Puf! Puf! (fragment)

[Mihaela Suciu]

Puf! Puf!

 

Locomotiva gâfâie la deal: Puf! Puf!, urcă şi iar urcă, Puf! Puf!...

Imitând mersul roţilor, la unison, Adina murmură: Te duc - te-aduc! Te duc - te-aduc!

Ca o flamură străvezie, aburii locomotivei rămân în urma trenului pentru câteva momente ca semn al trecerii pe acele meleaguri, apoi, se fugăresc pe văi, printre coline, ascunzându-se după butucii de vie, în corola pomilor, în tufişuri ori după strujenii de porumb.

Anul acesta, o toamnă turbată şi-a făcut de cap; culori stridente, dure, cât vezi cu ochii. Oricât ai căuta, n-ai să zăreşti un petec în culori pastelate cu treceri gradate de penel, ori vreo tuşă mai suavă, pur şi simplu, a trecut ca o zăludă aruncând găleţile de culoare: merii sunt verzi, prunii - mov, perii - galbeni, nucii - stacojiu, porumbul - ocru, iar rugii de vie sângerează.

După urcuşul pe brânci, urmează o vale, locomotiva prinde viteză, iar culorile zvârlite alandala se contopesc, se estompează, finalizând tabloul cromatic -tandru şi dulce-, al unei toamne liniştite.

La barieră, pe marginea drumului, dintre tufe, se ivesc feţe bucălate, cu puf, ca nişte gutui aşezate de decor. Ochii scăldaţi în zâmbet sclipesc. Dau din mânuţe strigând voios: Heiiiiiiii! Chiotul lor se izbeşte de geamul fiecărui vagon, se prelinge pe el, apoi, se întinde ecou de-a lungul şinei de fier.

Aplecată, jumătate în afara ferestrei, încântată, Adina le răspunde la fel: Heiiii! şi le face semn cu mâna. Râzând, se întoarce cu faţa îmbujorată spre compartimentul trenului:

- Gicule, ce nostimi sunt copilaşii!

Ţăranul - vecinul ce şade pe bancheta din faţa lui Gicu, surprins de manifestarea fetei, exclamă în sinea sa: “Gâsculiţă de oraş! se minunează de tot ce vede la ţară.”

În vale, printre măciulii de papură şi pămătuf de stufăriş, luceşte un ochi albastru.

- Gicule, uite, răţuşte pe lac!

- Nu-i lac, e iaz - îi explică el, mângâindu-i tandru umărul şi părul bălai prins într-o coadă zdravănă, împletită până aproape de mijloc -, dacă nu dădea îngheţul anul trecut, aşa degrabă, ai fi văzut, acum, mai multe păsări.

Adina pare nedumerită şi Gicu continuă explicaţiile cu aer de povestitor:

- Astă toamnă, după zile călduroase, da călduroase - nu glumă, de uitaseră raţele să migreze spre sud, dă peste noapte un ger năprasnic de-a îngheţat apa iazului. Trecând dimineaţă pe acolo, văd toate raţele cu picioarele prinse în gheaţă. Dădeau din aripi să zboare, dar nu se puteau desprinde; Fîl- fîl! Fîl-fîl!

Fug acasă, îi spun tatălui meu, iar el:

- Gicule, ia coasa, vreo doi saci, căruţa şi hai, la cosit!

- Nu avem destul fân în fânar, tată, ce te-a apucat? Iar el… Nu, mă! cosim raţe.

La iaz, tata cu coasa: hîrşţi! - o brazdă de raţe, eu hîrşti! - o brazdă… şi tot aşa, le-am pus în sacii aduşi, i-am legat zdravăn la gură să nu-şi ia raţele zborul şi, buf! - cu ele, în căruţă.

- Vai, Gicule! Sărăcuţele! Nu le-a durut când le-aţi cosit?

- Nu, drăguţo! Raţele sălbatice nu au măduvă în oase, să fie uşoare, să poată zbura…

Omul de la ţară se uită cu milă la faţa inocentă a Adinei şi o întreabă:

- Măi fată, unde mergi tu?

Adina veselă:

- Coborâm în halta următoare, mergem la părinţii lui Gicu - familia Rădulescu, să mă prezinte, vrem să ne căsătorim.

Ţăranul zâmbind:

- Văleu, fato, în ce neam te bagi!...

 

[Stefana Ivanescu]

Mi*a plăcut fragmentul, aştept urmarea. Cu drag,

[Sofia Sincă]

În prim a parte ai zugrăvit un tablou superb e toamnă, văzut din tren, dar l-ai estompat cu a doua jumătate. Acel ''cosit'' de raţe, formează o imagine foarte dură. Îmi imaginezi un cârd de răţuşte ''măcănind'' prinse în gheaţă şi cineva venind să le ''cosească''. În sfârşit, asta ei vrut tu, ca Gicu s-o impresioneze pe fata de la oraş. Dar nu e vina ei că s-a născut la oraş şi e mai inocentă. Poate tocmai asta i-a plăcut lui Gicu...

La această frază, Mihaela, cred că va trebui să revii: ''Oricât ai căuta, n-ai să zăreşti un petec în culori pastelate cu treceri gradate de penel, ori vreo tuşă mai suavă, pur şi simplu, a trecut ca o zăludă aruncând găleţile de culoare: merii sunt verzi, prunii - mov, perii - galbeni, nucii - stacojiu, porumbul - ocru, iar rugii de vie sângerează.''

E cam alambicată. Nu sunt prea clare termenele de comparaţie în ''n-ai să zăreşti...'' Iar aici '' pur şi simplu, a trecut ca'' în loc de virgulă eu zic ca ar fi mai bine un punct.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Stefana Ivanescu]

Dragă sofy, îţi dau dreptate în privinţa durităţii fragmentului cu răţuştele, dar hai să facem legătura cu ultimul dialog al fragmentului prezentat: "Văleu, fato, în ce neam te bagi!...". Poate că asta a fost intenţia autoarei. Să sperăm că ne vom lămuri. Aştept continuarea.

[Sofia Sincă]

Asa este Stefana, dar după câte o ştiu eu pe Mihaela, postează bucăţi scurte şi nu a zis că va urma.

Întotdeauna, adevărul este la mijloc... Doar ea, Mihaela ne poate lămuri.

Stefana Ivanescu a spus :

Dragă sofy, îţi dau dreptate în privinţa durităţii fragmentului cu răţuştele, dar hai să facem legătura cu ultimul dialog al fragmentului prezentat: "Văleu, fato, în ce neam te bagi!...". Poate că asta a fost intenţia autoarei. Să sperăm că ne vom lămuri. Aştept continuarea.

[Mihaela Suciu]

Stefana Ivanescu, mulţumesc pentru parcurgerea textului si mesaj. Mă bucură să cunosc încă un membru care scrie proză. Sper să ne susţinem în activitatea literară.

[Mihaela Suciu]

Sofy, mulţumesc!

In texte mai introduc şi ceva să nu se plictisească cititorul:)

Pasajul cu raţele este doar o poveste spusă de un om hâtru, nu mă gândeam că este aşa dură, din contra. Cine crede povestea cu ursul păcălit de vulpe?

O să revin asupra textului, ideea ta e corectă.

[Corina Militaru]

Mi-a placut fragmentul. Descrierile tale sunt superbe.

Cu drag,

[Gabriela Grădinariu]

Frumos! Chiar si pasajul cu ratele isi are rostul lui. La final insa ai mai putea lucra  pentru a-i da textului rotunjimea necesara.

[Mihaela Suciu]

@Corina Militaru, mulțumesc de apreciere si mesaj!

@ Gradinariu gabriela, mulțumesc! Textul este doar un fragment din ”Capcana viselor”.