PRIVIND CĂTRE CLASICI (1)

[Tudor Cicu]

 Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace” (1)

    

     Ce spuneți de un periplu prin viața unor eroi mult îndrăgiți? Știu că i-ați citit cândva pe Cervantes și pe L.N.Tolstoi. Iar dacă vă e dor de eroii acestora, faceți doar un scurt popas cu mine. Pentru tine cititorule, îmi voi deșerta desaga cu merinde și la fiecare popas făcut îți voi arăta cam ce ne poate pune dinainte traista cu amintiri. Dar tu să știi că am pornit la un drum anevoios, între Cervantes cu al său „Iscusitul Hidalgo Don Quijote de la Mancha” și lumea lui și L.N.Tolstoi, căruia Dumnezeu i-a stat la căpătâi pe vremea când scria „Război și Pace”. Nu avem o balanță reală pentru a le cântări judecățile în afara textelor care stau mărturie. Ne amintim cu toții, că aceste cuceriri literare (denumite virtuți) au fost ținta întregii lor vieți. Prima întrebare, la care va trebui să răspundem este aceea care i s-a pus lui Cervantes: „Care din marii scriitori ai lumii n-a învățat mai mult de la viață decât din cărți?„

   Păi, Tolstoi, când vorbește despre căderea Moscovei spune cât de îngrozitor (în ce situație) a fost pus împăratul pus să judece momentul istoric pe seama faptelor petrecute și nu pe seama învățăturii sfetnicilor curții. Asta, pentru că toți spuneau despre Kutuzov, pe care mai înainte îl ridicaseră în slavă, că nici nu te puteai aștepta la altceva „dela un moșneag chior și desfrânat”, că se mirau unii cum de s-a putut încredința soarta Rusiei unui asemenea om!”. Iar un împărat nu trebuie să gândească precum mulțimea înfierbântată.

   De unde să știe omenirea ce concepuse în închisorea din Sevilla, inimosul cavaler rătăcitor, care și pătimise toate cele istorisite! Din păcate, Cervantes avea să moară în primăvara anului 1616 (pe 23 aprilie), exact în ziua în care, în Anglia, închidea ochii pentru vecie un alt geniu al omenirii – Shakespeare. Poate că Cervantes spusese, profețind apariția lui Tolstoi: „Noi doi suntem făcuți unul pentru altul”.  Rusia se va cutremura când va afla despre cedarea Moscovei (spune Tolstoi) ... „și nu-mi rămâne decât să plâng soarta patriei mele”.  Vă propun să facem alături de Don Quijote o călătorie (într-un cătun alăturat de al său) închipuită, către acea țărancă, foarte chipeșă, de care el fusese îndrăgostit de o vreme (Aldonza Lorenzio), căreia se hotărî să-i spună Dulcineea del Toboso.

   Oare ce este important în mintea unui conducător? Să piardă întreaga armată odată cu Moscova (cum credea Kutuzov), - la Tolstoi - ori să piardă odată cu armura curățată, coiful făcut cască, mârțoaga bine poreclită (și el însuși botezat din nou) pentru a-și căuta o mândră de care să se îndrăgostească? –la Cervantes. Care și scria: „Fericită epocă și fericit veac cel în care vor vedea lumina faimoasei mele isprăvi, vrednice de gravat în bronz, de sculptat în marmură și de zugrăvit prin tablouri, ca să le rămână amintirea în viitor!”. Să ne reamintim ce spune Pierre Bezuhov, cu mâhnire, când fusese închis într-un șopron, după incendierea Moscovei. Înțelegea foarte bine că numai forța îl adusese aici, că numai forța le dădea dreptul celorlalți de a avea răspunsuri la întrebările sale. „Notați acest lucru. Asta nu-i bine, nu-i deloc bine” îi spusese generalul care îl ancheta.

   Dar, adu-ți aminte cititorule, că inima lui Don Quijote supusă ca a unui câine, avea să îndure atâtea de dragul Dulcineei.  Cum să putem uita jurământul său, făcut cu mâna pe spadă: „O, stăpână a tuturor frumuseților, tărie și liman al bietei mele inimi; a sunat ceasul să-ntorni ochii Măriei Tale înspre acel cavaler robit de tine pe care îl așteaptă o atât de vajnică încleștare”. Așa cum Pierre simțea că fiecare secundă de întârziere îl putea costa viața (la interogatoriul cu Davout), așa avea să-l vadă, hangiul de la han, plecat din preajma sa și vrând a se descotorosi de acesta îi urează grăbit: „Facă Dumnezeu din Luminăția Ta un cavaler plin de noroc și deie-ți izbândă în lupte!”

   Atunci, cine-l condamnase la moarte, cine decisese (pe ce se bazase) a-i lua viața lui Pierre Bezuhov? Și cine mai crede că Don Quijote e doar o caricatură hazlie a tipului de cavaler rătăcitor?

    Acum fiecare suntem alături de faima acelui smintit cavaler, cu toate amintirile, năzuințele, nădejdile și gândurile lor. Asupra acestui punct există oarecare divergență de păreri. Din prea mult citit sperăm să nu ne fi pierdut mințile.

 

                                                                 (va urma)

[Tudor Cicu]

... POATE va interesa și pe cei care au citit , și pe cei care n-au citit... despre eroii ce voi scrie și eu, mulți au păreri diferite. E bine să ne reamintim.

[Sofia Sincă]

Pe mine mă interesează, sigur!

Foarte interesantă analogie dintre cei doi scriitor, Cervantes și Tolstoi, cei doi trăind în perioade destul de îndepărtate, iar scrierilor lor fiind total diferite din multe puncte de vedere. Însă, tocmai analogia care duce spre filosofia ce se deprinde din opere lor îi unește.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofy

[Tudor Cicu]

Mulțumesc Doamna Sofia. Rătăcit și eu odată cu cititorul meu vreau - să găsim, împreună -, un labirint spre ieșire. Ieșirea, știu, nu-i decât una a regretelor că azi nu mai avem autori de talia celor doi titani. Îndrăgostit de eroii lor am plecat în această călătorie, pe de o parte vrând a le readuce povestea la clipa zilei, cât și a mă privi (prin ei) încercând să arăt că un geniu nu e mai mare nici în Spania nici în Rusia, nici altundeva! Pur și simplu, morile lor de vânt, ori războaile lor pot pleca și din praștia autorilor de azi. ceva însă ne lipsește și asta încerc să caut iscodind când la unul când la altul. Mulțumesc.

[Corina Militaru]

Cervantes și Tolstoi, față în față! :) O asociere neașteptată - pentru mine -, dar perspectiva mi-a plăcut.