Sunt lacrimă din lacrimile tale, (continuare)

[Exemplu de Titlu]

 

 

 

Cinci ani mai devreme    

Clara îşi lasă  bagajele în bătătură în imediata apropiere a porţii, aruncă  o privire spre casa părintească însă nu zării  nici ţipenie  de om! Se îndreaptă  spre intrarea casei, urcă  în grabă scările de beton prinde  cu siguranţă clanţa  uşii puţin nerăbdătoare dupa încercări zadarnice renunţă, uşa era încuiată! Aduce cele două valize la scară apoi iese la poartă, şoseaua-mare  îi era cunoscută însă acum îi părea atât de îngustă!

Dorina  lui Iancu  m-a văzut şi mi-a venit în cale. Cu o undă de regret în glas, mi-a zis:

-        Clara  de  câte ori ai venit pe-acasă, n-ai ajuns  şi la mine câteva minute!

-        Aşa e! i-am răspuns, chiar mă  simt vinovată.

-        Îţi aminteşti ce bine ne-aveam când eram  copii? Cum ne jucam uneori numai noi două când la tine în tindă  când  sub nucul moşului Ionică ?

-        Cum să nu ţin minte?  Sunt amintiri  ce nu se uită, Dorina!

Îi spun Dorinei că nu am găsit  pe  nimeni acasă, venirea mea  nu o anunţasem! Fără a sta  pe gânduri mă invită  la ea  peste drum, mimica feţei  îi dezvăluie mulţumirea  că mă are ca oaspete, am traversat şoseaua mare.  Dorina căuta să mă liniştească:

-        Clară, tanti Sofia şi  nea Matei sunt la munca câmpului, vin la amiază!

-        Dorina, m-am gândit eu că sunt la muncă!

Ajunse în faţa  porţii Dorina prinde cercul ce bloca intrarea şi-l aşeză  pe stâlpul ulucii, împingând poarta  cu o mişcare bine stăpânită, intrăm în curte. Facem câţiva paşi  în bătătura proaspăt maturată  când în cale apare o mică fetişcană cu părul  auriu, venea în grabă  se apropie de noi cu timiditate. Ajunsă în dreptul nostru îşi acoperă faţa cu mânuţele ei micuţe cât lingura, lăsând degetele uşor depărtate suficient să îmi arunce o privire  pe furiş ca imediat să-şi ascundă faţa în poalele fustei  Dorinei.

-        Este fetiţa ta, îţi seamănă leit ! I-am  zis în timp ce încercam din priviri să-i

descopăr mai mult faţa micuţei prinţese.

-        Aha! E fiică-mea. Asta e tot ce mi-a rămas de preţ în urma lui…

Dorinei  au început să-i curgă lacrimile, ridurile ce îi brăzdau faţa le înghiţeau avide, arata  trecută  cu mult peste vârsta ei. Mi s-au umplut şi mie ochii de lacrimi.  Auzisem în ce fel s-a prăpădit  bărbatul ei care  a fost miner,  s-a surpat pământul  şi l-a îngropat de viu, tocmai când trebuia să nască Dorina. Totdeauna mi s-a părut o nedreptate, ca un viitor tată  să moară tocmai când copilul venea pe lume! Ştergându-şi lacrimile cu palmele ei aspre, Dorina mi-a zis:

-        Hai să mergem în vale să vezi nucul lui Ionică, au început să facă mieji nucile, tocmai  bune de încercat !

Mergem în vale, totul mi se părea atât de cunoscut, pe partea dreaptă lanul de porumb în partea stângă livada de pruni, prunele erau deja pârguite aşa cum  ne plăceau nouă în copilărie. Dorina  mergea înaintea mea  cu fata în braţe, se opreşte şi îmi spune:

-        Am două feluri de pruni: unii bătrâni şi alţii tineri. Ăştia bătrâni sunt puşi de tata,  cei tineri  sunt puşi de noi, de când m-am luat eu cu  Alex…Încet-încet, aveam  de gând să întinerim toată grădina, el s-a dus grădina mi-a rămas!

Un an roditor, nu glumă! Pomii erau încărcaţi, parcă erau pictaţi! Atârnau crengile până la pământ sub greutatea prunelor,  nu rezist ispitei şi culeg în treacăt câteva prune brumate, pe care le-ai fi mâncat cu privirea!

Până a ajunge în dreptul nucului Dorina îmi zice:

-         Stai, aşteaptă-mă un pic aici! După care a plecat, micuţa vine lângă mine şi de la înălţimea ei mă priveşte lung fără a scoate o vorbă!

-        Cum te numeşti prinţesa  mică?  

-        Corina dar mami îmi spune Ina!

Îmi răspunde zâmbind, fixează  privirea  spre mine şi mă întreabă timidă:

-        Sunteţi o doamnă! Staţi la oraş?

Recunosc că m-a surprins atât întrebarea cât şi expresia feţei copilei!

-     Ina, eu am copilărit aici ca şi tine pe aceste meleaguri, am mers la oraş să învăţ.

O prind în braţe, o sărut pe frunte, Corina mă îmbrăţişează cu mânuţele ei şi mă sărută.

-        Doamna Clara mirosiţi a musafir, ştiu de la mami când mergem în vizită mă parfumează şi pe mine!

-        Ina tu eşti isteaţă, eşti fetiţa mare şi ridicând-o de mijlocel încerc să îi demonstrez că este  înalta cât mine!

Între timp Dorina  s-a întors cu un ibric de tămâiat.  Aruncă câţiva bobi  de tămâie peste tăciuni aprinşi, de îndată a început a fumega. Era un ritual ce nu îmi era străin,  mi s-au umplut ochii de lacrimi!

-        Vreau să dau de pomană bărbatului meu prune pârguite din grădină, sunt prunii plantaţi de el!

Şi-a făcut cruce în timp ce tămâia, a făcut semnul crucii pe ramurile încărcate cu prune. După ce a tămâiat prunii de trei ori, a cules câteva prune, pe cele mai frumoase, şi mi le pus în buzunar. Mi-a zis împăcată în sinea ei:

-        Acum să zici bogdaproste! Ca să aibă şi Alex pe lumea cealaltă prune pârguite.

-        Bogdaproste, Dumnezeu sa-l odihneasca în pace pe Alex!

Am mers către nucul lui Ionică ronţăind cu poftă din prunele date de pomană. Alături de mine mergea Dorina, cu o mână o ţinea pe fetiţa blondă, iar cu cealaltă îşi ţinea poalele şorţului în care adunase prune pârguite.

-        Ştii Clara? le dau şi copiilor de pe şoseaua mare   sau cui s-o nimeri să treacă la deal sau la vale, Să mănânce  şi ei prune pârguite, din livada celui ce s-a suit în cer.

[17gl9rju3ni9h]

Frumos, George!

De fiecare dată când citesc, mi se agață de suflet câte un tablou, o expresie, o formă inedită de redare, de aici mi-a rămas exprimarea pusă pe seama inocenţei Inei

"-        Doamna Clara mirosiţi a musafir, ştiu de la mami când mergem în vizită mă parfumează şi pe mine!"

Cu prețuire,

Mihaela

[Antonella Mocanu]

 Frumos  fragment plin de esenta si naturalete, incarcat de duiosie, de amintirile, de durerea unei pierderi premature, de inocenta din ochii unei blonde copile.

Felicitari, George!

Cu prietenie,

Antonella

[Sofia Sincă]

Fragmentul, textul se bazează pe amintiri, ceea ce avem noi mai drag, de fapt, cel puţin asta am înţeles eu. Există esenţă, există iz de realitate, însă trebuie să treci şi să şlefuieşti scrierea, George.

Ai exprimări defectuase. Ceea ce am observat în mod repetat este faptul că în loc să pui punct, deoarece s-a terminat ideea şi începe alta, total diferită, tu pui virgulă şi scrii fraza, propoziţia următoare. Eu am scos câteva fraze care, trebuie modificate. Cel puţin asta este părerea mea.

Îi spun Dorinei că nu am găsit pe nimeni acasă, venirea mea nu o anunţasem! - nu o anunţase.

tocmai când trebuia să nască Dorina.- ''Dorina'' aici este de prisos. Se află la începutul frazei.

 Dorina mergea înaintea mea cu fata în braţe, se opreşte şi îmi spune,- un model de fraze legate, nu chiar corect.

Ş-a făcut cruce, - şi-a făcut cruce

tîmâiat, pârguite - se repetă de prea multe ori în câteva fraze tămâiat şi pârguite.

Cu prietenie, Sofy!

 

[Mihaela Suciu]

O poveste dureroasă, dar isteţimea fetiţei aduce surâsul şi echilibrează.

[Sofia Sincă]

George, văd că te-am aprins. Uite, cum zic eu: nu o să te mai comentez. Stai în site, mai sunt cititori şi fără mine. Eu rămân la părerea mea şi-ţi argumentez:

Dacă a vorbit Clara, trebuia să fie linie de dialog şi, să fi fost '' de venirea mea nu o anunţasem!'' atunci ar fi fost clar.  Iar pentru repetiţii îmi menţin părerea. De la ''Între timp Dorina... şi până la '''Mi-a zis împăcată în sinea ei:'', ai de patru ori tămâie, tămâiat şi până la sfârşitul textului, unde mai sunt câteva fraze, de patru ori pârguit. (acum am numărat)

Apoi, tu ai mai corectat: aici era ''tîmâiat'' , de aceea am şi scos cuvântul, dar n-are importanţă. Iar faptul că nu există alineate (nu aliniate) nu este vina site-ului. Suntem aici George, să învăţăm unul de la celălalt.

Însă ţi-am spus, nu eşti obligat să ţii cont de ceea ce am spus. Este doar părerea mea.

Eu am considerat, că dacă ceea ce ai scris nu este tipărit vrei să-ţi şlefuieşti textul, dar dacă tu ţii neapărat că aşa trebuie să fie, cum ai scris, aşa să rămână. Eu n-am nimic împotrivă.

Aceeaşi prietenie, Sofy!

[Sofia Sincă]

George este alegerea ta, dar eu o consider puerilă. Nu suntem la un pension de domnişoare, să citez pe cineva, suntem într-un site de oameni maturi, în care se scrie, se greşeşte, se corectează. Cine nu doreşte să corecteze poate lăsa aşa... Am răspuns întocmai la ceea ce ai scris, iar scuze nu am de ce să-mi cer, deoarece, nu am făcut nimic, decât am comentat un text şi am menţionat mereu că este doar părerea mea. Să nu-mi spui că eu am inventat cuvântul ''tîmâiat''... hai să fim serioşi! Şi apoi eu n-am zis nimic de modificat... de schimbat. Cine se scuză, se acuză.

GHEORGHE SERBANESCU a spus :

Nu s-a aprins nimeni!

Atitudinea ta Sofy este evident nejustificata, nu ai raspuns la comentariu meu, mai mult acuzi pe nedrept. Nu am schimbat textul .

Nici scuzele tale nu imi sunt necesare!

Am sa parasesc site.

Cu bine,

George

 Sofia Sincă a spus :

George, văd că te-am aprins. Uite, cum zic eu: nu o să te mai comentez. Stai în site, mai sunt cititori şi fără mine. Eu rămân la părerea mea şi-ţi argumentez:

Dacă a vorbit Clara, trebuia să fie linie de dialog şi, să fi fost '' de venirea mea nu o anunţasem!'' atunci ar fi fost clar.  Iar pentru repetiţii îmi menţin părerea. De la ''Între timp Dorina... şi până la '''Mi-a zis împăcată în sinea ei:'', ai de patru ori tămâie, tămâiat şi până la sfârşitul textului, unde mai sunt câteva fraze, de patru ori pârguit. (acum am numărat)

Apoi, tu ai mai corectat: aici era ''tîmâiat'' , de aceea am şi scos cuvântul, dar n-are importanţă. Iar faptul că nu există alineate (nu aliniate) nu este vina site-ului. Suntem aici George, să învăţăm unul de la celălalt.

Însă ţi-am spus, nu eşti obligat să ţii cont de ceea ce am spus. Este doar părerea mea.

Eu am considerat, că dacă ceea ce ai scris nu este tipărit vrei să-ţi şlefuieşti textul, dar dacă tu ţii neapărat că aşa trebuie să fie, cum ai scris, aşa să rămână. Eu n-am nimic împotrivă.

Aceeaşi prietenie, Sofy!