Rătăcirile lui Don Quijote... (10)

[Tudor Cicu]

Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace”  (10)

  

    Stă scris în cartea sfântă:  „Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (Psalmi cap. 1/v.2).  Tolstoi cunoștea bine Biblia de vreme ce personajele sale, de multe ori, îi răstălmăcesc învățăturile. Iat-o pe Maria Dimitrievna, aflată în vizită la familia Rostov spunând la un moment dat: „Toate-s cu voia Domnului; poți muri acasă pe cuptor și poți scăpa din focul războiului, dacă vrea Dumnezeu”. Era în ziua când contele Rostov, în timpul mesei anunța plecarea, cât de curând, a feciorului Nicolai, ca husar, la războiul celor trei împărați împotriva lui Napoleon. Natașa, sora lui Nicolai Rostov, o găsește pe Sonia plângând pe lada din coridor (locul de refugiu al fetelor din casa Rostov în clipele de necaz) și crede că singurul motiv pentru care plângea Sonia, era vestea că Nicolai avea să plece peste o săptămână ca husar, la război. Motivul era întemeiat știind iubirea ei pentru Nicolai, care tocmai îi scrisese niște versuri, însă mai presus de toate era atenția pe care Nicolai i-o acordase Juliei și că ea (ca verișoară) nu se putea căsători cu Nicolai fiindcă familia n-ar fi pemis una ca asta. Acolo are loc întâlnirea dintre Natașa și Pierre. Ca s-o îmbuneze pe Sonia, Natașa face glume pe seama lui Pierre: „Dar știi ce caraghios e Pierre, grasul acela care ședea în fața mea!... Îmi vine mereu să râd!”. Dar când tocmai ea îl invită la dans („Mama m-a trimis să vă invit la dans”) și mai ales, când începu dansul, Natașa era în culmea fericirii. După moartea tatălui, Pierre intră în posesia averii imense cu toată uneltirea Anei Pavlovna și a prințului Vasilie, dar nu scapă de căsătoria „forțată” (pusă la cale de Ana Pavlovna) cu frumoasa și „infidela” Helene, fiica prințului Vasilie, care își vede, astfel, realizat visul de a-i controla averea lui Bezuhov. „De-acum e târziu; totul s-a sfârșit; dar și eu o iubesc” – gândea, pe atunci, Pierre Bezuhov. După logodna prințului Andrei (am vorbit despre asta) cu Natașa, Pierre „simți dintr-odată și fără nici o cauză vizibilă, imposibilitatea de a mai duce viața de până atunci”. Nu era el acela care voise să facă din Rusia o republică? Să devină un Napoleon, să ajungă filosof sau strateg, să-l învingă pe Napoleon? Și în loc de toate acestea, iată-l ajuns soțul bogat al unei femei necredincioase. Dar ce se întâmplase până atunci? Să ne întoarcem la începutul anului 1806 când Nicolai Rostov împreună cu Denisov se întorc acasă la Rostovi, într-un concediu din armata de husari. Contele Rostov dă o petrecere și pe lista invitaților se află și Pierre Bezuhov. Dar veștile despre căsnicia lui Bezuhov nu-s prea bune: „Ah, dragul meu, e foarte nenorocit – îi spune Ana Mihailovna, contelui Rostov – Dacă e devărat ce se aude, e îngrozitor”. Se zvonise peste tot în Moscova, cum Dolohov, fiul Mariei Ivanovna, flirta cu Helene, soția lui Pierre. Și, inevitabil are loc duelul dintre Bezuhov și Dolohov în prezența martorilor: Nicolai Rostov, Denisov și Nesvițki. În duel (contrar pregătirii în arme) cade rănit Dolohov. Scena e teribil de ingenios descrisă de Tolstoi. Parcă-l vedem pe Don Quijote ieșind învingător din lupta cu morile de vânt. Scandalagiul și duelgiul Dolohov e dus în sanie spre casa mamei sale iar Bezuhov trăiește amintirile unui duel straniu cu figura impertinentă și batjocoritoare a amantului soției, în minte. „Și acum, iată, Dolohov zace în zăpadă, zâmbește în silă și moare, poate, răspunzând cu o bravură prefăcută căinței mele” spune Pierre printre remușcările care îl înceracă. Îl doare, mai ales, spusele soției sale: „Și ce ai dovedit prin asta? Ce ai dovedit prin acest duel? Ai dovedit că ești un prost… ceea ce știa toată lumea”, ceea ce-l determină, după o ceartă aprigă, să o părăsească după ce-i lasă o procură de administrare a jumătate din averea sa și pleacă la Petersburg. Avea credința că pentru a fi fericit, „trebuie să credem în posibilitatea fericirii”. Când observă că între Natașa și prințul Andrei se înfiripa ceva („Ceva foarte important se întâmplă între ei”), Pierre are un sentiment de „bucurie amestecată cu amărăciune”. O iubea și îi era dragă Natașa, dar el era, încă, un om însurat. Iar când Andrei (rămas văduv după moartea Lizei)  îi se mărturisește lui Pierre dragostea pentru Natașa, ascultându-l, fața i se schimbă lui Bezuhov. După logodnă, înainte de a pleca în străinătate, prințul Andrei îi spune Natașei: „Orice nenorocire s-ar întâmpla, orice s-ar întâmpla, adresați-vă numai lui pentru sfat și sprijin (adică lui Pierre). E omul cel mai distrat și mai caraghios, dar are inima cea mai bună din lume”. Când află de la Maria Dmitrievna despre planul Natașei de a fugi cu Anatol Curaghin (fratele Helenei), Pierre rămâne uimit și nu-i vine să creadă auzului. Cum așa? Logodnica atât de iubită a prințului Andrei, să-l schimbe pe Bolconski cu prostul de Anatol, om însurat? Și Pierre îi destăinuie Natașei, adevărul despre cumnatul său Anatol. Mai mult, îl caută pe nenorocit și dă de el prin toată Moscova, chiar la adresa soției sale pe care nu o mai văzuse de când părăsise Moscova pentru Petersburg. Acum o ura mai mult ca oricând. Iar ceea ce-i spune este elocvent asupra celor afirmate mai sus: „Unde ești dumneata, acolo este și desfrâul și răul”. Iar lui Anatol: „Dumneata ești o secătură și un ticălos și nu știu ce mă reține dela plăcerea de a-ți sdrobi capul… Amuză-te cu femei de teapa soției mele. Spre sfîrșitul părții a IV-a a vol. 2 evenimentele se precipită. În urma răpirii eșuate a lui Anatol și destănuirii secretului acestuia, Natașa se otrăvește cu arsenic dar scapă. Andrei se întoarce din străinătate află de scrisoarea de refuz a cererii în căsătorie a Natașei și îi înapoiază scrisorile și portretul acesteia prin prietenul său Pierre. „Trebuie să iertăm pe o femeie care a greșit, dar nu spuneam că și eu pot ierta. Eu nu pot…” – sunt vorbele lui Andrei. Pierre îi îndeplinește dorința iar la întrevederea cu Natașa care îi cere să-l roage pe Andrei ca s-o ierte, Pierre are o „anume” întrebare care-l roade pe suflet: „Aș vrea să știu dacă l-ai iubit… dacă l-ai iubit pe stricatul acela”. Se referea la Anatol. „Nu-i spune stricat. Nu mai știu, nu știu nimic…” (e răspunsul ei - și începu să plângă). Iar Pierre încearcă s-o consoleze: „Oprește-te, oprește-te, ai toată viața în față”. Natașa îi spune că pentru ea totul este pierdut și are un sentiment de umilire. Cheia discuției stă în fraza rostită de Pierre: „Dacă eu nu aș fi eu, ci aș fi cel mai frumos, mai inteligent și mai bun om din lume și aș fi liber, ți-aș cere chiar în acest moment, în genunchi, mâna și dragostea”. Imensa și luminoasa cometă a anului 1812, văzută de Pierre (despre care se credea că prevestește grozăvii de tot felul și sfîrșitul lumii) avea să-i lumineze lui, calea spre o nouă viață. Și ceva nou chiar se petrece în viața lui Bezuhov. Dinaintea bătăliei de la Borodino (precursoare intrării armatei franceze în Moscova părăsită), Pierre se întâlnește cu Dolohov care își cere iertare pentru răul ce i l-a făcut și cu ochii în lacrimi îl îmbrățișă și-l sărută. Apoi când Rostovii părăsesc Moscova (în care urma să intre armata franceză), Natașa îl zărește pe Bezuhov, deghizat, printre mulțimea rămasă în Moscova: „Uitați-vă, zău, e Bezuhov! spuse Natașa”. Pierre nu-i poate mărturisi Natașei că scopul pentru care rămânea în Moscova și se deghizase era să-l întâlnească și să-și pună în aplicare planul de asasinare a lui Napoleon. Plan care va cădea odată cu arestarea lui, ca figurând printre suspecții care incendiaseră Moscova. Și despre anchetarea lui, condamnarea de către anonimul tribunal francez, la moarte prin împușcare, apoi salvarea lui din postura de prizonier în timpul retragerii armatei franceze de către husarii lui Denisov și Dolohov (în ziua când moare în lupta dată, Petea Rostov) am mai amintit. Ce n-am spus despre eroul nostru Pierre Bezuhov este căsătoria lui cu Natașa (asta după moartea soției sale, Helene),  momente din viața eroului - cu care, de altfel, Tolstoi își încheie capodopera.

 

                                                                       (va urma)       

[Sofia Sincă]

Da, am citit povestirea în rezumat a capitolului, ițele foarte încurcate ale lui Tolstoi în ceea ce privește viața personală a personajelor. De fapt, astfel de întâmplări foarte încurcate în care fiecare iubește tot pe altcineva decât pe cel de care este iubit întâlnim la aproape toți clasici ruși: Livada cu vișini a lui Cehov, în Dostoievski sau Bulgarov.

Aștept continuarea, adică comparația dintre aceste capitole.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofy