Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Numele de locuri şi persoane sunt rodul ficţiunii chiar dacă realitatea are o contribuţie importantă.

 

     O durere surdă îi făcea zile și nopțile imposibile. Farmacista nu avea medicament pentru ea.

 O durea sufletul.

 O mai duruse sufletul. Dar asta a fost atunci, demult, când tatăl ei i-a părăsit mult prea repede și pe nepregătite. Durerea de acum era altfel.

 Avea aproape treizeci și patru de ani, era mândră că poate să își gestioneze sentimentele mai ceva decât banii din portofel. Și iat-o, pe nespusă masă, se îndrăgostește. Și nu oricum, ci așa, la prima vedere.

Până acum nu crezuse că se poate întâmpla. Râdea de câte ori cineva povestea despre o astfel de durere. Râdea cu poftă, râdea cu lacrimi, râdea minute în șir, ca și cum ar fi auzit un banc bun.

 Cum să te îndrăgostești la prima vedere? Chiar dacă bărbatul ar avea trupul lui Apollo, fără să știi cât de sărat mămâncă, dacă îi place cafeaua cu zahăr și lapte sau doar neagră și amară, dacă se spală pe dinți sau îi miros picioarele, dacă știe să asculte sau doar se dorește ascultat, dacă poate să-ți aducă o floare fără s-o ascundă în mâneca cămășii sau dacă va fi în stare să țină minte data când te-ai născut, nu poți să te îndrăgostești.

 Iată, i se întâmplase: nu la şaisprezece ani, când ar fi găsit un grăunte de îngăduință, ci la treizeci și patru , când nimeni nu se mai aștepta, cu atât mai puțin ea.

 I-au trebuit câteva luni să se dumirească, și atunci în loc să facă un duș rece, să se scuture și să își vadă mai departe de viața ei ordonată și precisă asemeni unui ceas elvețian s-a bucurat nevoie mare și nu a mai râs.

 S-a întâmplat cam așa:

 Mai întâi a fost decembrie și revoluția (sau mă rog, ce o fi fost).

A sperat că lucrurile se vor așeza și va reuși să își îndeplinească visurile privind cariera ei, pe care o punea pe primul plan. Nu era o feministă, își dorea o familie cu doi-trei copii care să umple sufletul de fericire. Avea resurse să le facă pe amândouă bine.

Și-a dat seama repede că roșu nu se spală cu una cu două, că trebuie să ai răbdare și a hotărât să se îmbrace în roșu, că doar îi venea bine.

Așa a ajuns mare şef-mare la unul din sindicatele județene. Nu își făcea probleme de conștiință, nu a trișat. Ea a văzut doar ușa. Alții i-au deschis-o. Au crezut că dacă avea fustă și era blondă pe deasupra, putea fi mânuită asemeni unei marionete. Certificatul de garanție al jucăriei era eliberat de un Institut de învățământ superior și a cântărit ceva alături de fusta și culoarea părului.

 A plecat la ”centru” pentru confirmare, că doar de-aia era centru, trebuia să facă ceva. Acolo, așa cum era firesc într-o democrație, nu toți erau de acord cu schimbarea marionetei. De, fiecare cu ațele lor.

Și pentru că nu știau cum s-o înlăture, au început să împroaște cu noroi: ba că vrea o casă în centrul orașului, ba că banii i-au făcut cu ochiul, ba că nu ar avea sindicat propriu în spate...  Când toate argumentele aduse au fost desfiinţate cu acte în regulă, semnate, ștampilate și cu timbru fiscal pe ele, i-au găsit o altă vină: cică în plină noapte nu a deschis ușa camerei de hotel în care se cazase, deși s-a bătut discret în ea. Asta însemna că sigur a împărțit camera (de fapt făceau referire la pat) cu vreun anumit personaj, ce încă era anonim, dar se căuta cu disperare.

 Pauza de țigară a venit la timp pentru ea, avea nevoie de o gură de aer proaspăt, nu era convinsă că teatrul la care participa era aievea sau visa. Gura de aer a fost bună, mai ales că a fost completată cu șoapta unui coleg, puțin speriat că va fi pus în pielea personajului lipsă, dar care a sfătuit-o să-și uite timiditatea și să reacționeze.

- Nu vezi că vor să te dezbrace?

La începerea actului doi, ea își amintise rolul, a făcu un pas înainte și l-a rostit cât a putut de tare:

  - Domnilor, acum replica mea. Vreți să mă vedeți goală? N-am nici o reținere. Sunt sigură că apoi vom putea trece la lucrurile importante pentru care ne-am adunat aici.

 Sub privirile înmărmurite ale asistenței și-a lepădat taiorul mai întâi. În timp ce încerca să își dezlege eșarfa ce-i îmbrățișa gâtul, șeful mare, care avea o frică viscerală de femei (a aflat asta mai târziu) s-a dezmeticit și a țipat:

  - Ajunge! Să trecem la punctul doi al ordinei de zi.

  În zilele care au urmat, cei de la ea, de-acasă, au citit mai cu atenție certificatul de garanție și

 au observat că deși era blondă și rochia îi era roșie, ochii ei erau albaștrii. Marioneta din fața lor dansa fără a avea nevoie de ațe, cerea explicaţii pentru fiecare hârtie ce trebuia să o semneze, ba a făcut și un inventar și a descoperit că tabloul lui Baba era o copie, că aspiratorul și televizorul dispăruse, iar covoarele erau mult mai puține. Apoi a plecat într-o delegație preț de o zi dându-le răgaz să găsească toate alea și de bună voie și siliți de noile împrejurări să-și depună demisiile.

  Câteva luni au trecut ca vântul, vremurile erau tulburi, greve aici, greve dincolo, trebuia să medieze între sindicaliști și directori, nu era deloc ușor să fie îmbrăcată în roșu și să vadă albastru, dar strângerile de mână sincere ale ambelor părți îi dădeau satisfacția învingătorului.

Nu a deranjat-o tăcerea celor de la centru și nici subvenția tăiată de contabilul care fusese portdrapelul marionetei vechi.

 Într-una din zile a primit un telefon. Glasul de dincolo o întreba de ceva broșuri pe care predecesorul ei uitase să le plătească. Sau nu a mai avut timp.

Nu își amintea să fi văzut  așa ceva, a promis că se va interesa și va da un răspuns cât mai curând posibil.

Doar că glasul acela, venit de departe, tocmai din inima Olteniei avusese ceva special și îi rămăsese în minte. Revenea în urechile ei când se aștepta mai puțin și nu putea să își explice fenomenul.

   

 Povestea cu mentorul ei din Confederație, om așezat și cu capul pe umeri, care vedea lucrurile la fel ca ea, în albastru, când a auzit din nou glasul. De data asta nu venea din mintea ei, ci era acolo, la câțiva pași. S-a întors mirată, vrând să se convingă că auzea bine și în același timp să-l cunoască pe cel caruia îi aparținea.

  - E de la Craiova. i-a spus mentorul. Un tip fain, cum ziceți voi ardelenii. Ați putea face un cuplu reușit.

 Ea a rămas încremenită, cu ochii în ochii lui ce păreau un cer presărat cu mii de stele sclipitoare.

 

 - Ai ajuns cu bine acasă? a auzit în receptor glasul acela ce îl cunoștea atât de bine. Vezi ceva la fereastra ta?

  - Ce-ar trebui să văd?

  - Doi guguștiuci.

  - Guguștiuci?! Văd doar doi porumbei.

Râsul lui a trezit fluturii ăia de care tot auzea că ar trăi în stomac.

  - Ei sunt. Eu i-am trimis. Cu mii de sărutări.(vorbea de guguștiuci, nu de fluturi)

Într-o zi guguștiucii nu au mai venit. Pentru că... iar pe ea a început s-o doară sufletul.

 

 Secretara intră în birou val-vârtej, așa cum nu mai făcuse niciodată.

Ochii îi sclipeau pe faţa luminată și flutură voioasă hârtia ruptă din telex.

Avea doar şaptesprezece ani, dar atât de matură în gândire.

Când o cunoscuse era îmbrăcată într-un sarafan negru, de o croială simplă, care îi învăluia trupul perfect. Bluza avea gulerul paspoalat cu o dantelă îngustă albă ce-i punea în valoare fața. Părul lung îl avea adunat într-un cochet coc la spate. Ochii mari erau de o frumuseţe care nu te lăsau să îi ignori. S-a aşezat pe scaunul din faţa ei adoptând o ţinută invidiată de divele hollywoodiene.

 - Mă cheamă Maria! se prezentă cu un glas cristalin dar ferm.

 - Şi eşti născută în decembrie.

 - De unde ştiţi?!

 - Pentru că... Mă cheamă Maria şi sunt născută în decembrie. De acum, vei fi Maria-Mică şi eşti angajată!

 

 - Veţi pleca! Veţi pleca! Și flutură fericită bucata de hârtie.

 - Unde voi pleca?

 - Cum unde? În Israel!

Privirea i se îndreptă spre fereastră. Guguștiucii nu erau.

Maria-Mică îi urmări privirile și devenise  Maria-Mare.

- FURĂ niște vremuri. Gata, au trecut. Călătoria asta este medicamentul.

 

           

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 76

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dragoste la prima vedere, scânteie... şi ca orice scânteie se aprinde repede şi se stinge la fel. Nu întotdeauna, dar atunci când doreşti să întreţi focul trebuie să mai torni ceva vâlvătaie.

Textul descătuşează câteva amintiri de viaţă, amestecate, bune şi rele. Sunt de aceeaşi părere cu tine, Helen, femeia nu are doar fustă şi părul blond. Dar... ce să facem... primul gând al adamilor aleargă într-o singură direcţie.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Recitit cu placere.

Cu drag,

Am citit cu plăcere această proză interesantă scrisă cu talent și imaginație. Povestea merită continuată.

"FURĂ niște vremuri" niște inimi, niște obiecte de inventar...

Aşept continuarea despre doamna blondă, îmbrăcată în roșu dar cu ochi albaştii

Citit cu plăcere,

Mihaela

 nu era de loc ușor > nu era deloc uşor

val vârtej > val-vârtej

- Mă cheamă Maria. se prezentă cu un glas cristalin dar ferm. > - Mă cheamă Maria! se prezentă cu un glas cristalin dar ferm.

Maria - Mică > Maria-Mică

etc.

Scriere bună. Aşteptăm continuarea.

da Coza

Am parcurs cu plăcere această lucrare. 

Şi iată cum... o dimineaţă ce se voia plictisitoare,   a devenit una frumoasă citind.

Cu respect şi consideraţie

Stela

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Ionuț Dumitru a postat fotografii
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Emil Dumitru îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 24 minute în urmă
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 1 oră în urmă
Nicoleta Boloca a lăsat un comentariu pentru Nicoleta Boloca
cu 1 oră în urmă
Lui Nicoleta Boloca i-a plăcut profilul lui Nicoleta Boloca
cu 1 oră în urmă
Nicoleta Boloca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru prieteni a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a lui Ana C. Ronescu
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 4 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 4 ore în urmă
eunescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca o veste grabnică a utilizatorului eunescu
cu 4 ore în urmă
Laura Cozma a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la ultima carta a utilizatorului Laura Cozma
cu 5 ore în urmă
Ionuț Dumitru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 6 ore în urmă
Adina Speranta a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 6 ore în urmă
Adina Speranta a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bat clopotele pentru scriitor!... a utilizatorului Sofia Sincă
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a lui Ana C. Ronescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog În umbra eternei tăceri a lui Zarra
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Bat clopotele pentru scriitor!... a lui Sofia Sincă
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Ca o veste grabnică a lui eunescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Dator a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor