Condamnare ( continuare-fragment 17)

[Giurgiu Silvia]

   Bezna în care rătăci clipe neștiute, se risipi încet ca un abur otrăvitor, penetrată de doi ochi goi precum abisul din care se întorsese. Doar le simțea răceala ce i se târa pe trup, ca niște șerpi înfometați dar răbdători. Un fior o străbătu îndelung și sfârșeala i se insinuă în creier, asemănătoare cu moartea.

   - Te-ai întors? Foarte bine! Aș zice că ne putem opri aici, deocamdată! Peste o jumătate de oră se întoarce Maria. Între timp, îmi pregătesc o cafea și astfel te las să reflectezi la călătoria pe care tocmai ai făcut-o! E foarte probabil să te întorci în acea dimensiune cât de curând, și nu strică să cunoști drumul! 

   Se îndepărtă hohotind sarcastic și Amneris auzi imediat după aceea susurul apei la bucătărie și la scurt timp după, cafetiera bolborosi vesel, risipind în casă aroma cafelei. Se simțea rău, plămânii greu încercați, secretau din abundență un catar compact, stimulat de excesul de oxigen pompat cu forța, de către demonicul ei dușman. Avea nevoie disperată să fie aspirată, dar nu se întrevedea o minimă speranță, până la venirea Mariei. Însă se înșelase! Giani auzise hârâitul îngrozitor provocat de canula aproape obturată, ce risca să o sufoce și își puse meticulos mănușile chirurgicale, porni ventilatorul și o aspiră cu delicatețe profesională și cu multă atenție. Trebuia să ,, lucreze” curat. Nu avea de gând s-o ucidă, ci numai s-o tortureze. Ea trase cu lăcomie aer, în pieptul eliberat de mucusul îngrozitor de care aproape scăpase, după internările extenuante și repetate în spitale, pentru lungi terapii respiratorii. Acum plămânii agresați redeveniseră adevărate izvoare de mucus, ce îi complicau teribil mizerabila existență.

   Îi veni să plângă de ciudă și disperare, dar alungă cu îndârjire lacrimile, încuindu-le în sipetul voinței sale neînfrânte. Pentru nimic în lume nu ar fi dat dovadă de slăbiciune în fața dușmanului ei! Dorea însă, cu ardoare să-i strivească zâmbetul acela crud de pe chip și privirea încărcată de un dispreț nimicitor. Suportă cu dinții strânși toate demersurile lui prudente, de a șterge urmele mârșăviei sale și-și blestemă cu foc neputința. 

   Când auzi soneria de la ușă, nervii contractați la maxim, se destinseră ușurel și teroarea de a se ști singură în ghearele acelui criminal, se risipi. 

   - Cum se descurcă răsfățata noastră? ciripi Maria însuflețită de ieșirea în aer liber și trepidația orașului.

   - Admirabil! răspunse degajat doctorul, adunându-și meticulos ustensilele nefolosite. Deși am avut ceva probleme cu respirația. A trebuit să o ventilez și să o aspir de câteva ori. 

   - Ciudat! se miră Maria. În ultima vreme mergea mai bine din punctul ăsta de vedere. Poate mișcarea fizică să fi provocat ceva mai multă activitate în plămânii ei leneși.

    - Semnează-mi aici, Maria! Ședința de azi s-a terminat. Spune-i Ambrei că următoarea e peste două zile! Amneris, recapătă-ți forțele până atunci, căci vom lucra mai mult data viitoare! Îi trecu jovial mâna prin părul umezit încă, de sudoarea suferințelor trăite și îi făcu cu ochiul, prietenește. La revedere, fetelor! aruncă el peste umăr, salutul firesc.

    Maria se apropie neatentă să-i fixeze perfuzia cu medicamentul de la ora respectivă, după care se îndepărtă să-i pregătească hrana lichidă energizantă, pe care i-o injectau în tubul implantat în stomac, cu o seringă enormă. Când alesese să-și prelungească viața, supunându-se cumplitei operații de traheoctomie și a implantului în stomac pentru hrănirea artificială, nu-și imaginase o existență atât de îngrozitoare, altfel ar fi lăsat moartea să vină, când va crede  ea de cuviință.  Absorbită de ocupațiile ce necesitau multă atenție și precizie, asistenta nu observă lacrimile ce curgeau mute din ochii imobili. Amneris suferea cumplit acum, de durere atroce de cap și avea mare nevoie de un calmant, dar cum să-l ceară? Ticălosul acela o distrusese complet, încă de la prima tentativă! Dumnezeule, ce va mai inventa pe viitor? Închise ochii cu mare efort, oprind lumina devenită insuportabilă să-i accentueze suferința. De când reușea ea să închidă sau să deschidă ochii?! Și de când reușea să clipească?! Conștientiză noua sa capacitate, abia când pleoapele căzură grele peste irisul albastru. Speriată că nu va putea redeschide ochii, se luptă disperată cu reflexele adormite și într-un târziu, reuși. În sufletul martirizat, izbucni speranța, asemeni unui hohot de plâns, îndelung reprimat. 

   Din clipa aceea toată forța minții și a trupului și-o canaliză exclusiv în mobilitatea ochilor, unica componentă fizică rămasă neatinsă de boală. Nimeni nu observă strădaniile ei și nu permise nimănui să observe progresele făcute în zilele ce urmară, de teamă să nu fie dată de gol în fața dușmanului său, care ar fi anihilat într-un mod sau altul această, destul de patetica armă, ce i-o oferea destinul, scandalizat chiar și el de opresiunile nedemne, ce se abătuseră asupra bietei făpturi. Dacă își recupera mobilitatea ochilor, va avea din nou șansa de a putea comunica prin intermediul programului special de pe calculator, la care muncise atât de mult împreună cu Carla. Astfel putea demasca criminalul travestit în salvator, care atenta la nenorocita ei viață. Avea nevoie de timp și spera să reziste torturilor inimaginabile la care avea să o supună acest ticălos. Nu se îndoia de ingeniozitatea cu care îi va plănui torturile și teroarea o mușcă violent de inimă. Se simțea mai singură ca niciodată, disperată și îngrozitor de speriată. 

   Se gândi la visul alb stimulat de imaginea candidă a Madonei din noaptea catatoniei. Ce bine se simțise atunci! Și mai ales... ocrotită... În salon nu exista nici o imagine a vreunei divinități, așa cum nu exista în toată casa, cu excepția dormitorului. Și asta datorită inițiativei abuzive a surorii, care tenta s-o convertească la credință. Se miră când constată că nu mai simțea aceeași aversiune dintotdeauna față de astfel de idei. Ba chiar se obișnuise să se adreseze inconștient icoanei Fecioarei, cea pe care soră-sa i-o agățase în peretele pe care poposeau permanent, ochii ei imobili. Acum îi lipsea și dorea să o aibă aproape. Lăsă cu plăcere căldura dulce și liniștitoare să o învăluie încetișor și închise ochii din nou, recompunând cu puterea minții, imaginea caldă și frumoasă. Somnul risipi blând și milostiv coșmarul unei zile însemnate de diavol.

[Corina Militaru]

Bună lectură! Aștept cu nerăbdare continuarea. :)

(de a cancela??? :)))

[giurgiu maria]

Interesant și plin de surprize foiletonul tău! Aștept continuarea. Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

Mai multă atenție nu ar strica. De ex:

Și asta datorită din cauza inițiativei abuzive a surorii[,] care tenta s-o convertească la credință.     

Din păcate, timpul nu mi-a permis să citesc toate postările. Subiectul mi se pare interesant!

da Coza