Condamnare ( continuare-fragment 7)

[Giurgiu Silvia]

  În zilele următoare, toată familia era în fierbere,iar telefoanele sunau fără încetare. Ambra nu mai putu să tacă şi de data asta, mai ales că nu ştia cum să înfrunte de una singură o asemenea situaţie. Se aştepta ca familia să-i vină în ajutor şi să ia împreună decizii, astfel că, organiză fără ştirea lui Amneris un consiliu de familie, convocând ceilalţi fraţi şi familiile acestora, la un restaurant de pe litoral unde, bineînţeles, meniul era exclusiv din peşte. Nu a fost deloc uşor să obţină bunăvoinţa fraţilor, atât de radical îndepărtaţi din viaţa surorii lor, din motive doar de ea înţelese. Ambra încercase mereu să reîntregească familia, fără succes, însă.
  Când au înţeles despre ce era vorba, o tăcere grea se aşternu, iar atmosfera deveni insuportabil de apăsătoare. Frunţi plecate, priviri furişe, murmure contrariate, fu tot ce putu obţine Ambra de la reuniunea în care îşi pusese toate speranţele.
-Nu are nimeni nimic de spus?! se altera ea destul de curând. Trebuie să mă ajutaţi, de data asta! Nu, aşa nu mai merge! Vă e comod să vă ascundeţi după paravanul indiferenţei. De ce eu? Nu am cerut niciodată să intru în graţiile capricioasei noastre surori, iar voi aţi acceptat prea uşor refuzul ei.
-Ştii bine că nu e aşa, Ambra! protestă David, fratele cel mare care se apropia de 80 de ani. Am căutat explicaţii toţi anii ăştia, dar nu am primit decât tăcere, ostilitate, ba chiar jigniri nemeritate din partea ei. S-a purtat cu noi toţi într-un mod reprobabil şi a anulat orice tentativă de apropiere din partea noastră. Dar tu ştii foarte bine toate astea! Ce rost are să le spun din nou? Te-a numit pe tine şi pe Carla, executorii ei legali, v-a împuternicit să luaţi deciziile necesare atunci când ea nu va mai fi capabilă şi v-a făcut moştenitoarele tuturor bunurilor sale. Noi nu revendicăm absolut nimic şi acceptăm deciziile voastre oricare ar fi ele. Dacă ne spuneai de la început motivul acestei reuniuni, economiseai timp şi emoţii inutile. Nu ne interesează dorinţele ei şi nici deciziile pe care le ia. Aşa cum ea ne-a scos din viaţa ei, tot aşa şi noi am cancelat-o din vieţile noastre!
- Sunt eu, cea care vă cere ajutorul, nu Amneris! Ştiu ce simte şi cum gândeşte, dar nu ea m-a trimis la voi!
  David se ridică de pe scaun cu un gest de nerăbdare şi toţi ceilalţi îi urmară tăcuţi exemplul.
-Decizia a fost deja luată şi nu înţeleg de ce te agiţi atât! Ştii bine că nu depinde de tine şi că face doar cum vrea ea! Urmează-i ordinele şi trimite-ţi conştiinţa în vacanţă! E cel mai bine pentru tine, draga mea!

  O îmbrăţişară unul câte unul şi ieşiră hotărâţi din local, văzându-şi fiecare de drumul său. Ambra privi lung în urma lor cu ochii înotând în lacrimi, străduindu-se inutil să înlăture nodul amar ce-i urcase în gât. Niciodată nu se simţise atât de singură şi de înfricoşată. Cu paşi şovăielnici, se îndepărtă şi ea, ascultând tumultul sufletului şi vuietul mării ce se împletiră strâns, târând-o iremediabil prin colbul destinului. Carla nu scosese o vorbă în timpul reuniunii şi nici acum, când se alătură mamei, urmând-o într-o tăcere absolută, strivită de tristeţe şi teroare. Încerca să găsească cuvinte de încurajare, să o susţină cumva, dar era dezolată şi lipsită de energie. Abia într-un târziu, Ambra îşi dădu seama de prezenţa fetei şi se opri brusc din rătăcirea ei.
-Ce facem, Carla? şopti ea pierdută. M-au lăsat singură de tot! Nu ştiu cum să înfrunt urgia asta!
-Mamă, are dreptate unchiu David! Nu e decizia ta şi nu îţi stă în puteri s-o faci să îşi schimbe ideea. Tu fii doar vocea mătuşii! Ea nu poate vorbi decât prin gura ta, dar cuvintele sunt ale ei. Ea vorbeşte, nu tu! Nu vei fi răspunzătoare de nimic, deci încetează să te chinui aşa! Hai să mergem la spital!
O luă de braţ cu blândeţe şi o conduse la maşină, ajutând-o să urce lângă ea, strângându-i mâna, lung. Se îmbrăţişară cu căldură şi îşi promiseră că vor trece cu bine peste toate încercările.
  Când intrară în salon, Amneris fremăta de nervi şi nerăbdare. Ochii ei erau mai mari ca oricând şi aruncau văpăi de mânie. Lucia le întâmpină uşurată, arătându-le tăbliţa scrisă şi pe faţă şi pe dos, cu litere strâmbe, ce voiau să alcătuiască un mesaj cât mai clar şi mai hotărât. Carla se scuză pentru întârziere şi începu să descifreze cu greu cuvintele amestecate. Era obişnuită cu scrierea aceea şi înţelese toate instrucţiunile precise şi irevocabile ale bolnavei. Le citi mamei cu voce tare, străduindu-se să-şi păstreze calmul, apoi tăcu privind-o lung şi cu înţeles. Ambra nu prea ştia să îşi mascheze emoţiile şi fu surprinsă de lacrimile ce-i tremurau în ochi, tradand-o. O trimise pe Lucia să-şi ia o cafea la barul spitalului şi apoi se întoarse hotărâtă către Amneris:
-Eşti sigură că asta vrei? întrebă ea încercând să pară resemnată. Ok! Acum voi chema medicul şef şi îi vei comunica lui decizia ta. De restul, te ocupi tu şi ... el! Eu îmi declin orice responsabilitate  legală şi de orice altă natură! Am înţeles! Voi suna şi notarul familiei! Carla va "traduce" pentru tine cererile pe care le vei face în scris şi le va dicta notarului şi medicului tău.
  Amneris încuviinţă cu gravitate concluziile Ambrei, surâzând mulţumită! Se străduia să nu îşi exteriorizeze trăirile şi mulţumi din privire celor două, cerându-şi parcă iertare, pentru torturile la care le supusese cu sau fără intenţie, în tot acest timp. Ar fi vrut să le poată spune mai multe, să le mulţumească, să le consoleze, dar mintea îi era golită de idei şi nu se simţea în stare de nimic. Voia să se termine cât mai repede totul, iar cuvintele erau de prisos. Se îndepărta deja de lumea asta, spiritual, deşi corpul se încăpăţâna să rămână încă, înlănţuit în buruienile bolii.

[Corina Militaru]

Am citit cu sufletul strâns... Tragic! 

[Sofia Sincă]

Mi se pare cel mai bun text din acest roman. Cursiv, pe temă, cu macabrul existent în acțiune, bine plasat. Dialogurile fără nimic de prisos, cu trăiri sufletești complexe.

Și totuși, aș avea mici observații:

O îmbrăţişară unul câte unul - se cere alineat

tradand-o. - aici se cer diacritice

cuvânt cu cuvânt - e bine să se ocolească astfel de asocieri. Desigur vei spune cum? Se poate zice, fiecare cuvânt, sau mot a mot... puțin franțuzit.

Am citit cu plăcere și interes și aștept continuarea.

Sofy

[Mihaela Popa]

am citit cu plăcere fragmentele, cred că am ratat fragmentul 4

bucuroasă că am descoperit scrierile tale, aștept continuarea

Mihaela