe… Brrr!... Mă cutremur numai când mă gândesc la ele, dar să le mai şi văd...  Apoi vor cerceta castelul unde stau contele şi contesa cu slujbaşii cei mai credincioşi. Acolo se găsesc coşciugele lor şi acţiunea va fi dusă la sfârşit cu succes… Am să termin pentru totdeauna cu Împărăţia lui Dracula şi în curând  se va naşte cea a lui Ursuz!” – îşi făcea acesta planul.

            Fericirea celor doi îndrăgostiţi părea fără margini. În fiecare noapte urcau în turnul cel mare şi de acolo scrutau zările la lumina rece a lunii sau admirau visători sclipirile miilor de steluţe presărate pe bolta cerului. Alteori se amuzau la auzul  ţipetelor păsărilor de noapte şi al urletelor fiarelor sălbatice ce răzbăteau din văile adânci până la palat. Dar cel mai mult le plăcea să colinde zonele deluroase şi să asculte cântecul privighetorii în noapte, când parcă întreaga natură rămânea neclintită ca nu cumva să-i întrerupă cu freamătul său concertul. Deodată astrul strălucitor al nopţii se întristă şi o nelinişte apăsătoare se aşternu în preajma palatului cocoţat pe muchia muntelui. Prinţesa oftă şi chipul i se întunecă.

            - Ce s-a întâmplat, draga mea? - tresări prinţul.

            - Am o presimţire.  Ceva tulbură atmosfera.

            -Anotimpurile îşi au capriciile lor. Vara cu călduri înăbuşitoare, dar şi cu ploi repezi, furtuni şi trăsnete dezlănţuite peste întinderi, iarna cu zile fermecătoare când ninge liniştit cu fulgi mari, dar şi de groază cînd viscoleşte. Primăvara e deosebită prin parfumul florilor, verdeaţa şi trilul păsărelelor, iar toamna este fermecătoare cu decorul ruginiu de basm şi prin bogăţia sa.

            - Astea sunt în lumea voastră... Într-a noastră totul e numai plăcere, armonie şi fascinaţie. Noi ne amuzăm şi căutăm bucuria în orice întreprindem. Ne simţim bine, chiar dacă producem suferinţă oamenilor. Ce ne pasă nouă...!? N-avem hotare, n-avem dispute pe teritorii, trăim în veşnică armonie şi pace cu semenii noştri. În lumea voastră există multă trudă şi tristeţe, fiindcă vă exploataţi unii pe alţii. Aveţi un grad ridicat de barbarism. Noi nu ne mâncăm între noi, aşa cum faceţi voi...

            - Este foarte surprinzător ceea ce-mi spui! Poate mă voi convinge de acest lucru cu timpul, dar deocamdată am rezerve… Neamul tău provine din locuitori ai acestei planete şi odată cu moartea au luat cu ei în mormânt şi răutatea omenirii. De ce crezi că duhurile rele aparţin oamenilor răi ce au trăit în crime, furturi, tâlhării şi multe alte răutăţi?

            - Dragule, nu confunda duhurile rele cu neamul nostru! Noi ne reîntrupăm în propriul nostru corp. Avem o a doua viaţă după moarte şi existăm pe această planetă. Noi nu cunoaştem iadul.

            - Dar nici raiul!

            - Aşa-i… Ce va fi după aceea, nimeni nu ştie… Doar dacă totul decurge normal şi nu suntem distruşi… Căci avem şi noi un punct slab, ceea ce demonstrează că avem totuşi un fel de viaţă sau, mai bine - zis, plutim între viaţă şi moarte...

            - Dacă lumea voastră pare atât de perfectă, atunci de ce te-ai întristat?

            - Vremea va fi schimbătoare şi vor urma nopţi întunecate cu vijelii însoţite de fulgere şi tunete, ploi torenţiale ale căror ape se vor învolbura în râuri furioase, dar asta nu mă îngrozeşte. Am totuşi o senzaţie stranie… Cerul dă semne că vor urma vremuri tulburi ce vor produce dezastre.

            - Înseamnă că duşmanul va năvăli din nou peste meleagurile noastre...

            - Semnele care mi se arată îmi vestesc că o furtună ameninţă împărăţia Contelui. Ceva nu-i în regulă. Se petrece o ciudăţenie. Te previn că şi noi avem un punct vulnerabil: inima!

            - Stai liniştită! Noi trebuie să ne vedem de veşnicia noastră şi de fătul care se va naşte în curând.

            - El va fi prinţul moştenitor, urmaşul lui Dracula!

            Auzind acestea, Paloş căzu pe gânduri. „Probabil aşa a fost lăsat de Creator ca orice început să aibă şi un sfârşit, oricât de îndepărtat ar fi el. Ideea existenţei veşnice mi se pare o absurditate, chiar dacă eşti vampir.” Avea impresia că sosise în această lume ieri sau alaltăieri! Avusese dreptate prinţesa când afirmase că aici trăieşti în permanenţă prezentul. Se obişnuise cu lumea de dincolo de moarte, deşi nu avusese prea multe tangenţe cu cei de aici, fiindcă prinţesa inimii sale îl sufocase cu dragostea sa. Chipul său se schimbase căpătând culoarea gheţii, dar cu toate acestea parcă devenise şi mai atrăgător. Vampiricele îi cam dădeau târcoale şi-i zâmbeau binevoitoare, dar el nu avea ochi decât pentru prinţesa lui.

 

 

 

[Corina Militaru]

Presimțiri întemeiate, nu? Mi-a plăcut și aștept continuarea!

Cu prietenie,

[Ion Nălbitoru]

Chiar dacă este o ficţiune caut să ţin romanul cât mai aproape de "obiceiurile"  istorice ale românilor, iar mai târziu şi de tradiţiile şi datinile sale...

[Sofia Sincă]

Admir imaginația! Și mă amuză în același timp. Mai admir puterea creativă și sufletul de copil care poate să ia în serios asemenea acțiune și să muncească atât (că nu e muncă puțină la proză), pentru o carte ficțională 100%. Românul are multă poveste în mintea sa.

Am citit cu plăcere.

Sofy

[Ion Nălbitoru]

Vă mulţumesc doamna Sofia Sincă pentru aprecieri! Distracţie plăcută în continuare!!!