Se spune că numele Artur vine de la Artorius, adică plugar. Cuvȃntul “plugar” mă leagă de un cȃntec drag mie, cȃntat prin anul 1994, dacă țin eu bine minte, la filarmonica din Chișinău, capitala țării Moldovei. Să nu vă gȃndiți la numele de Alina Plugaru, da? Ei, pe vremea aceea, părinții mei, profesori fiind, trăiau greu și făceau economii mari ca să ne țină pe la școli. Făceam și școala muzicală în paralel cu școala generală. Era destul de greu pentru ei să plătească o școală particulară nefinanțată de stat. Cert e că nu prin școala muzicală am cȃștigat primul I în raionul Cantemir, ci reprezentȃnd școala generală din satul meu de baștină, Ghioltosu. Bine la vremea respectivă aveam mari așteptări de la mine și nu m-a mirat faptul că am luat un premiu muzical, mai ales că tatăl meu era profesor de muzică. Bine, mi-ar fi plăcut să pot cȃnta ca surioara mea mai mică, Catiușa, cu voce de piept. Mai încercam din cȃnd în cȃnd să cȃnt “Wind of Change” de trupa “Scorpions” și chiar îmi ieșea. În fine, în final am rămas tot cu vocea de cap. Pe vremea respectivă erau reclame la televizor cu ciocolate “Mars”, “Snikers”, “Bounty” și “Kiss”. Era iarnă, mergeam înghețȃnd alături de tăticul meu pe străzile Chișinăului. La un moment dat m-am uitat chiorȃș la o masă pe care stăteau aranjate frumos ciocolate “Mars”. Tăticul a văzut privirea mea și, spre marea mea uimire, deși știam că nu prea avea bani, s-a oprit să-mi ia o ciocolată zȃmbind.
- Dacă vrei, îți iau ciocolata, mi-a zis el privindu-mă întrebător.
- Da, vreau, am răspuns eu cu neîncredere și abia șoptit.
Și m-am trezit cu o ciocolată, înghețată ca înghețata din congelator, căci era de pe masa de afară, dar cea mai bună.
În fine, am ajuns și la punctul în care trebuia să performez în filarmonica din Chișinău. În juriu era doamna Maria Bieșu. La vocea mea, cred că ar fi trebuit să fie un avantaj. I-am observat atenția crescută cȃnd am început să cȃnt. Am cȃntat prima strofă, refrenul, dar cȃnd să încep a doua strofă ceva mi-a atras atenția sus, pe boltă, chiar în față. Era ceva arhitectural atȃt de frumos, încȃt am rămas cu ochii pironiți acolo. Așa că primul vers din a două strofă l-a cȃntat cobzarul singur. Bine, la al doilea vers am prins ritmul și am revenit în realitate, ușor și sigur. M-a mirat faptul că deși uneori sunt timidă, pe scenă nu am avut această problemă mai deloc. Nu timiditatea m-a făcut să ratez primul vers din ce-a de-a doua strofă, ci peisajul arhitectural. Imediat după prestație, tăticul m-a luat de mȃnă și a zis că în acest caz n-are rost să mai așteptăm rezultatele. Contează foarte mult să nu faci asemenea greșeli. Deși, eu cred că puteam aștepta, să vedem măcar unde ne-am fi situat la acel moment. Și-apoi ce contează pentru experiența unui copil care ajunge să cȃnte pe scena filarmonicii din capitală după ce a cȃștigat deja concursul raional?
De ce am dat titlul acestei amintiri după cum l-am dat? Am prins o idee de curȃnd și anume faptul că nu trebuie să amesteci ouăle cu pietrele. Aici ouăle i le-aș atribui regelui Artur. El, regele, a scos sabia din piatră. Oare piatra e cea care i-a adus un nume în istorie dar și pieirea? Pornind de la un cȃntec simplu... în final, dacă te uiți doar frunzărind în prima fază filele istorice, vezi că pe Wikipedia, la capitolul Graal, apare specificată cartea “La morte d’Arthur” de Thomas Malory.
Rămȃi gȃnditor fredonȃnd o melodie:
“Spicul holdei cȃnd răsare
Măi plugarule
Către freamătul de soare
Măi plugarule
Se îmbracă-n sărbătoare
Roua frunților, plugare
Măi, măi”
La care aș adăuga, încercȃnd un Dadaism subtil, versurile lui Eminescu:
“De la beat cârciumă vin,
Merg pe gard, de drum mă țin,
Merg cu subțioara-n pâine,
Nici un latră nu mă câine,
Și dacă totuși mă latră,
Eu arunc cu câini în piatră.”
