Destinul nu trimite niciodată vestitori

 

    „Dacă cineva te-ar întreba care e momentul din viață care chiar poate deține taina vieții tale, ce i-ai răspunde?” m-a întrebat odată cineva. Dacă aș fi știut, pesemne i-aș fi răspuns și mi-aș fi dezvăluit povestea. Dar ce să răspunzi? Peste anii din urmă trecuse (și își lăsase în urmă cohorta fantomelor) multe momente din viață. Că a existat numai unul? Era o nebunie să gândești altfel. „Omul e ca un ghem de fire, multe fire, dar și foarte încurcat. Ca să-i descifrezi viața, trebuie să-i descurci firele ghemului până la capăt...” „Dar unde-i capătul acela? – am fost întrebat. „Nimeni nu știe!”, i-am răspuns. Dar m-am gândit (acolo mă ducea gândul) la acel moment, când cea de lângă mine, cândva, a spulberat tot ce aveam romantic în suflet. Dar care să fi fost cheia pentru taina noastră „pășind peste Ființă, în adâncul tuturor lucrurilor” (cum spunea Nietzsche).  Dar cum destinul nu ne trimite niciodată vestitori, există totuși un Dumnezeu care le cere oamenilor să-și mărturisească acel strigăt de durere al unei clipe, neînțelese, dar care ne-au arătat că zilele noastre sunt mult prea fugare.

    Pe vremea când împrumutam cărți din biblioteca comunei Comana, vecină cu satul natal, cred că mi-a ajuns în mână o antologie de poezie intitulată „Cântecul iubirii” (prin 1966 ?) și ca adolescent cine nu căuta iubirea aceea, cuvânt care a introdus în miezul Bibliei cea mai dumnezeiască cântare a ființei iubite și acolo am citit pentru întâia oară câte ceva din poezia lui Emil Botta. Emil Botta îmi aminteşte de începuturile mele literare. Eram liceean şi eram timid. Proaspăt elev venit de la ţară, într-un liceu la oraş, aveam nostalgia „des-mărginirii” blagiene, însetat de poezie. Scrisesem câte ceva, pe ascuns. Profesorul de română, din şcoala generală, punând mâna pe caietul meu cu poezii, mă apostrofase cu dispreţ: „Lasă prostiile astea. Nu-s de capul tău!”. Am înghiţit o vreme, taina versificării, pe ascuns, întrucât şi Liceul era de profil Industrial (energetic) şi, nimeni nu îndrăgea materia pe care se străduia să ne-o insufle, profesoara de literatură Jean Elena (sora actorului Jean Constantin) – fostă colegă de facultate cu Nicolae Labiş. Mult mai târziu aveam să dau ochi în ochi cu poetul buzoian Ion Gheorghe, care îmi spunea cum au stat la internat, în paturi alăturate cu  Nicolae Labiș, la aceeași școală de literatură din București. Ca să revin, în clasa paralelă, am cunoscut (datorită profesoarei mele, Elena Jean) un coleg, pe numele său: Tudor Mihai. Îndrăgostit de literatură ca şi mine. Ne-am împrietenit. Mă invita, după-amiezile, la el acasă (sta în cartierul Medeea - C-ţa) şi, sub ochii mei vrăjiţi, scotea din biblioteca proprie (cum nu avusesem, niciodată, la mine la ţară), carte după carte, argumentându-mi, susţinând teorii interesante şi fabuloase, pentru mintea mea „de pui de ţăran”, înălţând şi demontând „teoreme” ale conceptului de literatură universală. Mi-a rămas, întipărit, în memorie, titlul unei cărţi: „Întunecatul april”. 1) Pentru că, şi eu, eram născut în aprilie; şi 2) Pentru acel nume ciudat al poetului: Emil BOTTA. Prietenul meu îşi susţinea teoriile despre literatură, citind direct din cărţile, care se tot înălţau, teanc după teanc, pe masă. Din Emil Botta, reţin un singur titlu: „Domnul amărăciune” - un frumos şi trist poem, care conţinea un motto (mi se pare, din Cantemir), unde aleanul, durerea şi împăcarea creştină cu plecarea din urmă îmi suna continuu în urechi. Mai reţin un poem al mării, intitulat „Thalassa” şi un poem de dragoste, pe care-l învăţasem, şi-l susuram la urechile iubitei, în plimbările noastre, ce le făceam la malul mării, ca fiind al meu. Mai reţin o strofă: „Vino, nu veni, iubito între toate aleasă/Vino, nu veni, dulce a mea înserare/Pe malul apei să amurgim/împietriţi ca două statui funerare”. Îmi cer iertare, acum (cu ochii îndreptaţi înspre stele), poetului – pentru sacrilegiul de a-i fi însuşit (fie şi în gând) versurile pentru a-mi păcăli iubita. Mult mai târziu, mi-a părut rău pentru tot ceea ce am ţinut, dinadins, să vadă, cu adevărat, în mine. Ştiam pe dinafară unele versuri din „Iliada” lui Homer. N-am dat prilej, niciodată, cum că, acele replici „fugare” (rostite sub forma unor interogaţii), nu ar fi fost, pe atunci, spontane.

- „Ce rău şi ce jale te-apasă, spune-mi şi nu-mi tăinui... Împlinit e... tot ce-ai poftit înainte... să se împlinească” – recitam pe dinafară, din Homer, ca vorbe, rostite, pe moment. Nu dădeam prilej, niciunei bănuieli.

- „Atunci, jură-mi, aici, că tot ceea ce am gândit despre noi doi, să fie împlinit”, îmi întorcea vorba, fata pe care o cunoscusem în cătunul de la malul mării şi despre care am amintit în romanul meu „Iarba de mare”.

- „Aşa ceva?!... Nu cred că îmi stă în puteri. Patima care-i mai dulce ca nectarul florilor de salcâm, picură astfel de vorbe în sufletul meu, acum. Iartă-i unui poet, vorbele proaste... încercam eu, să tămăduiesc cu busuioc, vorbele rostite deja..

- „Minciuna unei femei, poate să fie miere pentru un bărbat, dar, minciuna unui bărbat e o crimă înfăptuită deja pe buzele tale. Nu te mai face că nu înţelegi sufletul rănit al unei femei... De când deschidem ochii în lume, presupunem că şi ştim, cine maimuţăreşte viaţa.

      Bănuiam, că, din partea ei, fiinţă citită, cu siguranţă, ar fi trebuit dinainte să presimt, cum mi-ar fi dezghiocat (ca pe-o nucă), din miezul făgăduinţelor mele, minciuna. Am dat să îngenunchez, ca să-i cer ieratere. N-am putut. Am pus totul: nereuşita mea, nesiguranţa mea, slăbiciunea mea... pe seama vântului care ne spulbera feţele, odată cu părul, pe acea fâşie de ţărm, niciodată, pesemne, înşelată de marea ce o străjuia. „Tânăr eram pe atunci, dar azi bătrâneţea m-ajunse” – spunea cumintele Nestor lui Atrid Agamemnon. Vine o vreme, când ne aducem aminte, ori, încercăm să luăm aminte. „Prelungiţi tinereţea!”, se spune că ar sta scrise, aceste cuvinte, pe piatra de marmură, pusă pe al său mormânt. Sunt sfaturile unui maestru cunoscut, îmi veţi spune. „Mai bine altul povara ducea şi tu azi erai floare-ntre tineri” – spunea Homer. Dar, ce folos!. Cuvintele, despre prelungirea tinereţii (cred că-i aparţin poetului Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin) zac şi astăzi, săpate în marmoră. De fata căreia îi spuneam acele versuri, n-am mai auzit nimic. O altă fată s-a strecurat între noi doi, făcând din povestea noastră tinerească, una a vrajbei. S-a căsătorit în oraşul de la malul mării, unde începuse şi povestea noastră. Cea care ne-a transformat în două păpuşi stricate, s-a retras, mai  apoi, ca să-şi savureze victoria. Amândouă, trăiesc însă, în acelaşi oraş. Tânărul care eram pe atunci, e doar o amintire. Și sufletele noastre au devenit o umbră a celor două ființe de atunci. Dar câte taine ascund!        

 

                                                           

 

 

Vizualizări: 28

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În primul rând frapează memoria ta de elefant, maestre. Ca să-ți amintești versuri recitate la adolescență, pe malul mării, iubite... dintr-un poem ca Iliada, nu-i puțin lucru. Și, desigur cât de mult ai citit, ai aprofundat ceea ce ai citit. Iliada cred că o știi pe toată pe de rost. Acum te năpădesc amintirile livrești acumulate încât nu-și mai dau rând.

Păcatul tinereții, că ți-ai însușit vreun vers, se iartă. Era la modă. Soțul meu care era un bun versificator, dar care s-a lăsat, spunea când l-am cunoscut că e rudă cu Tudor Vianu și că i-a permis să mai împrumute câte un vers.

Important este că te-a preocupat în continuare să scrii, cu toate opreliștile pe care le-ai întâmpinat. Iar destinul? E scris undeva și el curge așa cum e scris, zic eu. Știi ce a zis John Lennon: Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

Momente de cumpănă ale vieții au fost multe, unele nici nu dorești să le mai amintești. Să spunem că a fost bine sau măcar binișor și să lăsăm viața că curgă așa cum vrea ea.

Cu deosebita plăcere a lecturii,

Sofi

Doamna Sofia: Cândva recitam pe de rost începutul (ceva din cântul I) din Iliada și mă mândream cu asta, dar toată ILIADA (?)... nici Homer nu cred că se putea lăuda cu asta... îl mai punea pe Demodoc să îi recite despre grozăvia războiului troian. Dar am stat și eu ca Alexandru Macedon, cu Iliada sub pernă și o tot frunzăream pe ici-colo, că anumite versuri, când aveam nevoie să le recitesc, le găseam repede. Iar despre fata de la malul mării (din schița aceasta), cândva am scris un roman intitulat „Iarba de mare” - primul meu roman - terminat în așa fel că mulți mi-au cerut să scriu și continuarea, că vor să știe urmarea (nemulțumirea lor însă nu m-a convins că povestea trebuia continuată. Pentru mine era... punct final!) Schița de față am scris-o mai mult pentru colegul meu de liceu, Tudor Mihai, care a reapărut zilele acestea (după atâția ani!) pe facebook cu surpriza poeziei mele „Doamnă trec și eu” - cu care în 1975 m-a încurajat Ion Gheorghe la Luceafărul (redată: de unde o reținea?) ...amintiri pe care lăcașul memoriei nu le-a pierdut. Viața!



Sofia Sincă a spus :

În primul rând frapează memoria ta de elefant, maestre. Ca să-ți amintești versuri recitate la adolescență, pe malul mării, iubite... dintr-un poem ca Iliada, nu-i puțin lucru. Și, desigur cât de mult ai citit, ai aprofundat ceea ce ai citit. Iliada cred că o știi pe toată pe de rost. Acum te năpădesc amintirile livrești acumulate încât nu-și mai dau rând.

Păcatul tinereții, că ți-ai însușit vreun vers, se iartă. Era la modă. Soțul meu care era un bun versificator, dar care s-a lăsat, spunea când l-am cunoscut că e rudă cu Tudor Vianu și că i-a permis să mai împrumute câte un vers.

Important este că te-a preocupat în continuare să scrii, cu toate opreliștile pe care le-ai întâmpinat. Iar destinul? E scris undeva și el curge așa cum e scris, zic eu. Știi ce a zis John Lennon: Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

Momente de cumpănă ale vieții au fost multe, unele nici nu dorești să le mai amintești. Să spunem că a fost bine sau măcar binișor și să lăsăm viața că curgă așa cum vrea ea.

Cu deosebita plăcere a lecturii,

Sofi



Tudor Cicu a spus :

Doamna Sofia: Cândva recitam pe de rost începutul (ceva din cântul I) din Iliada și mă mândream cu asta, dar toată ILIADA (?)... nici Homer nu cred că se putea lăuda cu asta... îl mai punea pe Demodoc să îi recite despre grozăvia războiului troian. Dar am stat și eu ca Alexandru Macedon, cu Iliada sub pernă și o tot frunzăream pe ici-colo, că anumite versuri, când aveam nevoie să le recitesc, le găseam repede. Iar despre fata de la malul mării (din schița aceasta), cândva am scris un roman intitulat „Iarba de mare” - primul meu roman - terminat în așa fel că mulți mi-au cerut să scriu și continuarea, că vor să știe urmarea (nemulțumirea lor însă nu m-a convins că povestea trebuia continuată. Pentru mine era... punct final!) Schița de față am scris-o mai mult pentru colegul meu de liceu, Tudor Mihai, care a reapărut zilele acestea (după atâția ani!) pe facebook cu surpriza poeziei mele „Doamnă trec și eu” - cu care în 1975 m-a încurajat Ion Gheorghe la Luceafărul (redată: de unde o reținea?) ...amintiri pe care lăcașul memoriei nu le-a pierdut. Viața!



Sofia Sincă a spus :

În primul rând frapează memoria ta de elefant, maestre. Ca să-ți amintești versuri recitate la adolescență, pe malul mării, iubite... dintr-un poem ca Iliada, nu-i puțin lucru. Și, desigur cât de mult ai citit, ai aprofundat ceea ce ai citit. Iliada cred că o știi pe toată pe de rost. Acum te năpădesc amintirile livrești acumulate încât nu-și mai dau rând.

Păcatul tinereții, că ți-ai însușit vreun vers, se iartă. Era la modă. Soțul meu care era un bun versificator, dar care s-a lăsat, spunea când l-am cunoscut că e rudă cu Tudor Vianu și că i-a permis să mai împrumute câte un vers.

Important este că te-a preocupat în continuare să scrii, cu toate opreliștile pe care le-ai întâmpinat. Iar destinul? E scris undeva și el curge așa cum e scris, zic eu. Știi ce a zis John Lennon: Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

Momente de cumpănă ale vieții au fost multe, unele nici nu dorești să le mai amintești. Să spunem că a fost bine sau măcar binișor și să lăsăm viața că curgă așa cum vrea ea.

Cu deosebita plăcere a lecturii,

Sofi

Am glumit în legătură cu Iliada... Tudor Cicu.  Oricât de elefant poți fi și tot nu poți reține pe nevăzute vreo 150 de pagini sau câte are :)))

Deoarece trebuia loc și pentru altceva.

Cu drag!

Sa tot citim amintirile dv.

O poveste simpla, prima dragoste sau poate impresia indragostirii s-a transformat intr-un roman. pentru multi aceasta ar fi fost o intamplare de mult uitata...

 Regretata Whitney Huston avea un vers intr-o melodie pe care din pacate nu o gasesc: "Sunt cine cred eu ca sunt" - ati facut bine ca ati crezut in talentul dv.

Chris: Toate se sfârșesc în cuvînt: înfrîngerile, durerile ca și izbânzile. Cîndva spuneam că nu o să pot povesti toate astea până la capăt. În Valea Plângerii, nimeni nu plânge, niciodată! Că a fost prima dragoste?, sau doar iluzia ei, romanul meu ”Iarba de mare” (un început în scriereile mele), a dat naștere multor discuții... cum, neapărat, trebuie continuat. N-au înțeles că și dragostea e un basm nesfârșit, ca cele din „O mie și una de nopți”. 

Chris a spus :

Sa tot citim amintirile dv.

O poveste simpla, prima dragoste sau poate impresia indragostirii s-a transformat intr-un roman. pentru multi aceasta ar fi fost o intamplare de mult uitata...

 Regretata Whitney Huston avea un vers intr-o melodie pe care din pacate nu o gasesc: "Sunt cine cred eu ca sunt" - ati facut bine ca ati crezut in talentul dv.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog sonet nostalgic a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 19 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Numai ochi și capră-neagră a lui gabriel cristea
ieri
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a lui Tudor Cicu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cord a utilizatorului Mick Lorem
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din spatele stâncilor a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku XI a utilizatorului Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
Vineri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor