Japonezul (4)

[Mihaela Suciu]

          Ziua se dezmeticise de mult... numai Natalița, nu! Sta de minute bune, pe taburet, nici măcar nu-și bâțâia picioarele cum îi era felul, cuminte ca o școlăriță. Gura căscată îi alungea figura, iar ochii căprui și bulbucați ca două castane se animau metronomic: Ba la Aglaia! Ba la tavă! Curioasă rău!... Da să ridice un capăt al ștergarului, să vadă ce-i pe platoul apărut în casa ei ad-hoc, însă arătătorul ascuțit al vecinei o punea la punct. Încet-încet, parcă a regret, mâna se retrăgea. Surpriza zilei nu era doar ce se găsea sub acoperământul brodat ci și deschiderea celui de-al treilea ochi în țeasta „șefei” care o urmărea îndeaproape. Ar fi vrut să întrebe, dar același deget se ridica dictatorial: „Sîîît!” și gura Nataliței înghițea aer, A! – sec, închizându-se. După câteva încercări nereușite, se lămuri că este cazul s-o lase să-și facă mendrele, chit că „patroana” nu era stăpâna de drept a bucătăriei.

        Intrată perfect în hainele agentului secret „șase-șase”, cu fruntea lipită de perete, vecina abuzivă se lămurea, în felul ei, de veridicitatea celor auzite cu o zi înainte: Mda! Cântă de zor, fătuca...

        Melodia a fost întreruptă de clinchetul soneriei și glasul tineresc s-a precipitat:

– Da! O țârucă, mintenaș! (corectându-se din mers) Da! Imediat! Daaa...

        Aglaia nici nu mai respira, doar, doar o prinde vreo diversiune, în timp ce Natalița mustăcea în partea opusă, văzând-o aplecată caraghios, cu mâinile sprijite pe spătarul scaunului și fața ridicată în așteptare: Fa, da ghine-ți șade, Marțoala-n chișoari! Șea mai afurisîtî din tăti căprili mamucăi... Șî amu, s-o vezi cum behăie: Beee!

        Au trecut vreo zece minute de suspans, dar nimic, nici un semn de viață din apartamentul de vizavi. Când să se ridice, spatele țapăn! Rugămitea Aglaiei pe brânci: „Natalițooo...” Pusă în poziție verticală, vocea s-a modelat din mers, autoritar: „Ia tava și hai!, la mine. Sigur sunt în sufragerie...” Femeia execută comanda ridicându-se, dar cu un ochi spre masă: „Aiasta nu-i pintru mini?” O privire i-a fost de ajuns și: „Ghini! Ghini!”

        În apartamentul fetei, vizitatoarea inopinată își frământa mâinile scuzându-se repetat c-a deranjat. Invitată în sufragerie, nu îndrăznea nici să se așeze, nici să vorbească... își tot întindea cu palma un capăt de pulover, călcând o invizibilă cută.

        Gazda o învălui cu blândețe, o servi cu fursecuri și așa îi află necazul: luase rezultatul analizelor făcute de omul ei, iar asistenta îi spusese că este bolnav rău – pe moarte și dacă are bani la ea, să-i plătească niște medicamente străine – sigur, se va face bine! De unde bani?... Din acest moment, bătrânele curioase aflate pe partea opusă zidului, au prins în continuare discuția celor două:

– Tanti, îmi arăți hârtia?

        Primi buletinul de analize, îl studie rapid gândindu-se că sărmana stă pe jar și ferm inoculă o doză optimistă: „E bine! Vezi și dumneata, rezultatele se înscriu în valorile normale alăturate! Așa o să zică și medicul de familie. Uite!”

– Don’șoară, nu știu citi, doar ’nealui-omu’ mieu știe! Dacî zîci ’neatali...

– Atunci, mergi liniștită, șoțul tău o să citească și o să-ți spună și dumnealui c-ai dat peste o hoață care voia să te înșele, să-ți ia banii... Nenea e bine!”

– Da, da, paralili...

– Lasă gândurile, servește, tanti! Of! Tăți pe batrâni, să-i jecmănească! N-au suflet, tanti! De când mumă-sa i-o făcut, ie! pruncii tăți cu tablete în mâini și pampărși la... Și când se ridică să meară la școală, zghiară, că n-au loc în autobuz, că-i ocupat, că s-o țâpat pensionarii exact la ora lor, că dacă-s batrâni să steie țapeni, acasă!... Dară ce știu ei? Batrâna, cu o zi nainte, frământă și locul, și timpul! – să nu întârzie că așe trebe să hie, corectă și de cuvânt. Și doftorii iștea, ăi monitorizează ca pe mașini cu tăt felul de aparate și analize, moare – nu moare!, cât mai are? Tăți o apă... Dreptu-i? Să moară înțeleptu’, să vină deșteptu’? No, așe! Să facă șă pântru vârstnici programul Rabla: Tri batrâni pe nasalie, la un prunc ce va să hie... Domne, feri! Nu-i simț, îi bai! și văzând-o pe conlocutoare cu mâna înțepenită pe fursecul ridicat aproape să-l muște dar cu gura închisă, atentă să-i prindă fiecare cuvânt, schimbă: „No! Servește, tanti! Scuze! M-am ambalat ș-am turuit pe limba mea...”

– Să-ți dea Domnu’ sanatati, dom’șoară! Scuze, pot să duc șî ’nealui prajituri? Tari-s moi șî dulși! Șî... plec acasă!

        Fata i-a făcut un pachețel pentru ’Nealui și conducând-o spre ieșire le ură: „Să fiți sănătoși! Do’mne-ajută!”, o urmări cu privirea din prag și închise ușor ușa. Femeia cobora, iar în urma ei se auzea repetitiv: „Mulțumesc, ’neatali! Să-ți dea sanatati!...”

        Agitată, Aglaie îi puse Nataliței în brațe tava plimbată de colo-colo:

– Fugi la vecina, dă-i asta de pomană și vezi care-i treaba cu barbatul! Cască ochii la prag!...

 

        Primele minute au trecut repede, cam cât își pusese în gând că va dura dusul și venitul Nataliței, dar pe urmă fiecare secundă părea că se lungeeește și se luuungeeește... de-i venea să plece după ea, dar: Iată! că intră cu o figură spășită, plângându-și de milă: „Și rușîni pi capu’ mieu, pacatili mieli... și rușîni...”

– Lasă, Natalițo! Uite, bea apă... Așa... E mai bine? Nu? Hai!Spală-te!... Ia, prosopul! Ușurel, așa... hai, spune...

        Primenită, ușurată sufletește, împrospătându-și plămânii, începu povestea:

– Bre, fata m-o primit în bucatarie, i-am dat di pomanî, mi-o zîs creștinește: „Bogdaprosti!” șî m-o-ntrebat: „Șe-i?”...

– Șiii? - o îndemnă și cu vorba, și ridicându-și mâinile, Aglaia.

– Iaca, n-am zîs nic! Da, di undi sî știu io? Ne-i zîs? M-am putut uita sub șarvăt? Șî m-am rușînat!... Pacatili mieli, și rușîni, paca...

– Lasă păcatele, iar o iei de la început? Gata! Hai, spune odată!

– Bre, șî fata s-o facut cî nu viedi, o facut cafea... Da și cafeaaa! șî mi-o arătat draguțu’... Pacatili mieli, și rușîni! Ea s-o purtat ghini șî io am banuit cî...

– Hai, lasă, zi-mi cum e buhaiul!

– Iaca, sta chitit dupa pierdieli!... Frumușăl, da frumușăl!!! Șî fata, ăăă, fatuca o zîs că-i cântă sî-nflorieascî... Amu, fa Aglaie și ti holbiezi la mini... Buhaiu’? Un șirieș, bre! 

 

(Va continua)

 

Câteva regionalisme:

căpri – capre

chișoari – picioare

chitit – ascuns

parali – bani

s-o țâpat – s-au urcat

șirieș – cireș

țârucă – puțin

  

[Sofia Sincă]

Am luat pastila de umor, așa... de dimineață. Ești grozavă, Mihaela! Îmi amintește de Culiță-da-matali. (Chirița în provincie)

O schiță plină de savoare și umor ce îți caracterizează scrierile. Ai cumva descendenți din Caragiale?

Ai însă câte ceva de modificat:

inopinant - inopinat

pampărși la...!- după puncte de suspensie nu se pune altceva

i-o făcut, ie!,- după semnul exclamării nu se pune virgula(cel puțin eu așa știu, cercetează tu)

ănțeleptu’,- înțeleptu

Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.

Sofy

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Sofy! Te așteptam să fac modificări :) Măi, ce te iubesc eu pentru asta! Dacă are Caragiale descendenți tărani, avem rădăcini comune. Să știi că lucrez de zor la continuarea textului... Evrica! Am titlul!

Sofia Sincă a spus :

Am luat pastila de umor, așa... de dimineață. Ești grozavă, Mihaela! Îmi amintește de Culiță-da-matali. (Chirița în provincie)

O schiță plină de savoare și umor ce îți caracterizează scrierile. Ai cumva descendenți din Caragiale?

Ai însă câte ceva de modificat:

inopinant - inopinat

pampărși la...!- după puncte de suspensie nu se pune altceva

i-o făcut, ie!,- după semnul exclamării nu se pune virgula(cel puțin eu așa știu, cercetează tu)

ănțeleptu’,- înțeleptu

Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.

Sofy

[Chris]

am citit cu plăcere şi acest fragment...

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Augusta Cristina Călin! Și mie îmi face plăcere când cineva îmi lasă un mesaj, îl simt ca o susținere și mă îndeamnă să continui.
Augusta Cristina Călin a spus :

am citit cu plăcere şi acest fragment...

[Lică Barbu]

Minunat! Continuă! Aşteptăm! Dulcele grai moldovenesc ne absoarbe spre rădăcini. Textul are miros de poveste.

Mulţumesc!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc! Graiul ne absoarbe spre rădăcini, iar umorul spre înălțimi! Aveți umor și acum constat ca stați bine și cu mirosul :) Să ne citim cu plăcere!

Lică Barbu a spus :

Minunat! Continuă! Aşteptăm! Dulcele grai moldovenesc ne absoarbe spre rădăcini. Textul are miros de poveste.

Mulţumesc!

[Corina Militaru]

Iar ai risipit norii, ai alungat ploile... Zâmbesc! :) 

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc! Au venit ninsorile :)

Corina Militaru a spus :

Iar ai risipit norii, ai alungat ploile... Zâmbesc! :) 

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc celor șase membri pentru inimă! Drag!

[Emil Dumitru]

...și până la final voi afla dacă șireșul a înflorit sau nu? Eu am un mic pomelo, dar nu știu ce să-i cânt să crească mai repede, că de înflorit, mai am mult de așteptat...

„No, așe! Să facă șă pântru vârstnici programul Rabla: Tri batrâni pe nasalie, la un prunc ce va să hie...”, fraza asta... Doamne, fraza asta este cireșica din șireș?

[Ion Lazăr da Coza]

Final bun.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Seducător și acest fragment. Încă un mare BRAVO!