La cireșe

[Mihai Hafia Traista]

(Amintiri cu bunici)

 

Dincolo de livezile cătunului nostru, de unde începe păşunea ce se întinde până la pădurile Cornetelor, se înalţă semeţi, strălucind sub soare într-o armonie de roşu şi verde cireşii bătrânului Busuioc.

Unii dintre ei, bătrâni, cu crengile rupte de furtuni, alţii mai tineri, înalţi ca stejarii cu coroanele mari  şi cu câte o sperietoare de păsări răstignită în vârf. Poamele lor roşii îmi atrag privirea, îmi fac cu ochiul, mă ademenesc, mă cheamă, mă strigă...

Îmi propun să nu mă uit într-acolo, dar nu rezist mult timp şi mă uit pentru că nu se poate altfel. Mă uit doar şi înghit în sec, la fel cum probabil, se uită şi înghit în sec şi alţi copii. 

Cine ar avea curajul să treacă peste gardul viu şi să se suie în cireşii moşului Busuioc? Nimeni! Dar nu din cauza sperietorilor. Nu! Copiii nu se tem de sperietori, s-au obişnuit până şi păsările cu ele. După ce se satură de ciugulit cireşe se aşează în vârful pălăriilor de paie ale sperietoarelor şi moţăie liniştite la căldura soarelui. Nici de moşul Busuioc nu se teme nici un copil din cătun, deoarece ştiu toţi că moşul e surd, de poţi să tragi cu tunul şi tot nu ar auzi şi pe de-asupra nici nu vede bine, dar şi dacă ar vedea nu îl lasă cocoaşa să se uite în sus. Astfel îndoit se plimbă cât e ziulica de mare prin livadă şi strigă: «Te văd diavole, te văd, dă-te jos din cireş că altfel!...» Oamenii râd de el şi au născocit şi o zicătoare pe seama lui – «Strigă ca Busuioc printre cireşi».

De altcineva ne temeam noi. De Tarko, dulăul bătrânului, mare cât un lup, pe care nu-l puteai păcăli, căci te simţea de la o poştă şi una două era sub cireş şi atunci te mai dădeai jos din  cireş... «joi după Miercurea Ciuc».   

Amintindu-mi de Tarko, îmi întorc privirea în altă parte şi simt cum îmi trec fiori reci pe şira spinării. Uit pe loc gustul şi aroma cireşelor. Închid ochii şi îmi închipui ce bine ar fi dacă aş putea să mă prefac în pasăre, ca eroii din basmele bunicii. Te dai de trei ori peste cap şi fr-r-r-r... până la cireşii lui Busuioc.

Mă trezeşte din visare vocea bunicii:

– Dragu’ babii dă tu o fuguţă până-n deal la mătuşă-ta Paraschiva şi cere-i un pic de naft¹ căci s-o umflat biata Albuţa ca o tobă, da’ fuguţa dragu babii că moare capra!

«Dă fuguţa până-n deal dragu babii...», de parcă dealul ar fi aici la doi paşi şi nu... Dar asta nu ar fi nimic, dar «până-n deal» duce o singură cărare care trece pe lângă livada de cireşi a moşului Busuioc.

– Fuguţa, fuguţa dragu’ babii! aud în urma mea vocea bunicii. Ce să fac, trebuie să o salvez pe biata Albuţa. O iau «fuguţa, fuguţa», dar numai până în dreptul livezii cu cireşi, că mai departe... Pur şi simplu nu mă mai ascultau picioarele. Au împietrit locului şi bună pace!

Mă uit peste gardul viu, de Busuioc nici urmă, iar cireşii parcă îşi întind spre mine crenguţele încărcate de cireşe şi mă roagă să...  

Nici nu mi-am dat seama cum m-am apropiat de gard, cum l-am trecut... căci deodată m-am trezit în cireş, dar nu am reuşit să rup nici o cireaşă, căci deodată, ca din pământ se ivi moşul Busuioc cu scara pe umăr şi cu găleata în mână, iar în urma lui mergea credinciosul său prieten Tarko.  

Şi în care dintre cireşi credeţi că se urcă bătrânul? Exact... aţi ghicit, dar până se urcă, eu nu mai eram eu ci o sperietoare răstignită. Pălăria de paie îmi căzu până pe umeri, nu mai pot răsufla... iar bătrânul două cireşe duce la gură una o pune în găleată şi tot aşa până agăţă găleata într-o  creangă, îşi aprinde pipa şi începe să-l certe pe Tarko, care nu se mai oprea din lătrat:

– Nu-ţi mai cunoşti stăpânul potaie afurisită, de tot latri ca un turbat la mine?!

– Mi-hă-iu-u-ucă-ă-ă! aud vocea bunicii, iar moşul Busuioc continuă să tragă din pipă şi să se certe cu Tarko.

Prin gaura pălăriei de paie văd cum se duce bunica «până-n deal la mătuşa Paraschiva să-i ceară un pic de naft», pe urmă o văd cum se întoarce, iar moş Busuioc îşi aprinde pipa din nou şi reîncepe cearta cu Tarko, jumătate din soare s-a ascuns după munţii Gutîiului, iar mie mi se pare că aud vocea bunicii: «Pe unde te-a purtat necuratul? Atâta haznă² am de tine câtă clisă³-i pe câine!»  

 

¹ naft – petrol lampant

²haznă – folos

³clisă – slănină

 

[Sofia Sincă]

... şi? şi? Cum a coborât copilul din cireş?

Desigur, o fi coborât el dar vreau să ştiu deznodământul din gura (scrisul) tău, că prea o faci cu hasnă.

Mi-am răcorit mintea.

Cu deosebita plăcere a textului, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

:))))

Superb text şi acesta! Şi eu vreau să ştiu cum a scăpat bietul Mihăiucă.

FELICITĂRI!

[Corina Militaru]

Am citit cu mare placere. M-a incantat si aceasta poveste.

Cu prietenie,