Te-ai gândit vreodată că de fapt, noi toţi nu suntem decât niște păpuşi de porţelan scăpate pe ciment de o mână neîndemânatică?

  Suntem doar bucăţele lipite, unii mai bine decât alţii?
Poate am fost lipiţi la repezeală şi cioburile ni s-au amestecat. De aceea  ne tot căutăm, să ne potrivim mai bine cioburile, să ni le regăsim pe cele vechi, să le dăm înapoi fostului proprietar pe cele care nu ne aparțin.
Poate aşa se explică atracţia dintre oameni. Părţi din mine atrag magnetic  părţi din tine, pentru că  am nevoie să fiu din nou un întreg neştirbit.

{Un vechi ințelept spunea că la început oamenii aveau două capete, două trupuri, patru mâini și patru picioare. (Și două inimi, presupun). Apoi un mare zeu s-a supărat foarte tare, a luat o sabie și a început să taie oamenii in două}

De atunci probabil am devenit jumătăți perfecte, una în căutarea celeilalte.
Ne căutăm, poate chiar ne regăsim jumatatea...
Poate este doar o senzație, trăim o vreme împreună doar ca să realizăm că ne-am înșelat și că trebuie s-o luăm de la capăt cu căutatul.

Aş vrea să întâlnesc măcar un om, unul singur, care n-a fost cel puțin pentru o zi în viaţa lui, sfărâmat în bucăţele.

Ştii... când o vază de cristal fin este aşezată pe un piedestal, şi cineva din greşeală atinge piedestalul? Vaza se clatină, se desprinde şi aproape-aproape atinge dalele de piatră, când o mână sigură o prinde și o salvează?



Ai avut vreodată sentimentul acesta? Că mai era nevoie doar de un singur pas, unul singur şi că tu ai fi devenit din nou păpuşa de porţelan risipită-n mii de cioburi ?
Şi asta după ce un anume cineva şi-a luat tot timpul din lume şi cu dragoste şi dăruire te-a lipit la loc bucăţică cu bucăţică?

Nu ştiu dacă iubesc senzaţia aceasta.
Şi nici nu ştiu dacă o urăsc.

p/s

Nu te încrede niciodată prea mult în bărbatul care te-a adus la marginea prăpastiei, te-a împins uşor şi, când ai fost aproape să cazi, te-a prins în braţe şi ţi-a şoptit tandru: "Tocmai ţi-am salvat viaţa!"

(septembrie, 2011)

Vizualizări: 84

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O stare pe care desigur am avut-o fiecare dintre noi. Fiecăruia i-a fost cel puţin o dată sufletul făcut praf... şi poate nu la ajutat nimeni să se recompună. Sau aşa cum spui tu l-a ajutat cineva, socotindu-se caz fericit.

Este foarte interesant ce spui tu Nuţa şi foarte real. Comparaţia sufletului omenesc cu un obiect de cristal ne face cinste şi este foarte adevărată.

Aprecierile mele, Sofy!


Multumesc, Sofy:)

Sofia Sincă a spus :

O stare pe care desigur am avut-o fiecare dintre noi. Fiecăruia i-a fost cel puţin o dată sufletul făcut praf... şi poate nu la ajutat nimeni să se recompună. Sau aşa cum spui tu l-a ajutat cineva, socotindu-se caz fericit.

Este foarte interesant ce spui tu Nuţa şi foarte real. Comparaţia sufletului omenesc cu un obiect de cristal ne face cinste şi este foarte adevărată.

Aprecierile mele, Sofy!

   Poate Dumnezeu a uitat să scrie FRAGIL pe trupul astă Nuţa! Poate fiinţa nostră este programadă să se facă mereu praf şi cioburi până evoluam pe-atât să vedem sufletul de cristal al aproapelui. Când ne  "spargem" dăm posibilitatea altui suflet să evolueze, lipindu-ne bucăţică cu bucăţică! Ce-i mai frumos decât şansa de a putea dărui?

 Un deliciu ce am citit mai sus! Felicitări sufleţel !

 Cu drag şi prietenie,

Iris, am trecut prin faza papusii de portelan... Nu mi0a fost prea bine.
Dar am fost reparata 99%:)
Multumesc:)

iris marinov a spus :

Aş vrea să întâlnesc măcar un om, unul singur,care n-a fost cel puţin pentru o zi, sfărâmat in bucăţele. Cei mai mulţi adună bucăţelele, dacă au norocul să le iasă în cale, un anume cineva, care să ofere dragoste şi dăruire.
Noi,toţi,păpusi de porţelan......un adevăr frumos exprimat, de către d-na Nuţa I.G.

Multumesc:)

Intotdeauna am spus ca a trebuit sa trec putin prin iad ca sa stiu gustul raiului. Daca ma nasteam cu lingurita de argint la gura si daca toate imi ieseau bine de la inceput nu as mai fi fost femeia care sunt astazi. Fara pic de emfaza spun asta:)

Nicolae Sărătean a spus :

   Poate Dumnezeu a uitat să scrie FRAGIL pe trupul astă Nuţa! Poate fiinţa nostră este programadă să se facă mereu praf şi cioburi până evoluam pe-atât să vedem sufletul de cristal al aproapelui. Când ne  "spargem" dăm posibilitatea altui suflet să evolueze, lipindu-ne bucăţică cu bucăţică! Ce-i mai frumos decât şansa de a putea dărui?

 Un deliciu ce am citit mai sus! Felicitări sufleţel !

 Cu drag şi prietenie,

 Reflexii literare ale unui suflet mult prea sensibil si mult prea            cerebral. Admirabil!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am înțeles... a lui Dacu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 8 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor