INVITAŢIE ASTRALĂ

[DOBRIN MARIA]

Cea de-a douăsprezecea bătaie a orologiului se auzi limpede în liniştea stranie a nopţii îngheţate de iarna. Bolta cerului sclipi de puzderia stelelor care brusc se aprinseră ca nişte torţe, luminând culoarul infinit al spaţiului. De la fereastra mea ca o chemare în mijliocul naturii nocturne mă ademenesc adierele de vânt. Părăsesc dormitorul şi păşesc afară într-un peisaj ireal ca de basm. Ridic privirea şi rămân înmărmurită de imaginea nepământeană din jurul meu. Luna devenise un imens balon, aproape că atingea pământul.

O stea se desprinde din înaltul cerului şi coboară în carul de lumină cu o viteză ameţitoare oprindu-se în faţa mea. Însuşi Luceafărul nopţii, un tânăr de o frumuseţe rece, ireală mă ademeneşte. Încerc să spun ceva, dar de emoţie, nu pot scoate nici măcar un sunet. Îşi înclină capul în semn de respect, cu diadema care străluceşte luminându-i calea ,şi spuse:
- Doamnă sunte-ţi invitată la divanul ceresc!

Brusc simt că plutesc şi mă trezesc lângă el zburând prin spaţiul infinit, printr-o mare de stele a Caii Lactee. Privesc în jos şi văd pământul care pare un imens luciu argintiu punctat de umbrele pomilor şi caselor formate din miliarde de steluţe mici, strălucitoare, dând impresia unei fotografii atârnate de toarta cerului. Curând, mă trezesc în faţa unui jilţ vechi pe care sta un bătrân gârbovit de ani, ţinând în braţe Clepsidra Timpului. Recunoscându-l îmi aplec capul cu veneraţie şi spun.

- Mărite Timp, cu tot respectul vă întreb, pentru ce această onoare?

- Uită-te în jur, Maria...şi vei înţelege, răspunde el.

Curioasă îmi arunc privirea cercetătoare în jurul meu şi văd multe jilţuri mai mici învelite în alb, aşezate în semicerc, plutind prin văzduh.

Timpul face un semn cu toiagul său şi din neant apar îmbrăcate în robe albe, multe persoane care îşi ocupă locurile după o anumită ierarhie. Privesc cu atenţie şi faţa mi se luminează. Bătrânul Timp chemase în faţa sa pe toţi scriitorii veacurilor trecute şi prezente din Clepsidra Creaţiei. Marile spirite literare salută pământul cu o plecaciune adâncă.

Carul Luceafărului pluteşte lin şi se aşează în stânga Timpului care îmi face semn să privesc în dreapta lui. Inima mea tresare de bucurie, faţa mi se liminează şi zâmbesc mulţumită. Pe locul de onoare în acestă noapte magică stă cel mai iubit dintre poeţi, Mihai Eminescu. O mireasmă suavă şi dulce de flori şi susur de izvor se răspândeşte în jurul nostru.

- Dragii mei, grăieşte stăpânul tuturor veacurilor, de data aceasta, sărbătoritul

nostru de onoare este poetul nepereche Mihai Eminescu.

Auzindu-şi numele, acesta pluti afară din jilţ şi se înclină cu eleganţă în faţa tuturor.

Un clopoţel sună cristalin în liniştea astrală şi vocile spiritelor încheie:,,AMIN”.

- Spune Maria, simt că vrei să zici ceva!

- Da, astăzi 15 ianuarie şi noi scriitorii pământeni împreună cu ceilalţi îi aducem un pios omagiu acestui mare poet al neamului românesc.

Spiritul lui Eminescu zâmbi cald spre mine, fericit.

- Am invitat pe această scriitoare cu suflet mare să participe la ceremonie ca să poată duce mesajul nostru celor de pe Pământ.

- Spune-le oamenilor că le mulţumesc, că nu m-au uitat şi mă iubesc, şopteşte poetul cu multă căldură în glas.

De pe jilţul lui Timpul zâmbi înţelegător spre el.

Printre cei prezenţi am remarcat pe toţi scriitorii noştri trecuţi în nefiinţă . De pe locul lor, Caragiale şi Creangă mi-au făcut cu ochiul şugubăţ, făcând audienţa să zâmbească larg. Eminescu, Arghezi, Labiş, Sadoveanu, Rebreanu, Bacovia au dat din cap în semn de salut.

La un moment dat, Eminescu se ridică din jilţ şi începe să vorbească, în timp ce melodii divine se aud în surdină. Rând pe rând iau cuvântul toţi invitaţii. Totul este aşa de înalţător şi atât de divin, că din ochii mei se preling pe obraz lacrimi de fericire care se transformă în flori şi în steluţe.

Trăiesc ceva magic şi-mi doresc să rămân acolo pentru totdeauna, dar bătrânul Timp, mi-a şoptit la sfârşit.

- Încă nu a venit vremea!... Menirea ta pe Pământ nu s-a sfârşit! Ai de parcurs încă un drum lung, mergi mai departe, scrie despre IUBIRE, căci pământenii au uitat de ea.

Mulţumesc Timpului, las în urmă corul diafan al îngerilor al cărui murmur mă însoţeşte şi ajung la capătul călătoriei în timp ce miile de stele îmi luminau calea şi viaţa!

[Sofia Sincă]

În primul rând îţi spun, bine ai venit prozatoareo! Site-ul nostru s-a îmbogăţit, iar eu în mod special mă bucur când o/un prozator se înscrie în acest club al literaturii şi frumosului.

Pentru început un text emoţionant cu alură de basm sau de Sf, de ce nu, dedicat lui Eminescu şi nu numai. Întâlnire cu măria sa timpul şi cu cei ce au trecut şi şi-au lăsat amprentele prin el, nu e de colo...

Unele fraze sunt cam stas, dar sunt sigură că de emoţie asta ai putut rosti. :)

Am nişte cârcoteli pentru şlefurirea textului în ce priveşte punctuaţia.

mă treziesc  - mă trezesc - typo
Maria,...şi vei înţelege, - şi virgula şi pucte de suspensie şi conjuncţia şi... e cam mult. Era mai de ajuns: Maria... şi vei înţelege.

dar bătrânul Timp, mi-a şoptit la sfârşit. - de scos virgula dintre subiect şi predicat.

Încă nu a venit vremea...! - invers se pune punctuaţia în acest caz, !...

nu s-a sfârşit !- nu se lasă blanc (pauză)  între ultimul cuvânt şi semnul pus.

Oricum am citit cu multă plăcere şi te mai aştept.

Sofy

[Ionel Mony Constantin]

 Felicitări pentru generozitatea ideii!

[Corina Militaru]

Am trăit un moment magic datorită ţie. Frumos scris!

(linişliniştea stranie, adiereile de vânt) :)

Aştept şi alte postări.

Cu drag,

[DOBRIN MARIA]

Multumesc, ai dreptate ! Asa este cand te grabesti si nu mai arunci o ultima privire! Ne grabim in viata sa rezolvam toate problemele in acelasi timp.Imi plac oamenii sinceri, au suflet bun! Voi corecta!

Sofia Sincă a spus :

În primul rând îţi spun, bine ai venit prozatoareo! Site-ul nostru s-a îmbogăţit, iar eu în mod special mă bucur când o/un prozator se înscrie în acest club al literaturii şi frumosului.

Pentru început un text emoţionant cu alură de basm sau de Sf, de ce nu, dedicat lui Eminescu şi nu numai. Întâlnire cu măria sa timpul şi cu cei ce au trecut şi şi-au lăsat amprentele prin el, nu e de colo...

Unele fraze sunt cam stas, dar sunt sigură că de emoţie asta ai putut rosti. :)

Am nişte cârcoteli pentru şlefurirea textului în ce priveşte punctuaţia.

mă treziesc  - mă trezesc - typo
Maria,...şi vei înţelege, - şi virgula şi pucte de suspensie şi conjuncţia şi... e cam mult. Era mai de ajuns: Maria... şi vei înţelege.

dar bătrânul Timp, mi-a şoptit la sfârşit. - de scos virgula dintre subiect şi predicat.

Încă nu a venit vremea...! - invers se pune punctuaţia în acest caz, !...

nu s-a sfârşit !- nu se lasă blanc (pauză)  între ultimul cuvânt şi semnul pus.

Oricum am citit cu multă plăcere şi te mai aştept.

Sofy