Tocmai împlinise nouăzeci de ani. „Frumoasă vârstă!” spuneau toți. Îl felicitau și îi urau să atingă suta. „ E destul! Mi-ajunge!” protesta el ridicând mâinile și zâmbind larg. Nici măcar nu o făcea din cochetărie. Era absolut sincer. Ceilalți nu știau ce e în sufletul lui și nici nu bănuiau că spune ceea ce simte cu adevărat: că s-a cam terminat filmul, că a sosit ”ora închiderii” și ar fi cazul de plecare. Cam toată lumea lui s-a dus, prieteni și cunoscuți s-au mutat într-o altă lume, el se simțea rămas aici ca un obiect uzat, cu ”termenul de valabilitate” de mult expirat, uitat aici, în bătătura mai bătrână decât el, de unul singur, în jur cu o lume nouă, cu alte apucături și metehne, o lume de care se simțea străin, cu care nu mai simțea nici un fel de legătură și de care se putea despărți oricând fără urmă de regret! Așa ca atunci când ești la o petrecere, dar cei de vârsta ta au plecat de mult pe la casele lor, ai rămas doar tu cu cei tineri, pentru care cheful e abia în toi, iar tu ești un intrus printre ei. Pur și simplu îți iei pălăria și pe-aici ți-e drumul!

 

Și asta cu toate că se simțea încă în putere. Drept ca bradul, încă mergea la coasă în rând cu bărbații mai tineri din sat și mai făcea glume deocheate cu toate femeile care-i mai treceau prin fața porții. Glume de bărbat încă „în vigoare”.

Dar simțea că ar fi momentul încheierii socotelilor. Ba, într-un fel, chiar și-l dorea. Cu Dumnezeu se simțea împăcat, i-a ridicat din banii lui o troiță la margine de sat, popii bani i-a dat, să-l pomenească mulți ani de-aici înainte. Clipa plecării, de care toți se tem pe lumea asta, lui nu-i provoca nici un fel de teamă. Mai degrabă o emoție și o curiozitate ca așteptarea unei întâmplări miraculoase, cum aștepta o furtună în copilărie ori o eclipsă totală de soare. La urma urmei de ce s-ar teme? Ce ar mai pierde? Ce ar mai fi de trăit și el nu a trăit? Trăise cam totul până atunci, cam tot ce poate trăi un om pe pământ. Și bucurii și necazuri. Și sărăcie și belșug. Și ani de pace și ani de război. Și iubiri nenumărate și despărțiri la fel de numeroase. Ce ar mai putea trăi în plus față de toate acestea? Ce ar mai putea aștepta să vadă, ceva nou și nemaivăzut? Nimic!

A avut iubiri multe și felurite. Unii se laudă cu o singură iubire. Ce știu ei? Iubirea are multe fețe. Nici o iubire nu seamănă cu alta. E bine să cunoști cât mai multe și mai felurite. Și el a cunoscut. Pe toate le-a iubit, dar pe fiecare în alt fel. Și e mândru că și pe el l-au iubit toate, nici una nu l-a părăsit. El le-a părăsit. Numai Anastasia, săraca, l-a părăsit. Dar nu pentru că nu l-ar mai fi iubit. Ci doar pentru că a iubit-o Dumnezeu și a chemat-o la el mai devreme. Cu ea a avut cinci copii și de la ei o sumedenie de nepoți. Au umplut lumea cu toții. Nu-l mai caută decât foarte rar, dar el nu se supără. N-are nici o pretenție de la ei. Îi disprețuiește pe părinții care au pretenții de la copiii lor și de la nepoți. După ce ți-ai făcut datoria față de ei, lasă-i să-și trăiască viața lor! Nu-i lega obligatoriu de tine, nu te plânge mereu cerșindu-le atenție și ajutor! Să-ți pară bine că sunt bine acolo unde sunt! Tu, dacă mai vrei și mai poți ceva pe lumea asta, bine, dacă nu, înseamnă că e cazul să te retragi și să-ți vezi de drum. El e singur de o mulțime de ani și n-a cerut vreodată ajutor nimănui. Și n-a murit!

E mândru într-un fel că moartea s-a ținut tot timpul departe de el. Ca și cum s-ar fi temut de el. L-a ocolit mereu atâta timp cât i-a fost dragă viața și a trăit-o cu o poftă grozavă de tot ce-i putea oferi. Nici în război nu i-a dat târcoale. Îl ocoleau gloanțele și bombele de parcă ar fi avut un zid de protecție în jurul lui. Cu toate că se arunca acolo unde era focul mai aprig. Dar simțea, undeva în străfundul ființei lui, că moartea nu-l va atinge! Simțea că e născut să trăiască o viață lungă și plină de tot felul de întâmplări.

Atunci și-a dat seama că numai curajul te face să supraviețuiești în orice împrejurări, oricât de grele ar fi acestea! Frica te omoară cu zile. Mulți mor în lumea asta, fără de vreme, numai de frica morții.

 

Dar el nu s-a temut de ea niciodată în viață! Și cu-atât mai puțin se temea acum. Acum chiar o aștepta. Și era hotărât să se pregătească temeinic pentru asta. Așa cum s-ar pregăti pentru o zi de sărbătoare. Când vine o sărbătoare totul trebuie să strălucească. Și tu și toate ale tale. Să se pună în bună rânduială pe sine și toată gospodăria sa. Era hotărât s-o întâmpine pe Doamna așa cum se cuvine unui musafir de mare însemnătate. Așa ca pe o persoană de vază, multașteptată. Și-atunci, înainte de toate, când va sosi clipa, va trebui să fie un mort frumos.

Se privi îndelung și cu multă atenție în oglinda fumurie agățată în tocul ușii. Ochii albaștri păreau încă tineri, fața-i era încă roșcovană și plină, doar cu mici pete de bătrânețe ici-colo și crețuri la coada ochilor, părul albit dar frumos dat pe spate, mustața ridicată de vârfuri și răsucită ca la ofițerii de cavalerie de pe vremuri. Zâmbi, satisfăcut de rezultatul inspecției și-și trase șmecherește cu ochiul. Va fi cu siguranță un mort frumos!

Apoi vin la rând toate cele din jur: curtea, casa și acareturile. De care a fost mândru o viață. Musai să le înnoiască degrabă! A angajat meșteri pricepuți și le-a cerut să-i vopsească gardul și casa în albastru ca cerul. Iar șura, grajdul și magazia de lemne în roșu purpuriu. Toți cei din sat erau înmărmuriți. Nimeni nu mai văzuse așa ceva! Ce l-a apucat pe badea Iacob să facă totul roșu ca sângele? De ce nu face și el ca toată lumea, verde ori cafeniu? Dar badea Iacob voia, cu orice preț, roșu sângeriu. Așa ca vinul din pivnița lui. Simțea el pe undeva că roșul aprins e culoarea vieții și a dragostei de viață pe pământ.

Cu toți banii strânși în ultima vreme a plătit meșterii. Era încântat de cum a ieșit treaba și le-a dat mai mult decât au cerut. Banii tot n-au să-i mai fie de vreun folos. Ba chiar se simțea ușurat că a scăpat de ei.

Acum se învârtea fericit prin ograda strălucitor de nouă. Căută în magazie o scândură lată de brad pe care o așeză în mijlocul curții cu capetele sprijinite pe două scaune. Se-ntinse pe spate cu mâinile încrucișate pe piept, așa ca un mort adevărat. Voia să vadă cum se va vedea ograda lui atunci.

Cel mai mult își dorea să-l laude popa. Și-l închipui proțăpit la picioarele lui, în odăjdiile lui cu fir aurit, dând roată cu privirea și admirând casa azurie și poarta roșie de la șură și parcă-l auzea zicându-și în sinea lui: ”Strașnic bărbat a mai fost badea Iacob! Ca el gospodar, mai rar!” Parcă le auzea și pe babele cernite strânse în jurul lui: ”Frumos, Iacob al nostru! De aceea l-au iubit așa de mult toate femeile!”

Chicotind vesel ca de-o ghidușie, se ridică sprinten de pe scândura de brad, își mai aruncă o dată ochii prin ogradă încântat de tot ceea ce vedea și-și mai făcu o dată cu ochiul în oglinda de la ușă. Toate erau așa cum trebuiau să fie! De-acum Doamna putea să vină.

 

Dar Doamna întârzia să vină. Au trecut săptămâni, luni… apoi ani. În curând o să facă suta și așteptarea lui era în zadar. Încă o zi… și încă… În fiecare zi se trezea tot mai trist. Și tristețea lui sporea cu fiecare zi, mai ales când se privea în oglindă: fața nu-i mai strălucea de sănătate, roșie și plină, așa ca altădată… Era tot mai pământie, mai trasă, mai zbârcită. Mâinile tot mai descărnate, cu venele tot mai vineții și mai umflate. Tot mai mult se cuibărea panica în sufletul lui: nu va mai fi mortul frumos pe care l-a visat cândva! Popa și babele din jur se vor uita cu silă la chipul lui tras și gălbejit și la mâinile lui descărnate și cu degetele încârligate și vor zice în sinea lor: „ Ce rău arată! Ca o sperietoare de ciori! Doamne, că urât mai e! Bine că l-a strâns Dumnezeu!”

Tristețea lui era și mai mare când privea în jur la tot ce strălucea odată. Vopseaua, cândva proaspătă de-ți lua ochii, acum începuse să se tragă de soare și ploi. Privea cu disperare cum începuse să se scorojească pe alocuri. Zgâria cu unghia și bucăți de vopsea cădeau ca petalele unor flori veștejite. Totul arăta acum ca și pielea lui, tot mai uscată și îmbătrânită. Și de unde alți bani să mai înnoiască iar totul de la capăt? Simțea un nod în gât cât pumnul, parcă nu mai avea aer și ochii i se umpleau de lacrimi de neputință Ce ar mai putea să facă? Nimic.

Ieșea mereu la poartă și privea pierdut în lungul drumului, cu ochii lui cândva vii și albaștri, acum tulburi și duși în fundul capului. Privea mereu, când în sus, când în jos, ca și cum ar aștepta pe cineva.

Dar nu mai aștepta pe nimeni. Nici măcar pe Doamna n-o mai aștepta. Dacă tot n-a venit la vreme… acum nu mai avea nici un haz.

 

Vizualizări: 85

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii


Filosofie de viață. Filosoful din tine, profesore, și-a expus punctul de vedere asupra românului gospodar, al românului care a știut să trăiască, iubind, muncind și la timpul sfârșitului a dorit să părăsească lumea tot așa, cu laudațio. Însă, viața, destinul, numărul anilor e scris undeva sus, unde noi nu aveam acces și planurile nu mai coincid.
Mica proză cu temă meditativă are sensibilitățile sale, combinații între umor și fantezie, construcție ingenioasă cu limbaj familiar, ușor lizibil.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi

Mulțumesc, Sofia, pentru comentariu și aprecieri! Mă bucur mult că ai citit cu plăcere micul meu text despre o anume filosofie de viață și de moarte a țăranului român.

Sofia Sincă a spus :


Filosofie de viață. Filosoful din tine, profesore, și-a expus punctul de vedere asupra românului gospodar, al românului care a știut să trăiască, iubind, muncind și la timpul sfârșitului a dorit să părăsească lumea tot așa, cu laudațio. Însă, viața, destinul, numărul anilor e scris undeva sus, unde noi nu aveam acces și planurile nu mai coincid.
Mica proză cu temă meditativă are sensibilitățile sale, combinații între umor și fantezie, construcție ingenioasă cu limbaj familiar, ușor lizibil.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi

pregatire asa cum ii sta bine unui asemenea eveniment

un text mic, dar concentrat si bine condus, incheiat intr-o nota de tip haz de necaz

citit cu placere.

Mulțumesc, Chris, pentru lectură și apreciere!

Chris a spus :

pregatire asa cum ii sta bine unui asemenea eveniment

un text mic, dar concentrat si bine condus, incheiat intr-o nota de tip haz de necaz

citit cu placere.

Pentru oameni ca personajul prezentat în această proză, remarca din titlu e reală. Am citit cu interes și admirație.

Mulțumesc, Dorina, pentru lectură și comentariu. Tocmai acest fapt ce pare ieșit din comun am vrut să-l scot în evidență, anume faptul că sunt atâția oameni simpli care înțeleg atât de bine viața și moartea încît pentru ei nu e o tragedie faptul de ”a trece dincolo” ci mai degrabă un moment solemn ce trebuie tratat ca atare, cu seninătate și o anume ”pregătire”.

Pop Dorina a spus :

Pentru oameni ca personajul prezentat în această proză, remarca din titlu e reală. Am citit cu interes și admirație.

E haioasă în final și apreciez filozofia bătrânului. După mine important cum trăim nu cum arătăm când murim. Mulțumesc!

Pentru noi, mai pragmatici, contează ce putem smulge vieții, ce putem trăi conform dictonului ”carpe diem” iar moartea e doar sfârșitul plăcerilor și nu vrem să știm de ea. Pentru bătrânii ca cel din text, moartea are o filosofie ancestrală, face parte integrantă din viață și ca orice eveniment de viață trebuie tratată cu mult respect, atenție, preocupare, așa cum ne preocupăm de botez ori de nunta noastră! :) 

Mihaela Suciu a spus :

E haioasă în final și apreciez filozofia bătrânului. După mine important cum trăim nu cum arătăm când murim. Mulțumesc!

Impresionantă răbdarea de a descrie simțăminte atât de amestecate, mustesc de umor, dar un umor trist...

nici moartea  nu vine când vrem!  Oare nu este evident jocul hazardului?  și nimicitoarea urmă a timpului?

citit cu aceeași plăcere, aDa

Îmi place ”să intru în pielea personajului” și să-i înregistrez cât mai fidel posibil,, analitic și cu răbdare,  toate simțămintele. Când personajul sunt eu însumi îmi vine ușor, când personajul e altcineva decât mine, îmi vine ceva mai greu :) Umorul meu e, de obicei, un amestec de ”râsu/plânsu” cum se spune, așa cum e și viața în derularea ei... Mulțumesc pentru comentariu!

Ada Nemescu a spus :

Impresionantă răbdarea de a descrie simțăminte atât de amestecate, mustesc de umor, dar un umor trist...

nici moartea  nu vine când vrem!  Oare nu este evident jocul hazardului?  și nimicitoarea urmă a timpului?

citit cu aceeași plăcere, aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu

Activitatea Recentă

Emil Dumitru a postat o discuţie
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Cu fiecare pas a lui Adrian Erbiceanu
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cândva... a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cândva... a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Cândva... a lui Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cândva... a lui Grig Salvan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog ospitalitate a lui Ana C. Ronescu
cu 17 ore în urmă
Emil Dumitru a postat o fotografie
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu şi MARIA VASILESCU sunt acum prieteni
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Irosire a lui Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Când Dumnezeu a ațipit a lui chindea maria elena
ieri
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-nmugurească cerul a utilizatorului Denisa Curea Popa
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a lui Grig Salvan
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe o frunză de cactus a utilizatorului MARIA VASILESCU
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Pe o frunză de cactus a lui MARIA VASILESCU
ieri
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia STELELE VISEAZĂ a utilizatorului Ada Nemescu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor