În noaptea asta Bach ne captivează cu muzica lui solemnă și spirituală. Pe acorduri armonioase gândurile sunt mai ușor purtate prin vaste spații celeste cât și printre piscurile înălțimilor pământești. Ce e interesant e că muzica lui Bach nu umple spațiul dintre cer și pământ deși e prezentă precum în cer așa și pe pământ, dar nu între cer și pământ. Și pe pământ nu oriunde. Numai pe piscuri înalte, nu prin praf sau prin noroaie. Acolo unde numai gândurile curate pot ajunge pentru că vântul și ploaia le filtrează și le întoarnă pe cele nepotrivite. Nu te poți minți pe sine, nu te poți ascunde în spatele orgoliului și nici masca pe care o afișezi zilnic pe scena vieții nu o mai poți purta. Acolo pe creste e vital să fii tu însuți, nu așa cum vrei să te vadă lumea. Așa cum și softul computerului personal arată cum ești tu de fapt, ce e în mintea ta, vârsta reală pe care o ai, plăcerile tale cele mai intime, pentru că nu tot ce ai acolo intenționezi să faci cunoscut și altora. Și iată că muzica lui Bach reușește să facă asta și de aceea e agreată mai ales de cei care au mai puține de ascuns pentru că ei vor fi mai puțin bulversați când vor fi inundați de genialele sale armonii. Astfel că și gândurile personajului nostru se vor limpezi într-o oarecare măsură.” În familia ideală bărbatul știe să facă bani și femeia știe să îi cheltuie”  era convingerea ei. De aceea, deși se implica în afacerile soțului pentru a crea o imagine a firmei cât mai prestigioasă reușind destul de bine chiar dacă de multe ori problemele de comunicare o copleșeau, uneori îl sufoca prin simpla ei prezență. Nu se implica niciodată direct în negocieri ci încerca să creeze condiții cât mai favorabile participând la diferite activități caritabile, sponsorizări și mecenat care să arate un anumit standard de succes discret și elegant, nu opulent, sfidător, dizgrațios. Făcea față cu greu atacurilor din presa de scandal, mai ales că unele prietene o atenționau : ”uite ce bârfe au mai apărut în revistă!”și fiind născută sub semnul zodiacal al balanței se dezechilibra ușor, dar o vizită la Paris la shoping o restabilea imediat. Îi displăcea shopingul de  la Milano de când toate parașutele parvenite se duceau acolo și în Dubai nu se mai ducea de ani de zile pentru că simțea că Parisul i se potrivește mai bine și nici reducerile nu o interesau. Era destul de zgârcită, spuneau prietenele răutăcioase, dar era de fapt mai chibzuită și gusturile personale o ajutau să afișeze o eleganță rafinată și o oarecare distincție ce impresiona plăcut interlocutorii inteligenți și-i timora pe ceilalți. Era atentă la cheltuieli și o deranjau inițiativele unor persoane din stafful companiei care angajau firma în evenimente ostentative. Uneori intuiția îi era un sfetnic mai bun decât specialiștii angajați să facă asta și inițiativele personale îi ofereau satisfacții și încredere. Obligată de destin să trăiască într-o lume haotică reușea împreună cu soțul său (care va fi numit și în continuare el) să conducă un grup de firme printre năvoadele politicienilor hămesiți mânați de orgolii nemăsurate.     (fragment de roman)

 

Vizualizări: 58

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicit faptul că ai ales să ne dezvălui şi continuarea romanului. Întâlnim un stil diferit, unde descrierea stărilor, meditaţia ocupă un spaţiu considerabil.

Însă, cum aici postăm pentru a ne corecta (eu aşa consider), am câte ceva de semnalat:

''precum în cer așa și pe pământ'' - se cere pus în ghilimele, deoarece face parte din cea mai populară rugăciune;

''și pământ deși e prezentă precum în cer așa și pe pământ, dar nu între cer și pământ. Și pe pământ nu'' -prea mult ''pământ''. Repetiţie care nu reprezintă figură de stil.

''Îi displăcea shopingul de  la Milano de când toate parașutele parvenite se duceau acolo și în Dubai nu se mai ducea de ani de zile pentru că simțea că Parisul i se potrivește mai bine și nici reducerile nu o interesau.'' - o frază cam alambicată. Se poate formula altfel prin fraze mai scurte.''pentru că simțea că Parisul '' - nu sună prea frumos...

uzezi prea mult de ''şi''

(care va fi numit și în continuare el) - sper că asta nu apare şi în roman. Normal că el va fi el, din moment ce şi ea, este o ea.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea, Sofy!

Am citit cu placere. Astept urmatorul fragment.

Cu prietenie,

Multumesc pentru observatii. Voi tine seama de ele.

          Intresant personaj, creionat in tuse luminoase(deocamdata) , exponentul unei lumi cu care nu se potriveste.Interesanta si maniera in care a fost prezentata eroina, aceasta caracterizare indirecta. Frumos, astept!

Cred că va fi complex acest roman, cum complexe par și personajele. Dar autoarea preferă să ne picure cu pipeta frânturi din scriere, probabil pentru a ne trezi pofta și curiozitatea. Sperăm că odată trezite, se va îndura să ne dea măcar cu lingurița. :)

Cu drag, Vasilisia

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Zarra a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În umbra eternei tăceri a utilizatorului Zarra
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Nicu Zacheu
cu 7 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 12 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 12 ore în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia sansele vietii a lui Vasile Grozav
cu 12 ore în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia 70% apă a lui Vasile Grozav
cu 12 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Laura Cozma îi place postarea pe blog La marginea a lui Popescu Albert-Sebastien
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Laura Cozma îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 14 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 14 ore în urmă
eunescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 18 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 18 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am fost la Coza! a utilizatorului Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Laura H. a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 19 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor