Dileme (continuare-fragment 20)

[Giurgiu Silvia]

     Tăcerea se lăsă îndelung în casa Cernat și fiecare asimila în felul său realitatea unui trecut apăsător, obscur și inacceptabil. Lea eliberată de povara secretelor, aștepta cu inima strânsă o reacție din partea părinților care tăceau consternați. Tatăl sfredelea cu privirea pardoseala lucioasă, cu fruntea căzută în palme. Maria mototolea inconștient poalele rochiei, apoi o netezea grijulie pentru a-i reda forma. O ușă trântită undeva în apropiere, îi readuse pe toți trei de prin dimensiunile îndepărtate pe unde rătăceau, făcându-i să tresară violent. Liviu și Maria se priviră alarmați când Lea ridică privirea surprinsă de galopul ce urmă, rostogolind de pe scările de marmură un personaj bizar și mărunțel, cu un ciuf de păr blond și niște ochi albaștri ce crescură cât două lacuri limpezi la vederea Leei. Toată energia aceea explodase pe neașteptate în preajma lor și tot pe neașteptate se opri odată cu timpul și inima celor doi părinți speriați mai mult de perspectiva dezvăluirii unei noi realități, decât de cruzimea unui trecut pe care îl îngropaseră odată cu amintirea fiicei dispărute.

   - Lea???... exclamă șocat băiatul privind când pe Liviu, când pe Maria. Trăiește?...Mami, tati, ce joc mai e și asta?

    - ,,Mami???...Tati?”... îngăimă Lea la rândul său, neînțelegând nimic. Am un frățior??? Doamne, toate deodată!... Vreți să-mi spuneți și mie despre ce e vorba aici? Văzând cu câtă îndărătnicie cei doi își continuau ocupațiile ridicole, Liviu străduindu-se să găurească granitul cu privirea și Maria să sfâșie poalele rochiei, Lea se întoarse către băiatul care o privea ostil, acum.

   - Poate îmi explici tu despre ce e vorba, căci nu înțeleg nimic!

   - Unde ai fost toți acești ani? i se adresă el cu răceală. Eu sunt Cristian și ei sunt părinții mei... și ai tăi, mai nou! Știi cât au suferit din cauza ta? se răsti el deodată. Mi-au trebuit ani ca să obțin din partea lor o atenție și un dram de iubire! Am crescut în umbra ta de când mă știu și numai despre tine vorbeau, numai tu erai centrul vieții lor! Iar tu nu le-ai trimis niciodată un semn, că-ți pasă de ei, că trăiești.. în fine!...

   Lea ascultase consternată acuzațiile tânărului și nu își putea reveni din șoc. Schiță împăciuitoare un gest de apropiere dar el îi întoarse spatele, îndepărtându-se supărat și dispăru în umbra scărilor ce șerpuiau grațios către etaj, cu pași grei și adus de spate. Imaginea acelui copil gârbovit dintr-o dată, sub povara unei mari deziluzii o copleși, iar cuvintele lui dure dar adevărate o umplură de vină și rușine. Cu ce drept venea ea acum să-și revendice locul de fiică în viața acestor oameni pe care îi pedepsise cumplit? Se plecă spășită acceptând vinovată judecata unui necunoscut care îi luase locul pe bună dreptate. Se simți o intrusă, o uzurpatoare, o ingrată! Nici nu băgă de seamă lacrimile ce îi șiroiau dezlănțuite de-a lungul obrajilor. Simți degetele tremurânde ale mamei strecurându-i-se șovăielnic prin păr și își stăpâni un fior de emoție.

   - Ne vei putea ierta vreodată? întrebă cu voce surdă și spartă Liviu, revenit din tăcerea remușcării.

   - Pentru care vină, tată? întrebă pierită Lea, ridicând nedumerită privirea către el. Eu sunt cea care nu merită iertarea voastră! Eu am fugit ca o netrebnică și v-am distrus liniștea și fericirea. Dar mă simțeam murdară și nedemnă. Așa am simțit atunci!

   - Și după aceea? murmură involuntar, Maria. Nu, scuză-mă Lea, nu asta voiam să spun! încercă ea să-și retragă întrebarea ce-i scăpase din frâiele voinței.

    - Nu te scuza mamă! Ai dreptul să mă întrebi asta, dar eu nu știu să îți răspund. Sau știu dar nu vreau să mă justific, nu am scuze! Pot doar să vă asigur că ați fost mereu acolo în adâncul cel mai profund al sufletului meu, imaculați ca îngerii raiului din care am căzut. Și tot acolo au fost păstrate cu sfințenie toate amintirile copilăriei și tinereții mele. Cum a apărut Cristian în viața voastră? nu se mai putu abține ea. După câte am reușit să-mi dau seama nu l-ați conceput voi! Are mai mult de 10 ani și mi-aș fi dat seama dacă ar fi fost aici! încercă ea să glumească.

   - Cristian are 14 ani! Avea patru ani când l-am adoptat. Mama lui a fost pacienta mea și unicul lui părinte, căci tatăl murise într-un accident de mașină înainte de nașterea lui. Am operat-o o dată și părea că boala ei genetică fusese învinsă, dar după o lună de la intervenție s-a întors la mine pe secție într-o stare disperată. Înainte de a intra în comă mi-a povestit de copilul ei care era în grija unor rude sărace, dar care urmau să se debaraseze de el, dacă ea murea. M-a rugat ca pe Maica Domnului să am eu grijă de el căci auzise ea, nu știu cum și când, de tragedia pe care o trăiam noi atunci din cauza dispariției tale și era sigură că copilul ei ne putea consola oarecum, de pierderea grea pe care o suferisem și că ar fi fost și el în siguranță alături de noi. Nici nu am apucat să-i dau un răspuns deoarece până dimineața următoare s-a stins, lăsând în urmă un suflet neajutorat și singur pe lume.

   - Noi atunci eram la pământ din toate punctele de vedere, reluă tatăl firul poveștii. Am mutat munții și mările din loc să aflăm ceva despre tine, dar în zadar. La facultate era fierbere mare și erau voci care afirmau că ai fost răpită de o rețea obscură a unor traficanți de carne vie și dusă cine știe în ce colț de lume! S-au făcut audieri peste audieri, au existat și martori, printre care un șofer de taxi care afirma ca te-ar fi însoțit chiar el la un local frecventat de arabi, la petrecerea unei prietene logodită cu unul dintre ei. Nu am aflat niciodată cine era prietena aceasta! Denisa, colega ta de cameră era distrusă și plângea neconsolată de pierderea ta. Nu a știut să ne dea nici o informație folositoare și își frângea mâinile de disperare, biata fată! 

   - Mda, biata fată!...mârâi Lea întunecată. Ea e cheia întregului mister, tată! Această ,,biată fată”, pe care o compătimești tu, a pus la cale toată mârșăvia a cărei victimă am căzut eu și care mi-a distrus mie și vouă, viața! Dar asta e o poveste lungă și o vom dezbate mai târziu. Acum vreau să fac pace cu frățiorul acesta al meu și să-i dau niște răspunsuri! Sper să mă ierte că i-am zdruncinat liniștea și echilibrul sufletesc cu apariția mea neașteptată! spuse Lea cu  amărăciune și îndoială.

   - Stai, zici că Denisa asta a știut tot timpul ce ți s-a întâmplat și că chiar ea ți-a întins cursa aia

îngrozitoare? exclamă oripilat Liviu. Doamne, Dumnezeule! Și noi am tratat-o ca pe fata noastră, am invitat-o aici, în casa noastră în vacanțe cu familia ei!... Maria își astupase gura cu palmele împreunate încercând inutil să-și oprească urletele de groază. Legătura voastră o făcea pentru noi de neprețuit! O voiam alături ca să ne simțim mai aproape de tine!...Liviu nu mai contenea să își frângă mâinile și să se zbuciume amarnic. 

   Lea asculta uluită cuvintele tatălui și în ea se năștea o ură și o furie devastatoare, ce creștea asemeni unui uragan fioros, sufocând-o cu intensitatea și grozăvia lui. Femeia aia avusese curajul să-i fure viața, familia, trecutul și prezentul, dar acum o demascase. Ooo, daaa!... Avea niște socoteli de încheiat cu ticăloasa aceea. 

[Corina Militaru]

Mi-a plăcut, da! Aștept cu interes continuarea! :)

[giurgiu maria]

Am citit cu interes și plăcere! Aștept continuarea! Felicitări !