REZULTATE:

       Când am lansat concursul, am profețit (deși știam că nimeni nu-i profet pe site-ul său!) „că mărețe fapte se vor înfăptui”. N-or fi fost mărețe faptele, dar interesate sunt! Să dăm „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:

       – 29 poezii (votate de 31 membri);
       – 13 proze (votate de 15 membri);

       – patru piese de teatru (votate de 9 membri);
       – patru eseuri (votate de 14 membri).

       Și acest concurs a fost o provocare irezistibilă pentru mulți creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii s-au străduit şi, în mare parte, au reuşit – zicem noi – să iasă totul ca la carte.

       Notele primite sunt, orice s-ar spune, la ora votării și în cadrul concursului, o radiografie fidelă a creatorului și a creaţiei făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

       Organizatorii mulţumesc şi în acest cadru participanţilor şi votanţilor, dar şi celor care, alături de preşedintele concursului, Ion Lazăr da Coza, au format juriul: Valerian Bedrule, Teodor Dume şi Rodica Răpeanu (enumerare în ordine alfabetică). Remarcabil este şi efortul extraordinar depus de coordonatoarea concursului, doamna Vasilisia Lazăr. Încă o dată… ba de o mie de ori, mulţumiri!

       Sponsorii sunt rugați să ne spună câte cărți oferă și cui le oferă, iar fericiții câștigători să ia direct legătura cu sponsorii și să le dea o adresă din țară unde să le fie expediate coletele. Mulțumim!

       Din partea site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, cu toată dragostea: multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

 

Metoda de calcul a notei finale:

(nota membri + nota juriu x 4) : 5 = z,zz

Clasamente:

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

***

***

***

***

Regulamentul concursului AICI

Poeziile participante AICI

Textele de proză participante, pag. I AICI și pag. a II-a AICI

Eseurile participante AICI

Piesele de teatru participante AICI

Sponsori concurs

Teodor Dume, Tudor Cicu, Gina Zaharia, Viorica Hagianu,

Ion Lazăr da Coza, Vasilisia Lazăr.

***

Diplomele:

Poezie:

Premiul I: „Toamna - cântecul oaselor noastre” de Petre Ioan Crețu

Premiul al II-lea: „Mă încolțește toamna” de Emilia Amariei

Premiul al III-lea: „Primăvara toamnei” de Silvia Filip - retras (cont fals)

Premiul al III-lea: Toamna mea niponă” de Nikol MerBreM

Proză:

Premiul I: „Destine aruncate” de Nikol MerBreM

Premiul al II-lea: „Sub frunzele uscate” de Pop Dorina

Premiul al III-lea: „Tamara” de Tudor Cicu

Dramaturgie:

Premiul I: „Gângania din cap” de Tudor Cicu

Premiul al II-lea nu se acordă 

Premiul al III-lea nu se acordă

Eseu:

Premiul I: „Scrisoare deschisă domnului Cehov” de Tudor Cicu

Premiul al II-lea: „Rupând silabe din gândul toamnei” de Pop Dorina

Premiul al III-lea: „Toamnă pe Valea Zânelor” de Ecaterina Chifu

Vizualizări: 3231

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, din toată inima, oameni frumoși: organizatori, juriu, participanți, câștigători! Voi oferi câte un volum de poezie pentru câștigătorii locului I de la fiecare secțiune! Aștept adresele poștale pe  zaharia.gina@gmail.com

Întreaga mea prețuire!

Domnul Bidulescu, e parerea mea si o sustin asa cum dumneavoastra v-o sustineti, nu asta e problema ca doar avem drept de opinie, zic eu... imi pare rau ca scriu de pe telefon si nu se prea vede in ansamblu comentariul, trebuie sa tot maresc ca sa inteleg si-mi pierd fluenta, nu ma explic mai mult, dumneavoastra, sincer, chiar credeti ca a existat vreun text in acest concurs care sa merite nota 1? Parerea mea este ca nu, Iar despre obiectivitate tocmai spuneam ca atata timp cat un text primeste si nota 1 si nota 10, undeva cineva nu a fost destul de obiectiv...nu am dat cu parul mi-am exprimat o parere si am facut o sugestie, mi se putea raspunde simplu, fara exemple din mediul scolar cu apropouri care nu au picat tocmai bine... in rest, noi sa fim sanatosi ca despre poezie e prea mult de vorbit.
Imi cer scuze, citind inca o data, am inteles ca dumneavoastra, da, ati dat note de 1... in fine, e dreptul dumneavoastra si-apoi ati respectat regulamentul ... dar nu inteleg de ce v-a deranjat parerea mea cu privire la
"obiectivitate", am incercat sa explic dar se pare ca nu s-a inteles si apoi nici nu am stiut ce note ati acordat dumneavoastra.

Nuța, niciodată n-o să fie consens deplin. Noi înșine suntem diferiți. Și apoi nu există niciun text de 1. Note sunt, dar medii de 1 nu. Eu zic că acest sistem de notare e bun. Au fost autori care nu au respectat tema. Nu meritau nici măcar 5. Alții au scris niște texte... nu mai zic.

E părerea mea.

Păi doamna Crăciun, când afirmaţi: "cred ca nu toata lumea a votat cu destula responsabilitate" fără exemple concrete, în afară de notele primite de 1 şi 10, cu care nici eu nu aş fi fost de acord cu o aşa mare diferenţă, fiecare s-ar putea simţi puţin supărat. Am precizat, "puţin", că mie mi-a şi trecut supărarea. Am înţeles că acum sunteţi dvs. supărată, aşa că suntem chit! 

Nuta Craciun a spus :

Domnul Bidulescu, e parerea mea si o sustin asa cum dumneavoastra v-o sustineti, nu asta e problema ca doar avem drept de opinie, zic eu... imi pare rau ca scriu de pe telefon si nu se prea vede in ansamblu comentariul, trebuie sa tot maresc ca sa inteleg si-mi pierd fluenta, nu ma explic mai mult, dumneavoastra, sincer, chiar credeti ca a existat vreun text in acest concurs care sa merite nota 1? Parerea mea este ca nu, Iar despre obiectivitate tocmai spuneam ca atata timp cat un text primeste si nota 1 si nota 10, undeva cineva nu a fost destul de obiectiv...nu am dat cu parul mi-am exprimat o parere si am facut o sugestie, mi se putea raspunde simplu, fara exemple din mediul scolar cu apropouri care nu au picat tocmai bine... in rest, noi sa fim sanatosi ca despre poezie e prea mult de vorbit.
Felicitări, tuturor câştigătorilor, domnilor organizatori, participanților dragi, şi dragilor cititori! Vreau, să vă îmbrățişez sincer, dorindu-vă pe viitor mai multă dorință de participare, de implicare, de asumare, de înverşunare competitivă. Nu mereu ne este dat să fim parte a unui proiect, prin care nu ni se cere la schimb nimic, nimic altceva decât bunăvoință şi inspirație! Cât despre partea calității scrisului să ne smerim când suntem buni, şi să ne închinăm cu rugă de mulțumire când suntem: citiți, apreciați, examinați, recunoscuți... şi asta, datorită celor ce ne pun la dispoziție timpul dumnealor de a ne citi, şi tainele cunoaşterii, cu posibilitatea evaluării de sine şi
autodepăşirii prin învățare şi conştientizare. Şi mai am un bai. Cunosc poeți, prozatori la fel de dragi, mie, nouă ce scriu aici pe site şi o fac bine, şi încă nu i-am găsit în ultimii trei ani ca şi competitori! Ii cunosc - nu sunt din acei constipați* slabi sau ursuzi, şi atunci mă intreb; de ce? - Ce-ar fi să fim la viitoarele concursuri şi mai mulți, şi mai dezinvolți, şi mai pereni!? Rădița, cu drag de voi, şi un gând pios de seară

Felicitări tuturor!

Aveţi dreptate, doamna Vasilisia. E cel mai bun sistem de notare. Era mai bine când se notau numai zece texte cu note (puncte) de la 10 la 1? Atunci erau mai mulţi cu note de 3,2 şi 1!! Ţineţi minte cum se supărau unii că primeau 2 sau 1.

Iar precizarea că autorul notează propria creaţie cu nota 9 este excelentă, obligându-i pe undeva să participe la vot (altceva era cu nota mai mică 7 dată lui, iar pentru adversari poate note mai mari!)
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Nuța, niciodată n-o să fie consens deplin. Noi înșine suntem diferiți. Și apoi nu există niciun text de 1. Note sunt, dar medii de 1 nu. Eu zic că acest sistem de notare e bun. Au fost autori care nu au respectat tema. Nu meritau nici măcar 5. Alții au scris niște texte... nu mai zic.

E părerea mea.

Știți ce ne-a determinat să alegem nota 9 pentru propria creație? Faptul că cineva nu a dat nimănui o notă mai mare de 7. Atunci abia am realizat ce lupte se dau în sufletul unora. :)))

Bidulescu Constantin a spus :

Aveţi dreptate, doamna Vasilisia. E cel mai bun sistem de notare. Era mai bine când se notau numai zece texte cu note (puncte) de la 10 la 1? Atunci erau mai mulţi cu note de 3,2 şi 1!! Ţineţi minte cum se supărau unii că primeau 2 sau 1.

Iar precizarea că autorul notează propria creaţie cu nota 9 este excelentă, obligându-i pe undeva să participe la vot (altceva era cu nota mai mică 7 dată lui, iar pentru adversari poate note mai mari!)
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Nuța, niciodată n-o să fie consens deplin. Noi înșine suntem diferiți. Și apoi nu există niciun text de 1. Note sunt, dar medii de 1 nu. Eu zic că acest sistem de notare e bun. Au fost autori care nu au respectat tema. Nu meritau nici măcar 5. Alții au scris niște texte... nu mai zic.

E părerea mea.

nu se poate afisa si nota membrilor juriului pentru fiecare text? doar daca se poate ... avem doar media dar ar fi interesant sa stim cum ne-a vazut juriul! 

Nu! E specificat clar în Regulament. Apoi eu nu am văzut un concurs în care membrii juriului să-și afișeze notele. Nici măcar media notelor juriului. Se termină concursul, se afișează premiile și atât. Site-ul nostru a făcut acest lucru la începuturi, iar membrii juriului de atunci nu sunt uitați de unii membri nici azi. 

Nuta Craciun a spus :

nu se poate afisa si nota membrilor juriului pentru fiecare text? doar daca se poate ... avem doar media dar ar fi interesant sa stim cum ne-a vazut juriul! 

Bucuros, eu trimit (la o adresă din țară) ba o carte de versuri, ba o carte de proză tuturor premiaților!

e-mail: ionlazar_dacoza@yahoo.com

Plecăciune,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Nimic... a lui Dacu
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poemul următor a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor