Unde se duc iubirile când mor?

 

                 Asculta parcă la infinit, o melodie tristă cântată chiar de propria inimă, pulsa fiecare notă muzicală ca o paranteză a unui univers nou creat, un halou al unei iluzorii insule albastre. Se descurca cum putea biată Irina, încerca să facă fiecare zi suportabilă, de când sufletul ei pereche dispăruse într-o acţiune militară secretă. Era convinsă că este în viaţă, îl simţea viu în minte, inimă, carne!

                Ştia desigur că este bârfită de cunoscuţi, părea zăludă, şleampătă, în ochii ei verzi se oglindea din adânc parcă – ochii morţii. Vântul,  cât e el de vânt… timpul cât e el de hoţ – hoţ de amintiri, nu-i puteau opri plimbările lungi, până la istovire…

                 Astăzi, cu pasul neobişnuit de sprinten, ajunse din urmă parcă linia orizontului, mijea o umbră ca o mustăcioară de puştan, o pădure mută. Nu se clintea nimic, frunză, ram, era ca o ilustrată înţepenită. Nu-i era teamă de necunoscut, măcar de s-ar pierde! Intră sub ramuri de arţar, apoi alun, apoi stejar, apoi…o aştepta frunzişul, o purtau din ram în ram…ciudat, tălpile nu atingeau cărarea. Privi în urmă, Doamne! În urmă se închiseseră parcă porţi, printre copacii vii acum plutea. Aerul era  rarefiat, lumina filtrată dumnezeieşte curgea ca un aur risipindu-se cu clinchet auzit nu de urechi.

                 Auzea cu fiecare por, privea panoramic cu fiecare celulă, simţea vibraţii ancestrale. Îi răspundeau din interior fiecare organ. Fără să vorbească, îşi punea întrebări şi primea răspunsuri instantaneu. A realizat intim, că respira acum într-o altă dimensiune înaintând fără efort cu puterea gândului, şi-atunci a ştiut că are o şansă unică de a-şi afla răspunsuri, nu o mai durea sufletul. Pentru prima oară nu mai simţea craterul ce-i strivea pieptul. Avea capacitatea de a se privi ca într-o oglindă. Astfel, ochii sunt luminoşi, părul mai lung, strălucitor, buzele fremătătoare, şuie, purta o rochie galben pai, prinsă pe un singur umăr cu o floare  margaretă.

                Incredibil! Era rochia purtată la prima întâlnire cu iubitul ei acum cinci ani! Şi brusc, uimită de rezonanţa neobişnuită a vocii, a strigat:

            - Ştefan! Ştefan!...Ştefan!

            - Irina!...

             Înmărmurită, îl vedea – dar nu! Îl auzea, dar cum!.. îl simţea, dar unde? Un sentiment voluptuos o încerca ca o împărtăşanie! Iertare, Doamne! Doar cu sfânta împărtăşanie putea compara trăirea! Nimic din tot ce putuse experimenta în viaţa sa, nu avea vreun strop corespondent cu acest prezent! Un prezent cu gust de trecut, cu aromă de viitor, Doamne! Învăluită de respiraţia lui, îşi vorbeau fără vorbe, se simţeau contopiţi, de altfel nimeni nu le-a înţeles iubirea definitivă, absolută, unică. Nu li se dădea credit, relaţia lor părea ireală, perfectă, într-o lume când trădarea se ridica la cote absolute.

           - Ştefan, rămâi! Şoptea sufletul ei…

           - Irina, nu pot! Răspundea sufletul lui…

            Atunci, de niciunde, o forţă fără coordonate, un amestec de durere, alint, sfiiciune şi trufie, amestec de infinit  şi  destrămare (of, ca un loc unde se duc iubirile când mor) această forţă îi cere inexplicabil să ajute.

              Înţelegând neînţelesurile, s-a lăsat aproape răstignită, simţea fluidul plin de viaţă – sângele, colectat şi trimis ca într-o transfuzie bizară către Ştefan. Nu ştie cât a durat, dar la final, sau ceea ce părea final, chipul lui apărea ca o umbră a unei umbre.

               Aceeaşi forţă a împins-o sau a chemat-o, avea un sentiment de rotund, fără coordonate nu putea să distingă cerul, de pământ, verdele era peste tot, verdele şi aurul luminii. Nu ar fi vrut să mai plece vreodată de aici, dar cum nu fusese întrebată dacă vrea să ajungă aici, era totuna. Se simţi expulzată fără durere fizică, dar cu o imensă părere de rău, de nerepetiţie!

              Acum, realitatea i se părea cum altfel, decât săracă! Nici culorile, nici oxigenul, nimic nu amintea de voluptatea trăirilor din pădure… Trişând, a încercat să intre din nou, din pădure rămăsese un desen, o ilustrată, nu putea să atingă o ...iluzie. Părea că totul fusese o părere, dar privindu-şi braţele găsi urme sângerii ce urcau spiralat către umeri, nedureroase. Pe măsură ce se îndepărta, dar apropia de oraşul ei de provincie, urmele dispăreau, nu simţea oboseală, disconfort, doar un imens dor de Ştefan! Paradoxal era plină de energie, toţi cunoscuţii întâlniţi în drum, acum erau uimiţi de vivacitatea ei, de frumuseţe.

              Cum au trecut zilele?

              Au trecut ca un miraj, mergea ca într-un pelerinaj atrasă de pădurea nepădure, striga         “ Ştefan“ , plutea, simţea, oferea viaţă fără să ştie! Se hrănea aproape exclusiv cu iubire, nu-şi dădea seama, dar se schimba / preschimba în ceea ce ar fi trebuit să fie dacă cursul destinului ei pierzându-l pe Ştefan, nu ar fi avut alte coordonate! Se perindau anotimpuri, nu mai contau, singura stare adevărată era cea din pădurea fără nume.

              Unii o denumeau nebună! Fără să fie vreun pericol pentru cineva, traversa oraşul zâmbind cu dulceaţă copiilor mai ales, şoptind permanent aceeaşi rugăciune domnească, şi dacă ar fi putut, sau ar fi vrut să povestească cuiva, n-ar fi fost crezută! Acel loc misterios nu era perceput de nimeni altcineva!

Cert este că, la fiecare întoarcere ascundea în pumn frunze de dafin pe care le ascundea în camera ei. Parfuma aerul camerei amintind palpabil fiecare trecere / întoarcere.

                 După alţi cinci ani, într-o zi de joi care nu prevestea nimic neobişnuit, drumul ei s-a oprit! Cu spaimă, nu a mai găsit pădurea! Nimic nu amintea de acest loc ce-i devenise casă, acum chiar credea că este nebună, că aiurase atâţia ani! Ochii rătăciţi strigau către cer, de ce Doamne!

Undeva se uneau limitele firii, un lan de in albastru anula linia orizontului unindu-se cerul cu  pământul. Ici colo, picături sângerii pătau perfecţiunea. Erau maci, lacrimi de îngeri. Prăbuşită, nu-şi dorea decât să se contopească cu ţărâna! A fost găsită aici de un grup de tineri plecaţi să o caute, era iubită de oameni, nu ştia acest lucru!

                Printre ei, Ştefan, întors inexplicabil teafăr! După ani petrecuţi într-un sanatoriu, în comă, a fost o minune că s-a reîntors la viaţă. Orice prognostic al medicilor fusese depăşit! S-a refăcut încet, dar definitiv. În salon mirosea puternic a dafin, nu a medicamente, Ştefan trăise aceleaşi sentimente ca şi Irina, în universul creat anume pentru ei!

                   Dispariţia acestui spaţiu ireal – pădurea, nu era un dezastru cum credea Irina, era un deznodământ minunat, fericit , a tot ce însemna sfârşitul coşmarului trăit! Dar Irina nu-şi revenea! Totuşi, strigătul disperat, repetat cu toată ființa, cu iubire, a învins:

          - Irina, Irina, … Irina….

          - Ştefan!

 

 

Vizualizări: 144

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mă inundă tristețea din proza ta, dragă aDa. În ceea ce privește forma de prezentare a ei, eu aș fi folosit liniuța de dialog „–” în locul punctului îngroșat. 

Draga mea fidelă cititoare!

Mulţumesc pentru sugestie, am modificat.

Adevărat, proza mea fantastică este simplistă, fără intrigi, dar insist în existenţa iubirii absolute! Acea veşnică luptă între supremaţia sexelor, pseudoiubiri transformate în căsnicii eşuate, ipocrizia ajunsă la cote alarmante - toate ataşate omului modern...

Sunt de modă veche şi romantică o să mor :))

aDa

Pop Dorina a spus :

Mă inundă tristețea din proza ta, dragă aDa. În ceea ce privește forma de prezentare a ei, eu aș fi folosit liniuța de dialog „–” în locul punctului îngroșat. 

Am citit cu interes, titlul imi place mult!

Cred că ai vrut să zici ”Ochii rătăciţi strigau către cer, de ce Doamne!”.

Mulţumesc dragă Nicoleta Ramona, am corectat, desigur... 

Este doar un exemplu imaginat într-o proză fantastică, o dovadă că iubirea *este sau nu este* , nu are trepte de comparaţie, şi mai ales - este vindecătoare.

cu drag, aDa

Cornaciu Nicoleta Ramona a spus :

Am citit cu interes, titlul imi place mult!

Cred că ai vrut să zici ”Ochii rătăciţi strigau către cer, de ce Doamne!”.

Am citit cu sufletul la gură, atâta iubire pătimașă, atâta vibrație înaltă, atâta zbatere, atâta căutare și în sfârșit regăsire...

Titlul m-a intrigat puțin, pentru că eu știu că iubirile adevărate nu mor niciodată! Dacă iubirea a murit, înseamnă că n-a fost iubire ci dor o amăgire...

Felicitări pentru fantasticul poem în proză! O zi fumoasă de miez de vară!

Aşteptam un punct de vedere sub formă de comentariu, semnat de tine Grig.

Adevărat ce spui: iubirile adevărate nu mor niciodată!

Titlul, ostentativ, este în deplină contradicţie antagonică cu povestea de iubire şi deznodământul acesteia!

Tocmai pentru a-i întări caracterul de unicitate şi perfecţiune de sferă a iubirii!

mulţumesc din tot sufletul! 

p.s. mă gândeam o clipă să numesc povestea* dafin * :))

Grig Salvan a spus :

Am citit cu sufletul la gură, atâta iubire pătimașă, atâta vibrație înaltă, atâta zbatere, atâta căutare și în sfârșit regăsire...

Titlul m-a intrigat puțin, pentru că eu știu că iubirile adevărate nu mor niciodată! Dacă iubirea a murit, înseamnă că n-a fost iubire ci dor o amăgire...

Felicitări pentru fantasticul poem în proză! O zi fumoasă de miez de vară!

Titlul sună liric și melodios, iar faptul că se află în antiteză cu credința ce răzbate din text e o „figură” literară frumoasă, nici nu e nevoie de un alt titlu... O seară bună!

Ada Nemescu a spus :

Aşteptam un punct de vedere sub formă de comentariu, semnat de tine Grig.

Adevărat ce spui: iubirile adevărate nu mor niciodată!

Titlul, ostentativ, este în deplină contradicţie antagonică cu povestea de iubire şi deznodământul acesteia!

Tocmai pentru a-i întări caracterul de unicitate şi perfecţiune de sferă a iubirii!

mulţumesc din tot sufletul! 

p.s. mă gândeam o clipă să numesc povestea* dafin * :))

Grig Salvan a spus :

Am citit cu sufletul la gură, atâta iubire pătimașă, atâta vibrație înaltă, atâta zbatere, atâta căutare și în sfârșit regăsire...

Titlul m-a intrigat puțin, pentru că eu știu că iubirile adevărate nu mor niciodată! Dacă iubirea a murit, înseamnă că n-a fost iubire ci dor o amăgire...

Felicitări pentru fantasticul poem în proză! O zi fumoasă de miez de vară!

Domnule  Bircea Marian, sunteți o prezență discretă și elegantă pe site.

Vă mulțumesc pentru semnul lăsat, pentru citirea prozei, pentru popas...

o toamnă frumoasă, inspirată, aDa 🍂🍂🍂

Mulţumiri pentru citire şi semn de apreciere, domnule Mihai Oltean

aDa, să ne citim cu plăcere

Mi-a plăcut și mie titlul nu mi s-au părut ostentativ.Eu am înțeles că pădurea a fost refugiul și ancora de salvare în timpul cinei Lui Ștefan. O proză de o rară sensibilitate!
Erata s-a și în timpul cinei lui Ștefan scuze dar nu sunt inca familiarizată cu site-ul și mesajul a plecat prea repede înainte de a-l corecta
In timpul comei lui Ștefan...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 8 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întors din călătorie a utilizatorului Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Întors din călătorie a lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet din primăvară deasă a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet din primăvară deasă a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sonet din primăvară deasă a lui Munteanu Manuela
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parfum de zăvoi a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Parfum de zăvoi a lui Corneliu Neagu
cu 13 ore în urmă
Postări de log efectuate de Floare Arbore
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Tăcerea privirilor a lui x
ieri
Lui Darie Giurgiu i-a plăcut discuţia Revista „Eminesciana”, nr. 1/24 - 2022 a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
ieri
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog Lingouri de nori a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prinde-mă! a utilizatorului Munteanu Manuela
ieri
Corneliu Ion a contribuit cu răspunsuri la discuţia Frigul din Ziua Națională (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
ieri
Lui Corneliu Ion i-a plăcut discuţia Frigul din Ziua Națională (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
ieri
Lui Corneliu Ion i-a plăcut discuţia Frigul din Ziua Națională (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
ieri
Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog Din cămările inimii mele... a lui Munteanu Manuela
ieri
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trecut-au anii a utilizatorului gabriel cristea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor