Se spune că numele Artur vine de la Artorius, adică plugar. Cuvȃntul “plugar” mă leagă de un cȃntec drag mie, cȃntat prin anul 1994, dacă țin eu bine minte, la filarmonica din Chișinău, capitala țării Moldovei. Să nu vă gȃndiți la numele de Alina Plugaru, da? Ei, pe vremea aceea, părinții mei, profesori fiind, trăiau greu și făceau economii mari ca să ne țină pe la școli. Făceam și școala muzicală în paralel cu școala generală. Era destul de greu pentru ei să plătească o școală particulară nefinanțată de stat. Cert e că nu prin școala muzicală am cȃștigat primul I în raionul Cantemir, ci reprezentȃnd școala generală din satul meu de baștină, Ghioltosu. Bine la vremea respectivă aveam mari așteptări de la mine și nu m-a mirat faptul că am luat un premiu muzical, mai ales că tatăl meu era profesor de muzică. Bine, mi-ar fi plăcut să pot cȃnta ca surioara mea mai mică, Catiușa, cu voce de piept. Mai încercam din cȃnd în cȃnd să cȃnt “Wind of Change” de trupa “Scorpions” și chiar îmi ieșea. În fine, în final am rămas tot cu vocea de cap. Pe vremea respectivă erau reclame la televizor cu ciocolate “Mars”, “Snikers”, “Bounty” și “Kiss”. Era iarnă, mergeam înghețȃnd alături de tăticul meu pe străzile Chișinăului. La un moment dat m-am uitat chiorȃș la o masă pe care stăteau aranjate frumos ciocolate “Mars”. Tăticul a văzut privirea mea și, spre marea mea uimire, deși știam că nu prea avea bani, s-a oprit să-mi ia o ciocolată zȃmbind.

 

 - Dacă vrei, îți iau ciocolata, mi-a zis el privindu-mă întrebător.

 - Da, vreau, am răspuns eu cu neîncredere și abia șoptit.

 

Și m-am trezit cu o ciocolată, înghețată ca înghețata din congelator, căci era de pe masa de afară, dar cea mai bună.

 

În fine, am ajuns și la punctul în care trebuia să performez în filarmonica din Chișinău. În juriu era doamna Maria Bieșu. La vocea mea, cred că ar fi trebuit să fie un avantaj. I-am observat atenția crescută cȃnd am început să cȃnt. Am cȃntat prima strofă, refrenul, dar cȃnd să încep a doua strofă ceva mi-a atras atenția sus, pe boltă, chiar în față. Era ceva arhitectural atȃt de frumos, încȃt am rămas cu ochii pironiți acolo. Așa că primul vers din a două strofă l-a cȃntat cobzarul singur. Bine, la al doilea vers am prins ritmul și am revenit în realitate, ușor și sigur. M-a mirat faptul că deși uneori sunt timidă, pe scenă nu am avut această problemă mai deloc. Nu timiditatea m-a făcut să ratez primul vers din ce-a de-a doua strofă, ci peisajul arhitectural. Imediat după prestație, tăticul m-a luat de mȃnă și a zis că în acest caz n-are rost să mai așteptăm rezultatele. Contează foarte mult să nu faci asemenea greșeli. Deși, eu cred că puteam aștepta, să vedem măcar unde ne-am fi situat la acel moment. Și-apoi ce contează pentru experiența unui copil care ajunge să cȃnte pe scena filarmonicii din capitală după ce a cȃștigat deja concursul raional?

 

De ce am dat titlul acestei amintiri după cum l-am dat? Am prins o idee de curȃnd și anume faptul că nu trebuie să amesteci ouăle cu pietrele. Aici ouăle i le-aș atribui regelui Artur. El, regele, a scos sabia din piatră. Oare piatra e cea care i-a adus un nume în istorie dar și pieirea? Pornind de la un cȃntec simplu... în final, dacă te uiți doar frunzărind în prima fază filele istorice, vezi că pe Wikipedia, la capitolul Graal, apare specificată cartea “La morte d’Arthur” de Thomas Malory.

 

Rămȃi gȃnditor fredonȃnd o melodie:

 

“Spicul holdei cȃnd răsare

Măi plugarule

Către freamătul de soare

Măi plugarule

Se îmbracă-n sărbătoare

Roua frunților, plugare

Măi, măi”

 

La care aș adăuga, încercȃnd un Dadaism subtil, versurile lui Eminescu:

 

“De la beat cârciumă vin,
Merg pe gard, de drum mă țin,
Merg cu subțioara-n pâine,
Nici un latră nu mă câine,
Și dacă totuși mă latră,
Eu arunc cu câini în piatră.”

Vizualizări: 205

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un copil fascinat de lucruri mari. Titlul spune tot, adică concluzia acestui mic, dar esențial text. De fapt în viață, pe acest pământ, toate dezideratele au legături antagonice, din păcate: religia cu războaiele, credința cu înșelăciunea, dreptatea cu nedreptatea. Realitatea sună cel mai fidel în dadaismul aplicat poeziei eminesciene.

Mi-a plăcut mult textul tău meditativ.

Sofi

Vă mulțumesc, doamnă Sofia Sincă. Cred că se merită aplicarea dadaismului știind ce nedreptate i s-a făcut marelui poet și cum a murit.

Sofia Sincă a spus :

Un copil fascinat de lucruri mari. Titlul spune tot, adică concluzia acestui mic, dar esențial text. De fapt în viață, pe acest pământ, toate dezideratele au legături antagonice, din păcate: religia cu războaiele, credința cu înșelăciunea, dreptatea cu nedreptatea. Realitatea sună cel mai fidel în dadaismul aplicat poeziei eminesciene.

Mi-a plăcut mult textul tău meditativ.

Sofi

test

Am sa va urmaresc evoluţia poetica care cred ca promite mult.Nu-mi este însa  clar unde este dadaismul?

Dadaismul e chiar în inima mea. Vă propun să reflectați pentru început la poezia "Insomnie" de Tristan Tzara, citez:

"Stoarce, Dumnezeu, lămâia lunii
Să se facă simplitatea cerului

Pentru bucuria sufletului

Când se îmblânzește furtuna ca mielul

Așa ti-am apărat mierea cărnii de țânțari

Te doream cu întristări de marinar
Am chemat
Luna capul de păpușă spart

Eram cerșetor, tu pâine caldă

Și te așteptam cu ferestrele deschise

Am clădit nopții turnuri de zăpadă
Și Hamleți tremurând pentru un scârțâit de poartă

M-am zbătut ca lup în colivie

Și dimineața a venit ca strachina cu lapte în răsărit

Ți-e legat părul ca la căței

Îmi place dragostea în fânul proaspăt cosit cu urzici

Pentru mâine
Să mă plimb cu tine în grădina publică
Fii păpușă
Să-ți înțeleg mecanismul
Fii pisică
Să mă joc cu tine altfel
Fii sora mai mică
Să mă îngrijești
Să nu mai presupui că te înșel
Să-ți fiu Polichinelle cu muzică."

Meditand la finalul filmului "Codul lui Da Vinci" în care joacă actorul Tom Hanks cred că mulți poeți, asemeni unor păpușari (inclusiv alți oameni de artă) și-au pregătit deja păpușile (dacă e să vorbim cu sinceritate):

"Sfântul Graal sub vehea Roslin Așteaptă

Cea adorată zace în a maeștrilor artă

Tăișul și caliciul la porțile-i veghează

Zace, în sfârșit, sub ceruri înstelate"

Închei momentan cu un sonet vechi de-al meu: https://batmindrulucia.blogspot.com/2020/08/sonet-cu-titlu-disolut....

Sper să vă placa, cel puțin mesajul.



Ionel Mony Constantin a spus :

Am sa va urmaresc evoluţia poetica care cred ca promite mult.Nu-mi este însa  clar unde este dadaismul?

O poză cu sora mai mică, e cea îmbrăcată în roz:



Ionel Mony Constantin a spus :

Am sa va urmaresc evoluţia poetica care cred ca promite mult.Nu-mi este însa  clar unde este dadaismul?

Era destul de greu pentru ei să plătească o școală particulară nefinanțată de stat.

Aici e clar că o școală particulară nu e finanțată de stat, deci e superfluuă completarea.

Mi-a plăcut mult. 

Ca o curiozitate. Mai cântați? 

Vă mulțumesc doamnă Vasilisia LazărMai cânt uneori, am orgă lângă geam și uneori o mai scot să reînvii din amintiri. Am făcut 6 ani de pian în R. Moldova. În timp am mai uitat, ce să zic, dar e plăcut să iei o carte de note și să te lași visătoare dusă de acorduri, la început stângace, apoi din ce în ce mai melodioase.

Ce frumos!

Batmindru Lucia a spus :

Vă mulțumesc doamnă Vasilisia LazărMai cânt uneori, am orgă lângă geam și uneori o mai scot să reînvii din amintiri. Am făcut 6 ani de pian în R. Moldova. În timp am mai uitat, ce să zic, dar e plăcut să iei o carte de note și să te lași visătoare dusă de acorduri, la început stângace, apoi din ce în ce mai melodioase.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Augusta Cristina (Chris)

George Eftimie

Valerian Dincă

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Note din jurnal (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"da...:((  La multi ani, Limba Romana!"
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Note din jurnal (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 32 minute în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"da, pentru ca tema, asa cum ati dezvoltat-o dv, nu incape intr-o povestire scurta :)) va permite…"
cu 37 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clopot a utilizatorului Costel Zăgan
"Domn Zăgan E Mare fan! Trage ,,Clopot" în neștire La români să dea de…"
cu 59 minute în urmă
nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Dacă nu mă înșel, Umberto Eco zicea că în literatură nu mai poți fi cu totul original:…"
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"M-a făcut curioasă întrebarea dumneavoastră despre „Prințesa de la Tisul” și am…"
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Domnule Văduva, din răspunsul dumneavoastră înțeleg și mai bine construcția Carmillei și…"
cu 15 ore în urmă
nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Am întâlnit prima dată termenul jettatore în scrierile lui Théophile…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a lui Chris
cu 18 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Conferința de la Iași dedicată Diasporei

             Am avut onoarea să fiu invitat, cu soția, la Conferința cu diaspora de la Iași, de…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fără riduri a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Nikol, Crinu năucitoare versuri aţi adus! Felicitări!"
cu 22 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fără riduri a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Când te citesc, oare de ce zâmbesc, Crinu? Poate pentru că e frumos să locuiesc…"
cu 23 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"in primul paragraf aveti "sacadat" de 2 ori si se simte repetitia la citit.  cafea…"
cu 23 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O zi nepereche a utilizatorului Costel Zăgan
"O amprentă a tristeții și totodată un prețios omagiu!  Drag, Nikol"
cu 23 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Jettatora IV a lui nicolae vaduva
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog O zi nepereche a lui Costel Zăgan
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Scrisoare către nicăieri a lui Monica Pester
cu 23 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Un poem minunat, izvorând metafore prețioase din prea-plinul inimii!  Drag, Nikol"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Valenta: vreau un ceai verde a lui Stanescu Valentin
cu 23 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: vreau un ceai verde a utilizatorului Stanescu Valentin
"Contrastant și totuși liniștitor, acest ceai verde!  Drag, Nikol"
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor