Lumea femeilor

[Sofia Sincă]

Ina se întoarce acasă aproape de miezul nopţii, după şedinţa de seară a departamentului pe care-l conduce şi după ce a servit masa la un restaurant, unde s-au continuat discuţiile de afaceri cu partenere-prietene.
Copiii, Cora şi Ghiocel dormeau. Soţul grijuliu, tată model, respectase ora lor de somn. Acum sări înaintea soţiei, o sărută, apoi o ajută să-şi dezbrace sacoul.
- Of... ce mă făceam eu fără tine, îl măguli Ina simţindu-se, răsfăţată.
- În sfârşit te mai vede omul pe acasă! scăpă Narcis cu puţin reproş în ton. Mănânci ceva?
- Nu, Narcis. Am mâncat la restaurant. Mă duc să fac un duş şi apoi mă culc. Ce fac copiii?
- Corei îi dă un canin şi a fost foarte irascibilă astăzi. Cu Ghiocel m-am înţeles destul de bine, mai ales în parc.
- Voi încerca să vin mai devreme. Mi-e dor de ei...
- M-aş bucura să şi reuşeşti, Ina.
După ce ieşi de la duş, femeia îşi sărută copiii în somnul lor dulce, apoi se îndreptă sigură şi obosită spre dormitor, unde o aştepta iubitorul ei soţ. În pat schimbară câteva fraze, uzuale, pe care le foloseau aproape în fiecare seară. Apropierea intimă dintre ei era de scurtă durată. Lumina difuză şi cearceafurile de mătase nu mai inspirau mângâieri lungi, îmbrăţişări tandre sau atingeri tulburătoare. Păliseră până şi declaraţiile tipic conjugale. Fiecare încerca să-şi satisfacă partenerul, după care Ina se grăbea să adoarmă.

Ea îşi pusese viaţa în slujba atingerii idealului profesional. Era femeie de carieră şi capul familiei. Căuta să atingă standarde cât mai înalte.
Narcis, la fel, pica de oboseală, adormea instantaneu, atât cât îl lăsa Cora. Interfonul ce făcea legătura la camera fetiţei era aşezat deasupra jumătăţii lui de pat.
Noaptea, cu negura ei, domoală şi odihnitoare uneori, agitată şi urmărită de frustrări alteori era scurtă. Viaţa cotidiană îşi cerera drepturile.
Ina se trezea înaintea tuturor. După un duş şi un machiaj uşor de zi era deja în faţa casei, cu mâna pe portiera maşinii, roşu-corai. Cu Mari la volan porneau către o altă zi de muncă, spre alte datorii, toate cu scopul final, acela de câştig cât mai mare pentru a-şi întreţine familiile. Fiecare aveau familii acasă... soţ, copiii, facturi de plătit. Se străduiau cât mai mult să-şi depăşească condiţia socială, copiii lor să înveţe la şcoli cât mai bune, soţilor să le ofere trai cât mai ferit de griji.
- Până la zece, n-am nevoie de tine Mari.
- Îmi pot duce gemenii la grădiniţă, şefa? Să-l mai scutesc pe Viorel?
- Da, poţi.
Bucuroasă Mari demară în trombă şi se pierdu în marea de maşini roşii şi roz de pe şosea. Indicatorul de '' cedează'' clipea ştergăreşte cu un ochi spre reclama SPA. ''Să meargă la SPA cele ce au bani şi timp, îşi spune Mari. Viorel al meu este cam leneş. Mereu trebuie să fac eu, ceea ce este dator el să facă... Fiecare cu soarta ei.'' Următorul indicator, de ''obligatoriu înainte'' făcea reclamă la coafor, înfrumuseţare, machiură-pedichiură şi machiaj. Cele din centru aveau panouri de prezentarea modei, on line şi nonstop. ''M-am obişnuit cu voi! Nu mă mai tentează...'', gândi Mari şi îşi urmă drumul spre casă pentru a ajunge înaintea maşinii ce-i ducea pe copii la grădiniţă. Îi găsi îmbrăcaţi, iar Viorel surprins plăcut că scapă de o corvoadă, fie şi o zi.
- Draga mea... ce bine că-mi iei o treabă de pe cap... Şi aşa am destule !
- Nu te mai văicări atât! Cât de greu este să duci copiii până în colţ de unde îi ia maşina?
- Numai să ies din casă îmi răpeşte din timp şi apoi tu îi duci până în clasă.
- Bine... bine! Să faci şi nişte clătite pentru prânz. Poate vin şi eu la masă.
- M-aş bucura draga mea! Ce frumoasă eşti azi! scăpă Viorel un compliment, iar în gând: ''ce bine ar fi să nu vii! Cu copiii mă împac eu... dar cu pretenţiile tale...''
Copiii bucuroşi se cuibăriră în maşina elegantă a şefei. Aveau onoarea de a fi invidiaţi de colegi la coborâre. Ciripeau ca două păsărele gureşe în dimineţi însorite.
- Când voi fi mare, mă fac şofer ca mam', îşi exprimă dorinţa Crin.
- Cum să te faci şofer, Crin? Tu eşti băiat. Eu mă fac şoferiţă, cuvântă cu emfază Coca. Tu o să stai acasă să găteşti şi să creşti copiii.
- Nu-i aşa mam', că mă fac şofer?
- Vom vedea, Crin, vom vedea.
''Crin e un nonconformist răzvrătit. Va lupta pentru drepturile bărbaţilor...''
- Eu am să mă fac şefă, bombăni Coca nemulţumită.
Educatorul copiiilor, amabil, la poarta grădiniţei sări să deschidă portiera maşinii, cea dinspre volan.
- Sunteţi strălucitoare azi, doamna Mari!
- Ei... lasă, lasă... şi tu eşti.
''Îngâmfatu' ăsta îmi face curte. Mereu mă complimentează. Dar ştiu că are tupeu , nu glumă. Mai bine s-ar epila pe mâini şi pe piept.''
Nici nu intră bine în maşină, după ce lăsă copiii pe mâna tupeistului şi se trezi îmbrâncită. Cu o înjurătură pe buze se uită în oglinda retrovizoare şi văzu o maşină, roşie ca focul, proptită în bara din spate. Ieşi din maşină ca o furtună, iar din cealaltă coborî spăşit, un bărbat.
- Doamna Mari, vă rog să mă iertaţi! Nu ştiu cum mi-a alunecat piciorul de pe frână...
- Nepriceputule... Cine ţi-o fi pus ţie carnetu' în mână?! E maşina şefei... de zeci de mii de....
- Plătesc... doamna Mari.
- Plăteşti pe naiba să te ia! Ai tu bani să repari maşina asta? Uite, ai zgâriat bara! Noroc că maşina are asigurare. Femeile au minte, sunt prevăzătoare. Cine o fi inventat bărbaţi la volan?
Bărbatul nefericit îşi scoase cei doi copii din maşină şi se îndreptă spre uşa grădiniţei.
Mari se urcă la volan şi plecă grăbită la service. Norocul a fost de partea ei, şefa a solicitat-o doar seara pentru a o duce la restaurant.
Viaţa Inei nu era uşoară. Pe lângă problemele de serviciu, atenţia considerabilă cerută de funcţie pentru aspectul fizic şi mai ales al vestimentaţie îi cam dădea bătăi de cap. Între femei se crease adevăraţi arbitrii ai frumuseţii, care ridicau ştachete din ce în ce mai înalte. Nu putea face nimic, nu avea alternativă, decât să se supună. De aceea pe soţul său îl tolera cu început de burtă şi chelie, fără a-şi mai bate capul şi cu el, în timp ce alte femei îşi trimiteau consorţii cu rigurozitate la sală şi la saloane speciale pentru înfrumuseţare masculină.
Eleganţa ei era strălucitoare. Azi purta o fustă maro elegantă şi vestă de aceeaşi culoare peste o bluză de mătase lucioasă, crem dulceag, iar la gât o cravată lată din mătase maro cu arabescuri crem. Piesa de rezistenţă era un trandafir format din cele două culori ale vestimentaţiei aşezat cu gust în buzunarul de la piept, al vestei. Desigur, pantofi tot maro. Coafura sport-rebel încadra foarte bine obrazul frumos al directoarei.
Avusese o zi grea, multe probleme de serviciu, încheieri de contracte noi, probleme financiare şi altele, de tot felul. Oricum nu era fiinţa care să renunţe la primul obstacol. Semenele aşteptau la colţ o astfel de împrejurare. Avea câţiva ani buni în carieră, urcase pante abrupte, evitând greşeli majore.
La audienţele cu angajaţii avusese un caz, cel puţin interesant. Un bărbat ce se apropia de vreo patruzeci de ani, destul de arătos ceru să-l angajeze în locul soţiei care l-a părăsit. Rămăsese cu trei copii minori. Femeia se pare, plecase cu altul, în altă localitate. Îi era imposibil să-l angajeze, nu era treabă de bărbat şi apoi cum să stea un singur bărbat printre o droaie de femei? Nu reuşea să-l facă a înţelege. El o ţinea pe a lui, una şi bună, că nu avea cu ce să-şi hrănească copiii, cu ce să-i întreţină la şcoală, deoarece fosta soţie nu contribuia cu nimic material. Parcă era vina ei că el şi-a dorit trei copii, fără a avea siguranţa că s-a căsătorit cu femeia potrivită. I se părea că prea se lamentează. ''Bărbaţii... aşa sunt toţi.'' Şi îi veni în minte zecile de telefoane ale lui Narcis de peste zi, pentru banalităţi, pentru a pârî copiii de nu ştiu ce năzbâtie. Aproape tot timpul era nevoită să-l refuze, deoarece se afla în vreo şedinţă sau în vreo discuţie importantă:'' te sun eu dragul meu... te sun eu dragul meu...''
Nu voia să se gândească ce s-ar întâmpla cu odraslele ei, dacă l-ar părăsi pe Narcis.

La restaurant era reţinută, discuta doar atât cât era necesar şi doar despre afaceri. Nimic de familie, nimic despre soţ, aşa cum se obişnuia de cele mai multe ori, în cercul feminin.
- Ce crezi dragă, soţul meu nu mai vrea să se vopsească, nu mai vrea să meargă la sală, deschise subiectul nelipsit, una dintre cele opt femei aflate la masă... aşa într-o doară, în timp ce se ghiftuia cu bere, dintr-un pahar exagerat de înalt.
- Nu ţi-ar strica nici ţie puţină sală, constată colega, privind peste umăr formele voluminoase ale interlocutoarei.
- Ei... asta-i... Femeia poate arăta oricum... bărbatul trebuie să arate bine. Uită-te la băieţii ăştia care ne servesc, ce bicepşi au, parcă am câte un grepfuit acolo... şi ce pectorali...
- Aşa le cere meseria. Doar n-o să ne servească ăia pirpirii cu mărar pe mâini. Şi cât de frumos ştiu să zâmbească!
- Tu ştii ce mi-a zis, al meu? interveni vecina de la masă."De ce nu ne pot iubi femeile pentru ceea ce suntem... sau pentru bani... sau pentru succes, şi nu pentru părul des ori muşchi lucraţi? Într-o zi ne vom lua lumea în cap.''
Ina replică dând din umeri:
- Nu este vina noastră! E vorba de biologie şi de evoluţie.
- De altfel, nimeni nu ar învinovăţi nevastele pentru ca i-a înşelat. N-au decât să se supună şi ei canoanelor cărora ne supunem noi, toată viaţa, îşi spunea părerea cu gura plină, una dintre femei, cam neglijent îmbrăcată şi fardată aiurea. De fapt noi suntem cele ce naştem, noi cunoaştem restaurantele unde se mănâncă bine, noi ne pricepem la vinuri, la modă.
- Noi dăm tonul în relaţii, în afaceri... şi tot noi facem banul...
- Hai că, bărbaţilor celor mai puţin arătoşi le-ar fi aproape imposibil să obţină vreo întâlnire ori vreo promovare, îşi începu discursul o damă mai binevoitoare în ale masculinităţii.
- Eiii... ce să-ţi spun... dar când vezi bărbaţi scunzi care nu se mai obosesc să poarte tocuri... chiar crezi că lumea este cu susul în jos.
- Sau pe la televizor vreunul cu chelie... S-a inventat transplantul de păr, dragă... extensii, păr vopsit...
- Fetelor, spunse Ina ridicându-se, eu sunt obosită. Plec spre casă.
Simţi un foc ce mocneşte, mereu acelaşi în favoarea emancipării masculine şi nu dorea să mai arunce şi ea paie pe el. Şi aşa periodic mai scânteia parcă din senin. Visul ei era să urce tot mai sus , să devină preşedintă de companie sau de ţară... de ce nu? Ce parcă cele din treptele înalte ale societăţii erau mai bune decât ea? Era chestinune de timp, putere de a-şi întări convigerile, de a-şi construi imaginea faţă de subalterni şi de a urca pe o treaptă ierarhică cât mai superioară. Odată ce-l avea în spatele ei ca suport pe Narcis va reuşi.
Plecă la maşină, unde Mari moţăia la volan.

[Sofia Sincă]

Mulţumesc pentru comentariu, Mihaela. E surprinzător! Deci... poţi, ştii să faci comenturi ample, profunde... Te rog să continui şi să fii necruţătoare!

Ai surprins esenţialul, mesajul textului meu, însă regret că ideea a devenit serioasă. Eu am pornit de la una umoristică, dar probabil s-a consumat doar în mintea mea. Ştiu, n-am umor, sunt, par prea serioasă, în scrieri, deşi gust umorul cu ardoare.

Încă odată îţi mulţumesc şi-ţi apreciez comentariul!

[Mihaela Suciu]

Fain! Am recitit cu plăcere şi am râs mânzeşte.

Cam multe călităţi pentru un soţ. Eşti sigură, Sofy, că inversând rolurile s-ar comporta aşa? Eu mă îndoiesc. Da! ai umor, dar... e negru :)

[Antonella Mocanu]

O interesanta lume a femeilor, in care resposabilitatile sunt oarecum inversate.

Personaje bine definite, care se fac remarcate prin forta lor de caracter si determinarea de a reusi in viata.

Text frumos lucrat, cu atentie pentru delatiile care il contureaza.

Aprecieri, Sofy!

Cu prietenie,

Antonella

[Sofia Sincă]

Vasile mulţumesc de trecere şi comentariu!

Vrei să scrii şi tu aşa? Dar tu scrii dragă... scrii mult şi scrii bine. Le mai ştii numărul poeziilor? La cea cu vers clasic te apropii de 5000 iar la cea cu vers alb de 3000... Eşti un titan al poeziei. Nu cred în poetul prozator şi nici invers.

Vasile Ionac a spus :

mi se pare, sau am mai citit această proză?

ca deobicei, nu ești numai stegar al emancipării feminelor, ești și trompetist și conducătorul atacului prin învăluire...bine scrisă, la timpul ideal într-un moment când evul se conjugă la vremea descompunerii puține...

de ce nu pot scrie și eu ca tine?

desigur, pe lângă talent de prozator, îmi lipsesc și ideile..

cu prețuire

vasile

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Helen de trecere!

Ei... cine nu şi-ar dori un Narcis... sau poate nu. Poate cine-l are nu-l mai doreşte, vrea un Hercule :))

Mă bucur că te-am amuzat.

Helene Pflitsch a spus :

 Mai întii m-am întrebat: ”Mamăăăă, de ce n-am avut eu bărbatul ăsta?” Apoi...matriharhatul nu e de mine.

Am citit cu deosebită plăcere.

Sper să citească câți mai mulți bărbați rândurile tale. Cu umor, că altfel dai de belele.

Cu prietenie

[Sofia Sincă]

Dragă Mihaela poate într-o altă lume... sau în lumea mea de vis. Şi de ce nu? Mai ştii? Dacă se întoarce lumea şi vine a noastră?... să vezi, să vezi atunci. Prima generaţie va fi de sacrificiu... va fi vai de ei!

Mulţumesc  recitire şi comentariu!

Mihaela Suciu a spus :

Fain! Am recitit cu plăcere şi am râs mânzeşte.

Cam multe călităţi pentru un soţ. Eşti sigură, Sofy, că inversând rolurile s-ar comporta aşa? Eu mă îndoiesc. Da! ai umor, dar... e negru :)

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Antonella de trecere şi de comentariu!

Da, am inversat rolurile puţin, am pus bărbaţii să treacă o clipă, zece minute cât se citeşte acest text, prin ce trecem noi toată viaţa. Dar uite că doar femeile citesc... bărbaţii nu-şi prea dau ghes. Şi chiar dacă citesc, nu comentează. Doar Vasile I. a trecut pe aici şi el mai citise în altă parte textul.

Dar eu am răbdare, mai aştept... mai aştept... Pot să fac unul mai tare să-i trezesc.

Antonella Mocanu a spus :

O interesanta lume a femeilor, in care resposabilitatile sunt oarecum inversate.

Personaje bine definite, care se fac remarcate prin forta lor de caracter si determinarea de a reusi in viata.

Text frumos lucrat, cu atentie pentru delatiile care il contureaza.

Aprecieri, Sofy!

Cu prietenie,

Antonella

[Sofia Sincă]

Bine, draga mea iubită, mă bucur că ai gustat şi umorul. Din punctul de vedere al mărimii comentariului, nici o problemă! Teama este să nu-l reduci la trei punct sau mai rău la unul... nu la mărimea de a întrece textul :)))

Mihaela Popa a spus :

Sofy, am văzut umorul, e fin, englezesc. Iertare de omisiune, m-am gândit că dacă analizez tot o să fie analiza mai mare decât textul.

cu admirație,

Mihaela

[Sofia Sincă]

... vei aştepta cam mult, că n-are!

:)))

Mihaela Popa a spus :

:))))))

pup, Sofy! aştept continuarea!

Sofia Sincă a spus :

Bine, draga mea iubită, mă bucur că ai gustat şi umorul. Din punctul de vedere al mărimii comentariului, nici o problemă! Teama este să nu-l reduci la trei punct sau mai rău la unul... nu la mărimea de a întrece textul :)))

Mihaela Popa a spus :

Sofy, am văzut umorul, e fin, englezesc. Iertare de omisiune, m-am gândit că dacă analizez tot o să fie analiza mai mare decât textul.

cu admirație,

Mihaela

[Corina Militaru]

La inceput am crezut ca visezi cu ochii deschisi. Ma refer la sotul perfect. Apoi am inteles ideea. Ingenioasa. Foarte bine sugerata atmosfera, personaje conturate, ritmul alert.

Exercitiul de imaginatie pe care-l propui este foarte bun. Poate facandu-l ajungem sa intelegem ca, cele doua variante sunt extreme.  De dorit ar fi o varianta de mijloc, generatoare de echilibru si armonie.

Mi-a placut mult.

Cu prietenie,