Crucea din sticlă V

[Emil Dumitru]

      Fill încuviinţă dând uşor din cap, apoi brusc îi păru rău, gândindu-se că era posibil ca această tutuială să nu fie de bun-augur.

       − Ok! spuse ea surâzând victorioasă. O altă destăinuire se află aici, în faţa ta!  Priveşte te rog, nimic deosebit nu-ţi atrage atenţia?

       − Ba da, tu! şi Fill duse repede mâna la gură, încercând parcă să prindă ultimul cuvânt, să nu ajungă la urechile ei.  Dar, prea târziu însă, cuvântul deja zburase.

       − Fill, cred că nu este nevoie să-ţi amintesc, de ce eşti tu aici! spuse Margaret, jucând perfect rolul unei femei iritate. În realitate însă inima ei zâmbise, iar el, cu tot flerul lui de poliţist, căzuse în plasa desfăşurată invizibil în calea sa.

       O privi surprins de replica uşor vehementă − încercând să descifreze pe faţa ei, aflată în semiîntuneric, ceva − derutat că, de regulă femeile când aud un compliment se bucură, chiar dacă nu o afişează foarte vizibil, dar la ea, culmea, totul fusese tocmai pe dos.

       − Scuze! Am crezut că voi aduce un zâmbet pe chipul tău, dar constat cu surprindere că efectul intervenţiei mele nu a dus la asta.

       − Priveşte, te rog, prin fereastra din faţa ta sau prin care vrei tu, dintre cele trei. Vezi ceva deosebit? Şi lasă, nu te mai scuza, porumbelul a zburat! îşi spuse ea în gând. 

      − Da, văd, imaginea este foarte clară, chiar dacă afară aproape că s-a înnoptat.

      − Perfect, ai dreptate, te asigur că ziua se vede excepţional. Sticla ferestrelor este fabricată la Veneţia, comandă specială şi seamănă cu lentilele unor ochelari de soare, iar de afară se văd ca nişte imense oglinzi. După cum observi, era un punct strategic bine ales de soţul meu, cu vedere la mare şi aici, el, cu un binoclu special îşi petrecea mare parte din timp − asta în primele luni de căsnicie − apoi când turnul de control a fost gata s-a mutat acolo.

      − Turnul de control?

      − Da, despre el am să-ţi vorbesc mai târziu. De aici, îşi continuă ea ideea, el comunica la vremea respectivă cu vasele din larg, prin nişte semnale luminoase emise de cele două becuri din vârful crucii. Are acum un  alt punct strategic, un alt observator, mai complex şi mai sofisticat, situat exact la ultimul nivel. Se opri şi strivi ţigara în scrumieră, privindu-şi supărată degetul arătător. Suflă uşor peste el, probabil că uitase de ea şi o arsese puţin: Acum, continuă ea trecând rapid la o altă stare, puţin auto-compătimitoare, eu de aici văd toate mişcările pe care le face soţul meu,  cu maşina, dar, din păcate doar atât, repet: mişcările cu maşina. Se opri iarăşi, ceva îi atrăsese atenţia jos în parcarea din faţa reşedinţei şi apropiindu-se mai mult de fereastră, şopti: Interesant, da, da, foarte interesant! Se întoarse spre Fill şi puţin precipitată, continuă, maşina soţului meu se află acum în parcare! Când ai venit tu, ea nu era aici. Cineva şi, în mod sigur cred că Tom, l-a anunţat că  eşti în vizită la mine.

      − Cine e Tom? întrebă Fill apropiindu-se de fereastră.

      − E omul lui de încredere, secretarul şi cel care scoate castanele din foc, gorila lui personală şi foarte docilă.

      − Care dintre cele patru, e maşina soţului tău?

      − Cele două Mercedes-uri: cel alb şi cel negru, sunt ale lui. Ford-ul argintiu e a lui Tom, iar camioneta e lui Marck. El, în ultimul timp circulă numai cu Mercedes-ul alb, cel blindat! Iese numai cu el, înseamnă că deja are mulţi prieteni – prieteni, înţelegi tu, cu ghilimele de rigoare! − care-i vor binele, nu? Priveşte, extraordinar! spuse ea foarte uimită, bărbatul din parcare e soţul meu!

Fill continua să privească pe fereastră, şi fiind atent la explicaţiile ei observă un bărbat în acel moment că deschidea portiera Mercedes-ului blindat. Nu-i văzu decât spatele.

      − Ciudat… ciudat! tot repeta Margaret. Ceva neprevăzut s-a întâmplat! Scuză-mă două minute te rog, trebuie urgent să verific. Vin imediat!

 

      Plecă foarte precipitată, Fill conducând-o cu privirea. Rămas acum singur avu un bun prilej să cerceteze mai atent camera. Ca mobilier tronau în tot interiorul, însă fără a deranja sau obosi ochiul, o măsuţă joasă, masivă, grosolană la prima vedere, din lemn de stejar, cu picioarele butucănoase şi parcă prea pătrăţoase în comparaţie cu restul, fapt care ieşea în evidenţă, atrăgându-ţi atenţia, stârnindu-ţi curiozitatea să o cercetezi mai îndelung – probabil că asta şi dorise designer-ul! −, încadrată de două fotolii pufoase şi mari, iar într-un colţ, era amenajat un mic băruleţ cochet şi discret, scăldat într-o difuză lumină galbenă. Simplitatea şi bunul gust, erau cele două cuvinte cheie ale armoniei. Din poziţia în care se afla − rămăsese lângă coloana antică − Fill observă acum mai bine, că pereţii laterali erau ''tapiţaţi'', dacă putem spune aşa, cu nişte imense draperii de aceeaşi culoare cu perdeaua, adică a paiului de grâu, vara, în timpul secerişului. De undeva din tavan venea din spoturi mascate discret de arhitect în nişe pătrate, o lumină galbenă, pală, relaxantă şi caldă, care tangenţial cădea pe  draperii,  irizând raze difuze, de o intensitate şi o culoare foarte plăcută şi odihnitoare.

Oare ce se ascunde în spatele draperiei? se întrebă el şi vru să plece spre ea, s-o cerceteze mai îndeaproape, dar nu mai apucă, Margaret reveni la fel de vijelios cum plecase, dar cu zâmbetul pe buze:

      − Ok! Acum putem discuta mai liber!

      Fill o privi foarte circumspect, totodată privirea lui cerând şi explicaţii: adică, până acum n-am discutat liber?

      − Am fost în camera specială, începu Margaret să turuie, care se află amplasată în partea superioară a crucii sau a turnului de control, cum îi mai spune soţul meu ultimului segment dispus perpendicular pe braţele crucii – turn despre care ţi-am vorbit mai devreme − şi unde se află centrul de supraveghere a tot ce mişcă în această reşedinţă. În schimbul unui ''pumn de arginţi'', sluga şi-a vândut stăpânul şi am aflat că monitorul din această cameră nu mai funcţionează de ceva timp şi nici sonorul. Poate că, dar nu sunt sigură, din acest motiv a aplecat intempestiv soţul meu cu maşina.  

      − Mai sunt şi alte camere?... Speciale, vreau să zic, acolo sus în turn?

      − Da, câteva, patru.

      − Şi ce ştii despre ele?

      − Nimic!... Poate-ţi pare curios, dar nu ştiu ce se află în ele! Eu nu am acces în toate încăperile care se află în turn. Nu-ţi mai spun că, îţi trebuie o telecomandă, un cod şi o cheie specială. Acum, Marck mi-a deschis uşa şi am intrat în camera respectivă, dotată cu aparatură foarte sofisticată, ultima generaţie, unde el îşi desfăşoară activitatea… Se opri, privirea fiindu-i atrasă iarăşi de ceva în parcare. Se apropie mai mult de geam:

      − Uite-l şi pe Marck că pleacă! îl informă. Probabil că nu poate să remedieze defecţiunea şi merge în oraş să cumpere ceva. Te rog, spuse Margaret lipindu-şi spatele de coloana antică parcă încercând să-i fure răcoarea, îmi aduci paharul? Vreau să mai beau puţin gin, mă simt foarte bine, compania ta este plăcută chiar dacă nu te cunosc de mult timp, dar transmiţi multă linişte, căldură şi chiar încredere – cu toate că eu nu am încredere în poliţişti, dar tu, şi fără să te flatez, eşti altfel – şi mă faci să mă simt aşa de minunat în această seară, cum nici nu-ţi poţi imagina… Simt cum se rup nişte lanţuri: lanţurile condamnatului la moarte prin singurătate, mai spuse ea, aproape şoptind.

      Fill o privi preţ de câteva secunde, neînţelegând foarte exact sensul ultimei fraze, apoi se concentră să toarne în pahare. Nu terminase de pus şi în al doilea, când, pe lângă umărul lui stâng zbură ceva, aterizând în fotoliu.

      Se întoarse brusc − ducând rapid mâna la tocul pistolului − şi-o văzu pe Margaret în acelaşi loc lângă coloană, rămasă într-un fel de maiou, mulat şi uşor transparent, cum îşi resfiră părul trecându-şi mâinile prin el dinspre ceafă spre creştet. 

      − Îmi era cald! Aici serile şi mai ales nopţile sunt foarte călduroase! spuse ea motivându-şi gestul. Dacă vrei, poţi şi tu să-ţi scoţi sacoul, n-am să te reclam superiorilor.

      După ce primi paharul, fără grabă, îl duse la gură şi aşteptă o clipă ştiindu-se privită, până ce atinse cu buza superioară cubul de gheaţă, apoi îl împinse uşor cu limba − încercând prin această imagine să-i transmită un mesaj erotic lui Fill −, făcând loc ginului să-i vină în gură. Sorbea încet, gânditoare,  privind undeva în faţa ei, neacordându-i căpitanului nicio atenţie.

      În prima fază, mesajul fu recepţionat ca atare de omul Fill, însă poliţistul Fill decodifică altfel imaginea şi îi traduse omului că din toate aceste gesturi, răzbate multă artificialitate, că totul este studiat şi jucat cu multă artă teatrală şi asta îl puse tare rău pe gânduri, aprinzându-i un beculeţ acolo unde ar fi trebuit să i se aprindă mult mai devreme, adică emisfera din creier responsabilă cu realitatea.

      − Deci, aşa cum îţi spuneam, cele trei ferestre, mai precis sticla lor specială, a fost făcută la Veneţia, comandă dată de…

      − Scuză-mă că te întrerup, dar ai spus ceva mai devreme: acum putem discuta mai liber! Să înţeleg că până să pleci tu, n-am discutat liber?

 

      Margaret nu-i răspunse, îl privi scurt câteva secunde, apoi îşi ridică mâinile deasupra capului, le lesă uşor spre spate, prinzând cu palmele coloana, după care îşi ridică piciorul drept îndoindu-l şi lipidu-şi talpa desculţă de coloana antică, dezvelindu-şi − chipurile involuntar − rotunjimea excitantă a genunchiului.

      Fill puţin impresionat de această poziţie – Margaret însă şi-o dorea foarte provocatoare – îi căută rapid faţa. Nici el nu ştia exact în acel moment, care dintre cei ''doi'' îi comandase creierului să facă acest lucru, dar ochii lui se opriseră deja asupra feţei. Căutau insistent ceva. În semiîntuneric, reuşi greu de data aceasta să citească pe chipul ei aşa cu ochii întredeschişi, destindere, multă încredere şi siguranţă, iar surâsul fin, chiar discret al buzei superioare în combinaţie cu gropiţa foarte mică formată în obrazul stâng, te îndemnau la linişte şi visare. Şi mai citi − şi asta îl puse din nou şi mai tare pe gânduri − ceva de genul: vezi, deja te-am cucerit!   

      − …Ba da, dar acest ''liber'', are alt sens, acum! răspunse ea într-un târziu. Fill, toate camerele sunt ascultate şi monitorizate, non-stop. Acum, datorită unei probleme tehnice, această cameră nu mai poate fi monitorizată, şi cel puţin până când se va întoarce soţul meu sau Marck,  putem vorbi fără frica de-a fi ascultaţi! Acum înţelegi?

      Fill confirmă că a înţeles explicaţia ei, cât de cât logică, dar gândi: nu putem fi ascultaţi, dar putem fi înregistraţi, şi ascultaţi mai târziu!... îndreptându-se spre fotoliu, făcându-i şi ei semn cu mâna să vină în celălalt.

      Margaret nu dădu curs invitaţiei, rămânând în aceeaşi poziţie, cu spatele drept lipit de coloană, ştiind că această poziţie − sigur îndelung exersată − o avantaja enorm de mult.

      Fermitatea sânilor ieşea obraznic şi provocator în evidenţă, forma lor puţin ascuţită se observa prin maioul uşor transparent şi se profila obsesiv într-o imagine foarte excitantă în fundalul ferestrei cu sticlă specială.

- va urma -

[Sofia Sincă]

... şi arta seducţiei continuă. Mi-a plăcut mult acest capitol prin prisma construcţiei. Totuşi cred că sunt redate cam multe amânunte. Însă mă reţin a-mi spune părerea deocamdată, desigur este prea timpuriu. Esenţialul este un joc al minţilor, al psihicului care nu ştiu unde va duce. Vom vedea în continuare.

Curios nu am decât o mică atenţionare (hi!): '' care căzând aproape'' - care căzând suna cacofonic.

Aştept continuarea, dar zic să mai laşi timp să citească şi alţii sau faci cum doreşti.

Sofy, cu prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

cele două fotolii şi măsuţa dintre ele, masivă, din lemn de stejar natur, cu picioarele pătrăţoase şi parcă prea masive în comparaţie cu restul (renunţaţi la primul, nu prea se pupă "masivă" cu "măsuţa"

Îngrijit şi interesant. Felicitări!

Daa, sunt de acord cu Sofia, uneori sunt prea multe explicaţii. De ex: Iese numai cu el, înseamnă că deja are mulţi prieteni – prieteni, înţelegi, cu ghilimele de rigoare! 

 

[Emil Dumitru]

Da, Sofia, amănuntele.... probabil că se trag din literatura rusă. Am să fiu mai atent pe viitor! Am spus că este un roman ( sau cel puţin încerc) poliţist, mai altfel decât cele obișnuite. 

Sofia Sincă a spus :

... şi arta seducţiei continuă. Mi-a plăcut mult acest capitol prin prisma construcţiei. Totuşi cred că sunt redate cam multe amânunte. Însă mă reţin a-mi spune părerea deocamdată, desigur este prea timpuriu. Esenţialul este un joc al minţilor, al psihicului care nu ştiu unde va duce. Vom vedea în continuare.

Curios nu am decât o mică atenţionare (hi!): '' care căzând aproape'' - care căzând suna cacofonic.

Aştept continuarea, dar zic să mai laşi timp să citească şi alţii sau faci cum doreşti.

Sofy, cu prietenie!

[Emil Dumitru]

Am reparat ,,masivitatea''!

Vă mulţumesc pentru lectură şi semnul lăsat.

Cu stimă, 

Vasilisia Lazăr a spus :

cele două fotolii şi măsuţa dintre ele, masivă, din lemn de stejar natur, cu picioarele pătrăţoase şi parcă prea masive în comparaţie cu restul (renunţaţi la primul, nu prea se pupă "masivă" cu "măsuţa")

Îngrijit şi interesant. Felicitări!

Daa, sunt de acord cu Sofia, uneori sunt prea multe explicaţii. De ex: Iese numai cu el, înseamnă că deja are mulţi prieteni – prieteni, înţelegi, cu ghilimele de rigoare!