Doi rățoi și o rățușcă

Pe o baltă, lângă moară,
S-a iscat un tărăboi,
Mii de pene-n aer zboară,
Căci se ceartă doi rățoi.

Acela negru, mai de soi,
Este tare revoltat,
Fiindcă rața din zăvoi,
Doar pe el la salutat.

Acela alb, mai fandosit,
Măcăne contrariat,
Că pe lac, la răsărit,
Doar pe el l-a așteptat.

Ei se ciufulesc de zor,
Dând cu pene-n apa toată,
Când pe lac vine în zbor,
Rața lor cea mult curtată.

Ea-i privește cam mirată,
Auzind ce tot vorbesc,
Nu-i văzuse niciodată
Dar ei aprig o iubesc.

Și înoată hotărâtă,
Să-i despartă cum necum,
Căci din coada mohorâtă
Au început să scoată fum.

Ea tușește elegant,
Să le fure încet privirea,
"Să știți că nu e galant,
Să vă însușiți iubirea.

Vă certați de zor pe lac,
Ca rățoii făr' de clasă,
Și nu pot ca să mai tac,
Căci eu sunt de viță aleasă.

Cearta voastră e greșită,
Căci eu nimănui n-am dat,
Din aripa dichisită,
Când pe lac am înotat.

Eu sunt rață cumsecade,
Și ieri chiar m-am logodit,
C-un rățoi în culori calde,
Ce de mică m-a pețit.

Și să știți că-n primăvară,
Am să mă îmbrac mireasă,
Și cu pana roșioară,
Mă petrec prin iarba deasă.

Așa că vă rog deîndată,
Gâlceava s-o încetați,
Că vă știe ograda toată
De când aprig vă certați.

Și pentru ce vă jumuliți?
Doar că-n treacăt vi se pare
Că de mine-ați fost zăriți,
Când ieșeam la o plimbare?

Voi, rățoii aceia noi,
Sunteți plini de fumuri multe
Și iscați un tărăboi
Vrând ca țara să v-asculte."

Zise rața dichisită,
Și plecă apoi spre casă,
Căci era cam obosită
De la iarba aceea deasă.

Și coboară luna albă,
Peste apa cea lucioasă,
Unde în lumina slabă,
Doi rățoi pleacă spre casă.

Au rămas cu coada goală
Și cu suflete rănite,
C-au zărit-o din greșeală
Printre firele-aurite.

Mihai Ana Liliana M.A.L. 18.11.2023


La o margine de sat

La o margine de sat,
Undeva mai pe la munte,
La poartă s-au așezat,
Două rațe mai cărunte.

Cu maramele cernite,
Și ochelarii puși pe cioc,
Măcăne cam cătrănite,
Despre ce au aflat la foc.

-Auzi, fată? întreabă una,
Cea pe nume Albișoara,
Ce s-a pomenit acuma,
În curte la verișoara?


-Ce s-aud? întreabă-ndată,
Cea pe nume Negricioasa...
Te pomeni că dintr-odată
I s-a măritat mucoasa?

-Să știi c-așa s-a întâmplat,
Răspunde bătrâna rață...
Și tu de unde ai aflat?
Eu aflai de dimineață!

-De-und' să aflu? îi răspunde,
Cea cu pana de cărbune,
Neputând a-și mai ascunde
Chicotelile nebune.

M-am trezit cu ea aseară,
Când eu nepoții mi-i culcam,
Că de zor la mine zbiară,
Dându-mi cu aripa în geam.

-Ce voia? întreabă Alba,
Tot fâțâindu-se pe loc,
Făcând să răsune salba,
Cea luată de la iarmaroc.

-Niște vin de tămâioasă,
A venit iute să-mi ceară,
S-aibă ce pune pe masă,
Când iese pe ulicioară.

-Și ce să facă ea în drum?
Că e văduvă bătrână...
-Stai așa că afli acum -
Azi, mezina își cunună.

-Și cu cine o cunună?
Va să zică cu Păcală?
Întreabă rața bătrână,
Scăpându-i o chicoteală.

-El este cel norocos,
Și-a ales nevastă bună,
Dacă lași vârsta în dos,
Nu este deloc bătrână.

Chicotește delicioasă,
Și ochelarii de pe cioc,
Taman pe nepusă masă,
Cad, dând de știre cu un poc.

Rațele, că două țațe,
Au pornit ușor la vale,
Altă bârfă sa înhațe,
Pentru seara următoare.

Și-au ajuns la verișoara,
Chiar când nunta era în toi,
Și Neagra și Albișoara,
Încă sorb vin dintr-un butoi.

Se amuză fără frică,
Cu vinul de tămâioasă,
De mire și miresică,
Și de ce-au avut pe masă.

Mihai Ana Liliana MAL 24.10.2025

Vizualizări: 46

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da,se pot considera fabule, dar le lipseşte MORALA - esenţială acestei specii.
De asemenea, trebuie cizelate şi în ceea ce priveşte ortografia că aveţi greşeli de redactare.  La  prozodie trebuie umblat serios că aveţi metrica inegală care se poate remedia foarte uşor eliminând unele cuvinte sau unindu-le pe altele folosind cratima.

Iată un exemplu:

Unul negru, mai de soi,
Este tare revoltat
Că o raţă din zăvoi
Doar pe el l-a salutat. (l-a: pronume în cazul Acuzativ şi verb auxiliar pentru formarea timpului trecut- perfect compus, modul Indicativ)

Altul alb, mai fandosit,
Măcăne contrariat
Că pe lac, la răsărit,
Doar pe el l-a așteptat.

Şi exemplele pot continua. Număraţi silabele fiecărui vers pentru a vedea câte picioare metrice au şi  uniformizaţi-le ca în acest exemplu:

Ea tu-șeș-te e-le-gant7
Să le fu-re-ncet pri-vi-rea,8
"Să știți că nu e ga-lant,7
Să vă în-su-șiți iu-bi-rea.8


Am analizat doar o parte din prima poezie, dar aceeaşi regulă trebuie aplicată şi celei de-a doua.


Spor şi inspiraţie!

se pot încadra  la fabule  dar  lungimea excesiva  dăunează plăcerii  de a simți  un astfel de poem,este adevărat ,nu găsim morala ,de aceea poate o apropiere de Elena Farago as găsi-o corecta,o abordare poetica  de un pozitivism aparte,fabula  în sine  este acel glumeț moralist al liricii  care sper sa aibă în continuare discipoli

Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le lipsește morala, există și multe ruperi de ritm. Versificația e foarte simplă, uneori naivă. Și apoi nu acesta e locul acestei postări. Aici se postează doar proză. Trebuie postate la poezie, pe blog. Și încă ceva: se postează un singur text, nu două sau mai multe odată, să poată cititorii să comenteze concentrându-se pe un singur text. În 24 de ore, această postare va fi ștearsă deoarece nu respectă spațiul în care trebuie postată. Încercați să o puneți unde trebuie. 

Corect!

Vasilisia Lazăr a spus :

Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le lipsește morala, există și multe ruperi de ritm. Versificația e foarte simplă, uneori naivă. Și apoi nu acesta e locul acestei postări. Aici se postează doar proză. Trebuie postate la poezie, pe blog. Și încă ceva: se postează un singur text, nu două sau mai multe odată, să poată cititorii să comenteze concentrându-se pe un singur text. În 24 de ore, această postare va fi ștearsă deoarece nu respectă spațiul în care trebuie postată. Încercați să o puneți unde trebuie. 

Acela negru, mai de soi, - Unul negru, mai de soi
Este tare revoltat,
Fiindcă rața din zăvoi,
Doar pe el la salutat.

Acela alb, mai fandosit, - Altul alb, mai fandosit
Măcăne contrariat,
Că pe lac, la răsărit,
Doar pe el l-a așteptat.

da, sunt lungi, stufoase si le lipseste morala, dar cu putina munca pot fi aduse unde trebuie. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și poartă pe buză urmă de floare a utilizatorului Calin Tina
"pentru mine totul a fost bine pana la ultimul vers. am intalnit imagini frumoase:  Un colind…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Și poartă pe buză urmă de floare a lui Calin Tina
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia nuanțe gri a utilizatorului Dulmin Aurel
"Eu am vrut să spun mai de mult. Niște fragmente mai lungi ar ajuta mult mai mult. Nu s ar mai…"
cu 2 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia nuanțe gri a utilizatorului Dulmin Aurel
"fragmentul acesta poate isi gaseste loc intr-o lucrare mai mare. "
cu 3 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia nuanțe gri a lui Dulmin Aurel
cu 3 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia dimensiuni 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"fragmentul este bine scris, idee de tip new age. finalul nu ma convinge, cred ca textul trebuie sa…"
cu 3 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia dimensiuni 2 a lui Dulmin Aurel
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Ignorantul atotștiutor

Ca un heraldfără culoare politicăsingur pe drumsingur pe drumul meuparcăînvârtindu-măînjurul…Vezi mai mult
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Magie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Magie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mi-a plăcut - tăcerea cenușii înghețate -  O mărturisire verificată citită cu plăcere,…"
Miercuri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Magie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Miercuri
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

Magie

De-ai fi aici, sub al nopții albastru,Când picături de stele cad din cer,Ai vedea strălucind…Vezi mai mult
Marţi
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Și poartă pe buză urmă de floare a lui Calin Tina
Marţi
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Marţi
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Marţi
Dacu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Marţi
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prima Noapte de Dragoste a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Vă mulțumesc foarte mult pentru apreciere!…"
Marţi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru mântuire a lui Monica Pester
Luni
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și poartă pe buză urmă de floare a utilizatorului Calin Tina
"Recunosc, ai idei, ai condei. Mi-a plăcut poezia ta. Fiecare vers are un colţ de univers, imagini…"
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor