– Ce vreme caldă!

Luată prin surprindere, Clara îşi ridică privirea din agenda pe care o răsfoia şi văzu un trup firav, sprijinit într-un baston.

Da, e plăcut! rosti zâmbind.

Eu sunt bunica Nora! Aşa mi se spune.

Clara! Mă bucur să vă cunosc!

V-aţi mutat de curând aici, domnişoară, nu-i aşa?

De fapt, stau în gazdă.

În gazdă?

Da. Sunt studentă în anul I şi...

Felicitări din partea mea!

Clara îi mulţumi, iar bunica Nora se aşeză pe bancă, alături de ea.

Îndată o să vină frigu` şi-am să stau în casă, mă uit pe fereastră, da` pân-atunci, mai ies să mă plimb puţin. Aşa, cu greu. Oricum, la vârsta mea e bine că încă pot să mai umblu. Mă gândesc la vremurile de demult, când eram şi eu aşa tânără, ca dumneata… La 19 ani m-am aşezat la casa mea, cum se spune. M-am măritat cu cel care-mi era mai drag. Şi el mă iubea pe mine! Da` poate vă reţin...

Nu! Deloc! Tocmai m-am întors de la cursuri şi am vrut să mă mai bucur de soare, să nu mă închid în apartament.

Atunci, să vă spun mai departe. Ne doream copii. Mulţi copii! Iar când a venit pe lume micuţa noastră, am simţit aşa o fericire!

Pe chip îi apăru un zâmbet, stins, însă, în scurt timp, de fiorul unei crude dureri sufleteşti. Clara o privi cu nedumerire, dar bunica Nora continuă:

– Avea patru ani fetiţa când a rămas fără tată. Am crescut-o singură, cu toată iubirea mea de mamă! M-am străduit să nu-i lipsească nimic. Să meargă la şcoală, să înveţe... Mi-a făcut mare bucurie când a reuşit la liceu. Şi când l-a terminat cu bine. Iar după, s-a angajat imediat. Eram aşa de mulţumită!

Cred!

– După un timp, însă, am văzut-o tristă. La început n-a vrut să-mi spună ce s-a întâmplat. „Eu te simt!” i-am zis. Atunci a izbucnit în plâns şi mi-a povestit: „Mamă, acum câteva luni am cunoscut un băiat... A fost o prietenie frumoasă şi chiar mai mult de-atât. Dar, în momentul în care i-am spus că...” „O să ai un copil, aşa-i?” am întrebat-o. „Da, numai că tatăl lui nu-l aşteaptă cu atâta dragoste şi nerăbdare ca mine. Crede că e mai bine să încheiem totul! „O să creştem noi copilul şi-o să-l îngrijim!” am liniştit-o. Şi-a născut o fetiţă, iar eu am devenit bunică. Fiica mea, în schimb, nu părea fericită. Mereu zicea: Nici micuţa mea nu-l are pe tatăl ei alături. La fel ca mine!” Numai că nu a fost aşa – într-o zi, mi-a spus: „Trebuie să merg în oraş. Am ceva de rezolvat.” „Bine, să vii repede! Ştii că fetiţa nu stă mult fără tine!” A salutat şi a plecat. M-am uitat după ea pe fereastră, aşa cum făceam încă de când era mică. Am rămas la geam câteva momente. Da, până nu am mai văzut-o. Deodată, am auzit un ţipăt din camera fetiţei. Am tresărit şi am alergat spre pătuţul ei. Micuţa tocmai se trezise şi era foarte speriată. Ai visat urât? Nu te teme! Eşti cu bunica!” Numai cu bunica, aşa a rămas, pentru că mama ei fata mea nu s-a mai întors acasă, de-atunci. Am suferit aşa de mult! M-am îngrijorat. Am căutat-o. Şi n-am ştiut nimic despre ea, o vreme. Nimic! Auzeam numai zvonuri. Atât! La un moment dat am primit nişte veşti – nu de la ea, despre ea. M-am rugat şi mă rog în continuare să-i fie bine, din inima mea de mamă. Nici măcar întrebări n-am vrut să-mi mai pun – de frică să aflu răspunsurile.

Văzându-i ochii înlăcrimaţi, tremurul mâinilor şi simţindu-i emoţia din voce, Clara i se adresă:

Vă întristaţi povestindu-mi!

Nu, am să vă spun mai departe. Mi-am crescut singură nepoţica, aşa cum mi-am crescut şi fiica. Dar, odată cu vârsta, au apărut şi întrebările din partea ei: „Eu am mamă? Am tată? Am părinţi? Unde sunt? De ce nu vin la mine? Ce puteam să-i răspund? Până la urmă, i-am zis adevărul. A durut-o! S-a închis în ea. Iar într-o seară – mi-aduc tare bine aminte, abia împlinise 18 ani – mi-a spus că se duce la o petrecere, cu prietenii. „Bine! Ai grijă de tine! M-a îmbrăţişat şi, înainte să plece, m-a privit aşa, cu durere. M-am dus repede la geam – de fiecare dată când ieşea din bloc, se uita spre mine. Ştia că sunt la fereastră. Da` atunci a plecat! Şi nu am mai văzut-o... de-atâţia ani. Simt că e bine, da` mi-aş dori ca, din când în când, să se gândească şi la bunica ei, care a crescut-o cu dragoste.

Telefonul Clarei sună:

Mama!

Ce faci?

Am venit de la cursuri şi am mai rămas puţin afară, de vorbă cu o vecină. Cu... bunica Nora.

Cu bunica Nora?!...

Vizualizări: 101

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Posibil să fie strănepoata. Textul are cursivitate, iar finalul e cu suspans. Felicitări!

Vă mulţumesc din suflet!

La mulţi ani!

Poveste de viață... Destul de comună, spusă la repezeală... Parcă ar fi doar schița unei nuvele sau de ce nu, un roman?!...

Am citit cu plăcere,

Sofy

Vă mulţumesc pentru lectură şi sugestii!

La mulţi ani!

Ne-ai lăsat nouă finalul :) Frumos!

Vă mulţumesc!

La mulţi ani!

Se vede că vii dinspre dramaturgie... :)

Un schepsis drăguț. Am citit cu plăcere.

da Coza

Vă mulţumesc pentru lectură şi comentariu!

Numai bine!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Răduță If. Toader
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr Grădinariu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La mormântul lui Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu îi place postarea pe blog La mormântul lui Ion Lazăr da Coza a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Nu vreau să plec a lui x
cu 7 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La mormântul lui Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stingere a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Emil Dumitru îi place postarea pe blog rosturi vechi a lui Dinca Valerian
cu 8 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Coada de veveriță a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ghiţă
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Coada de veveriță a utilizatorului Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Emil Dumitru îi place postarea pe blog Stingere a lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Trec orele... a lui Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stingere a utilizatorului Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stingere a utilizatorului Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rosturi vechi a utilizatorului Dinca Valerian
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog rosturi vechi a lui Dinca Valerian
cu 12 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet din primăvară deasă a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor