se pot considera fabule?

[Mihai Ana Liliana]

Doi rățoi și o rățușcă

Pe o baltă, lângă moară,
S-a iscat un tărăboi,
Mii de pene-n aer zboară,
Căci se ceartă doi rățoi.

Acela negru, mai de soi,
Este tare revoltat,
Fiindcă rața din zăvoi,
Doar pe el la salutat.

Acela alb, mai fandosit,
Măcăne contrariat,
Că pe lac, la răsărit,
Doar pe el l-a așteptat.

Ei se ciufulesc de zor,
Dând cu pene-n apa toată,
Când pe lac vine în zbor,
Rața lor cea mult curtată.

Ea-i privește cam mirată,
Auzind ce tot vorbesc,
Nu-i văzuse niciodată
Dar ei aprig o iubesc.

Și înoată hotărâtă,
Să-i despartă cum necum,
Căci din coada mohorâtă
Au început să scoată fum.

Ea tușește elegant,
Să le fure încet privirea,
"Să știți că nu e galant,
Să vă însușiți iubirea.

Vă certați de zor pe lac,
Ca rățoii făr' de clasă,
Și nu pot ca să mai tac,
Căci eu sunt de viță aleasă.

Cearta voastră e greșită,
Căci eu nimănui n-am dat,
Din aripa dichisită,
Când pe lac am înotat.

Eu sunt rață cumsecade,
Și ieri chiar m-am logodit,
C-un rățoi în culori calde,
Ce de mică m-a pețit.

Și să știți că-n primăvară,
Am să mă îmbrac mireasă,
Și cu pana roșioară,
Mă petrec prin iarba deasă.

Așa că vă rog deîndată,
Gâlceava s-o încetați,
Că vă știe ograda toată
De când aprig vă certați.

Și pentru ce vă jumuliți?
Doar că-n treacăt vi se pare
Că de mine-ați fost zăriți,
Când ieșeam la o plimbare?

Voi, rățoii aceia noi,
Sunteți plini de fumuri multe
Și iscați un tărăboi
Vrând ca țara să v-asculte."

Zise rața dichisită,
Și plecă apoi spre casă,
Căci era cam obosită
De la iarba aceea deasă.

Și coboară luna albă,
Peste apa cea lucioasă,
Unde în lumina slabă,
Doi rățoi pleacă spre casă.

Au rămas cu coada goală
Și cu suflete rănite,
C-au zărit-o din greșeală
Printre firele-aurite.

Mihai Ana Liliana M.A.L. 18.11.2023

La o margine de sat

La o margine de sat,
Undeva mai pe la munte,
La poartă s-au așezat,
Două rațe mai cărunte.

Cu maramele cernite,
Și ochelarii puși pe cioc,
Măcăne cam cătrănite,
Despre ce au aflat la foc.

-Auzi, fată? întreabă una,
Cea pe nume Albișoara,
Ce s-a pomenit acuma,
În curte la verișoara?

-Ce s-aud? întreabă-ndată,
Cea pe nume Negricioasa...
Te pomeni că dintr-odată
I s-a măritat mucoasa?

-Să știi c-așa s-a întâmplat,
Răspunde bătrâna rață...
Și tu de unde ai aflat?
Eu aflai de dimineață!

-De-und' să aflu? îi răspunde,
Cea cu pana de cărbune,
Neputând a-și mai ascunde
Chicotelile nebune.

M-am trezit cu ea aseară,
Când eu nepoții mi-i culcam,
Că de zor la mine zbiară,
Dându-mi cu aripa în geam.

-Ce voia? întreabă Alba,
Tot fâțâindu-se pe loc,
Făcând să răsune salba,
Cea luată de la iarmaroc.

-Niște vin de tămâioasă,
A venit iute să-mi ceară,
S-aibă ce pune pe masă,
Când iese pe ulicioară.

-Și ce să facă ea în drum?
Că e văduvă bătrână...
-Stai așa că afli acum -
Azi, mezina își cunună.

-Și cu cine o cunună?
Va să zică cu Păcală?
Întreabă rața bătrână,
Scăpându-i o chicoteală.

-El este cel norocos,
Și-a ales nevastă bună,
Dacă lași vârsta în dos,
Nu este deloc bătrână.

Chicotește delicioasă,
Și ochelarii de pe cioc,
Taman pe nepusă masă,
Cad, dând de știre cu un poc.

Rațele, că două țațe,
Au pornit ușor la vale,
Altă bârfă sa înhațe,
Pentru seara următoare.

Și-au ajuns la verișoara,
Chiar când nunta era în toi,
Și Neagra și Albișoara,
Încă sorb vin dintr-un butoi.

Se amuză fără frică,
Cu vinul de tămâioasă,
De mire și miresică,
Și de ce-au avut pe masă.

Mihai Ana Liliana MAL 24.10.2025