Muşuroaie de nori se grămădesc în slavă. Pământul e mai aproape de cer cu o palmă. În parcul gol, vârtejuri de frunze galbene şi sleite ridică praful , vântul târăşte după el cu o poftă nebună relicvele unei odihne de o clipă, luciri metalice rup orizontul, pete negre acoperă văzduhul alb, cascade de stropi se prăbuşesc şi pământul primeşte binecuvântarea argintului umed şi viu. Zumzetul ploii se aude mai aproape de veşnicie printre scândurile parcului.
-Noi, suntem suportul omenirii. Am cunoscut şoapte de tot felul, am sprijinit cu drag inocentă şi am tăcut în faţa Ceasului, mereu acelaşi. Lemnul nostru a fost spălat de sudoarea poeţilor. Noi suntem nelipsite în ordinea lucrurilor ! Întrebaţi oamenii!
- Voi, mirosiţi a mucegai! Cât despre mine, priviţi-mă numai! Eu sunt esenţa tuturor lucrurilor. Orice ar fi eu rămân acelaşi martor mut şi neschimbat, proba incontestabilă a nemuriririi!
Un tunet acoperă vocea molcomă, inflexibilă.
- Biete picături obositoare şi veşnic muritoare! Ce căutaţi pe umerii mei? Soarele vă va usca ! Prea mult zgomot pentru nimic! De murit, se moare în tăcere!
- Ce eşti tu? răspund stropii în cădere.
- Eu? Eu sunt forma nemuririi! Eu, dacă tot vreţi să ştiţi sunt duşmanul Timpului.
- Adică piatră! râd scândurile parcului. Noi însă îmbrăţişăm orice. Aţi întrebat oamenii?
- Pfui, alte creaturi nefolositoare. Nici nu-I de mirare că mirosiţi a moarte.Sunt sătulă!Ştiţi câte lacrimi s-au vărsat la picioarele mele? Vă lăudaţi cu slava dar vă zdrobiţi atât de jos!
- Cu cercuri de lumină plânge universul şi omul cu străluciri simple îşi înnobilează durerea. Undeva sus luăm naştere. Nu ştim unde. Iată slava noastră. Undeva jos ajungem.Nu ştim unde. Iată-ne sfârşitul. Viaţa noastră? O continua cădere, o neintrupta căutare.
- Dar înţelepciunea aţi găsit-o? Întreabă scândurile vopsite .
- Lemnul vostru încă miroase a om. Eu sunt nemuritoare şi înţeleaptă.
- Am lepădat-o în golurile şi găurile astrale. E prea grea şi ne-ar împiedica în călătoria noastră.
- Nici nu mă miră! Trebuie să ai un grăunte de minte ca să-ţi dai seama că aici jos nu te aşteaptă nimic bun. Eu dacă aş fi în locul vostru aş rămâne suspendată în aer. Pentru ce să cad când pot sta nemişcată?
- Pământul este viaţa şi noi asta suntem.. Naştem dar nu trăim. Ne tulburăm la fiecare adiere, dispărem la fiecare atingere mai caldă. Ne întoarcem în acel undeva de la început, nu ştim unde şi completăm cercul . Noi suntem aproape de fiecare bulgăre, şi îi umplem crăpaturile, noi trăim cu oasele aflate într-o continuă compunere se des-compunere. Noi ascultăm bătăile creaţiei, acest tic tac al vieţii, ceasuri de-a valma. Nu le ştim şirul. Noi aflăm primele despre dragostea târzie dintre pământ cer, pentru că noi suntem o punte plutitoare, firul subţire şi abia vizibil ce leagă rodul de nemurire, limita de infinit.
Un tunet întrerupse liniştea mustind de apă. Parcul mirosea a lemn.
- Ia te uită! O furnica pe piciorul meu! Ar fi frumos dacă n-ar fi mâncat de carii.Minunat!
- Minunată e perfecţiunea mea nu furnica ta! În curând te va mistui focul!
- Papiţoi de piatră!
- Şi voi, biete picături de ploaie ! Ce soarta! Mă lipsesc! Nimic nu se compară cu nemurirea mea!
- Norul acela este o poartă spre miine , spre ieri, spre nicăieri si tu nicicând nu vei ajunge la el. Nemurirea te ţine în loc. Nu ai simţit niciodată dalta creatorului tău. Nemişcată şi rece vei rămâne până la sfârşit. Umerii tăi nu simt povara universului, picioarele tale nu ating bălţile. Stai acolo, nu ştii unde, iată înţelepciunea ta, nu te întrebi nimic iată nemurirea ta. De propria răceală nu ai idée! Deşartă perfecţiune!
- Pe noi ne gâdila un fir de iarbă! Mai staţi!
- Firul vostru se va fi călcat în picioare !Pe umerii mei se odihnesc vulturii! Eu rămân , voi pieriţi!
- Degeaba, e inutil să înveţi o stâncă obiceiurile unei flori. Una e prea tare, cealalta prea plăpândă!
Spunând acestea perdeaua de aburi se subţia din ce în ce, iar glasurile cristaline se auzeau tot mai departe. Crengile copacilor se desfăcură din îmbrăţişarea lor pătimaşă, frunzele se aşezară ordonate în moviliţe, cerul se închise în sine şi lumina se ascunse într-un sâmbure palid. Întunericul acoperea încet ca o pătură groasă parcul nemişcat. O creatură bizară se aşeză pe bancă. Aceasta scârţii uşurel. O frunză proaspăt ucisă de toamnă îşi află odihna cea de pe urmă pe creştetul lui. Pământul s-a depărtat cu mult de cer şi oamenii ieşiti la plimbare , mergeau încet, privindu-l melancolici. Un aratare alba în formă de om cu o coasă se ivi de după copacii umezi speriind copii neştiutori. O pereche de îndrăgostiţi se opri lângă el cercetându-l curioasă. Cineva scrisese pe pieptul alb ca un mort:
Epitaf pentru o statuie
Tu nu ştii să iubeşti statuie,
Timpul alunga oarba feciorie,
Priveşte-ţi goliciunea prin albele pupile,
Tu, statuie!
Cuvinte cheie :
Aspectul grafic supără ochii: Liniuţele de dialog sunt mai lungi (ce ai folosit aici sunt cratime!) şi sunt aruncate la întâmplare. Uneori ai blanc (pauză) şi înainte şi după virgulă (trebuie blanc numai după virgulă!). Alteori lipseşte blancul după virgulă, punct, puncte de suspensie, semn de întrebare şi cel de exclamare...
Scăpări ortografice: dezacord - un aratare > o arătare
Greşeli de dactilografiere: scârţii > scârţâi
Etc.
Povestea? Poate fi bună dacă o mai cizelezi!
Cu prietenie,
da Coza
Interesant textul ca şi idee... însă trebuie prelucrat mai atent. Textul trebuie citit şi după ce este trecut prin link-ul de diacritice, deoarece se pun semne diacritice şi unde nu e cazul, iar în altă parte nu se pun.
Susţin cele spune de Ion da Coza în plus am mai găsit nişte erori:
a nemuriririi!,- a nemuririi
Întreabă scândurile vopsite,- întrebară scândurile vopsite
compunere se des-compunere. - compunere şi descompunere.
Cu prietenie. Sofy!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor