dacă vedeţi doar un luminiş este pentru că abia am plantat puietul

Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! Nici nu mai ştiu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un mulţumesc.
La un moment dat, văzându-mi vecinii că şi-au scos legumele şi fructele la poartă, mi-am zis: hai să încerc şi eu, deşi, natura pe mine m-a înzestrat cu altceva.
Mi-am pregătit o masă de lemn de nuc pe care am pus-o aproape de bancă şi le-am aşezat, mai întâi cu faţa la mine. M-am gândit că eu le cunosc bine şi atunci, le-am sucit spre trecători. Le-am făcut teancuri după mărime. Niciunele nu erau mici, Suflete! Toate aveau inimă. Şi respirau. Viaţa venea din orice parte priveai. Ca o poveste. Uneori, mai veselă. De cele mai multe ori, degradată. Amărâtă, ce să mai...
Şi, Suflete, suflete aveau copii, aveau părinţi, dar nu aveau de toate. Mai ales, nu aveau suflete cărora să se destăinuie. Parcă mă simţeam şi eu un pic aiurea din cauza asta. Îmi venea să mă întreb de ce am un gol lăuntric, unde sunt eu? Am plecat fără să spun nimănui? Atunci, mă gândeam, trebuie să fiu pe undeva, prin cineva, poate mai copilăream...
Şi tocmai când mă gândeam pe unde aş putea fi, s-au apropiat nişte cetăţeni. Ciudat, parcă veniseră să mi-l ia. Au zis c-o să-l dea la şcoală, că aveau copii mulţi uitaţi de predecesorii lor, fără suflet, şi urma să se întrunească o comisie să vadă cui şi cum puteau să le aloce măcar câte un suflet de pe la unul, de pe la altul, aşa cum ai duce un sac de rufe la sinistraţi. Le-am oferit tot ce aveam pe masă. S-au căutat prin buzunare. Dar nu aveau ei bani pentru asemenea ofertă. Nu aveau ei mersiuri pentru astfel de ajutor.
M-am dus la vice şi i-am propus să plantez pe terenul de la margine. Sufletele cresc greu, aşa că, atunci când voi fi pământ negru, ei hei hei, câte mă vor plânge!...

Vizualizări: 179

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nobilă demers, frumos!


Gabriela, mulţumesc.
Gabriela Grădinariu a spus :

Nobilă demers, frumos!


Iris, mulţumesc.
iris marinov a spus :

   Minunat, și foarte sensibil text... suflete de vânzare, suflete singure!

A cultiva suflete?! Ce gând, ce idee nobilă!

Ai cultivat suflete, vei culege suflete. Să sperăm... chiar şi fără mersiuri.

Apreciativ!

Sofy

Interesant! Niscaiva seminţe?? :)))

Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! - de aici am înţeles că autoarea se adresează sufletului şi nu că are suflete de vânzare.

Impresionant. Frumos. Inedit. Răscolitor. Suflete mari, suflete bune, suflete singure, suflete lovite, suflete - de ce nu? - tari, suflete rănite, suflete care nu sunt pentru orice suflete. De fapt, avem Suflete, căruia i se face adresarea,destăinuirea, confidenţa, şi suflete. Unele sunt pe tarabă, unul e în suflet. Mi-a plăcut mult. În plus, deţinătoare de vocabular trainic, autoarea. Ştiutoare în mânuirea formelor şi formulelor literare care să "agaţe" de îndată cititorul.  Posesoare de imaginaţie şi farmec descriptiv.

mulţumesc mult, Sofy.

Sofia Sincă a spus :

A cultiva suflete?! Ce gând, ce idee nobilă!

Ai cultivat suflete, vei culege suflete. Să sperăm... chiar şi fără mersiuri.

Apreciativ!

Sofy


mă bucur că a plăcut. mulţumesc.
Augusta Cristina Călin a spus :

Interesant! Niscaiva seminţe?? :)))

Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! - de aici am înţeles că autoarea se adresează sufletului şi nu că are suflete de vânzare.

Nina, mulţumesc pentru generozitatea cuvintelor.

Nina Mariana Marcu a spus :

Impresionant. Frumos. Inedit. Răscolitor. Suflete mari, suflete bune, suflete singure, suflete lovite, suflete - de ce nu? - tari, suflete rănite, suflete care nu sunt pentru orice suflete. De fapt, avem Suflete, căruia i se face adresarea,destăinuirea, confidenţa, şi suflete. Unele sunt pe tarabă, unul e în suflet. Mi-a plăcut mult. În plus, deţinătoare de vocabular trainic, autoarea. Ştiutoare în mânuirea formelor şi formulelor literare care să "agaţe" de îndată cititorul.  Posesoare de imaginaţie şi farmec descriptiv.

A produce e ușor (chiar și... suflete), a valorifica e mai dificil.

Am citit cu plăcere.

da Coza

domnule da Coza, pur şi simplu aveţi dreptate. vă rog să scuzaţi întârzierea răspunsului, vă asigur, neintenţionată.

vă mulţumesc pentru lectură şi prezenţă.

Ion Lazăr da Coza a spus :

A produce e ușor (chiar și... suflete), a valorifica e mai dificil.

Am citit cu plăcere.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 45 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 45 minute în urmă
Lui Stanescu Valentin i-a plăcut discuţia Tom-Bebe (bucuria lui Matei) a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Viața mondenă prin ochii unui taximetrist: " Procesul unei conștiințe" a lui Deaconu Stelian
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Labirinturi a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Labirinturi a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 3 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Labirinturi a lui Dumitru Mocanu
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Labirinturi a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Labirinturi a lui Dumitru Mocanu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Labirinturi a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

The long Way to You (Lungul drum către tine), by Grig Salvan

Instrumental music on synthesizer, created and performed by Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Labirinturi a lui Dumitru Mocanu
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor