1. Spre Argos la Lerna, în căutarea Hydrei

                   Motto:

                „... pe tracul Tamiris

               Muzele l-au întâlnit şi luatu-i-au darul cântării

              Când de la craiul Evrit din Ehalia el făcea drumul,

              Se-ncumetase Tamiris să bată în cântec pe muze

                       (Homer, „Iliada”, C. II, v. 584-587)

 

   Mă aflu pentru cea de a doua oară în patria zeilor, Grecia. Acum un an, venit pentru prima oară, am trimis de aici niște scrisori, fiindu-mi publicate în „Jurnalul de Vrancea”. Pornisem, atunci, în căutarea miturilor. De această dată, mă hotărâsem să nu mai scriu nimic, de aici. Să-mi văd de concediu, ca orice turist, şi să-mi înalţe spiritul doar frumuseţile pe care le voi admira în drumul meu, prefăcându-mă că nu văd şi nu aud nimic din ceea ce merită a fi aşternut pe hârtie. Mi-am adus aminte, însă, de versurile lui Eminescu, care spuneau că omenirea e împărţită între „cei ce vor şi cei ce ştiu” şi că dacă în cei dintâi trăieşte firea „ceilalţi o cumpănesc şi scriu”. Am învăţat, scriind o carte (ca experiment eseistic), că eseistul ştie să fugă la timp din chingile impuse de concepte şi să caute doar calea spre acea poartă norocoasă, pe care s-o deschidă la vreme şi să descopere tema spre care să se aplece cu toată fantezia şi inspiraţia sa, chiar dacă ceea ce i se oferă e doar o iluzie. Nu spunea oare (Eugen Simion) că iluziile călăuzesc paşii adevărului?... Există şi riscul de a nu-mi reuşi ceea ce mi-am propus (în cele zece zile de şedere, aici, în Grecia), dar merită încercat. Aventura scrierii unui nou fals tratat al mitologiilor de pe acest tărâm a început. Pe măsura omului dator sieşi să reuşească, am pornit spre Argos, în căutarea Hydrei (o himeră şi ea?), pe care se spune că ar fi răpus-o Hercule. Tot o himeră, „Himera literaturii” – scrisă de doi poeţi: Ion Murgeanu şi Ion Lazu –, îmi va fi, de această dată, rodul celor zece zile de taină, şi după aceea. Va fi mult mai mult decât o năzuinţă grecească, va fi chiar aventura scrierii. Mi-ar place să cred că sunt aici pentru a căuta urmele lui Heracle, pornit, spre mlaștinile Lernei, să ucidă Hydra. La urma urmelor, Hydra poate să rămână pentru mine o himeră a trecutului. Te voi invita, cititorule, să pornim împreună să descifrăm căile, în căutarea himerei din cartea scrisă de Ion Murgeanu şi Ion Lazu – într-un dialog epistolar mai rar întâlnit în lumea scriitorilor. Dialogul care s-a concretizat într-o carte, s-a numit „Himera literaturii”, şi a apărut la Ed. „Curtea veche”, Bucureşti, 2007. De mă vei urma cititorule, află că nu-ţi voi face un comentariu al cărții, dar voi încerca să intru într-un dialog imaginar cu Mircea Cărtărescu, Octavian Paler şi Eugen Simion, pentru a-mi explica, de ce o himeră a literaturii, în general, şi nu o himeră a scriitorului, în particular. Sunt dator a-ţi explica de ce i-am ales ca sfătuitori intimi pe cei trei. Nu că aş fi avut nevoie de trei repere diferite ca stil, dar, pentru sinceritatea gândului rostuit în textele sale şi acuratețea frazei, scrise l-am preferat pe Mircea Cărtărescu, din Ochiul căprui al dragostei noastre. Pe Octavian Paler, pentru aura mitică a tărâmului literar în care te invită cu socratica înţelepciune a bătrânilor, tot mai rari, în imperiul vorbelor sacre din Polemici cordiale. Iar pe Eugen Simion, pentru prudenţa cu care gândeşte ecuaţii ce au ca finalitate un verdict şi vioiciunea cu care se strecoară, printre sugestie şi soluţie, lăsând cititorului un câmp larg de „des-mărginire” (în sens blagian) a informației transmise, ca în Moartea lui Mercuţio. Ştiu că nu mi te vei alătura, cititorule, până nu-ţi voi spune, de la început, dacă şi eu cred în himere. Am toate motivele să cred că oamenii (în general) cred în himere, din dorinţa de a afla că ele au existat cândva, că au fost adevărate şi pe vremea lui Heracle, dar şi-n ziua de azi sunt la fel, ori, că în sfârşit a venit vremea ca omenirea de care vorbea Eminescu să se pregătească tot timpul pentru astfel de încercări ale vieţii. Şi să-şi pună întrebări. Octavian Paler spunea, că după o anumită vârstă, nu mai putea crede în minunile ori himerele scrisului, şi argumenta: „când suntem tineri nu ne dăm seama. Apoi, într-o zi, ne dăm seama, dar e prea târziu. Nu mai ştim să facem altceva”. Vorbind despre entuziasmul tinereţii şi, mai apoi, evoluţia sa, după ceva trecere a timpului, Mircea Cărtărescu (în Ochiul căprui al dragostei noastre) spunea metaforic: „Dar glontele, pornit din ţeavă încordat, încrezător, una cu traiectoria sa balistică, se răceşte pe parcurs”. Vom găsi noi răspunsul la o astfel de întrebare, te întrebi tu (care ai tot dreptul să fii sceptic), pornind alături pe urmele unei himere a literaturii, discutate în acest dialog epistolar? Ion Murgeanu, născut la Zorleni (ca moldovean născut dincoace de Prut), mărturiseşte că, încă de la primele năzuinţe spre Tărâmul fără de Moarte numit literatură, mama sa (ca un înger păzitor) îi spusese: „Tu ţi-ai ales meseria asta, îmi spunea de obicei. Tu crezi că eu nu văd cât te chinui?”. Aşadar, mama înţelegea că fiul ei pornise, de tânăr, pe urmele unei himere, care avea să-l chinuie toată viaţa. Dar, înţelegea. Despre chipul lui Eminescu, mărit într-un tablou şi atârnat în camera tânărului student, mama îşi făurise deja un mit. Cu vorbele şi credinţa mamei, intrăm deja în mitologia scrierii acestei cărţi epistolare. Avea să înţeleagă ea ceva, din ceea ce Octavian Paler spunea că „unele lucruri le-am priceput târziu, însă”? Iar Mircea Cărtărescu nota: „aş scrie tot mai repede, ca să nu fiu ajuns din urmă de dezastru şi nenorocire”. Cel de-al doilea autor al acestor dialoguri epistolare, Ion Lazu, s-a născut la Cioburciu (dincolo de Prut), în Basarabia. Mama sa (de-un fatalism răsăritean), înţelegea că destinul îi va însoţi fiul, oriunde s-ar afla. Adică, pe limba ei: „Ce ţi-e scris în frunte, ţi-e pus” şi că „ tragedia unei familii refugiate, durerile, nedreptatea, frustările dacă nu sfârşesc prin a o ticăloşi, cum se mai întâmplă, atunci îi dau un fel de nobleţe în faţa vicisitudinilor şi a oamenilor mărginiţi, neînţelegători, intoleranţi”. Vorbind despre începuturile literare şi prima lor dragoste, Ion Murgeanu îl aminteşte pe A. Baconski, îl evocă pe N. Labiş, de a cărui forţă creatoare a fost efectiv bântuit, apoi cum a pornit pe urmele (poeziei, dar şi a personalităţii) lui Arghezi. Evocând Zorlenii, poetul Ion Murgeanu ne vorbeşte ca despre un ţinut al legendelor. Are şi de ce: „Chiar şi atunci când „mint” - metaforic vorbind, poeţii nu greşesc niciodată...”. Născut în Cioburciu (dincolo de Prut), evocarea lui Ion Lazu stă sub semnul firesc al patimii pentru istoria acestui ţinut. Aflat în apropierea vastei Câmpii Ruse, stepa îi răscoleşte amintiri nostalgice - de copil fiind crescut la graniţa dintre basmele populare şi realitatea istorică a pământului - răpit de la patria mumă. Eminescu i se aduce pentru prima oară la cunoştinţă, prin vorbele mamei : „Nu mai citi atâta, băiatule, că ai să înnebuneşti ca bietul Eminescu”. De ce insist asupra acestui amănunt al cărţii? „Fiecare amănunt de acest fel contează” - scrie Mircea Cărtărescu vorbind despre „imaginea” (rămasă nouă, din scrierile contemporanilor) despre poetul nepereche al neamului nostru. Şi, face „ordine” în mitul numit Eminescu: „Nu arăta în nici un fel a poet”, deşi Russu-Sirianu care-l întâlne şte prin 1882 (şi care şi-l imaginase ca pe un Făt-Frumos din basme), vede „un bărbat cu înfăţişare neobişnuită, cu privirea ostenită”. Şi, concluzionează Mircea Cărtărescu: „Este un şoc pentru mintea unui tânăr ideea că ar fi putut merge pe stradă alături de Arghezi sau Sadoveanu, că ar fi putut mânca în acelaşi birt cu Caragiale...” Iar una din cele mai mari frustări ale sale – o spune chiar el – a fost faptul că nu l-a putut vedea niciodată (pe Eminescu - n.n.), că nu ştia cum arăta în realitate, că nu i-a putut auzi vocea. Aş mai adăuga, pentru imaginaţia ta, cititorule, mărturisirea reginei Carmen Sylva, care-i oferise o ceaşcă de ceai lui Eminescu: „Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă... Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: „Versurile se desprind din noi ca frunzele moarte din copac” Apoi, continua regina: „Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru ce i-a făcut plăcere – ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de o muritoare”. Elocvent! Acum, revenind din nou la cartea epistolară a celor doi poeţi, înţelegem din cele scrise de Ion Murgeanu şi Ion Lazu (cu privire la portretul lui Eminescu, ţinut în casă) că, din amănunte – scrise despre înfăţişarea, purtările, vorbele altora... – unui poet i se întregeşte icoana. De la părinţi, Ion Murgeanu învăţase a privi lumea de deasupra „de pe acoperişul ei”, ceea ce ne întăreşte convingerea că vom avea, în tânărul în formare, perspectiva unui poet cu aspiraţii şi percepţii spre a filosofa cu ochii ţintă asupra acestei lumi. Zorlenii îi provoacă, şi amintiri magice. Una dintre ele este cea din podul cu fân, unde Arizona îi povesteşte despre un pian ascuns cândva acolo, dar îi dezvăluie şi din „pornirile animalice de la început” când, cu toţii, am cunoscut iubirea. Dar, asupra acestui magic amănunt, ne vom mai întoarce, cititorule, fiindcă noi doi, împreună „îi putem urmări şi le putem judeca vorbele” - cum m-ar sfătui Eugen Simion. În drumul nostru, le vom asculta mărturisirile şi, privindu-i în oglinda scrisului lor, le vom decripta ideile şi descifra destinele. Şi, mai credem, că va fi o plăcere să aflăm unele adevăruri ori posibilităţi ale adevărului din viaţa celor doi, convins şi tu, cititorule, că împreună vom gusta câte puţin din plăcerea criticului „de a construi o ficţiune a ideilor”.

Vizualizări: 37

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Pentru a participa, alături de tine, la critici și în căutarea himerelor pe o anumită latură, trebuie să fi citit același gen de carte. Și, cel puțin să fi avut aceleași dorințe. Dar cum, din punctul meu de vedere nu există așa ceva, rămâne să citesc cu interes ceea ce scrii, să mai învăț câte ceva și să admir.

Prin urmare, himere se găsesc greu: cu multă căutare, cu multă muncă, în cazul de față cu mult studiu.

Admir puterea și voința, subiectul, comparațiile ce devin, în final, un tot. Faptul de a căuta, la coloși ai literaturii neamului, idei asemănătoare sau dacă nu, a le face să semene.

Foarte plăcut textul, cu amănunte picante, cu câte ceva din viața autorilor, necunoscut mie.

Am citit cu deosebit interes și plăcere și aștept continuarea,

Sofi

Doamna Sofia: Nu știu până unde observațiile pe care le-am făcut în această călătorie prin Grecia pot constitui „ceva/un amănunt” pentru cititor, dar știu că atunci când vom întâlni în „călătoria” noastră prin viață un fel de Sfinx din Teba, care să ne pună întrebarea despre cine suntem noi, nu trebuie să șovăim în a ne privi în ochi și înfrunta Destinul. Și ca Odobescu, cu al său fals tratat de vânătoare, voi continua în această călătorie să dau de urma Sfinxului și să-i răspund la întrebare. Fiindcă multe lucruri și amănunte pe care nu le-aș fi văzut, și pe care călătoria aceasta mi le-a arătat, mi-au deschis ochii arătându-mi că niciodată nu știm prea multe despre noi. Mulțumesc de interes și... va urma. 

Deosebit! Apreciez densitatea și consistența cunoștințelor, asta dovedește o amplă documentare din partea autorului, precum și memoria de elefant de care beneficiați și pe care a remarcat-o și Ion. Când am început să citesc, am avut un sentiment de deja vu, dar  mai apoi am găsit explicațiile dumneavoastră cu notele publicate în Jurnalul de Vrancea și mi-am adus aminte. Aștept să merg la următoarea parte. Felicitări!

Doamna Vasilisia: Din Grecia, pe vremea când funcționa Jurnalul de Vrancea, am trimis 12 scrisori (care nu fac obiectul acestor note postate aici, dar la care am mai tras cu ochiul când scriam cele 17 eseuri despre cartea lui I. Lazu și I. Murgeanu). Scriind la ele, mi-am zis: „Am ceva, în plus, de zis?” Cum se vede, aveam. Dar, dacă nu o spui la timp, mai bine alege tăcerea, spunea bunicul căutând să zidească în mine cuvintele Marelui Temut, zugrăvit atât de bine de Matei Călinescu. „Noi doar le dăm lumină. Trăsnetul care le va rostogoli, e cu totul altceva”, îmi dădea el de înţeles. Cei care caută peste tot misterul, încă n-au pătruns cuvintele până în esenţa lucrurilor. Soarele cunoaşterii, e de abia la începuturile înţelegerii noastre. Grecilor (din antichitate) le era lesne să apeleze la sfatul zeilor, prin oracole. Pierzând legătura cu această înţelegere, pierdem şi ceea ce Homer numea „Patima care-i mai dulce ca mierea” şi se strecoară în pieptul Omului, şi „creşte ca fumul”. Și îmi place să cred că nu am scris toate cele 17 eseuri în zadar.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 49 minute în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - XIX - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Baladă de voievod a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baladă de voievod a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tramvaiul de lângă casă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog strada de basm a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr şi-a actualizat profilul
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Un lan de trestii înfloreşte... a lui Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baladă de voievod a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Baladă de voievod a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu şi Marginean Liliana sunt acum prieteni
cu 8 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia De la o poezie... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baladă de voievod a utilizatorului gabriel cristea
cu 9 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor