trecător grăbit prin timpul nostru.

                            (partea II-a)       

 

     Cu acest volum de poezie (Cupola unei lacrimi), Ion Roșioru și-a făurit o manta lirică personală prin forța debordant-vizionară a imaginației sale și atent la detalii, mai mult sau mai puțin semnificative, cititorul de poezie se prezintă ca un observator mereu curios la modul în care poetul își făurește lumea senzațiilor, a amintirilor, a plăcerii și a durerii. Fiindcă, să scrii despre moarte, sau o poveste de iubire demult petrecută, înseamnă să fii prezent acolo în „miezul fierbinte al clipei”. Apoi să uite cu totul o parte importantă din acele trăiri, și să o ia de la capăt pe foaia de scris ca să revii ca un Sisif, urnind povestea, tot de acolo, din ceea ce a fost trăit, dar cu alte mijloace lirice, pentru a-și descoperi o latură confesivă asumată ca atare. Și să scrii, să-ți imaginezi, să visezi aducând în elide o nouă realitate, să încingi spiritele și inimile cititorilor, să le transmiți și lor emoţia revederii continue cu ecoul vastelor câmpii dobrogene şi freamătul pădurilor din munţii Buzăului (locurile natale), cât și imaginile unor tinereţi ce nu pot fi uitate, înseamnă să trăiești cu intensitate o realitate concretă atemporală  sau veșnică, care se țese din și prin desfășurarea acțiunii, acolo unde scriitorul este stăpânul spațiilor sale ficționale.

      Gândul poetic, boltit pe un cer numai şi numai al poetului, este plin de semne şi tâlcuri, încât, pe drept vine și întrebarea: aceste trimiteri la zbuciumul unor iubiri trecute este parte a mărturisirii, sau doar a imaginației deosebite? Mesajul poetic răzbate din fiecare vers care îți oferă și ție, în ipostaza de cititor, libertatea de a te plimba la nesfârșit într-un templu poetic aparte, într-o alegorie a unei lumi distopice pe această temă atât de frecventă în elidele sale: pierderea unei ființe iubite dragi, prin desfășurarea firească a vieții sau prin imprevizibila moarte. Dar existând și speranța că scrisul poate salva sufletul:

                                      În nescrumirea ei imensă iubirea ta-mi va apărea

                                      Ca un regret cu care-n spate voi coborî în moartea mea!

                                      Sunt vinovat pentru că-n toamna ce şi-a intrat demult în rost

                                      Mă străduiesc să-ntorc din cale o vară care nici n-a fost!

                                      De-a lungul şi de-a latul sorţii cad frunze tot mai argintii

                                      Şi toate colmatează râul pe care-ai mai putea să vii!

                                      Se stinge candela plăpândă şi moare focul în cămin

                                      Şi-s numai lupi flămânzi pe drumul pe care-aş mai putea să vin! (Se stinge candela plăpândă)

     Împerecherea a două versuri cu semnificaţii diferite, dar conturând împreună o vitalitate a imaginii dorite, iată o necrezută asociere a lor, a potenţării unui sens anume, pentru a despleti „nuanțele spunerii”, și a pecetlui cuvintelor rostuite în vers acea „nuanțare” a cuvintelor (după Roland Barthes: „o privire frizantă” asupra așezării cuvintelor în text). Jocul acesta de „mărgele” a alcătuirii elidei, metafora sugestivă în explorarea „nuanței”, spre deosebire de poezia tradițională, capătă o expansiune totală a imaginii în aria cuvintelor și fac din câmpul poematic un soi de jurnal al clipei; trăire, extaz, meditație, revelație... într-un prezent etern al trăirii:

                                Bunica povestea de una niţel ţicnită şi râdea

                                Pe sub mustăţi şi azi sunt sigur că-n acest rol jucase ea!

                                Rumânul tinerei zărghite plecase vara la război

                                Lăsându-i toată târla-n grijă pe când era cositu-n toi!

                                A pus pe unul să-i cosească târziu un biet pogon de fân

                                Şi, pe la prânzul mic, tocană de vinete i-a dus în sân!

                                Cum ambalajul dintr-o frunză de căpcălan pe cale s-a

                                Ferfeniţit, cosaşu-acasă s-a-ntors cu dezmăţata-n şa! (Cu dezmățata-n șa)

      Ca să conteze într-un vers, nuanța frazei rostite trebuie să invoce un sens, așa încât și cititorul trebuie să încerce, la rându-i, să prindă acel sens. Fiindcă în contact cu fiinţa suprapersonală a speciei nu imaginile convertite în idei îl legitimează pe poetul nostru în a-şi oferi decizia pertinentă, ci situaţia de a prezenta universal spiritul, fiinţa poetică.  Natura maladiv-pesimistă a poeziei din elide, cu suflu devastator pentru accentul liric al poeziei, macină fiinţa poetului capabilă de un „optimism” interior-ascuns, însă pornit să înfrunte această imagine dezolantă a unei perspective de „anotimpuri târzii”. Dar repetarea unei propoziții dintr-un vers, în altele, deși ar părea că nu le delimitează net contururile și le lasă nelămurite, adică nu-i cristalizează strofei un sens, totuși, vine în completarea unui decor al întregului. În plus, îți mai trebuie un lucru foarte important: empatie, pentru că lucrăm cu oameni care nu sunt fericiți. Elidele lui Ion Roşioru, cu aplecare spre poezia de dragoste, excelează, în retragere interiorizată, printr-o notă dominant nostalgică plină de regrete, iar decorul elidei-pastel ne oferă registre alternative ale unor note nostalgice. De exemplu: chiar când invocă nucul din grădină, sau dudul, ori gutuiul, decorul nu pare să fie același, ci mereu altul: („Înţelegând că scriu poeme despre gutuile ce-i cad,/ Gutuiul, ca recunoştinţă, a vrut să m-avanseze-n grad!”; „şi cad gutuile-n delir”; „Din raiul meu trimit spre tine, prin toţi gutuii ce se coc,/ Un freamăt proaspăt de iubire, un freamăt tânăr de noroc”; „Dar timpul, lampagiu în soldă, stinge luminile-n gutui.”; „Făcându-mi rondul de rutină pe sub gutui păşesc încet”; „Zoreşte, Doamne, aurora să-mi bată-n geamul cu gutui:”) etc.

       Același decor, al grădinii de la țară, unde plutește amarnica întrebare: (”De ce oftau aseară nucii?” - dintr-o frumoasă elidă), e nuanțat tot într-un anotimp al regretelor târzii, în care undele fondului de trăiri afective şi ideatice, împinse până la limita constructivismului pe acea presiune osmotică de convieţuire între concret şi abstract, îl diferențiază pe poet de autorii care se plâng de insuficiența limbajului în a le cuprinde gândurile... și putem exemplifica: ( „Azi noapte n-a căzut o nucă ştiind că zăbovesc la scris”; „Ieri, nucii mei bătrâni de-un secol au fost la moarte condamnaţi:”; „Din ce în ce mai goală-i masa pe care-ntind gutui şi nuci ”; „Umbrosul nuc de astă vară e-acum hieratic, trist şi gol”; „Să pot să scriu un vers cu tine pe fiecare dintre nuci! etc). 

Un alt decor bine nuanțat, în elidele lui Ion Roșioru, este ploaia. Ca şi în elidele sale şi în realitate plouă, ori de câte ori Dumnezeu e convins că cel plecat din lumea asta a părăsit-o cu inima îndoită şi multă părere de rău (zice lumea); şi-mi vin în minte versuri precum („Ascult cum ploaia-şi cerne stropii ce parcă-s note de pian”; „Plouă rece. Unde-i oare ploaia noastră de-astă vară?; „Plouă iar şi ploaia asta cu virtuţile-i divine/ Mă transpune-n zeci de versuri avântat-alexandrine”; „Ne-a prins la primul picnic ploaia într-o livadă de lămâi:”), care fără să surprindă dintr-odată totul despre un anumit ritual, ceva tot i se transmisese lui, de mai Sus. În popor se spune că plouă nu numai când mortului îi pare rău că a părăsit lumea asta sau vrea întradins să atragă atenţia şi celorlalţi. (Voiniţki, fiul văduvei Maria Vasilieva, avea următoarea replică în Unchiul Vania: „Iată, va ploua şi natura se va împrospăta, se va înviora. Doar eu voi rămâne plouat. Zi şi noapte, ca un spiriduş, mă apasă gândul că mi-am pierdut viaţa irevocabil”). Recunoaştem cu toţii: nu ştim „de unde vin vocile, de pe lumea asta sau cealaltă”, dar acest poet era un vizionar liric: 

                                  Poeţii spun că ploaia-i bună conducătoare de iubire:

                                  Hai s-o lăsăm şi noi, iubito, în vraja ei să ne aspire!

                                  Poeţii spun că ploaia-i bună aducătoare de noroc:

                                  Hai s-o lăsăm şi noi, iubito, să ne adune lângă foc!

                                  Poeţii spun că ploaia-i bună ca pâinea scoasă din cuptor

                                  Hai s-o lăsăm şi noi, iubito, să spună cât ne e de dor!

                                  Poeţii spun atât de multe şi, cum o suntem amândoi,

                                  Hai să lăsăm, iubito, ploaia să mijlocească între noi! (Poeții spun că ploaia)

      Drumul dinspre poezie spre cititor trece atât de aproape de suflarea Creatorului. Poetul cu flaşneta sufletului e mereu gata să-ţi destăinuie fericirea acestor „trecători” din viaţa sa. Și unde moartea noastră cea de toate zilele nu-i, în fond, decât o călătorie ludică ca o mişcare permanentă spre ceva în care nu se întâmplă nimic cunoscut în afara acestei deplasări ludice. Poate, doar o pândă, o pândă continuă, încordată, răbdătoare, până într-o zi când Moartea ne va arăta un căpeţel de lumânare ce stă gata să se stingă.

 

                                                              Tudor Cicu

 

Vizualizări: 109

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dumnezeu să-i țină sufletul în lumină! 

Am recitit partea I, acum continuată partea aII-a... 

sunt impresionată de frumoasa cunoaștere a scrierii regretatului poet...

 (Poeții spun că ploaia) , sunt versuri minunate care au sporit în intensitatea trăirii lor, acum când poetul ne privește îngerește, dintr-o stea...

Îi urmăm fiecare atunci când sorocul ajunge la liman...

Cu admirație pentru dumneavoastră domnule  Tudor Cicu , 

aDa nemescu

Am adorat tot ceea ce a scris dl. Ion Roșioru. Ador tot ceea ce ați scris și dvs. acum, aici și nu numai. 

Pe cer este o stea nouă. De acolo, poetul ne înțelege durerea. Vor rămâne valoarea și amintirile. Buzoianul nostru dă autograf pe veșnicie. 

Prețuire, pentru fiecare cuvânt de lumină!

Critică aleasă pentru poetul Ion Roșioru, cel ce a țesut din dragoste pentru dragoste și a redat cu patosul și talentul unui cunoscător al naturii, al gutuilor și nucilor săi dragi și al spațiului dobrogean. S-a jucat cu moartea prin cuvinte și a conservat înlănțuirile vieții.

Mulțumiri pentru această prezentare întru neuitarea omului de cultură Ion Roșioru!

Dumnezeu să-l călăuzească în drumul său drept! Rămas bun poet drag!

Sofi

Mulțumesc, Ada! Vom rămâne în inimi cu poezia sa. Mereu mi-am spus că poetul Ion Roșioru, ca nimeni altul, a reușit să rostogolească trăirile sale într-un ansamblu „narativ” al poeziei cu formă fixă, parcă lucrat în filigran, pasionant - într-un periplu continuu prin „stepa” Dobrogei, în câmpia Poezie, într-o limbă de o acuratețe fără cusur. Descria atât de frumos „poveștile” sale poematice, încât trecerea de la privire la viziune o făcea cu atâta ușurință și pricepere de maestru. Sunt sigur că ne va veghea scrisul, și de acolo, de Sus.

Ada Nemescu a spus :

Dumnezeu să-i țină sufletul în lumină! 

Am recitit partea I, acum continuată partea aII-a... 

sunt impresionată de frumoasa cunoaștere a scrierii regretatului poet...

 (Poeții spun că ploaia) , sunt versuri minunate care au sporit în intensitatea trăirii lor, acum când poetul ne privește îngerește, dintr-o stea...

Îi urmăm fiecare atunci când sorocul ajunge la liman...

Cu admirație pentru dumneavoastră domnule  Tudor Cicu , 

aDa nemescu

Gina: Frigul amintirilor ne-a cuprins pe toți (buzoieni, dobrogeni și oameni de pretutindeni) la aflarea cutremurătoarei vești despre trecerea sa în neființă. Trecerea lui prin ferestrele poeziei a fost ca o strălucire a unei comete, pe care am urmărit-o cu toții, pe bolta cerească. Acum, pesemne, s-a instalat într-o stea numai de el știută, de unde nu mai poate fugi nicăieri. Ne va rămâne, nouă, să-i căutăm traiectoria și să-i „citim” în stele poveștile nerostite. Știu ce ai simțit, citindu-l, urmărind cele scrise aici, fiindcă la toți cei care ați trecut pe la ANTEPORTAS v-a urmărit existența în scris. O să ne fie dor, când vom deschide facebook-ul și nu-i vom mai găsi „pilula zilnică” de poezie. 

gina zaharia a spus :

Am adorat tot ceea ce a scris dl. Ion Roșioru. Ador tot ceea ce ați scris și dvs. acum, aici și nu numai. 

Pe cer este o stea nouă. De acolo, poetul ne înțelege durerea. Vor rămâne valoarea și amintirile. Buzoianul nostru dă autograf pe veșnicie. 

Prețuire, pentru fiecare cuvânt de lumină!

Doamna Sofia: ...așa, dacă a venit semnalul internet, să continuăm:  La Ion Roșioru exista o uşurinţă de a mânui epicul, liricul, ironia, suprarealismul, jocul ludic al unei imaginații fără margini... că toate sunt stări ale poeziei care i-au pecetluit şi cimentat stilul său inconfundabil. Ironia (de care aminteați la comentariul anterior) e uneori şi un stil, şi poate şi o tehnică, aşa cum şi viaţa ia de coarne imaginaţia sau viceversa. Dar cu certitudine, lirismul e o rezultantă între ceea ce am numit la el relaţia poezie-joc ludic, în fapt, poezia lui era terapie. Jocul poetic (amintit de mine în cronică) are ceva din viclenia spectacolului de circ, plin de spaime şi delir ludic fără a abuza de o anumită depăşire a spunerii: bine că n-a fost nimic în realitate! Elementele basmului erau doar ornamente în „grădina” poemelor sale: biciul cu ajutorul căruia nuca se transforma într-o cenușăreasă apărută din crepusculul zărilor, calul care scoate fum pe nări și fuge cu iubita spre alte zări, ciorile puse să croncăne pe câmp, și devenite un cor de glasuri ademenitoare, scoica în care se suflă vrăjile, tărâmul despărţit de apa morţii și dincolo de ea plutește luntrea în care au fugit cei doi, cheiţa de la ușa cu minuni care mai de care, trâmbiţa purtată de pitici, buzduganul, zmeul şi uriaşii etc... Un tablou sugestiv pentru o lume care a stârnit curiozitatea celor care i-au preluat forma poeziei scrise (elida)... și au forțat imaginația celui dintâi poet al variațiunilor ei, pe mai departe. Și asta m-a îndemnat să postez acest IN MEMORIAM, aici pe ÎNSEMNE.


 
Sofia Sincă a spus : 

Critică aleasă pentru poetul Ion Roșioru, cel ce a țesut din dragoste pentru dragoste și a redat cu patosul și talentul unui cunoscător al naturii, al gutuilor și nucilor săi dragi și al spațiului dobrogean. S-a jucat cu moartea prin cuvinte și a conservat înlănțuirile vieții.

Mulțumiri pentru această prezentare întru neuitarea omului de cultură Ion Roșioru!

Dumnezeu să-l călăuzească în drumul său drept! Rămas bun poet drag!

Sofi

Descopăr cu întârziere această admirabilă postare, cu un titlu predestinat. Spun asta deoarece mare parte din noianul de poezii scrise de maestrul Ion Roșioru cultivă tema morții, asemeni marilor poeți ai lumii. Am avut bucuria și șansa de a colabora cu domnia sa. Mi-a urmărit parcursul în ultimii aproape doi ani și m-a încurajat și îndrumat în scrierea poeziei cu formă fixă: elida, pantunul, pantumul, schaltiniena. Îi datorez enorm acestui scriitor și mentor desăvârșit. Pentru mine a fost și ramâne nu doar un model, ci o inepuizabilă sursă de inspirație. Mi-a trimis majoritatea cărților scrise în format electronic și în primăvara acestui an mi-a făcut o mare bucurie, trimițându-mi ultima carte "Cupola unei lacrimi", care cuprinde 195 de superbe elide.

Trecerea la cele veșnice a scriitorului Ion Roșioru reprezintă o  mare pierdere pentru cultura română. Odihnă veșnică sufletului său blând și generos! 

Valeria:  Spui că erau 195 de elide în carte? Pesemne era prima formă (cartea are 195 pag. și câte 2 lide pe pagină. Până la pagina 100 am renumărat din nou 188 elide. În fine!) Câteva date despre poet: urmase facultatea de Limbi Romanice ( și cunoștea: spaniola, rusa, engleza, franceza, germana și câteva limbi orientale) - studiile, la Universitatea București, promoția 1972. (Eu terminam Liceul) Debutul, îl are (cu poezie) în revista Tomis nr. 1 din 1976, prezentat de Nicolae Motoc. (Eu debutasem tot în Tomis în 1972 cu proză - eram prezentat de  Mirela Roznoveanu, dar sub pseudonim. Abia în 1986 Nicolae Motoc mă descoperă prin Buzău și mă publică în Tomis. An fatal pentru mine, deoarece directorul fabricii a găsit revista pe biroul meu și mi-a zis că „aici se scrie poezia muncii, iar dacă mai scriu poezie o să văd cartea de muncă la poarta fabricii). Așadar, avem traiectorii aproape asemănătoare. Ion Roșioru (când l-am descoperit la Hârșova în 2006 ?) cred că era, - aveam și eu scoase 2 cărți: una de poezie, cealaltă era un roman.  Îl vedeam eu: ca pe un poet al desfășurării în spațiu, de la munte la câmpie (dar și al desăvârșirii creației sale, încă de pe atunci.) Ținând cu umărul ca un stâlp streașina casei vechi de la Mânzălești, Ion Roșioru a trecut prin zariștea lumii ca un cântec (pantum-pantun-rotruanjă-schaltinienă etc...) rodind „de la un dangăt la un alt dangăt” de clopot, o nouă cărare în poezie, îndeosebi cu draga lui elidă. Poate prea timid și prea modest, nu s-a impus în învingătorul de drept, în mituri și legende „spre niciundele din mine, spre oricândul din iubire”, pentru simplul motiv că era imparțial, profund, echilibrat și de o onestitate ieșite din comun. I-am reținut (încă de la Hîrșova), pentru spaima rostirii mele critice, un vers scris parcă de cineva cu crucea în spate: „Niciunde nu-i mai frig ca-n vatra destinului mistuitor”... Când auzeam că se afla în ținuturile Buzăului, adunat la casa părintească „la masa lungă de sub vișini”, mi-l imaginam ascultând sub ropotul greierilor de noapte, cum răzbate „tropotul de cal” din îndepărtata sa copilărie, și îngânând un vers drag:

                „Azi voi urca la rădăcina fântânii din bătrânul sat

                 Din care cu opt lustri-n urmă în lumea largă am plecat”

   Acestui vrăjitor, tot scormonind în traista cu rime rare și brățări lirice, îi vedeam Poezia prinsă în Biruința celui mai mare strigăt, care e Durerea zămislirii Iubirii, în cântec.  Acest poet s-a stins la 77 de ani și trei luni, dar cântecul lui dăinuie în noi.  



Valeria Merca a spus :

Descopăr cu întârziere această admirabilă postare, cu un titlu predestinat. Spun asta deoarece mare parte din noianul de poezii scrise de maestrul Ion Roșioru cultivă tema morții, asemeni marilor poeți ai lumii. Am avut bucuria și șansa de a colabora cu domnia sa. Mi-a urmărit parcursul în ultimii aproape doi ani și m-a încurajat și îndrumat în scrierea poeziei cu formă fixă: elida, pantunul, pantumul, schaltiniena. Îi datorez enorm acestui scriitor și mentor desăvârșit. Pentru mine a fost și ramâne nu doar un model, ci o inepuizabilă sursă de inspirație. Mi-a trimis majoritatea cărților scrise în format electronic și în primăvara acestui an mi-a făcut o mare bucurie, trimițându-mi ultima carte "Cupola unei lacrimi", care cuprinde 195 de superbe elide.

Trecerea la cele veșnice a scriitorului Ion Roșioru reprezintă o  mare pierdere pentru cultura română. Odihnă veșnică sufletului său blând și generos! 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog astăzi nu a plouat pentru tine a utilizatorului Dinca Valerian
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog astăzi nu a plouat pentru tine a lui Dinca Valerian
cu 18 minute în urmă
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Bujorii a lui Ada Nemescu
cu 20 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp pribeag a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Munteanu Manuela
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Furtuna a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postări de log efectuate de Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Timp pribeag a lui Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp pribeag a utilizatorului Ada Nemescu
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alesul a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La margini de vis a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi aș vrea să merg acasă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simetrica statuie-a libertății a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Simetrica statuie-a libertății a lui gabriel cristea
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi aș vrea să merg acasă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor