În apele limpezi ale lacului Barcis, frunțile semețe ale Alpilor se unduiau grațios, împodobiți cu diademe orbitoare de către generosul Zeu al Luminii, care se zbenguia fericit cu Undinele năzdrăvane, născute din adâncurile tainice ale lumii subacvatice. Printre pletele lor de alge și corali se fugăreau sprințari peștisori viu colorați, ce scânteiau printre unde, asemeni unor curcubee minuscule. Malurile lacului fremătau neliniștite de goana vântului ce șuiera aprig printre sălciile, care se aplecau gingașe să guste sărutarea poienilor înflorite. Mireasma florilor escalada tenace înălțimile de granit ale munților, atrăgând după sine miriade de fluturi albi, ce înfloreau diafan printre crengile brazilor, pudrate cu argint înmiresmat.
Coborând treaptă cu treaptă, scara flexibilă care unea parcul cu apele lacului, o tânără femeie își lăsa visele să însoțească exodul mut al fluturilor către înălțimi, căutând armonia absolută și pacea binecuvântată a naturii, în timp privirea-i poposea fermecată pe undele poleite cu aur, pe unde pluteau cochete și grațioase un cârd de lebede negre și albe, contrariate de grosolănia zgomotoasă a câtorva rățuște înfometate, ce speriau bancurile jucăușe de pești cu ciocurile lor vorace.
Vanessa admira incredulă fauna lacului, în special populația de păstrăv ce se înghesuia pe lângă maluri pentru a primi ofranda turiștilor, care le aruncau hrană cu generozitate, în ciuda interdicțiilor de pe panouri. Frumusețea locului era răpitoare și parcul forfotea de lume. Jos, pe punte, rezemată de balustrada din lemn masiv, tânăra femeie imortaliza frenetic peisaje, momente, nuanțe și culori, chipuri de oameni surâzători, mărturii nemuritoare ale unei zile de vis. După multe săptămâni de dor, suferință, lacrimi și deznădejde, sufletul ei căuta ajutor și se înfrupta cu lăcomie din bucuriile vieții, dându-și o nouă șansă la fericire. Trădarea suferită fusese devastatoare. O iubire în care se consumase fără rezerve, se sfârșise brusc, așa cum luase naștere. Din cenușa rămasă, Vanessa clădise templul durerii ei, unde își jertfea demnitatea zi de zi, cerșind sentimente inexistente.
În pieptul ei mai bătea încă o inimă, pe care o simțea cum crește odată cu disperarea. Ea era cauza abandonului suferit, astfel că voise s-o smulgă din lăcașul ei zidit de Providență și să o arunce hrană păstrăvilor ce mișunau în apele Barcisului. O viață se materializase inoportună în sânul ei, impunându-și drepturile scrise în arhivele lumii, dar trădarea își cerea răzbunarea. Dragostea femeii pentru bărbat nu cunoscuse încă rivala ei de neînvins: iubirea de mamă. În momentul în care luară cunoștință una de celalată, lupta dintre ele nărui templul de lacrimi și cenușă al pasiunii, pe ale cărui ziduri căzute răsăriră florile viitorului. Lebăda neagră ce își învăța puiul să înoate alături de ea, protejându-l de gelozia agresivă a masculului trecut în rezervă, defilă mândră și triumfătoare, stăpână peste lume și timp.
Vanessa îngenunche înduioșată pe marginea punții și întinse mâinile către ghemotocul jucăuș și pufos, ce făcea piruete în jurul mamei lui, ascunzându-și căpșorul drăgălaș sub undele sclipitoare, spionând curios dansul frenetic al vietăților ciudate, care i se prelingeau printre picioarele neastâmpărate. Ispitit de miezul de pâine oferit, urcă încrezător în căușul palmelor femeii, ciugulind cu plăcere momeala deosebit de gustoasă. Lebăda-mamă striga alarmată și se rotea în jurul punții, gata de luptă, pentru a-și recupera puiul.
- Nu te teme! Nu ți-l iau! o asigură Vanessa, înduioșată de reacția ei. Uite, ți-l restitui teafăr și nevătămat!
După ce îi sărută căpșorul negru și pufos, depuse puiul în apele agitate, ferindu-se de atacul justificat al lebedei, ce-și primi odorul între aripile întinse, apoi îl strânse la piept, ascunzându-l complet privirilor amuzate ale curioșilor de pe mal. Îndepărtându-se suficient de mult, își desfăcu din nou imensele aripi, trimițând jerbe de apă pe rochia Vanessei, care încasă mustrarea cu o plecăciune șăgalnică, fluturând mâna în semn de salut, către mamă și puișor. Din depărtare se auzeau strigătele ascuțite ale lebedei, dar nu știa sigur dacă erau insulte sau mulțumiri. Surâzând cu tot sufletul, Vanessa urcă puntea către salcia pletoasă și se așeză pe banca de lemn, ascunsă printre crengile ei unduioase, de razele fierbinți ale soarelui și de privirile indiscrete ale oamenilor, ce o urmăreau intrigați de aerul său enigmatic. Frumusețea exotică atrăgea privirile tuturor, dar era obișnuită cu acest lucru. Soarele Braziliei exploda în ochii negri, iar pielea arămie strălucea de tinerețe și sănătate. Umerii rotunzi și bronzați se iveau din când în când printre buclele negre de mătase, sporind farmecul natural al întregii ei ființe.
Avea nevoie de multă liniște, pentru a reflecta în voie asupra ultimelor evenimente care îi dăduseră viața peste cap, iar sarcina neașteptată nu simplifica deloc lucrurile. Acum nu știa ce să facă cu libertatea ce sosise la pachet împreună cu trădarea și abandonul. Încă mai bâjbâia prin întunericul incertitudinilor și nu se simțea pregătită pentru a deveni o mamă singură, într-o lume străină și deseori ostilă, plină de clișeele unei societăți, închistate în mentalități depășite și prejudecăți greu de combătut, dar pe care o prefera țării ei de origine unde sărăcia, violența și pericolul permanent erau rutină. Fugise de acolo și nu considera că e locul unde și-ar fi putut construi viitorul sau crește copiii. Iubea țara de adopție și îi respecta regulile. Avea o casă, un loc de muncă, un rost bine întemeiat, chiar dacă relația ei eșuase într-un mod neașteptat și foarte, foarte dureros, lăsându-i drept amintire un suflet pur și inocent, ce se încăpățâna să crească în sânul ei, impunându-i deja reguli și responsabilități.
Vanessa scrută depărtările Alpilor învăluiți misterios în ceața norilor și căută în statornicia lor propria stabilitate emoțională. Îmbrățișă cu privirea imensitatea lacului pe ale căror unde se legănau stolurile leneșe de lebede, visătoare și neînfricate, grațioase și independente, mame duioase și sigure pe ele, care nu aveau nevoie de protecția genului masculin pentru a-și crește puii și a asigura continuitatea speciei. O tresărie nouă, necunoscută dar înnebunitor de dulce o trezi din visare și îi tulbură ființa toată. Atinse cu pioșenie pântecul unde viața pulsa de acum cu impetuositate, iar genele tremurară sub povara gingașă a lacrimilor, izvorâte dintr-o iubire nouă și nemuritoare. În venele femeii curgea acum putere, curaj și bucurie. O singură iubire putea genera astfel de simțire: iubirea de mamă.
Cuvinte cheie :
Mă bucur nespus, Silvia, când postezi aici! În acest cadru literar, mă simt mai lejeră în discuții; uneori mai bat câmpii. :)
Ești un fin observator a ceea ce te înconjoară, iar cadrul mirific parcă ar fi decupat din pozele în care apari, numai că, aici, e încununat de măiestria redării prin propriile simțuri. Putem învăța o mulțime de lucruri de la ființele din jurul nostru. În acest caz, lebăda este luată ca model de mamă ce-și ocrotește puiul și-i îi dă tinerei încrederea în propriile forțe. Oricum, societatea în țările dezvoltate a devenit mai permisivă cu familiile uniparentale.
Am citit cu drag, finalul e o pledoarie a curajului, puterii și bucuriei!
Ps: Vezi ,,care”, mai elimină din ,,Vanessa”, paragraf nou ,,Lebăda neagră ce își învăța...” Trei ajung, nu? :))
Cât de puțin îi este de ajuns unei ființe cu suflet curat pentru a se obișnui cu noua ei stare, o stare nu chiar de invidiat!... Însărcinată printre străini. Reflexele materne se nasc odată cu sarcina. Pilda oferită de animale simple, de păsări este cea mai elocventă. Ele acționează din instincte de necombătut.
Textul este încă unul al descrierilor sufletește unite cu natura, al zbaterilor, al meditațiilor, dar și a tablourilor impresionante dăruite de natură, descrise cu generozitate.
Însă nu ai verificat textul. Ai multe, unde ale apelor, concurând cu adverbul interogativ, unde, mai ales în prima parte a textului. De fapt se pare că textului se dorește a fi pe undele apelor... :))
miriade de fluturi - miliarde
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor