GRATARUL CU ZAMBETE

[constantin cristescu]

GRĂTARUL CU ZÂMBETE...





Ce poate fi mai frumos decât o zi petrecută în mijlocul naturii la un grătărel, îmbrăţişând culorile şi liniştea? Hotărât să-mi reîncarc sufleţelul ăsta plin de rutina zilnică îmi propun să fug, să mă retrag o zi pe malul unei bălţi, la un pescuit relaxant. Meticulos cum sunt, încerc să-mi fac pregătirile de cu seara, în timp ce facebook-ul rulează nestingherit ultimele ştiri,

Cu lighene de floricele, căiuţi, maimuţele şi melodii pe toate gusturile, chiar şi manbele. Likurile pică precum avioanele noastre de antrenament, de parcă toţi prietenii îşi băgaseră adânc degeţelul în mause. Mai învârt la mămăligă, mai dau un like, bineînţeles după ce citesc şi-mi place, mai scap câte-un sfânt că văd norii impleticindu-şi umbrele constipaţi de lacrimi şi-mi fac totuşi curaj, sperând că o să fie bine. Febra firului întins mă cuprinde şi în pat visele încep să mă pocnească peste suflet precum cozile de peşte, zburând în părţi diferite fără a găsi un final. Drace. Ăştia au inventat arme nucleare dar nu şi ceasul cu mânuţe să mă trezească din braţele lui moş Ene.

                        Seara mai comentasem cu Bachus treburile lumii printre două învârtituri de culiser în mămăligă şi bag seama îmi strânse niţel cercurile de la căpăţâna, de încă eram puţin ameţit. Îmi trosnesc ciolanele obosite de atâta somn, dau un cap în uşa băii şi răsuflu uşurat, căzut de pe puntea viselor, că nu curge apa rece.De trezit trebuie să mă trezesc cumva, aşa că mă spăl cu un rest de apă minerală ce rămase surplus de la şpriţ. Bioxidul de carbon încă mai era viril şi-mi dezumflase ochii de vise. Deja aroma cafelei îmi cuprindea nările în tainice îmbrăţişări., îndemnându-mă să sărut ceşcuţa burduhoasă, în care bineînţeles mai trona un rest de zât. Am turnat peste, că doar nu se bate cafea cu cafea. Ies la ţigara pe balcon să văd cum se prezintă timpul şi simt răcoarea dimineţii făcându-mi pijamaua cu două numere mai mică. Acelaşi peisaj mohorât de betoane, oameni trişti, târşâindu-şi paşii grăbiţi spre piaţă, ducând cu ei gânduri de negociere pentru două legături de leuştean cu bonus.La etajul doi din blocul alăturat aceeaşi fătucă îşi dezmiardă sânii revoltaţi de iubire spre bucuria ochilor mei flămânzi. Fumul ţigării încearcă să-mi aşeze neuronii la locul lor. Îmi zâmbeşte, îi zâmbesc. Bag botul în ceaşcă puţin ruşinat şi-o înjur în gând că m-am opărit, dar totuşi zâmbesc dar acum cu ceva lacrimi răstignite în colţul ochilor. Grăbit mă echipez. Încep a căra şi împodobi maşina cu cele necesare, grătar, lansete, viermisori, rame, mămăligi şi speranţa că-mi ajunge benzină până pe baltă şi înapoi. Poate am noroc şi de peşte.

                            Că ultimă sarcină îmi înscăunez soţia pe locul copilotului, dăruindu-i un rest de zâmbet ce-mi rămase de la fătuca ce m-a opărit. Dau cheie şi văd că motoraşul meu doarme încă adânc.La o mică verificare constat că un binevoitor mi-a furat bateria având totuşi grijă să-mi închidă capota frumos la loc. C” est la vie... îmi spun şi sun un prieten care avea o baterie de rezervă, Acum sunt ok. Dau bice şi maşinuţa mea bătrână de ridurile şoselei zburda peste umbrele teilor proaspăt înfloriţi.În cele din urmă ajung şi simt mirosul umed al balţii. Pescari o grămadă, şfichiuiau aerul lansând şi născând unde noi pe oglinda liniştită.Ne găsim şi noi un locuşor mai retras, fiind iubitori de linişte. Încep a despacheta încet, cu migală să nu încâlcesc preţioasele scule. Scot şi instalez împotriva legii grătărelul gata să-i dau foc când stomacul începe să toarcă în gol.. Fără lipsa de modestie pot spune că mă pricep, fiind crescut în veşnicia munţilor şi prin poligoanele patriei.

                            Apar încă pescari după pescari, maşini după maşini şi baltă prinde viaţă. Oho, da ce viaţă. Îmbâcsită de prostia omenească. Liniştea la care speram se spulberă repede. Îmi doream să ascult în surdină un Vivaldi... doar eu, pentru a nu deranja. Basca. Alături parchează o maşină străină de baltă şi bun simţ, şi care prin boxele ce se scremeau la maxim auzeam “Buzunarul de la spate, a furat pe cât se poate”. Zâmbesc trist. Coborâseră vreo patru adulţi şi vreo şase puradei, că deh, încăpeau în maşină ca ăştia nu e persoane mari. Nervusorii prin cap încep să-mi zumzăie că albinuţele printre păpădii. Bietul peste refuza politicos tot ceea ce doresc să-i ofer. Firul se mişca doar în adierile de vânt şi pocnituri de başi şi manele tâmpite. Speriat de manele cred că-şi caută ascunzişul în adâncul rece al balţii. Bietul peste. Cred că merită să ne compătimim reciproc, deşi dimineaţa speram să ne putem privi în ochi.Se leagă conversaţii care mă fac să zâmbesc caragialesc de prostia înconjurătoare.” Ba fecior, să ai grijă ca Dumnezeu a pus în grădina lui de toate, dar cu prosti a batucit-o bine” era o vorbă a lui tata. Dumnezeu să-l ierte şi să-l facă fericit că n-a apucat manelele.

- Ba, domnule, la ce dai? Aud vecinul întrebând...

- La peste... zic eu smuncind cu furie băţul gol.

- Are baltă asta peste??

- Are, dă-i acoperit cu apă, zic eu cu un rictus al fetei ce se voia zâmbet binevoitor..

- Dai la rame, viermusi sau la mămăligă?

- Cu de toate...

- Şi-ai prins???

- Ce?

- Peste...

- Nu...

 - Şi mai dai?

- Ce?

- La peste?

Da, poate prind...

                Corect. Îmi începusem ziua sucit şi aşa trebuia să fie. Maţele sătule de manele şi hopai tropa pe podeaua de iarbă verde începură a-şi cere drepturile. Tacticos să mă vadă vecinii aprind grătarul. Picnicul lor se rezumase la două pungi de seminţe pe care le-au scuipat cât ai clipi că pe un tapet.Cu coada ochiului mă uit să văd dacă mă privesc. Fiind la regim rar bag la ghiozdan cărniţă mai bunicică. Acum era momentul şi trebuia să-l savurez. Aveam frigărui pregătite cu răbdare, cu muşchiuleţ de purcel, Kaiser afumat şi sălămior de vară de Sibiu, fabricat într-un subsol de bloc de prin scumpa mea localitate. Îmi revin din starea de nervozitate şi zâmbesc. Adierea blândă a vântului împrăştia fumul rebel în toate direcţiile. Zâmbeam sadic văzând cu vecinii mei muşcau aromele de fum cu nări fremătânde.

                   Plutele zăceau liniştite precum ar fi fost aşezate în cadă. Nasurile pescarilor sorbeau aromele privindu-mă încruntat.Mă liniştesc în sinea mea. Nu am noroc la pescuit dar măcar am mâncat savurând din păcatele animalelor ucise, plenitudinea unui pântec răsfăţat.

Simt cum nervii mei îşi coboară atenţia spre stomac, lăsându-mi privirea să se joace rătăcită prin stuful balţii. Nu, nu se poate să am noroc de linişte. Inevitabilul se produce, mânat de soartă, destin şi horoscop. Soţia mea, pescar amator dar convins, prinde un cărăşoi frumos.

Citesc obida din ochii vecinilor. Inima mea, mare ca o pane neagră de pe timpuri pâlpâie bucuria. Iau imediat loc cum îmi este obiceiul alături de ea, pe post de asistent şi încep a ţepui rame în cârligaşul ce se dovedise util până la urmă.

                    O altă maşină se înghesuie între noi deşertând de astă dată o duduie sulemenită şi cu limba subţire.

- Gigele, noi o să stăm aici şi te rog să-mi aşezi păturica... Gigel cuminte se conformează, fără cuvinte. Îşi scoate lansetele, da ce lansete. Scule super preţioase care cred că făceau mai mult ca maşina mea hârbuita cu tot ce era în ea. Senzori, luminiţe, alarme de tot soiul.Hm, privesc şi mă gândesc că sculele mele de bazar îşi vor face şi ele treaba.

Conform gândului, soţia mai scoate un cărăşel.

- Gigele, uite doamna a prins... Bietul se uită, nu zice nimic şi îşi încearcă norocul.Că făcut, soţia prinde din nou. Sar repede în picioare în văzul tuturor şi tacticos, lent scot cârligul din botul peştelui flămând şi-l trec în juvelnic.

- Gigele, doamna iar a prins... tu de ce nu prinzi..? Gigel verifica răbdător din nou ustensilele şi le lasă în voia undelor. Chiar noroc chior. Soţia prinde din nou. Începeam să zâmbesc satisfăcut roată-mprejur ca Iliescu. Numai la beţele mele era mereu pauză. Nu-I nimic îmi zic şi îmi iau în serios postul de asistena lângă doamna care se pare avea ceva noroc la purtător.

- Vezi Gigele, doamnă mai are unul... Gigel tace.

- Auziţi vă rog frumos, cu ce daţi? O aud întrebând în spatele meu... Plin de mine şi zâmbind amabil îi răspund...

- La rame de Bacău... am zis. Nu am ştiut ce poate declanşa o glumă neînţeleasă..

- Aha, zice ea...

- Vezi Gigele şi tu te mai lauzi că eşti pescar.Ai fost la Bucureşti şi-ai venit înapoi prin Bacău. Vezi că eşti prost şi nu ai ştiut că peştele din balta asta trage la rame de Bacău. Să-ţi fi luat şi tu acolo de vreo două cum au domnii. Vezi Gigele. Domnii dacă e pescari le ştie.

                   Şi uite aşa îl văd pe domnul Gigel cum se face roşu ca racul, începând să-şi strângă grăbit mândreţe de ustensile abia botezate în apa balţii. Le aruncă la nimereală în port bagaj peste grătarul încă nedesfăcut. O ridică pe doamna de pe păturica şi-o aruncă în haloimisul din portbagaj. Păturica nu doamnă.Se întoarce la duduia nedumerită şi-i zice scurt:

- Haide fă, că mergem acasă, vine ploaie.Mă gândesc acum cu milă ce-o fi păţit biata gureşa la domiciliul conjugal. Soarele îşi terminase de patinat luminile spre orizont, norii începuseră să se înghesuie căutându-şi loc în loja, mai aproape de scena balţii. Lumea pestriţă se retrase sau era în curs de retragere. Mai cu bine, mai cu rău trecuse ziua. Eram cât de cât mai relaxat.

                  Încep şi eu să strâng încet şi caut să las frumos şi curat la locul de muncă. Eliberez

Peştii înapoi în baltă, nedorind să primesc pedeapsa de ai curaţi odată ajunşi acasă.Cu ultimele zvâcnituri benzină îmi ajunge până acasă. O, casă dulce casă. Un duş rapid să scap de aromă de cherhana ce-ţi muta nasul din loc şi relaxare totală, că de mâncare nu mai putea fi vorba. Totuşi, pun un ceai fierbinte de tei să-mi liniştească pornirile animalice din vis.

                  Mă aşez apoi liniştit cu capul în poalele iubirii, zâmbesc continuând să pescuiesc vise...



Constantin Cristescu.

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut. Aveţi har la povestit. Văd că aţi pus şi diacriticele, însă, aveţi grijă, de multe ori acel program dă erori şi trebuie aleasă varianta corectă. Iarăşi nu aţi lăsat blancul şi mai sunt unele cuvinte de reparat precum: manbele (manele), mause (mouse), etc

În rest e ok. Mai aşteptăm.

Postaţi mâine cele două texte pe care a trebuit să le şterg, fiindcă în fiecare grup nu sunt admise decât două postări pe zi.

Cu drag, Vasilisia

[Sofia Sincă]

Foarte bine, foarte frumos. Ai fler de prozator, conduci foarte bine acţiune, iar de înflorituri... ce să mai zic?! Sunt adorabile.

Drag prieten ţi_am trecut eu textul printr-un link autocorect, pe care te invit să-l foloseşti. E păcat, dacă ai talent să nu faci textele şi corecte. Până te vei obişnui să scrii în diacritice, direct.

Te aştept cu următoarele proze, Sofy!

[constantin cristescu]

Stimata Sofia Sinca,iti multumesc mult pentru interes si ajutor....Menirea mea a fost sa scriu...ceea ce alte situri accepta....Nu am timp sa ma joc cu diacritice....Dovada.....??Lansarea noului volum in lant la Tg Jiu,Pitesti,Bucuresti la uniunea scriitorilor....dupa data de 10 august.Cartea este imprimata in ultima tehnologie digitala....Nu stiu daca merita sa va incurc.....asa am inteles de la domnul Ion Lazar da Coza.....Mai vedem si multumesc de incredere.....