Cuvinte cheie :
Un copil fascinat de lucruri mari. Titlul spune tot, adică concluzia acestui mic, dar esențial text. De fapt în viață, pe acest pământ, toate dezideratele au legături antagonice, din păcate: religia cu războaiele, credința cu înșelăciunea, dreptatea cu nedreptatea. Realitatea sună cel mai fidel în dadaismul aplicat poeziei eminesciene.
Mi-a plăcut mult textul tău meditativ.
Sofi
Vă mulțumesc, doamnă Sofia Sincă. Cred că se merită aplicarea dadaismului știind ce nedreptate i s-a făcut marelui poet și cum a murit.
Sofia Sincă a spus :
Un copil fascinat de lucruri mari. Titlul spune tot, adică concluzia acestui mic, dar esențial text. De fapt în viață, pe acest pământ, toate dezideratele au legături antagonice, din păcate: religia cu războaiele, credința cu înșelăciunea, dreptatea cu nedreptatea. Realitatea sună cel mai fidel în dadaismul aplicat poeziei eminesciene.
Mi-a plăcut mult textul tău meditativ.
Sofi
test
Am sa va urmaresc evoluţia poetica care cred ca promite mult.Nu-mi este însa clar unde este dadaismul?
Dadaismul e chiar în inima mea. Vă propun să reflectați pentru început la poezia "Insomnie" de Tristan Tzara, citez:
"Stoarce, Dumnezeu, lămâia lunii
Să se facă simplitatea cerului
Pentru bucuria sufletului
Când se îmblânzește furtuna ca mielul
Așa ti-am apărat mierea cărnii de țânțari
Te doream cu întristări de marinar
Am chemat
Luna capul de păpușă spart
Eram cerșetor, tu pâine caldă
Și te așteptam cu ferestrele deschise
Am clădit nopții turnuri de zăpadă
Și Hamleți tremurând pentru un scârțâit de poartă
M-am zbătut ca lup în colivie
Și dimineața a venit ca strachina cu lapte în răsărit
Ți-e legat părul ca la căței
Îmi place dragostea în fânul proaspăt cosit cu urzici
Pentru mâine
Să mă plimb cu tine în grădina publică
Fii păpușă
Să-ți înțeleg mecanismul
Fii pisică
Să mă joc cu tine altfel
Fii sora mai mică
Să mă îngrijești
Să nu mai presupui că te înșel
Să-ți fiu Polichinelle cu muzică."
Meditand la finalul filmului "Codul lui Da Vinci" în care joacă actorul Tom Hanks cred că mulți poeți, asemeni unor păpușari (inclusiv alți oameni de artă) și-au pregătit deja păpușile (dacă e să vorbim cu sinceritate):
"Sfântul Graal sub vehea Roslin Așteaptă
Cea adorată zace în a maeștrilor artă
Tăișul și caliciul la porțile-i veghează
Zace, în sfârșit, sub ceruri înstelate"
Închei momentan cu un sonet vechi de-al meu: https://batmindrulucia.blogspot.com/2020/08/sonet-cu-titlu-disolut....
Sper să vă placa, cel puțin mesajul.
Ionel Mony Constantin a spus :
Am sa va urmaresc evoluţia poetica care cred ca promite mult.Nu-mi este însa clar unde este dadaismul?
Era destul de greu pentru ei să plătească o școală particulară nefinanțată de stat.
Aici e clar că o școală particulară nu e finanțată de stat, deci e superfluuă completarea.
Mi-a plăcut mult.
Ca o curiozitate. Mai cântați?
Vă mulțumesc doamnă Vasilisia Lazăr. Mai cânt uneori, am orgă lângă geam și uneori o mai scot să reînvii din amintiri. Am făcut 6 ani de pian în R. Moldova. În timp am mai uitat, ce să zic, dar e plăcut să iei o carte de note și să te lași visătoare dusă de acorduri, la început stângace, apoi din ce în ce mai melodioase.
Ce frumos!
Batmindru Lucia a spus :
Vă mulțumesc doamnă Vasilisia Lazăr. Mai cânt uneori, am orgă lângă geam și uneori o mai scot să reînvii din amintiri. Am făcut 6 ani de pian în R. Moldova. În timp am mai uitat, ce să zic, dar e plăcut să iei o carte de note și să te lași visătoare dusă de acorduri, la început stângace, apoi din ce în ce mai melodioase.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor