Grace a coborât din pat frecându-și ochii, cu somnul încă aninat de genele negre, frumos franjurate și a deschis fereastra camerei. Vânticelul de primăvară aducea în încăpere miresmele florilor de pruni și meri și odată cu ele, trilurile cucului care își avea sălaș prin tufișurile de măceși și muri crescuți la umbra copacilor bătrâni veghetorii coastele râpoase de la poala muntelui.

Peretele din spatele casei lor dădea spre partea nordică a muntelui. Merse în baie și se spălă în grabă. Astfel înviorată intră în camera ei și își trase peste cap un pulover albastru larg și călduros ce-i ascundea formele grațioase și blugii, apoi intră în bucătărie. Dragu deja înfuleca de zor și bea cafea. Îl salută:

-Bună, e cafea și pentru mine? El îi răspunse cu gura plină:

-Bună dimineața, este!

Se apropie de aragaz și-și turnă cafea într-o cană , adăugă lapte până o umplu și încălzi la microunde, apoi adăugă fulgi de cereale și se așeză pe un scaun. Începu să mănânce cu un aer absent, în timp ce privirile-i liliachii ce făceau să pălească de invidie, violetele pe care le întreceau în frumusețe, se pierdeau printre tufișurile înflorite, care împânziseră coasta muntelui. Tresărea plăcut surprinsă de neastâmpărul rândunelelor, care se perindau ca niște năluci pe dinaintea ferestrei deschise. Se zărea întreaga panoramă a coastei montane prin ferestruica de la bucătărie și se auzea din fundul râpii vuietul torentului vijelios ce năvălea peste colții stâncoși și dispărea înghițit de pântecul nesățios al unui preistoric balaur înlănțuit pe vecie în măruntaiele pământului.

Concertul de primăvară al înaripaților vestitori ai primăverii putea fi ascultat gratis în fiecare dimineață, în timp ce ea și Dragu își luau gustarea de dimineață. Conviețuind cu peisajul, în mijlocul naturii nici nu mai băgau în seamă toate acele banale detalii, ce demarcau anotimpurile anului. Dragu era complet indiferent la cântecul cucului și la parfumul și frumusețea pomilor înfloriți și a parfumului îmbătător de trezire la viață. al primăverii, însă Grace care devenea pe zi ce trecea o domnișoară în toată puterea cuvântului, era mai visătoare, înclinată spre romantism și nu-i scăpau din vedere farmecele primăverii. Ea respira cu nesaț aerul încă rece și proaspăt, încărcat de miresme și nu scăpau strălucirii liliachii ale minunaților săi ochi nici acel dans al rândunelelor pe sub streșini și nici tertipurile de vânător hârșiit la rele, ale motanului.

Sub streșinile înalte ale casei lor, la grinzile de lemn înnegrite de vreme își aveau cuiburile de ani multi. Se întorseseră la ele ca în fiecare primăvară și lucrau fără încetare la reparatul lor, unde urmau să-și depună ouăle și să-și crească puișorii. Sanson, bătrânul motan negru precum noaptea le pândea zborul din fânarul din spate, cu ochii săi galbeni, abia mijiți. Rândunelele îl cunoșteau ca fiind un dușman confirmat și îl evitau temătoare, știindu-l ce-i poate pielea și colții. În fiecare an, mulți membri din familiile lor sfârșiseră în mod tragic, lăsându-ți penele și viața între colții tartorului din fânar, cel fără un dram de conștiință.

-Grace, nu mai căsca gura pe fereastră ca o domnișoară leșinată de pension! Mișcă-te că trebuie să dai la păsări și să mulgi vaca. Eu merg să dau fân jos din pod pentru vaci și să fac curat în grajd, o apostrofă Dragu.

-Îhâ! Tata a plecat de mult?Ți-a zis când se întoarce precis?

-A pleca devreme și nu mi-a spus când se întoarce, mi-a spus doar că ne dă de veste înainte și a mai zis, să avem grijă de casă și de animale, să nu le lăsăm să rabde. E valabil și pentru tine, așa că nu-ți mai da aere de prințesă romantică și treci la treabă, se răsti el cu glas autoritar!

-Ți-a zis tata să-mi faci și mie de dădacă, cumva?Du-te și rânește grajdul, frate și cele ce intră în atribuțiile tale, că eu știu singură ce am de făcut, îi răspunse ea înțepată.

-Bine, fă cum crezi, îi zise mai domolit și cum terminase de mâncat, ieși lăsând cana și farfuria pe masă!

-Nu te dezveți de obiceiu de ami lăsa mereu, să fac ordine în urma ta. Las’ că azi ai și tu rând la spălat vase, îl bombăni ea contrariată. Ah, ce ți-e și cu bărbații ăștia, își murmură șie-și!

De când se întâlniseră în peșteră cu Patriarhul și aflase povestea presupusei sale strămoașe Angel, cea pe jumătate zmeoaică și pe jumătate cosânzeană, nu reușea șă-și revină din surpriză și uimire. Astfel aflase că ea era o urmașă coborâtoare din stirpea unei prințese pelasgă răpită de un împărat al zmeilor albi. După afirmațiile veghetorilor intratereștrii aceștia sosiseră pe pământ dintr-o constelație din miazănoapte. Grace era considerată de veghetori ca fiind descendentă  din prințesa Angel, foarte venerată în lumea lor, un fel de legendă istorică. Nu avusese nici cea mai vagă idee despre acest lucru, nici nu-i venea încă, să creadă. Nu o impresionau deloc cei de viță nobilă, însă, să afli că descinzi de-a dreptul din stirpea cosânzenelor și zmeilor din basme era pur și simplu de neconceput și totuși de câteva zile se străduia să ia în serios această nouă realitate, la insistențele misteriosului Patriarh și ale fratelui său, care erau convinși că totul era adevărat.

Atât rasa dragonilor albi cât și a celor cenușii fuseseră cunoscuți într-o foarte îndepărtată primăvară a omenirii pământene cu numele de zmei, existenți în concepția pământenilor doar prin basme și legende fără vârstă și până cu puțin timp în urmă, considerate și de ea ca de toți oamenii, niște născociri născute din fantezia umană. Era incredibil că în venele sale și ale unei ființe intraterestre curgea sângele unor strămoși comuni și pe deasupra zmei. Eluanna, femeia din sala de sub munte considerată de Dragu ca fiind o ființă din rasa intratereștrilor, îi semăna ca o soră geamănă, exceptând culoarea părului. În timp ce Grace avea părul negru ca pana corbului, femeia de sub munte avea părul alb ca zăpada.

I se întâmplase de multe ori, încă din fragedă copilărie să se trezească plângând din pricina unui vis înfricoșător. Tatăl lor alerga la patul său și o lua grijuliu în brațe, o legăna, îi șterge lacrimile și o alinta cu mâinile sale mari și bătătorite de prea multă muncă prin pletele negre, ascultându-i povestirea dezlânată a coșmarului până adormea la loc. Unele vise se repetau. Ea își aminti unul care încă îi mai tulbura somnul și în prezent. De curând o voce din adâncul său îi șoptea insistent că visul acela era de fapt un peticel al unei vieți din existențe anterioare. Ce gând ciudat!

,,Zara împreună cu câteva prietene ieșiseră dincolo de porțile cetății înprejmuită cu ziduri de piatră crenelate, foarte înalte și înconjurată de un șanț de apărare, plin cu apă, foarte adânc. Profitaseră de faptul că podul mobil fusese coborât. De-a valma ieșiseră pe porțile cetății în acea zi flăcăi, femei, copii și oameni din cetate, fiecare după treburile lor cum se întâmpla în toate zilele de pace. Ziua era călduță, de primăvară senină și câmpul, pădurea și malurile râului erau pline de flori și iarbă fragedă. Copilandrii mânau turmele de vite la păscut și se zbenguiau laolaltă cu mieii.

Gărzile care vegheau neîncetat în turnuri, pe zidurile crenelate ale cetății nu observaseră nici un fel de primejdie în depărtările celor patru zări, astfel fuseseră coborâte toate cele patru poduri mobile, peste șanțul de apărare. Poiana de la poalele mulților era plină de flori și fluturi în culori minunate se confundau cu ele. Păsările se întreceau în cântat în codrul din vecinătate. Zara și prietenele sale alergau încântate prin iarba deasă și printre flori, culegând pe cele mai frumoase în buchete minunate, lăsând soarelui privilegiul de a se juca nestingherit în pletele lor aurii și pe fețele tinere și foarte frumoase, cu pielea ca de piersică pârguită.

-Zara, Zara o chemă de nicăieri o voce dulce, vino să te joci cu mine! Ea privi nedumerită în toate părțile, însă, în afară de prietenele ce se îndepărtau binișor nu zări pe nimeni. Dădu să se îndepărteze pe urmele celorlalte fete când...din nou:

-Zara, sunt aici, nu mă vezi?

-Nu te văd! Cine ești și unde ești, întrebă ea nedumerită, oprindu-se?

-Apropie-te de fântână, mi-am prins piciorul în rădăcinile acestui stejar uriaș și nu pot să mă desprind! Sunt prea mic, ajută-mă, o imploră iar vocea ca de copil, gata să plângă! Se apropie un pic temătoare de fântâna cu ghizduri de lemn înnegrit și plin de mușchi verde, ascunsă la umbra acelui stejar bătrân și scorburos. Deși privea cu luare aminte în toate părțile, tot nu zărea pe nimeni. Dădu iar să se îndepărteze înfricoșată, observând că în jur nu se mai zărea nici țipenie de prietenele sale, sau de oameni. Îi răsări în minte deodată gândul la întâmplări povestite de bătrâna ei doică, despre vrăjitoarea, Muma Pădurii care se putea preschimba în orice făptură și amăgea oamenii atrăgându-i în locuri singuratice pentru a le face rău, sau de Zmeii și căpcăunii ce veneau uneori de pe celălalt tărâm, să răpească tinere frumoase și să le ducă pe tărâmul Nopții Veșnice, de unde nu se mai întorsese nimeni.

Făcu pasul să se îndepărteze, simțind fiori de spaimă străbătându-i trupul subțiel ca lujerul de crin, însă glasul o chemă duios, chiar foarte aproape:

-Apropie-te micuță Zara și fii atentă, să nu mă strivești! Nu-ți fie teamă, nu ți se va întâmpla nimic rău! Întoarse capul tresărind speriată și zări chiar la un pas de ea, lângă o buturugă o pasăre mare neagră ce părea că avea aripa rănită. Pasărea era un corb mare și îi vorbise cu glas de copil. În acel vis corbul vorbitor era ceva firesc, în plus o cuprinsese mila.

-Cine te-a rănit corbule și de unde-mi știi numele, l-a întrebat cu nedumerire?

-Eu sunt om și Muma Pădurii m-a vrăjit și m-a transformat în corb iar un vânător m-a săgetat. Ea m-a blestemat, să fiu corb până o frumoasă fată ca tine îmi va veni în ajutor și mă va scăpa de sub vrajă. Tu mă poți ajuta, dacă vrei.

- Cum te pot ajuta?

-Bagă mâna sub aripa mea dreaptă și scoate-mi țepușa care e înfiptă acolo! Ea l-a crezut și miloasă din fire, a băgat mâna sub aripa corbului, să facă precum îi ceruse. Deodată el s-a transformat într-un tânăr foarte frumos, cu părul de un alb orbitor, cu pielea foarte albă și ochii adânci, asemeni unor genuni albastre. A cuprins-o în brațe pe neașteptate. O săgeată de teamă i s-a înfipt în inimă și s-a zbătut să-i scape scâncind neliniștită:

-Lasă-mă, eu ți-am făcut un bine și tu cum mă răsplătești? Teama i-a crescut când a văzut însă ochii lui, cum s-au aprins și străluceau în umbra adâncă de sub copac asemeni a doi tăciuni roșii.

El o strângea cu brațele care ei îi păreau că seamănă a gheare, mai, mai s-o sugrume și i-a declarat cu glas ce devenise cavernos și zeflemitor:

-Frumoasă Zara, eu sunt Prințul împărăției Nopții Veșnice și vreau să vii cu mine și să-mi devii soție! Înfricoșată ea se zbătea asemeni unei gâze în plasa păianjenului, să-i scape, dându-și prea târziu seama că fusese prinsă în capcană și continua să țipe:

-Nuuu! Dă-mi drumul! Nu doresc să vin cu tine! Nu ești om, ești un monstru!

- Ha, ha, un monstru zici? Dar nu  vreau să-ți fac nici un rău! Vei veni cu mine, fie că vrei sau nu frumoasa mea! Te iubesc și te voi face fericită, îi zise cu un glas ce se transformase în răget de fiară victorioasă! Mâinile sale care o strângeau... nu era doar o părere, ea vedea cu oroare cum se lungeau, devenind gheare și pielea i se umplea de solzi groși, lucitori de culoarea argintului, iar din pieptul lui s-au deschis două aripi uriașe, albe argintii, capul a devenit cap de fiară, de balaur cu un bot mare, dinți galbeni lungi, rânjiți într-o grimasă de bucurie drăcească, ce o umplea de greață și oroare. Se zbătea , țipa și striga după ajutor cu toate puterile ce-i mai rămăseseră, încercând să nu leșine de groază, când dinspre fântână zări o altă fiară mai urâtă și mai fioroasa decât răpitorul său. Era un alt zmeu dintre cei cenușii, care s-a repezit spre cel ce o răpise cu dorința evidentă de ași disputa prada, care era chiar ea. O groază și mai mare a cuprinso. A mai avut timp să-și audă răpitorul  cum îi vorbea cu voce omenească:

-Prințesă, ascunde-te între aripile mele și nimic rău nu ți se va întâmpla! Eu te voi ocroti, nu avea teamă!

Atunci ea care se afla chiar între aripile sale, a leșinat. Când și-a revenit în simțiri, s-a trezit între rădăcinile stejarului și puțin mai departe a zărit cele două fiare încleștate în luptă pe viață și pe moarte. Cenușiul fusese răpus și agoniza. Sângele său negru gâlgâia din rana îngrozitoare de la grumaz, unde colții fiarei albe strângeau cu înverșunare, secătuindu-și dușmanul de ultimele puteri. Pe botul lui se prelingea hidos sângele celuilalt. Zara nu și-a putut reține un țipăt de groază. Frica i-a dat puteri să se ridice și a început să fugă, spre direcția unde presupunea că se afla cetatea. Fugea cât o țineau picioarele, însă s-a trezit iar înșfăcată de două gheare puternice și ridicată în văzduh. A întors capul și a zărit botul însângerat al răpitorului său, care i-a adresat un rânjet și a scos un răget gutural, ce vroia să semene a râs.

A început iar să țipe îngrozită și să se zbată sălbatic, mânată de o mare dorință de a muri strivindu-se de pământ, la gândul că va fi destinată să devină soția acelui monstru.”

Se trezea țipând disperată de fiecare dată, în brațele tatălui său care o chema pe nume, până se trezea:

-Grace, Grace, micuța mea trezește-te! Iar ai visat urât.

Astfel se întâmplase de multe ori și ea se liniștise de fiecare dată, fericită că nu era Zara cea destinată să devină soția unui zmeu.

Vizualizări: 41

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O poveste ca orice poveste... dar cu minusuri la redactare, multe greşeli (de ex: sieşi, a-şi disputa, cuprins-o etc.), repetări, alambicări...

Se observă o îmbunătăţire stilistică.

Şlefuieşte frazele, apoi paragrafele.

da Coza

O poveste creată la minut. Ai amestecat toți eroii din poveștile clasice, inclusiv dintre cele internaționale: zmei cu dragoni, zâne cu extratereștrii și cu personaje reale. Un amalgam. Ca atunci când improvizezi, deoarece nu mai știi ce povești să spui în fiecare seară copilului.

În afara amănuntelor de prisos se observă totuși o îmbunătățire a textului, în comparație cu celelalte. Dar totuși mai ai de modificat:

 - Ți-a zis tata să-mi faci și mie de dădacă, cumva?, - defectuos formulat

de ami lăsa ,- a-mi lăsa

asemeni unor genuni albastre.- genunile de regulă nu sunt albastre, ci niște gropi negre, înfiorătoare, gropi fără fund. Prin urmare comparația nu e prea nimerită.

, de ași disputa prada, = a-și disputa

a cuprinso. - a cuprins-o.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

DONATE

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2018:

-  Calotă Rodica - 100 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Valeria Merca - 300 lei

Nikol MerBreM - 500 lei

Sofia Sincă - 100 lei

Camelia Ardelean - 100 lei

- Electra - 200 lei

- Spartacus - 100 lei

Laura H. - 100 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Dragoste fără nume a lui gina zaharia
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog epoca bronzului a lui nicolae vaduva
cu 57 minute în urmă
Ionescu Adrian-Marius şi Ion Lazăr da Coza sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Trandafirul a postat o stare
"Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru aprecieri si observații!"
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog epoca bronzului a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog epoca bronzului a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Spirale de fum a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 3 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Spirale de fum a lui Ana C. Ronescu
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mititel și enervant (Poezie pentru copii) a utilizatorului Olimpia Sava
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zburlește-a iarnă... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zburlește-a iarnă... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zburlește-a iarnă... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Noapte de plumb a lui Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Tudor Cicu a partajat postarea de blog a utilizatorului Gabriel Cristea pe Facebook
cu 5 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să ningă și în primăvară (elidă) a utilizatorului Valeria Merca
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Să ningă și în primăvară (elidă) a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog În poiană (poezie pentru copii) a lui Olimpia Sava
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Un nu ştiu ce eminescian a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Umblând desculț a lui Gabriel Cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog sărbătoare tristă a lui Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor