Şi totuşi în această poveste, cineva era în culmea fericirii: Maria Douval!

      Se întorcea de la spital fericită, doctorul ginecolog îi reconfirmase, ceea ce îi spusese şi cu puţin timp în urmă: da, să fie liniştită, este gravidă şi sarcina decurge normal! Şi cum să nu fie în culmea extazului când, pântecele ei sterp de atâţia ani, prinsese acum viaţă?

      Deci, în noaptea aceea „blestemată” eu am făcut dragoste cu Luis, fiul meu vitreg! gândea ea acum în maşină.

      Însă, pe măsură ce clipele treceau şi se apropia de casă, simţea cum, încet, încet, marea ei bucurie se transforma într-o imensă întristare. Gânduri sumbre, amestecate cu multă remuşcare, nu numai că încolţiseră, dar acum se dezvoltau şi alergau în voie prin creierul ei. Doamne, dacă va semăna cu Luis? Fu prima şi cea mai chinuitoare întrebare… Dacă Michel află şi... gândurile ei se opriră aici odată cu maşina, ajunsese acasă.

 

      Michel primi vestea cam sceptic, şi în prima fază, câteva momente o examină de sus şi până jos, oprindu-se mai insistent asupra abdomenului, care, observă el, se rotunjise binişor, surâse uşor în colţul buzelor, apoi o întrebă direct:

      − Cum îţi explici, draga mea, că, atâţia ani nu s-a întâmplat!?

      − Dragul meu, se pisici Maria apropiindu-se de el, şi sub pretextul că-i aranjează nodul la cravată, privindu-l foarte tandru, spuse: Am vrut să fie o surpriză pentru tine şi uite c-am reuşit!

      Michel o privi şi mai stăruitor, neacceptând această explicaţie banală.

      − Medicul meu curant, este un om minunat! A ştiut – bineînţeles că la rugămintea mea – să păstreze bine secretul. Noul tratament recomandat de el a avut efectul scontat. Bucură-te! Vei mai avea încă un moştenitor! Şi tăcu, în mintea ei diabolică îşi continuă ideea: dureros de tragic, dar acesta e adevărul: un moştenitor, conceput cu  un alt moştenitor! Numai mie, o ticăloasă, putea să mi se întâmple acest lucru!

 

      Adevărul e că, după noaptea de pomină sau „blestemată”, cum o considera ea acum, Maria Douval, dimineaţa, trezindu-se şi realizând grozăvia, bănuind ce s-a întâmplat, ca măsură de precauţie îşi făurise un alibi. Fugise la medicul ei şi începuse un alt tratament de fertilitate, rugându-l să păstreze secretul acestei noi încercări.

      Imediat după vizita la medic, cu o voinţă de fier, făcu primul pas: treptat, reduse numărul de pahare şi reuşi să se lase de băutură, conştientă că în următoarele zile o să-i fie foarte rău. Acum urma pasul următor şi decisiv: trebuia să-i recâştige încrederea lui Michel – afecţiunea ar fi fost şi mai minunat! – şi, după greaua perioadă de abstinenţă Bahică, punând în practică, ce ştia ea cel mai bine, adică arta seducţiei, îl păcăli pe Michel şi se culcă cu ea, asta ca tot tacâmul să fie complet şi alibi-ul ei să fie cât mai verosimil.

 

      − Sper că acum vei înceta definitiv să mai bei!

      − Sigur, dragul meu, în mod sigur. Am crezut că totuşi ai observat schimbarea din ultimul timp…

      − Da, am observat schimbarea, şi chiar m-ai surprins într-un mod plăcut cu voinţa ta de fier… Sper să fie băiat!

      − Şi eu la fel, dragul meu, tot băiat îmi doresc. Apoi își spuse în gând: acum mai contează, ce-o fi, dar să fie sănătos și să nu semene cu Luis!

      − Draga mea, evenimentul trebuie sărbătorit! În această seară cinăm în oraş! Aştept să te faci elegantă.

      Maria Douval îl sărută uşor pe obraz.

      − Merci,  dragul meu, de invitaţie! Am să-mi pun cea mai elegantă rochie.

      Rămasă singură,  Maria Douval, îşi pregăti baia,  apoi vru să-l sune pe Luis să-i spună şi lui marea veste, dar se opri: Doamne ce altă prostie era să fac... toate telefoanele sunt ascultate în această ţară comunistă! Dragul meu, am să-ţi transmit prin telepatie că te iubesc şi că te aşteptăm cu mare drag... eu şi micuţul fruct al... al ce?  Şi se opri, nu mai avu puterea să continue.

 

      Dacă fericirea ar avea forma unui steag şi ar trebui înălţat pe un vârf de munte, vârf chiar şi mai înalt decât Everestul, sunt sigur că Maria Dinulescu ar fi ajuns acolo şi ar fi înfipt steagul fericirii acolo sus, sus de tot, pe acoperişul lumii, să se vadă chiar şi din univers, fără să-i pese de înălţime şi înfruntând toate urgiile vremii, aşa era de fericită. Iubitul ei iubit, o sunase:

 

      „− Alo, Maria?

      − Da!... Luis? Dragul meu, tu eşti?

      − Da! Eu sunt. Vin mâine, cu avionul.

      − La ce oră?... ”

      Şi gata, clic, ton de ocupat, convorbirea se întrerupsese şi Luis nu apucase să-i spună nici măcar ora. Maria, cu receptorul în mână, pur şi simplu tremura de fericire, bobiţe mici de lacrimi se rostogoleau pe umerii obrajilor: nu înţeleg de ce voi veniţi peste mine fără să mă anunţaţi, şi când sunt fericită şi când sunt tristă! îşi dojeni ea lacrimile. De la serviciul informaţii aeroport, Maria află ora când sosea avionul: voi fi acolo, iubitul meu, te voi aştepta!  

      Începu să danseze uşor – atât cât îi permitea sarcina – în faţa oglinzii, probând cele două rochii, pe care le avea mai lejere, sperând că-i vor ascunde cât de cât burtica. Nu-i plăcu cum veneau şi îmbrăcă singurul costum, deux-piece, dar nici acesta nu o satisfăcu pe deplin: fusta o strângea un pic, taiorul nu se încheia aşa cum şi-ar fi dorit… apoi îşi aminti de fular. După câteva minute, privindu-se din nou în oglindă, zâmbi satisfăcută, fularul făcuse minuni, fusta şi taiorul se încheiau mai lejer.

 

      A doua zi la aeroport, Maria Dinulescu venită cu câteva minute înainte de aterizarea avionului, avu o mare surpriză − dar după câteva clipe, realiză că era ceva normal şi firesc − când observă că familia Douval, așezați pe canapea cu fața spre porțile de acces, se aflau deja acolo, și brusc, fără să realizeze de ce, se ascunse după o coloană.

      La un moment dat, auzi anunțul că avionul de la Paris, aterizase cu bine. Maria Douval se ridică prima, urmată de soț. Preţ de câteva clipe, Maria Dinulescu o privi: aceasta sta nemişcată, prinsă ferm de balustrada care delimita spaţiul dintre sala de aşteptare şi porţile de trecere, protejată de Michel, atentă la ce se petrecea dincolo de ferestrele din sticlă, căci primii pasageri apăruseră la banda pentru bagaje.  

 

      Maria Dinulescu simţi un val de căldură că-i inundă corpul şi inima începu să-i bată cu putere, când îl văzu pe Luis că îşi face apariţia, şi fără nicio explicaţie logică, se ascunse repede, și mai bine, după o coloană, observând totul de acolo. Îl contemplă îndelung, dar nu avu curajul să-şi trădeze prezenţa, şi Doamne, cât aşteptase acest moment. Nici ea nu înţelegea de ce, dar pur şi simplu picioarele ei refuzau comanda de a se mişca. Văzu cum Luis se opreşte în dreptul familiei, şi Michel îl cuprinse în braţe bărbăteşte, strângându-l afectuos la piept.

 

      Maria Douval, radiind de bucurie, îl îmbrăţişă şi ea şoptindu-i la ureche: vei fi tată!... simţind imediat efectul produs de veste. Luis rămăsese rigid şi foarte uşor, Maria Douval  îl îndepărtă cu braţele, zicând:

      − Bine ai venit, Luis! Cum ai călătorit?

      − Bine, şopti el, revenindu-şi cu greu din şoc. Maria nu a venit?

      − Maria!? Care Maria? Bruneţica cu care te-ai distrat de revelion? întrebă ea vădit iritată.

      − Da! spuse el cu mai multă fermitate.

      − După cum vezi, n-a venit.

      − Hai să mergem, zise Michel, maşina ne aşteaptă.

      Luis îşi aruncă privirea peste marea de oameni, sperând s-o zărească pe Maria, dar nu văzu decât că unii se îmbrăţişau, unii se sărutau, alţii îşi strângeau mâinile.

      Ascunsă tot după coloană, Maria Dinulescu cu lacrimi în ochi, de dragoste şi aşteptare, nu-şi trădă totuşi prezenţa. Inima mea îmi spune, că acum, am luat o hotărâre foarte greşită, dar şi greşeala tot o hotărâre este. Poate e o răsplată a subconştientului meu, care s-a răzbunat, fără să-mi ceară acordul!

 

      Cu aceste gânduri vru să plece, dar ceva îi atrase atenţia în ultimul moment. Pe coloana din faţa ei era lipit un afiş publicitar. Cineva scrisese în josul lui, cu un creion dermatograf: „El a plecat în zbor... eu am plecat pe jos!” Mai citi o dată şi nu ştiu ce să facă, să se bucure sau să se întristeze: ce dramă o fi ascunsă în acest mesaj? Avu totuşi puterea să facă o comparaţie şi zâmbi: el a venit în zbor şi eu plec, ca şi tine, tot pe jos!

      Afară, aerul rece o mai trezi puţin, înviorând-o. Opri un taxi şi urcă.

 

      Luis, sub pretextul că este târziu şi foarte obosit, îl rugă pe Michel să-l ducă la garsoniera lui, urmând ca a doua zi să se întâlnească şi să-i spună, mai detaliat, ce rezolvase la Paris. Maria Douval, privindu-l cu coada ochiului, bănui că vrea să scape de ei, dar mai ales de ea. Ocupaseră bancheta din spate a maşini şi sub diferite pretexte ea tot încercase de mai multe ori să-i prindă mâna, însă, de fiecare dată Luis şi-o ferise, ca de muşcătura unui şarpe veninos. Tot drumul în mintea lui nu pierise ecoul acelei fraze scurte: „vei fi tată!”

      Deci, în noaptea aceea, însemnă că eu, cu mama mea vitregă, am făcut totuşi dragoste! concluzionă el complet bulversat. Maşina opri şi Luis coborî luându-şi la revedere. Îi trebuiră câteva secunde bune ca să-şi revină complet la realitate şi să se poată mişca.

      În micuţa şi cocheta lui garsonieră, toate erau aşa cum le lăsase, doar muşcata de la fereastră se ofilise. Aruncă geanta de voiaj şi telefonă la familia Dinulescu. Îi răspunse Eleonora spunându-i că Maria nu este acasă, dar trebuie să sosească din clipă-n clipă, fiind plecată de mult. 

      − Mda, de plimbat se plimbă, dar la aeroport n-a putut să vină...

      − Chiar aşa?

      − Ce domnu’ Superego, te-am deranjat?

      − Bineînţeles! Ştii că ai tupeu? Adică mai ai şi pretenţii, după tot ce-ai făcut?

      − Împrejurările, viteza, întâmplările, precipitarea evenimentelor...

      − Scuze! Deja ai găsit un milion de scuze... cred că ar fi mai bine să te duci tu la ea!

      Trânti uşa garsonierei şi ca o vijelie coborî scările. Motorul maşinii se lăsă greu pornit, dar totuşi porni şi demară în trombă spre Maria, vrând să-i facă o surpriză, prin vizita sa.

 

      În această vreme, Maria renunţând la taxi, pentru a-şi mai limpezi gândurile preferă să facă câţiva paşi pe jos. Pe drum se răzgândise şi acum se afla la uşa lui, sperând într-o minune: Luis să-i deschidă. Sună şi bătu în uşă aşa de tare că, o vecină curioasă, deschise uşa şi o privi: dar în zadar, linişte şi pace, uşa nu se deschise. Dacă urcase scările numai zâmbet şi veselie, acum parcă cobora în groapa cu lei. Ieşi în faţa blocului şi se aşeză pe o băncuţă, hotărâtă să-l aştepte câteva ore. Privit de la o anumită distanţă, chipul ei frumos încadrat de păr, semăna cu o pictură naivă, aşa fără un contur bine definit, când vântul se juca cu părul ei, împletindu-i cosiţele aiurea. Îmbrăcată cu un cojoc alb scurt, stil Alain Delon, părea, acolo pe băncuţă, o pată de lumină albă, în pragul înserări. Într-un târziu se ridică, îi amorţiseră picioarele şi răcoarea serii, începuse s-o deranjeze. Reuşi  să facă câţiva paşi şi înlemni: la capătul aleii, văzu oprindu-se maşina lui.

 Luis, iubitul meu! În sfârşit, ai apărut iubitul meu, dragul meu! repeta Maria, ca în transă doar aceste cuvinte. Când Luis o cuprinse în braţe, Maria vibra de emoţie şi totul se învârtea în jurul ei... Apoi începu efectiv să tremure de fericire. Era acum în braţele iubitului ei drag…

      − Maria...

      − Luis...

      Sărutul lor lung, atrase privirile curioşilor, dar nu le păsa, erau doar ei doi, pe acest pământ.

      − Vin de la tine! spuse el.

      − De la mine?

      − Da. Am vrut să-ți fac o surpriză! Mama ta, era tare îngrijorată! Hai sus, să-i telefonezi.

 

      Căldura ceaiului se răspândi iute în corpul ei.

      − Te simţi mai bine?

      Maria surâse, ce frumos era el acum.

      − Ştii Luis, am o veste pentru tine! Dar stai jos, poate vei leşina, când vei auzi!

      Luis se aşeză, privind-o fascinat. Niciodată nu o văzuse pe Maria fardată şi asta o făcea fermecătoare, naturaleţea ei cucerea din prima clipă.

 - va urma -

Vizualizări: 79

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Minunat capitol! Atât de fermecător şi de captivant încât nu am găsit nici o greşeală... :)) Nu ştiu dacă sunt sau dacă nu m-au interesat.

În sfârşit o clipă de fericire în viaţa Mariei Dinulescu. Dar să vedem cum va rămâne cu celalată Marie...

Am citit cu încântare deosebită, Sofy!

Bună Sofia,

Mulţumesc pentru lectură şi... restul !

Cu prietenie,

Un capitol foarte reusit, Emil. M-am delectat. 

Sunt curioasa cum impletesti destinele in continuare.

Cu prietenie,

Corina, mulţumesc frumos că-mi eşti alături.

Aştept cu multă nerăbdare să-ţi citesc viitoarele comentarii.

Cu prietenie, 

Corina Militaru a spus :

Un capitol foarte reusit, Emil. M-am delectat. 

Sunt curioasa cum impletesti destinele in continuare.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinit în cheia sol a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 35 minute în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cavaler a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog cavaler a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tenis a utilizatorului Bidulescu Constantin în grupul UMOR - EPIGRAME...
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Am zburat a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog cavaler a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog cavaler a lui Djamal mahmoud
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cavaler a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 9 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Labirintul verde - II - a lui Emil Dumitru
cu 10 ore în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Gicu și cu Ticu fac unu! a lui Mihaela Suciu
cu 14 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat o discuţie la grupul
cu 15 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și nu mă sperie jefuitorii de comori a utilizatorului gina zaharia
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog și nu mă sperie jefuitorii de comori a lui gina zaharia
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog pastel a lui nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Deliciile ultimei luni a verii a lui Pop Dorina
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 15 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 17 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 17 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 17 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor