Tov.profesor Lăcătuşu a fost nevoit să umble vreo două ore cu Tomiţă pe la spital! Apoi numai dumnealui şi-un tov.  de la internat au intrat într-un loc unde se bea...
L-am întrebat pa Tomiţă ce-a făcut?  Peste vreo cinci zile,  mâna lui urma să fie liberă. Între timp, eu, Tomiţă şi tov. profesor Lăcătuşu am vizitat Casa memorială Nicolae Iorga. Tovarăşa ghid fiind ocupată cu aranjarea unor cărţi ne-a pasat tovului profesor Lăcătuşu. Dumnealui ne-a explicat "în măsura cunoştinţelor": ce-nseamnă istoria redusă la o minte enciclopedică!
Marele istoric botoşănean, român get-beget, abia mai răsufla după atâtea titluri DOCTOR HONORIS CAUSA!
     Marele UNIVERSITĂŢI ale lumii fiind fericite să-i acorde cele mai mari onoruri. Noi, şi botoşăneni şi români, eram în al noulea cer al mândriei naţionale!


2 iulie 1972.

    La ora 6 am plecat spre gară în două autobuze. Ne-am urcat în trenul spre Vereşti. Am călătorit toată ziua. Schimbat trenul la: Vereşti, Ploieşti -Sud şi Urziceni. La U. am ajuns la ora 2 şi 20. De aici la 5 şi 10 vom pleca spre Slobozia Veche.Din Slobozia vom pleca, în sfârşit, spre Amara! Cu autobuzele; biletele au fost plătite aici la Urziceni.


3 iulie.

    În jurul orei 6 dimineaţa am ajuns la Slobozia. În apropierea gării se află o staţie de autobuze.Tov.comandant a vorbit cu şoferii a două autobuze să ne ducă spre Amara. Ne-am urcat. Am ajuns în partea sud-estică a comunei Amara. Cazarea noastră urmând să fie făcută în incinta şcolii din localitate, transformată peste noapte în tabără de pionieri!
Am fost întâmpinaţi de un tov.profesor: viitor bibliotecar şi comandant-instructor al taberei.

Costel Zăgan, Deşertul de catifea (14)

Vizualizări: 56

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Umor fin, informaţie de epocă. Scurt, concis, sarcastic.

Am citit cu multă plăcere!

Sofy

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul acesta au donat:

Gabriela Raucă - 500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Momente meteo a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 minute în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 46 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Momente meteo a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog ( Roma e încă plină de clopote) a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Lingură de lemn a lui Alina Ilie
cu 2 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lingură de lemn a utilizatorului Alina Ilie
cu 2 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Momente meteo a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Momente meteo a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog autumnala a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog autumnala a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Momente meteo a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o altă lume a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Lui Alina Ilie i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o altă lume a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o altă lume a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri feliate a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu nu eşti un poem de vară a utilizatorului Mihai Katin
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor