exerciții de imaginație - coperți

[Mihaela Popa]

coperta cărții care se scrie în mine

e un fluture albastru cu aripi fără margini

pictori îmbibați în vopsele

clipele

zumzăind ca bondarii

bucuroși c-au scăpat din strânsoarea degetelor mele

se crapă de ziuă

așa cum din asfalt poate încolți o floare

aici și acum

refugiul dintre intersecții

uneori viața se strâmbă

ca un copil care nu vrea să stea cuminte la poza cu familia extinsă

unde fotograful e constrâns să emane un parfum de bunătate

apasă pe buton

explozia de reproșuri

îl ai cum l-ai crescut

din plop un porumbel culege ramuri tinere

pisica stă la pândă

un trecător ascultă muzică în căști

la știri se anunță o nouă scumpire a carburanților

și înmulțirea războielor

mi-e dor de timpul în care mă îndrăgosteam de personajele din cărți

și liniștea nu-mi era un exercițiu de imaginație

[Mihaela Popa]

Onorată de vizită și comentariu, domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc!

[Tudor Cicu]

Fără imaginație și poezia ar zumzăi ca bodnarii, Mihaela! Și cum „uneori viața se strâmbă/ca un copil care nu vrea să stea cuminte la poza cu familia extinsă”, nu ai cum să nu te gândești că, în această lume de poveşti a copilăriei, se întâmplă numai lucruri, fapte, întâmplări „în car tras de lebede” (sugestie venită de la Andersen), care se petrec pe tărâmul situat între fantastic şi absurd, poetul împletind doar ghemul care ne/îl scoate pe cititor din labirint. Sau... și mai bine o spune Dorian Gray (eroul lui Oscar Wilde), actriței Sybil: „Fără imaginație ai fi spulberat tot ce aveam romantic în suflet”. (Și gândindu-mă la portretul lui Dorian Gray, chiar mi-e dor și mie de acele timpuri, când cititul cărților era singura noastră sărbătoare.)