Dileme ( fragment 37)

[Giurgiu Silvia]

 Carlos redeschise ușa casei de pe plajă, cu strângere de inimă. Nu mai intrase acolo de multă vreme și dezolarea domnea peste tot și toate. Amintirile lunilor de grea suferință se năpustiră asupra lui, asemeni unor corbi înfometați, blocându-l în prag. Întunericul din casă se holba ostil la ei, deranjat de razele îndrăznețe ale lunii, ce băteau indiscrete la ferestre. Marea se rostogolea către ei, la câteva zeci de pași depărtare, mușcând supărată nisipul, ce se încăpățâna să-i tempereze mânia, ridicând între ea și cei doi intruși, un patetic obstacol.

  Lea se înfioră involuntar, simțind  ostilitatea care se repezea la ea din toate părțile. Stătură astfel, imobili, pe veranda biciuită de vântul venit de nicăieri, ce bolborosea mustrări nedeslușite. Amândoi s-ar fi întors bucuroși în mașina parcată pe alee ce torcea liniștitor, cu motorul încă pornit. Se simțeau copleșiți de energii stranii, care încercau să-i alunge. 

   - Carlos, aprinde luminile, te rog! Locul acesta pare foarte ciudat, pe întuneric!

   - Uff, tocmai mi-am amintit că am oprit curentul cu ceva timp în urmă, când am plecat de aici! M-am mutat în apartamentul din oraș, după ce ai plecat tu și am întrerupt toate utilitățile: apă, gaz, energie... Ce cretin mai sunt și eu! Am uitat complet de asta! Hai să mergem acolo, deocamdată, iar de mâine mă voi ocupa să repun în funcțiune totul pe aici!

   Lea nu mai așteptă alte explicații și se îndreptă grăbită și recunoscătoare către mașină, iar Carlos o urmă, stăpânindu-se cu greu să nu i-o ia înainte. Casa aceea îl speria, de-a binelea, de parcă era bântuită. Conduse în tăcere, simțindu-se vinovat că fugise din căminul lor, că nu-l păstrase cald și primitor pentru ea, dar mai ales, că se resemnase cu pierderea femeii iubite. Casa îl acuza de toate astea și-i demasca lașitatea. Doamne, ce rușine îi era! Acolo unde o ducea, nu exista nimic al ei, al lor... Cum îi va explica toate astea? Nici în casa de pe plajă nu prea mai existau urme ale trecutului lor. Le cancelase, cu certitudinea că nu va mai reveni în viața lui. Făcuse și el la fel ca familia ei: o eliminase cu destulă ușurință și se grăbise să-i șteargă urmele trecerii prin viața lui. Avusese dreptate când alesese să termine cu toate, sub roțile acelui tren! Toți o renegau și se lipseau de ea. De teamă să nu-i audă gândurile, deschise radioul mașinii, conducând crispat și nervos. Nu îndrăznea s-o privească, sugrumând volanul cu disperare.

  - Iubitule, te simți bine? întrebă Lea, intrigată de tensiunea pe care nu avea cum să nu o observe. Nu te aștepta să-ți cer explicații, pentru că ai ales să te muți în oraș! Nici eu nu aș fi putut trăi acolo, singură! Ai făcut ce trebuia și te rog, să nu te mai simți vinovat! 

   - Nu trebuia să fug, să mă îndoiesc de tine! murmură bărbatul cu un fir de voce.

   - Dragul meu, am trecut și eu prin ce treci tu! Și eu m-am îndoit de tine, de mine, de... toți... Am fugit, v-am rănit, am făcut multe prostii! Cel mai cumplit a fost să constat că nu mai aveam un loc nicăieri. Dar am înțeles de ce! Voi înțelege și acum! Vom construi iar un loc în care să intru și eu! Și nu numai! surâse ea trist, mângâindu-și pântecul rotunjit. 

   Carlos strânse dinții, cutremurat de emoție. Clipi de câteva ori ca să-și limpezească privirea încețoșată de lacrimile ce musteau de undeva, din adâncul sufletului. Se mulțumi să tacă, pentru a nu lăsa emoția să răbufnească. Cuprinse mâna mică ce se odihnea cuminte în poală și o duse cu pioșenie la buze. Lea îi cuprinse bărbia tremurândă între degetele subțiri, furându-i cu gingășie și precauție, un sărut. 

   - Mmm, ce bine miroase aici! susură ea, inspirând cu nesaț aerul impregnat cu miros de... bărbat, din apartamentul simplu și auster. Mă simt ca la o întâlnire amoroasă în casa unui burlac! râse ea din toată inima, scormonind cu privirea fiecare colțișor al casei, descoperind peste tot personalitatea bărbatului său, alta decât cea pe care o cunoștea. Era curioasă și plăcut surprinsă. Ciudat, dar nu se simțea deloc o intrusă, așa cum se temuse el. Îmi place la nebunie locul acesta! exclamă ea, chicotind amuzată. 

   - Chiar îți place? întrebă el plin de speranță. Sigur nu o spui doar ca să mă consolezi?

   - Carlos, tocmai am o aventură cu ... tine! râse Lea. E foarte incitant! Noaptea asta va fi una specială! S-ar putea să nu mai scapi de mine, cu una cu două! Nu sunt genul de... o noapte! 

   - Nici eu! șopti el, trăgând-o aproape cu ochii umeziți de dorință. Vreau o aventură cu tine, doamnă! Răspunsul ei se pierdu în sărutul pătimaș care dezlănțui bucuria dragostei, îndelung rătăcită printre meandrele timpului.

   

[Ioniţă Gabriela]

- bine că m-ai lăsat cu ochii în soare!  eu aşteptam aventura !  LIKE!

[Mihaela Suciu]

Eu aștept continuarea! Drag!

Ai folosit expresia „le cancelase” și pentru cei care nu sunt obișnuiți cu jargonul informatic îi invit să citească: http://www.romlit.ro/verbe_din_jargonul_informatic

[Giurgiu Silvia]

Ioniţă Gabriela a spus :

- bine că m-ai lăsat cu ochii în soare!  eu aşteptam aventura !  LIKE!  

  

Scuze, Gabriela! Promit să mă revanșez curând!:))))

[Giurgiu Silvia]

Mihaela Suciu a spus :

Eu aștept continuarea! Drag!

Ai folosit expresia „le cancelase” și pentru cei care nu sunt obișnuiți cu jargonul informatic îi invit să citească: http://www.romlit.ro/verbe_din_jargonul_informatic

Mulțumesc pentru interes și pentru solidaritate, dragă Mihaela! Jargonul acesta informatic se strecoară adesea în vocabularul nostru pe nebăgare de seamă!