Sacrificiul Domnului de Rouă, Calea lui Traian și Cetatea Sucidava

[ovidiu]

Legenda Domnului de Rouă este o poveste captivantă și misterioasă, amplasată în contextul istoric al cetății Sucidava și al Drumului lui Traian, ambele fiind repere importante ale patrimoniului cultural românesc.

Povestea simbolizează o legătură profundă cu natura, iubirea și efemeritatea vieții, în timp ce cetatea Sucidava oferă un fundal istoric real pentru această legendă.
              În 1938, Zaharia Bârsan publică poemul dramatic „Domnul de Rouă” în revista Pagini Literare, inspirându-se dintr-o legendă populară solară și un eres descris de Vlahuță în România Pitorească.

Legenda povestește dragostea dintre Soare și Lună, frate și soră.

Relația dintre Lună și Soare este adesea interpretată diferit în diverse mitologii și legende. În mitologia românească, ei sunt uneori considerați frați, simbolizând o legătură familială cosmică. Alteori, sunt văzuți ca iubiți imposibili, separați de voința divină, ceea ce explică alternanța dintre zi și noapte. Cei doi se întâlnesc pentru puțin timp doar când are loc o eclipsă.    .
               Luna plânge de când e lumea de dorul Soarelui și din lacrimile ei se naște „Craiul de Rouă”.
Soarele aflând aceasta, îl tot caută pe copil și de câte ori îl vede, îl învăluie cu atât avânt de dragoste în giulgiul de foc al razelor sale, încât e gata să-l omoare.
Copilul fuge din calea dragostei omorâtoare, se ascunde pe unde poate și iese numai noaptea la iveală.
Viața lui se desfășoară numai sub lumina slabă, iubitoare, a mamei sale, luna…
                 După legenda însemnată în cartea lui Vlahuță, amintită mai sus, Craiul de Rouă se plimba noaptea pe „Drumul lui Traian” cale largă pietruită ce pornește din valea Dunării, de lângă satul numit Celeiu, vechea Malva a Daciei Malvensis și se înfundă în celălalt capăt, în munți.Acțiunea sa îmbină mitologia cu un farmec poetic deosebit.

Relația dintre Craiul de Rouă și Domnul de Rouă este una de continuitate și reinterpretare. Craiul de Rouă este mai mult un simbol mitologic, în timp ce Domnul de Rouă capătă o identitate literară și istorică, fiind integrat în peisajul cultural al Olteniei
                 Domnul de Rouă devine o personificare mitologică pentru roua dimineții, un simbol al purității și vieții. Sacrificiul său final, când razele soarelui îl transformă în rouă, ilustrează iubirea supremă și efemeritatea existenței. Legenda este localizată lângă satul Potopin, considerat locul în care s-a „topit”, și are ca fundal cetatea Sucidava, un loc strategic al romanilor, conectat printr-un impresionant pod construit de Constantin cel Mare.
             Legenda plasează „topirea” Domnului de Rouă în apropierea satului Potopin din județul Olt, unde există o baltă cu același nume, considerată locul unde acesta s-a transformat în rouă. Astfel, povestea îmbină mitul cu locuri reale, conferind un caracter sacru spațiului geografic. Cetatea Sucidava, situată în orașul Corabia, județul Olt, a fost o locație de mare importanță strategică și economică în perioada romană. Inițial un așezământ dacic al tribului sucilor, cetatea a fost transformată de romani într-un castru militar și într-un punct de control vital pe malul nordic al Dunării.
              Unul dintre cele mai impresionante realizări ale romanilor, podul construit de Constantin cel Mare în anul 328 d.Hr., lega cetatea Sucidava de Oescus (în Bulgaria de azi) și servea ca o componentă crucială a Drumului lui Traian. Podul, cu o lungime remarcabilă de peste 2 kilometri, a fost folosit atât pentru transport militar, cât și pentru comerț. Zona cetății a fost reconstruită și fortificată în timpul domniei lui Constantin, devenind un simbol al influenței și inovației ingineriei romane.
                 Ruinele cetății Sucidava includ rămășițele zidurilor de apărare, ale fântânii romane (o realizare arhitecturală remarcabilă) și urme ale podului lui Constantin. Aceste artefacte păstrează vie memoria acestui loc istoric, întărind legătura dintre trecut și prezent. Realizare impresionantă a ingineriei romane, conceput pentru a facilita deplasarea trupelor și a resurselor în timpul războaielor daco-romane, Drumul lui Traian era o arteră vitală care lega sudul și nordul Imperiului Roman. Cunoscut și sub denumirea de „Via Traiana”, a fost construit în secolul al II-lea d.Hr., în timpul domniei împăratului Traian.
                Drumul era realizat din piatră, cu o fundație solidă, și era proiectat să reziste în timp. În zonele montane, romanii au folosit tehnici avansate pentru a tăia drumuri prin stâncă, iar în zonele joase, au construit poduri și alte structuri de susținere. Acest cale a fost folosită nu doar pentru scopuri militare, ci și pentru a stimula comerțul și a conecta diverse regiuni ale Daciei cu restul Imperiului Roman. Este fascinant cum aceste drumuri romane au influențat dezvoltarea ulterioară a regiunilor prin care treceau.
               În județul Vâlcea, această rută, folosită de Domnul de Rouă în călătoriile sale nocturne către iubita sa, urmează Valea Oltului, traversând localități precum Călimănești și Râmnicu Vâlcea, ajungând în Țara Loviștei. În municipiul Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian este o arteră vitală pentru oraș, fiind una dintre cele mai vechi străzi din România, cu o istorie bogată și fascinantă. Aceasta era cunoscută în trecut sub denumirea de „Ulița Mare”, sub nivelul ei aflându-se vestigiile drumului antic pe care împăratul roman Traian și-a condus legiunile spre Sarmizegetusa acum aproximativ 2000 de ani. Strada este orientată de la sud spre nord și este un punct central al orașului, găzduind numeroase monumente istorice și arhitecturale, precum „Monumentul Eroilor” de la Cetățuie, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” (datând din 1909), Muzeul Județean, Biserica „Toți Sfinții” (1762), și Obeliscul ridicat pe locul taberei din timpul Revoluției de la 1848. În perioada comunistă, strada a fost redenumită „V. I. Lenin”, însă și-a recăpătat ulterior numele istoric.

Simbolic, Drumul lui Traian reflectă legătura dintre natură și civilizație, dintre trecut și prezent.
              Legenda Domnului de Rouă a inspirat numeroși scriitori, precum George Țărnea, care i-a dedicat volumul de poezii Drumul Domnului de Rouă (1977), în care tema iubirii și a sacrificiului se îmbină cu peisajele pitorești ale județului Vâlcea. Alți autori, precum Nicolae Densușianu, au analizat această poveste în lucrări etnografice, evidențiind conexiunea profundă dintre folclor și istorie.
              Această legendă reprezintă o îmbinare unică între mitologie, istorie și literatură, simbolizând frumusețea trecătoare a vieții, sacrificiul și relația armonioasă cu natura. Prin sacrificiul său, Domnul de Rouă devine o metaforă a iubirii eterne și a dăruirii totale. Povestea transcendă timpul, rămânând un simbol relevant pentru generațiile viitoare.efemere a vieții. Drumul lui Traian, traversând județele Olt și Vâlcea, și cetatea Sucidava oferă un fundal istoric care amplifică relevanța și farmecul acestei povești.

Domnul de Rouă devine o metaforă vie a iubirii, dar și a efemerității vieții, punând în lumină legătura profundă cu natura și cu ideea de dăruire totală, chiar și cu prețul propriei existențe. Faptul că el alege să traverseze noaptea Calea lui Traian, din Sucidava până în Țara Loviștei, pentru a fi alături de iubita sa, arată o determinare și o intensitate a sentimentelor rar întâlnite. Sacrificiul său final, când soarele îl surprinde și îl transformă în rouă, este un gest suprem de dăruire, iar prin topirea sa lasă un dar pământului și naturii.

Cristian Ovidiu Dinică