Experiment: pentru cititorii mult prea răbdători cu scrisul meu, am transformat trei prozopoeme, incluse în volumul de versuri „La Ghizunie”, editat în anul 2016, în trei proze scurte.
Hramul
Aţi observat
Nu cred să nu
Că hipoacuzicii
– surzii bre –
Vorbesc tare-n casă
Ca-n bufet
În bufet ca-n codru
În codru ca-n urechea
Dracului şi
Tot aşa
Tata
Bisericos nu era
Creştineştile rostuiri le ţinea
Dar atât
Mergea la biserică rar
O dată-n an
De sânt Ioan Botezătorul
Că numai
Bărbaţii şi vădanele bătrâne
Bătrână rânduială aveau
De hram
Nu tu muiere tânără
Nu tu copil înţărcat
Nu ştiu cum de-l îmbrăca mama
Că atunci
În acea zi
Arăta altfel
Altfel
Din timp îi pregătea colac în care înfigea
Un leuţ
Şi-n pragul casei
Respectoasă
Îi săruta mâna
Apoi se pupau pe gură
Era singura ocazie
Când în văzu-ne făceau asta
Şi ne erau dragi
Biserica mică
Lume câţi mucenici în calendar
Afară pietrele crăpau de ger în rând cu oul de corb
Moleşeală-năuntru
Că popa era răguşit
Şi paşnic bondărea
Prin altar
Ca un sfânt rătăcit
Stan Jopârţă
Mai că mi-l fură evlavia
Ori de-a-mpicioarelea somnul mi-l doborâse
Că de biet Surdu-Nechiurdul
Ca Lenin pe ţărani
Cu nădejde se sprijinea
Ăsta
Nu era numa’ surd
Ci şi cepeleag
Vorba-i răsărea şuierată şi-n vânt legănată
Ca papura crudă în lac verde
Se scutură o dată-ncetişor
De şapte ori se scutură
Şi nu mai răbdă aracan de el:
şui în şchinaaare la mine
măi Ştaaane
şă te duc în ştraaană
Tata-ntâi
La explozia de râs
Mi s-a-ncruntat
Dar când a-nceput ca un scopit
Ţârcovnicul să cânte
Că nici ’mnealui bine se vede treaba nu s-a putut
Înfrâna
A explodat ca un ou
Pus la copt în şperlă
N-a mai călcat prag târnosit
Până hăt încoace
C-au făcut biserică nouă
Pe-aia veche
Considera c-o pângărise.
========================================================
Hramul
Aţi observat, nu cred să nu fi observat, că hipoacuzicii – surzii, domnule! – vorbesc tare-n casă, ca-n bufet; în bufet vorbesc ca-n codru, iar în codru vorbesc ca-n urechea Dracului şi tot aşa... Cum „şi tot aşa”? Păi, ar mai fi Infernul, Neantul... Problema e că ei nu realizează că vorbesc tare...
Tata nu era un bisericos, dar creştineştile rostuiri le cinstea: făcea pomeni de sufletul morţilor casei, cum şi când cerea rânduiala; miluia un cerşetor, de-i bătea în poartă; găzduia un călător la drum lung, fie şi pe-o cergă, în târnaţ, vara; ţinea, pe cât este omeneşte posibil, posturile; nu muncea duminicile şi nici în zilele consemnate cu cruce roşie în calendarul ortodox... iar pentru micile păcate, considera el, nu trebuia să tocească pragul bisericii – avea timp la bătrâneţe să se căineze, să le mărturisească duhovnicului, că de toacă, de clopot şi de cântarea popii s-o sătura după ce „mi-or arunca hoitul în groapă”.
În afară de vreo înmormântare, cununie sau botez, prin care îl obliga relaţia de rudă ori prietenie, mergea la biserică rar. Mai rar nu se putea – o dată-n an, de Sfânt’ Ioan Botezătorul, că era hramul aşezământului. Cum s-or fi orânduit lucrurile în vreme, nimeni habar nu are, că numai bărbaţii şi vădanele bătrâne aveau voie la slujbă, în acea zi. Nu tu, muiere tânără. Nu tu, gujbete fără mustață. Nu tu, copil înţărcat ori neînţărcat, purtat în brațe de nașă.
Nu ştiu cum de-l îmbrăca mama, că multe haine „de schimb” nu prea avea, dar atunci, în acea dimineaţă, arăta altfel. Altfel. Din timp îi pregătea colac în care înfigea un leuţ. În pragul casei, respectoasă, îi săruta mâna, apoi se pupau pe gură. Era singura ocazie când, în văzu-ne, făceau asta. Şi ne erau dragi.
Biserica mică. Lume câţi mucenici în sinaxar. Afară pietrele crăpau de ger în rând cu oul de corb pitit în despicătură de stâncă. Moleşeală-năuntru, că popa era răguşit şi paşnic bondărea prin altarul fără de ecou. Ca un sfânt rătăcit, pe Stan Jopârţă mai că mi-l fură evlavia, ori de-a-mpicioarelea somnul mi-l doborâse, că de biet Surdu-Nechiurdul, ca Lenin pe ţărani, cu nădejde se sprijinea. Acesta nu era numai surd, ci şi cepeleag. Vorba-i răsărea şuierată şi-n vânt legănată, ca papura crudă în lac verde. Copleșit de povară, Nechiurdul se scutură o dată-ncetişor... de şapte ori se scutură... şi nu mai răbdă, aracan de el:
– Şui în şchinaaare la miiiine, măi Ştaaane, şă te duc în ştraaană...
Tata, întâi, la explozia colectivă de râs, mi s-a încruntat. Dar când a început, ca un scopit, ţârcovnicul să cânte, că nici dumnealui, bine se vede treaba, nu s-a putut înfrâna, a explodat ca un ou pus la copt în şperlă prea fierbinte.
N-a mai călcat prag târnosit până, hăt-hăt, încoace, c-au făcut biserică nouă.
Pe-aia veche, considera el, o pângărise.
Cuvinte cheie :
(Ironia și umorul, am crede, doar din astfel de nevrednice întâmplări poate răsări, dar iată-l venind și dinspre cele vrednice, din casa Domnului. Adormise popa în timpul slujbei și ca să-l scoată din încurcătură, dascălul se trezi, în plină adunare, cântând îndemnul de a-l lua în spinare ca să-l ducă în strană. Că „popa era răgușit/Și pașnic bondărea/Prin altar/Ca un sfânt rătăcit”) ...Am redat din eseul meu, experiment, asupra cărții „La Ghizunie” – sper ca „Salonul literar” să le preia în foileton. „Toate tristețile oamenilor sunt ocazionale”, spunea Cioran. Cine ar putea face, stârnindu-l pe Ion Lazăr da Coza, să refacă zidirea acelor poeme din cartea amintită, în cuvinte mai durabile decât gresia şi metalul? În timp, poate îşi va răspunde, de nu va fi ajuns cumva, la capătul răspunsului prin scrierea acestor schițe ce scot la iveală alte întrezăriri și presimțiri nebănuite ale unor oameni ce par exilați pe Pământ de către Dumnezeu. Sperăm că nu se va opri numai la două-trei schițe experiment. Pentru că, nu i s-au terminat cuvintele şi nici ziua în care poezia (numai ea singură) nu a salvat lumea, încă.
În experiment, același farmec mucalit și în proza interpretată, ca și în prozo-poem, determinat de preocupările satului, mai clar al părinților, legate de biserică. Textul poate fi considerat și documentar. Pentru a produce efecte expresive, personajele sunt înfățișate în mediul lor de viață, cu obiceiurile și limbajul de zonă.
Facem cunoștință cu o formă de scriere al lui da Coza, unde acțiunile povestite sunt în forma cea mai pură a satului din secolul trecut.
Interesant!
Sofi
Şi eu sper ca Salonul literar să ne onoreze, însă bugetu-i mic, pagini puţine... Aşteptăm.
Mulţumiri,
Tudor Cicu a spus :
(Ironia și umorul, am crede, doar din astfel de nevrednice întâmplări poate răsări, dar iată-l venind și dinspre cele vrednice, din casa Domnului. Adormise popa în timpul slujbei și ca să-l scoată din încurcătură, dascălul se trezi, în plină adunare, cântând îndemnul de a-l lua în spinare ca să-l ducă în strană. Că „popa era răgușit/Și pașnic bondărea/Prin altar/Ca un sfânt rătăcit”) ...Am redat din eseul meu, experiment, asupra cărții „La Ghizunie” – sper ca „Salonul literar” să le preia în foileton. „Toate tristețile oamenilor sunt ocazionale”, spunea Cioran. Cine ar putea face, stârnindu-l pe Ion Lazăr da Coza, să refacă zidirea acelor poeme din cartea amintită, în cuvinte mai durabile decât gresia şi metalul? În timp, poate îşi va răspunde, de nu va fi ajuns cumva, la capătul răspunsului prin scrierea acestor schițe ce scot la iveală alte întrezăriri și presimțiri nebănuite ale unor oameni ce par exilați pe Pământ de către Dumnezeu. Sperăm că nu se va opri numai la două-trei schițe experiment. Pentru că, nu i s-au terminat cuvintele şi nici ziua în care poezia (numai ea singură) nu a salvat lumea, încă.
Mulţumiri, J' Arrive!!
J' Arrive! a spus :
E cât se poate de reuşit experimentul. Umorul, când e de calitate (şi aici e!), va fi gustat de cititor, fie că e dozat în vers, fie că-i administrat în proză.
J' Arrive!
Citit, recitit! Îmi amintesc că și la postarea precedentă am rămas cu imaginea părinților în pragul casei (respectoasă/ îi săruta mâna). Cât har! Și cât de mândră sunt de tine!
Un comentariu succint și cuprinzător.
Îmbrățișări,
Sofia Sincă a spus :
În experiment, același farmec mucalit și în proza interpretată, ca și în prozo-poem, determinat de preocupările satului, mai clar al părinților, legate de biserică. Textul poate fi considerat și documentar. Pentru a produce efecte expresive, personajele sunt înfățișate în mediul lor de viață, cu obiceiurile și limbajul de zonă.
Facem cunoștință cu o formă de scriere al lui da Coza, unde acțiunile povestite sunt în forma cea mai pură a satului din secolul trecut.
Interesant!
Sofi
Biserica era (este?) axis mundi a satului românesc, multe se întâmplau în jurul ei, toate...
Drag,
Nikol
Da, Gina, astfel de imagini/gesturi n-au cum să nu rămână în suflet și intelect!
Reciproca,
gina zaharia a spus :
Citit, recitit! Îmi amintesc că și la postarea precedentă am rămas cu imaginea părinților în pragul casei (respectoasă/ îi săruta mâna). Cât har! Și cât de mândră sunt de tine!
Parcă îmi place mai mult în proză!
Era... Acum e cârciuma și feisbucul, Nikol.
Nikol MerBreM a spus :
Biserica era (este?) axis mundi a satului românesc, multe se întâmplau în jurul ei, toate...
Drag,
Nikol
Mulțumesc pentru părerea ta, dle Nechita.
C.Titi Nechita a spus :
Parcă îmi place mai mult în proză!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor